Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 7.155/303/2013 (190/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 533D/2014. 2. La apelul nominal se prezintă personal partea Emil Niculae, asistată de doamna avocat Floarea Zamfira Stepanescu din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care pune concluzii de admitere a excepţiei astfel cum a fost formulată, arătând că partea pe care o reprezintă a contribuit la descoperirea unor infracţiuni ce intră sub incidenţa legii. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei, deoarece textul legal criticat creează o discriminare între persoanele care facilitează tragerea la răspundere penală a celor care săvârşesc infracţiuni grave. Nu există nicio justificare obiectivă şi rezonabilă pentru această deosebire de tratament între martorii care sunt la rândul lor cercetaţi pentru infracţiuni grave şi cei care sunt cercetaţi pentru fapte mai puţin grave. Aşa fiind, se încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 29 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7.155/303/2013 (190/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni la regimul vamal. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, deoarece condiţia impusă de legiuitor cu privire la persoana martorului denunţător de a fi comis o infracţiune gravă creează discriminări sub aspectul beneficului reducerii limitelor pedepsei. În acest sens arată că art. 1 din lege "reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date cu privire la săvârşirea unor infracţiuni grave, pe care le-au furnizat sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare şi care au un rol determinant în descoperirea infractorilor şi în soluţionarea unor cauze". Or, ceea ce interesează în această lege este tragerea la răspundere penală a celor care au săvârşit infracţiuni grave, neavând relevanţă ce faptă a comis cel care denunţă. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia este întemeiată, deoarece menţinerea condiţiei legale criticate duce la inechităţi în rândul tratamentului penal al martorilor şi, nu în ultimul rând, este contrară scopului pentru care a fost edictat art. 19 din lege, respectiv de a încuraja şi motiva persoanele care au cunoştinţă de infracţiuni grave să denunţe aceste fapte şi să colaboreze cu organele judiciare. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014, care au următorul conţinut: "Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege." 12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 682/2002, legiuitorul a urmărit să instituie un sistem de măsuri pentru asigurarea protecţiei şi securităţii martorilor care denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni grave. În acest sens, pe lângă măsurile de includere a martorilor într-un program special de protecţie, legiuitorul a prevăzut şi o cauză de reducere a pedepsei instituită de textul legal criticat care constituie, la rândul său, un instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor grave, prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive cu privire la săvârşirea unei astfel de infracţiuni să furnizeze acele informaţii organelor judiciare. 14. Astfel, potrivit dispoziţiilor contestate, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Prin infracţiune gravă se înţelege, potrivit art. 2 lit. h) din lege, "infracţiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: genocid şi infracţiuni contra umanităţii şi infracţiuni de război, infracţiunile contra securităţii naţionale, terorism, omor, infracţiunile privind traficul de droguri, traficul de persoane, traficul de minori, spălarea banilor, falsificarea de monede ori de alte valori, infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, nucleare sau al altor materii radioactive, infracţiunile de corupţie, precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puţin 10 ani". 15. Curtea constată că dispoziţiile legale criticate consacră posibilitatea reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege numai pentru martorul care la rândul său a comis o infracţiune gravă. Astfel, deşi contribuie la furnizarea unor informaţii esenţiale organelor judiciare, martorului îi este aplicat un tratament juridic diferit, respectiv nu beneficiază de reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege, pentru simplul motiv că nu a comis o infracţiune gravă, aşa cum este ea definită de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002. Însă, această situaţie nu-şi găseşte justificare în exigenţele constituţionale consacrate de art. 16 alin. (1) din Constituţie potrivit căruia "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". Cu privire la incidenţa art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). 16. În analiza sa, Curtea constată că în condiţiile în care legea reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date privind săvârşirea unor infracţiuni grave şi pe care le-au furnizat organelor judiciare, raţiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei reglementată de norma supusă controlului de constituţionalitate este aceea de a institui un instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor grave prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive în acest sens de a le furniza organelor judiciare. Prin urmare, determinantă şi suficientă pentru acordarea beneficului reducerii limitelor pedepsei este acţiunea martorului de a denunţa şi facilita tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave, indiferent de natura şi gravitatea faptei penale comise de el însuşi. Altfel spus, atingerea obiectivului urmărit de legiuitor, respectiv acela de combatere a infracţiunilor grave ca urmare a denunţurilor şi informaţiilor furnizate de martori, se realizează şi în ipoteza în care martorul nu a comis o infracţiune gravă. Aşa fiind, comiterea de către martor a unei infracţiuni care nu se încadrează în categoria infracţiunilor grave, aşa cum sunt ele definite în art. 2 lit. h) din lege, nu poate fi un element care să îl excludă pe acesta de la beneficiul cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă. Drept urmare, diferenţa operată de norma supusă controlului de constituţionalitate între cele două categorii de martori, după cum aceştia au săvârşit sau nu o infracţiune gravă, nu se bazează pe un criteriu raţional şi nu justifică un tratament juridic diferenţiat, Curtea reţinând că cele două categorii de martori se află în situaţii juridice identice din perspectiva incidenţei normei supuse controlului de constituţionalitate. 17. Aşadar, Curtea reţine că nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare. În acest sens, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept/beneficiu (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). Aşadar, Curtea reţine că sintagma "fără privilegii şi fără discriminări" din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte, în cauza de faţă, teza referitoare la interzicerea discriminării. Or, câtă vreme principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, atunci nu există niciun motiv rezonabil pentru care un martor care a săvârşit o infracţiune care nu se încadrează în enumerarea exhaustivă a art. 2 lit. h) din legea supusă controlului Curţii, dar a contribuit decisiv la tragerea la răspundere penală a unei persoane care a săvârşit o infracţiune gravă, să nu beneficieze, la rândul său, asemeni martorului care a comis o infracţiune gravă, de beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă. 18. Aşa fiind, Curtea constată că persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, indiferent dacă este autor al unei infracţiuni grave sau mai puţin grave, se află în aceeaşi situaţie juridică, sens în care, tratamentul juridic nu poate fi decât identic. Aşadar, neconstituţionalitatea discriminării astfel constatate are ca rezultat acordarea beneficiului reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege şi martorilor care au săvârşit infracţiuni ce excedează definiţiei din art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002. 19. În concluzie, Curtea constată că soluţia legislativă supusă cenzurii sale afectează dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 7.155/303/2013 ( 19 0/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că soluţia legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care nu a comis o infracţiune gravă este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 februarie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.