Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 67 din 24 februarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 9 martie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Dana Titian - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "DROSA IMEX" - S.R.L. în dosarele nr. 8.859/2002 şi nr. 9.252/2002 ale Judecãtoriei Piteşti.
La apelul nominal se prezintã autoarea excepţiei, prin avocat, precum şi partea Societatea Comercialã "SERACOM" - S.R.L., de asemenea, prin avocat, lipsind CITIBANK Bucureşti, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 340C/2003 la Dosarul nr. 339C/2003, având în vedere cã obiectul şi autoarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cele douã dosare sunt identice.
Pãrţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public apreciazã ca fiind întrunite condiţiile conexãrii. În consecinţã, în temeiul art. 164 din Codul de procedurã civilã şi al <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menţionate, pentru o mai bunã administrare a justiţiei.
Cauza fiind în stare de judecatã, autoarea susţine admiterea excepţiei, arãtând cã textul de lege criticat creeazã o discriminare între pãrţi în raport de posibilitãţile lor materiale, ceea ce este de naturã sã restrângã liberul acces la justiţie pentru o categorie de justiţiabili. Prin fixarea cauţiunii, instanţa poate aprecia în mod arbitrar asupra cuantumului, impunând o barierã financiarã artificialã, care contravine art. 24 şi 53 din Constituţie.
Avocatul Societãţii Comerciale "SERACOM" - S.R.L. considerã cã autoarea excepţiei pleacã de la o premisã greşitã, suspectând instanţa judecãtoreascã de lipsã de obiectivitate în aprecierea corectã a cauţiunii, când, dimpotrivã, raţiunea dispoziţiei legale este aceea de a se da posibilitatea stabilirii unui cuantum rezonabil, în funcţie de situaţia existentã în fiecare cauzã, şi de a se evita tergiversarea soluţionãrii litigiului, cu consecinţe pãgubitoare pentru creditor. Critica este consideratã cu atât mai neîntemeiatã cu cât partea nemulţumitã de cuantumul cauţiunii poate ataca separat cu recurs încheierea prin care s-a dispus suspendarea executãrii silite.
În final, avocatul Societãţii Comerciale "SERACOM" S.R.L. solicitã instanţei constituţionale obligarea autoarei excepţiei la plata cheltuielilor de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate, în acest sens existând o constantã jurisprudenţã a Curţii. Întrucât nu au apãrut elemente noi de naturã sã justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, se apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 octombrie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 8.859/2002, şi prin Încheierea din 15 ianuarie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 9.252/2002, Judecãtoria Piteşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "DROSA IMEX" - S.R.L.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, prin modul în care reglementeazã instituţia cauţiunii, respectiv prin condiţionarea judecãrii capãtului de cerere privind suspendarea executãrii de plata unei cauţiuni, creeazã un privilegiu intimatei şi o discriminare pentru contestatoare, ceea ce echivaleazã cu anularea dreptului de a beneficia de prevederile legale care reglementeazã instituţia suspendãrii executãrii. Astfel, textul de lege criticat aduce atingere în mod nejustificat dreptului de a solicita instanţelor judecãtoreşti suspendarea executãrii silite pânã la soluţionarea contestaţiei la executare, încãlcând prevederile art. 49 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
De asemenea, se apreciazã cã textul de lege criticat împiedicã accesul liber la justiţie, deoarece instituie, pe lângã obligaţia de platã a taxei judiciare de timbru, şi pe aceea de platã a unei sume de bani suplimentare, contravenind principiului constituţional invocat. Mai mult, întrucât solicitarea suspendãrii executãrii reprezintã un mijloc de apãrare, prin obligarea la plata cauţiunii se îngrãdeşte şi dreptul la apãrare al persoanei interesate.
Autoarea excepţiei invocã în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privitoare la dreptul la un proces echitabil.
Judecãtoria Piteşti apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, întrucât obligaţia de a plãti cauţiunea este o garanţie instituitã în favoarea creditorului, necesarã pentru a-şi putea acoperi prejudiciul suferit ca urmare a suspendãrii executãrii silite. Aşa fiind, dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã sunt considerate a fi în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale invocate.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul considerã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã ca fiind neîntemeiatã. Astfel, se aratã cã principiul egalitãţii în faţa legii se aplicã persoanelor aflate în situaţii similare, or, obligaţia depunerii cauţiunii subzistã în toate cazurile în care se cere suspendarea executãrii silite, pentru orice parte care formuleazã contestaţie la executare.
Împotriva susţinerii autoarei excepţiei în sensul cã textul de lege criticat contravine art. 20, art. 21 şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, se reţine cã, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, partea interesatã poate formula recurs împotriva încheierii prin care instanţa s-a pronunţat asupra cererii de suspendare, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului cauţiunii, în cazul în care apreciazã cã acesta este exagerat.
Nu poate fi reţinutã nici încãlcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, întrucât nu existã vreo restrângere a unui drept, ci sunt aplicabile prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, instanţa judecãtoreascã fiind singura competentã sã stabileascã cuantumul cauţiunii, în funcţie de specificul fiecãrei cauze.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicatã, ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, care are urmãtorul conţinut:
- Art. 403 alin. 1: "Pânã la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silitã, instanţa competentã poate suspenda executarea, dacã se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţã, în afarã de cazul în care legea dispune altfel."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 24 alin. (1) şi art. 49 din Constituţie, care, ulterior sesizãrii, a fost modificatã şi completatã prin <>Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicatã de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouã numerotare. Dupã republicare, textele constituţionale invocate au numerotarea şi conţinutul urmãtoare:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
De asemenea, sunt invocate dispoziţiile internaţionale cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil.
Referitor la cererea pãrţii Societatea Comercialã "SERACOM" - S.R.L. prin care se solicitã obligarea autoarei excepţiei la plata cheltuielilor de judecatã, Curtea Constituţionalã constatã cã, potrivit <>art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Curtea Constituţionalã este independentã faţã de orice altã autoritate publicã şi se supune numai Constituţiei şi prezentei legi". Prin urmare, instanţa constituţionalã este independentã faţã de autoritatea judecãtoreascã, nefiind inclusã în sistemul instanţelor judecãtoreşti de drept comun. Curtea are o competenţã specialã, stabilitã prin art. 146 din Constituţie, republicatã, pronunţând, în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti, decizii definitive şi obligatorii, care nu reprezintã titluri executorii precum hotãrârile instanţelor de drept comun. Aşa fiind, Curtea nu este competentã sã se pronunţe cu privire la cererile care au ca obiect obligarea vreunei pãrţi la plata cheltuielilor de judecatã, stabilirea acestei obligaţii, precum şi cuantumul ei, constituind atributul exclusiv al instanţei judecãtoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constatã cã dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încãlcãrii principiilor constituţionale al liberului acces la justiţie şi al dreptului la apãrare. Astfel, prin <>Decizia nr. 346 din 18 septembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 27 octombrie 2003, Curtea a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate.
Cu acel prilej, s-a reţinut cã "art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã reglementeazã posibilitatea instanţei de a suspenda executarea silitã pânã la soluţionarea contestaţiei la executare dacã se depune o cauţiune al cãrei cuantum este fixat de instanţã. Instituirea obligaţiei de platã a cauţiunii, ca o condiţie a suspendãrii executãrii, are o dublã finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, cât priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executãrii silite, prin efectul suspendãrii acesteia, şi, pe de altã parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de cãtre debitorii rãu-platnici.
Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executãrii silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificatã ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.
Aşa fiind, Curtea constatã cã, în condiţiile în care, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, republicatã, legiuitorul ordinar este abilitat sã reglementeze competenţa şi procedura de judecatã, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizeazã accesul liber la justiţie, instituirea cauţiunii nu aduce nici o atingere principiului constituţional pretins a fi încãlcat. Sub acest aspect, procedura contestaţiei la executare asigurã garanţii suficiente de ocrotire a accesului liber la justiţie tuturor pãrţilor implicate în proces, prin însuşi faptul cã le oferã posibilitatea de a contesta executarea şi de a solicita suspendarea acesteia."
Potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, asupra cererilor de suspendare a executãrii silite, instanţa se pronunţã prin încheiere, care poate fi atacatã cu recurs, în mod separat, astfel încât, cu prilejul exercitãrii acestei cãi de atac, partea interesatã poate formula toate apãrãrile pe care le considerã necesare. Aşa fiind, Curtea apreciazã cã art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã este în concordanţã cu prevederile constituţionale privind dreptul la apãrare, precum şi cu reglementãrile internaţionale cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil.
În ceea ce priveşte încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã, în mãsura în care reglementarea dedusã controlului se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiatã.
De asemenea, Curtea reţine cã dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã nu încalcã nici dispoziţiile constituţionale ale art. 53, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care existã o restrângere a exercitãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arãtat anterior, nu s-a constatat.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "DROSA IMEX" - S.R.L. în dosarele nr. 8.859/2002 şi nr. 9.252/2002 ale Judecãtoriei Piteşti.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 februarie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
