Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬─┬──────────────────┐
│Marian Enache │-│preşedinte │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │-│judecător │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga│-│judecător │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │-│judecător │
│Licu │ │ │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │-│judecător │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Livia Doina │-│judecător │
│Stanciu │ │ │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Varga Attila │-│judecător │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena│-│magistrat-asistent│
│Ionea │ │ │
└─────────────────┴─┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Ioan Truţă în Dosarul nr. 126/42/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.465D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 845 din 12 decembrie 2019 şi Decizia nr. 579 din 9 iulie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 16 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 126/42/2019, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Ioan Truţă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind anularea unui act administrativ în materia salarizării. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, ce specifică denumirile sporurilor a căror sumă nu trebuie să depăşească 30% din salariul de bază, instituie în mod indirect, prin interpretarea coroborată cu art. 24 din aceeaşi lege, un privilegiu pentru anumite categorii de angajaţi (de exemplu, funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special, angajaţi din sistemul sanitar, învăţământ etc.) care beneficiază de creşterea salariului de bază prin "majorări" ce nu au fost enumerate în cuprinsul art. 25 din lege. Deşi diferenţierea nu este explicit formulată, ea se subînţelege, deoarece în articolul precedent, respectiv art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017, sunt instituite "majorările" ca fiind parte a sistemului de salarizare, acestea fiind menţionate în anexele nr. I-VIII la lege, care privesc doar anumite categorii de salariaţi (de exemplu, funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special, angajaţi din sistemul sanitar, învăţământ etc.). Se impune aşadar concluzia că noţiunea de "sporuri" pentru care este dispusă limitarea de 30% este aplicabilă doar personalului din sistemul judiciar. 6. Lăsarea la dispoziţia ordonatorilor de credite a unei rezerve de 30% din bugetul alocat pentru salariile de bază, rezervă pe care ordonatorul să o poată utiliza pentru acordarea de sporuri, poate duce la alocarea unor sporuri în procente şi în cuantumuri diferite atât între ordonatori distincţi (care vor avea la dispoziţie rezerve diferite ca valoare), cât şi în cadrul aceluiaşi ordonator (date fiind evoluţiile în timp în structura personalului din subordine). Diferenţierile pot fi cu atât mai evidente cu cât ordonatorii de credite nu sunt obligaţi prin lege să utilizeze integral această rezervă, astfel încât ei pot stabili sporurile la un nivel inferior, care să nu ducă la epuizarea rezervei. 7. Consideră că, deşi sporurile nu reprezintă drepturi fundamentale, este necesar ca diferenţierile de cuantum să fie justificate de un interes legitim public, iar măsurile luate pentru atingerea acestui interes să fie unele proporţionale. Or, arată că, din punctul de vedere al muncii depuse şi al nivelului de salarizare cuvenit, prestarea activităţii în regiuni diferite ale ţării şi deci în subordinea unor ordonatori diferiţi nu reprezintă un element obiectiv de diferenţiere, munca prestată fiind identică. 8. În ceea ce priveşte proporţionalitatea discriminării, autorul excepţiei arată că în lipsa obligării ordonatorilor de credite la acordarea unor sporuri care să ducă la epuizarea rezervei bugetare de 30%, legiuitorul lasă la latitudinea acestora nivelul sporurilor, neexistând practic niciun control asupra diferenţelor de mărime a sporurilor şi deci asupra intensităţii discriminării. 9. Consideră că măsura condiţionării nivelului sporurilor de nedepăşire a 30% din bugetul total pentru salariile de bază al ordonatorului de credite, mai ales atunci când este coroborată cu libertatea necondiţionată a ordonatorilor de a stabili nivelul sporurilor oriunde între 0% şi limita maximă prevăzută de anexa nr. V la lege, nu era necesară pentru atingerea scopului propus de legiuitor (acela al nedepăşirii rezervei de 30% din bugetul alocat pentru salariile de bază), nu a reprezentat cea mai mică atingere adusă principiului nediscriminării în exercitarea unui drept de creanţă recunoscut de lege şi că exista o măsură care garanta atingerea scopului legitim şi nu provoca niciun fel de discriminare, respectiv limitarea sporurilor la 30% din salariul de bază individual. Din această perspectivă, dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborate cu cele ale art. 4 şi 5 din capitolul VIII al anexei nr. V la aceeaşi lege sunt neconstituţionale. 10. De asemenea, consideră că este încălcat şi art. 41 alin. (4) din Constituţie, privind principiul "la muncă egală, salarii egale", întrucât condiţiile de muncă la nivelul unei instanţe sunt aceleaşi, iar pentru un specialist IT din instanţe diferite munca este identică. 11. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 arată că este discriminatorie stabilirea salariilor pentru specialiştii IT din instanţe la o valoare mult sub salariile prevăzute pentru specialiştii IT din parchete, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), aspect care, prin aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 asupra salariilor în plată ale specialiştilor IT din instanţe, a determinat diminuarea cu aproximativ 50% a salariilor aflate în plată doar pentru specialiştii IT din instanţe. În acest sens, arată că, deşi potrivit Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, specialiştii IT din instanţe şi parchete au acelaşi statut (fiind consideraţi personal de specialitate) şi deşi în dispoziţiile comune ale Legii-cadru nr. 153/2017 specialiştii în domeniul informatic din instanţe şi parchete sunt prevăzuţi la un alineat separat de personalul auxiliar de specialitate, în final, prin dispoziţiile art. 17, respectiv ale art. 22 din anexa nr. V la această lege, salarizarea specialiştilor IT din instanţe este cuprinsă în anexa de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, pe când salarizarea specialiştilor IT din parchete, DNA, DIICOT şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) este stabilită printr-o anexă separată, motiv pentru care salarizarea acestora este diferenţiată. Astfel, specialiştii IT din instanţe, fiind consideraţi personal auxiliar al instanţelor, sunt salarizaţi potrivit art. 17 din secţiunea a 4-a din Legea-cadru nr. 153/2017. Salarizarea este stabilită potrivit anexei la lege, la capitolul I lit. B nr. crt. 4. Întrucât salariile aflate în plată depăşesc salariile prevăzute în anexă pentru anul 2022, a devenit incident art. 38 alin. (6) din lege, sens în care salariile specialiştilor IT au fost stabilite la nivelul celor prevăzute pentru anul 2022 şi suplimentar acestora nu li s-a mai aplicat nici majorarea de 25% acordată tuturor categoriilor de personal bugetar pentru eliminarea efectelor transferului de contribuţii de la angajator la angajat. Pe de altă parte, specialiştii IT din parchete, DNA, DIIcOt şi PÎCCJ sunt salarizaţi potrivit art. 22 din secţiunea a 6-a din capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017, salarizarea fiind prevăzută în anexa nr. V capitolul I lit. B nr. crt. 4, astfel încât, deoarece salariile aflate în plată ale acestor specialişti IT nu depăşesc salariile prevăzute în anexă pentru anul 2022, nu a fost aplicat nici art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dar a fost aplicată majorarea de 25% pentru compensarea transferului de contribuţii de la angajator la angajat. 12. Susţine că sunt încălcate şi prevederile constituţionale ale art. 41 din Constituţie, în componenta dreptului la muncă ce priveşte dreptul la salariu, precum şi cele ale art. 53, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de Constituţie cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale. Astfel, măsura diminuării salariale cu 43,4% doar pentru specialiştii IT din Ministerul Justiţiei şi instanţele judecătoreşti, care asigură funcţionarea tehnică în cele mai bune condiţii a întregului sistem informatic din cadrul instanţelor şi parchetelor din România, nu şi pentru specialiştii IT din parchete, DNA, DIICOT şi PÎCCJ sau pentru alte categorii de funcţionari (ale căror eventuale reduceri ale salariului de încadrare se ajustează prin majorări salariale al căror cuantum total nu este limitat), este discriminatorie, nu este proporţională, necesitatea ei într-o societate democratică nu a fost justificată în niciun mod în expunerea de motive şi aduce grave atingeri dreptului de proprietate a subiecţilor de drept în discuţie. 13. În concluzie, consideră că stabilirea unor salarii nete substanţial diminuate în raport cu salariile nete aflate în plată pentru specialiştii IT din instanţe - pe perioadă nedeterminată şi fără caracter excepţional - aduce atingere şi principiului stabilităţii şi securităţii juridice, precum şi previzibilităţii normelor legale. Consideră că orice soluţie, mai ales aceea care duce la afectarea dreptului constituţional al salariului, indiferent de cuantumul salariului, nu numai că trebuie prezentată în termeni obiectivi în cadrul instrumentului de prezentare şi motivare, ci trebuie şi fundamentată exclusiv pe cauze excepţionale şi temporare. 14. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că plafonarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor până la 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie, a soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz, depinde de fiecare ordonator de credite, care poate stabili un cuantum de 30%, 29%, 28%, 27% etc., întrucât legea nu obligă la procentul de 30%, din moment ce foloseşte expresia "nu poate depăşi 30%". Astfel, pot exista situaţii în care specialiştii IT să beneficieze de sporuri în cuantum de 30% din salariile de bază sau de 25% din salariile de bază, fiind încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 41 din Constituţie, întrucât atribuţiile specialiştilor IT din instanţe sunt aceleaşi indiferent de instanţa unde lucrează. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal mai reţine că dispoziţiile de lege criticate pot conduce la un mod diferit de stabilire a sporurilor atât între ordonatori de credite diferiţi (în funcţie de numărul personalului şi valoarea de 30% din salariile de bază), cât şi în cadrul aceluiaşi ordonator de credite (având în vedere evoluţia în timp a personalului din subordine, aceste sporuri putând varia de la un an la altul). Or, reglementarea în acest mod a acordării sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor nu este justificată de un interes legitim public, nefiind vorba despre un criteriu obiectiv, şi conduce la aplicarea diferită a legii şi la acordarea unor sporuri diferite fără a avea în vedere nivelul muncii depuse. În ceea ce priveşte diferenţa de tratament de salarizare între specialiştii IT din instanţe şi specialiştii IT din parchete, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal constată că, potrivit art. 3 din Legea nr. 567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT. Prin dispoziţiile capitolului VIII secţiunea 1 se reglementează salarizarea celor două categorii: la lit. c) pentru specialiştii IT din instanţe şi la lit. e) pentru specialiştii IT din parchete. Deşi au acelaşi statut, totuşi salarizarea pentru cele două categorii se face în mod diferit, fiind încălcate dispoziţiile art. 16 din Constituţie, doar pentru specialiştii IT din instanţe aplicându-se dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Or, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, rezultă că angajatul are dreptul la salariu pentru munca prestată, iar diminuarea salariului reprezintă o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Analizând condiţiile strict şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu se circumscriu acestor prevederi constituţionale. 15. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 25 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Din examinarea criticii de constituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, autorul excepţiei are în vedere doar dispoziţiile alin. (1). De asemenea, Curtea constată că, în critica pe care o formulează, autorul excepţiei invocă şi dispoziţiile cuprinse la nr. crt. 7 din capitolul II - "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" al anexei nr. V - "Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională" la Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţii asupra cărora instanţa de judecată a omis să se pronunţe în sensul sesizării Curţii Constituţionale ori al respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. 19. În jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 1227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, Curtea a statuat că, în cazul în care instanţa de judecată sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a anumitor dispoziţii din legi sau ordonanţe fără a se pronunţa asupra altora, criticate în cadrul aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional va analiza excepţia de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său. Doar în ipoteza în care instanţa judecătorească, prin dispozitivul hotărârii, consideră excepţia referitoare la una sau unele dintre dispoziţiile legale criticate ca fiind inadmisibilă, contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, şi respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituţională nu se va pronunţa cu privire la această excepţie. În această împrejurare, autorul are, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, posibilitatea atacării cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, a soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Faţă de cele expuse, având în vedere notele scrise ale autorului excepţiei în prezenta cauză, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie atât dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi cele ale nr. crt. 7 din capitolul II - "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" al anexei nr. V - "Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională" la Legea-cadru nr. 153/2017. Dispoziţiile criticate din Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul conţinut: - Art. 25 alin. (1): "Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."] – Art. 38 alin. (6): "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022." 21. Dispoziţiile nr. crt. 7 din capitolul II - "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" al anexei nr. V - "Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională" la Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează salariile pentru funcţiile de grefier, grefier-statistician, grefier-documentarist, grefier-arhivar, grefier- registrator şi specialist IT gradul I. 22. Autorul excepţiei invocă încălcarea următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (4) în care se consacră principiul remunerării egale a femeilor şi bărbaţilor pentru muncă egală, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 845 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, Decizia nr. 206 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 14 august 2020, Decizia nr. 579 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1224 din 14 decembrie 2020, Decizia nr. 409 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 30 august 2021, şi Decizia nr. 82 din 3 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 13 mai 2022, a respins critica de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 24. Analizând criticile privind dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut că limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii şi fără discriminări pe considerente arbitrare. 25. De asemenea, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci unul variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII". Ca atare, Curtea a constatat că stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. 26. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut că stabilirea unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de "eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. Curtea a statuat că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 27. Referitor la critica prevederilor cuprinse la nr. crt. 7 din capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut că stabilirea prin dispoziţiile de lege criticate a anumitor valori ale salariului de bază şi a coeficienţilor pentru funcţiile specifice personalului auxiliar din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere, permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. 28. Referitor la critica de neconstituţionalitate vizând instituirea unei discriminări între personalul auxiliar din instanţe şi parchete şi alte categorii de personal plătit din fonduri publice, Curtea a reţinut că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, la diferite autorităţi sau instituţii publice. Art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui. 29. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate vizând instituirea unei discriminări între specialiştii IT şi alte categorii de specialişti din sistemul judiciar, Curtea a mai precizat că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, la diferite autorităţi sau instituţii publice. De altfel, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui. 30. Referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 41 şi 53 din Constituţie, Curtea a precizat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Constituţia prevede la art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, "instituirea unui salariu minim brut pe ţară", fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. De asemenea, acest text constituţional nu se opune competenţei legiuitorului de a reforma sistemul de salarizare şi de a reaşeza coeficienţii sau salariile de bază ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv ale personalului auxiliar din instanţe şi parchete. 31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 32. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Truţă în Dosarul nr. 126/42/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea- cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale nr. crt. 7 din capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
