Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 666 din 4 iunie 2020  privind sancţionarea cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj  EFICIENT ASIG BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 666 din 4 iunie 2020 privind sancţionarea cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj EFICIENT ASIG BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.

EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 499 din 12 iunie 2020
    Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 15, sectorul 5, cod de înregistrare fiscală 31588130/30.04.2013, cu respectarea prevederilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) şi d), art. 3 alin. (1) lit. a) şi d) şi ale art. 6 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
    în baza prevederilor art. 37 alin. (2) lit. c), alin. (4) şi (5) şi ale art. 65 alin. (10) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 19/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 alin. (2)-(4) şi alin. (38) şi ale art. 28 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu completările ulterioare,
    în urma hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, adoptată în şedinţa din data de 13.05.2020, în cadrul căreia a fost analizată Nota nr. 1.526/23.04.2020 de aprobare a propunerii de sancţionare cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj EFICIENT ASIG BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, calea 13 Septembrie nr. 221-225-227, în incinta Complexului Comercial Prosper, et. 4, spaţiul B2.7, sectorul 5, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu J40/11542/27.09.2011, cod unic de înregistrare 29152767/27.09.2011 şi înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare al Autorităţii de Supraveghere Financiară cu numărul RBK-706/2011, reprezentată de doamna Ambro Beatrice, în calitate de administrator, s-au constatat următoarele:
    Potrivit prevederilor art. 11 alin. (12) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 30 din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 19/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările ulterioare, compania de brokeraj avea obligaţia de a transmite la Autoritatea de Supraveghere Financiară raportările aferente trimestrului IV/2019, în format electronic, precum şi adresa de asumare a informaţiilor încărcate în aplicaţia ASF-EWS, până în ultima zi calendaristică a lunii următoare închiderii trimestrului IV/2019, respectiv până la data de 31 ianuarie 2020.
    În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (38) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu completările ulterioare, prin Adresa SA-DSCISG nr. 1.082/20.03.2020, compania de brokeraj EFICIENT ASIG BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. a fost notificată pentru:
    - netransmiterea, în format electronic, a raportărilor aferente trimestrului IV al anului 2019, precum şi pentru netransmiterea adresei de asumare a datelor încărcate în aplicaţia ASF-EWS, aferentă raportărilor trimestrului IV al anului 2019, ceea ce reprezintă nerespectarea prevederilor art. 30 alin. (5) şi alin. (8) lit. c) pct. (i)-(iv), coroborate cu prevederile art. 33 alin. (1) lit. c) pct. (i) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 19/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările ulterioare, şi constituie contravenţie potrivit art. 28 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu completările ulterioare.

    Compania de brokeraj EFICIENT ASIG BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. a primit notificarea, dar nu a răspuns şi nu a transmis motivele nerespectării legislaţiei aplicabile.
    Prin urmare, în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 19/2018, cu modificările ulterioare, referitoare la transmiterea raportărilor periodice de către compania de brokeraj EFICIENT ASIG BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., în urma verificărilor efectuate au rezultat următoarele:
    - nu au fost transmise raportările aferente trimestrului III al anului 2019;
    – nu au fost transmise raportările aferente trimestrului IV al anului 2019.

    Astfel, având în vedere faptul că, într-o perioadă de 6 luni consecutiv, compania de brokeraj nu a transmis nicio raportare către Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), în acest caz, sunt aplicabile prevederile art. 37 alin. (2) lit. c) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 19/2018, cu modificările ulterioare, care prevăd faptul că „.... Autorizaţia de funcţionare acordată unei companii de brokeraj este retrasă de A.S.F. în următoarele cazuri: ... într-o perioadă de 6 luni consecutiv nu a transmis nicio raportare către A.S.F.“
    Faţă de motivele de fapt şi de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România,
    Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie:
    ART. 1
    (1) Se sancţionează compania de brokeraj EFICIENT ASIG BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., denumită în continuare Compania, cu sediul social în Bucureşti, calea 13 Septembrie nr. 221-225-227, în incinta Complexului Comercial Prosper, et. 4, spaţiul B2.7, sectorul 5, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu J40/11542/27.09.2011, cod unic de înregistrare 29152767/27.09.2011 şi înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare al Autorităţii de Supraveghere Financiară cu numărul RBK-706/2011, reprezentată de doamna Ambro Beatrice, în calitate de administrator, cu retragerea autorizaţiei de funcţionare, precum şi cu radierea acesteia din secţiunea I a Registrului intermediarilor principali şi trecerea acesteia în secţiunea II.
    (2) Compania are obligaţia să elimine din denumire sintagma „broker de asigurare“ şi din obiectul de activitate activitatea de distribuţie şi alte activităţi avizate, după caz.

    ART. 2
    (1) Compania poate contesta prezenta decizie la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal, în termen de 30 de zile de la data comunicării, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu completările ulterioare.
    (2) Contestaţia adresată Curţii de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, măsurile dispuse, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 236/2018, cu completările ulterioare.

    ART. 3
    Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi produce efecte începând cu data publicării.



                    p. Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
                    Elena-Doina Dascălu

    Bucureşti, 4 iunie 2020.
    Nr. 666.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016