Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 665 din 5 iulie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (2) si (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 10 august 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã, republicatã, excepţie ridicatã de Adrian Nãstase în Dosarul nr. 15.083/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din data de 28 iunie 2007, în prezenţa apãrãtorului autorului excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 4 iulie 2007 şi apoi pentru data de 5 iulie 2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 martie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 15.083/1/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 24 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã. Excepţia a fost ridicatã de Adrian Nãstase în cadrul soluţionãrii unei cauze penale privind sãvârşirea infracţiunilor prevãzute de art. 254 alin. 1 din Codul penal şi de <>art. 13 şi 13^1 din Legea nr. 78/2000 .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã urmãrirea penalã a membrilor Guvernului pentru fapte sãvârşite pe durata mandatului şi în exerciţiul funcţiei a fost reglementatã în <>cap. III al Legii nr. 115/1999 - în forma anterioarã republicãrii din 2002 -, instituindu-se un regim juridic special demnitarilor guvernamentali, parţial distinct de cel reglementat prin Codul de procedurã penalã. Mai aratã cã dispoziţia criticatã - în redactarea iniţialã - a fost supusã examinãrii Curţii Constituţionale, care, prin <>Decizia nr. 93/1999 , a declarat cã aceasta este constituţionalã, şi invocã totodatã puncte de vedere exprimate în literatura de specialitate.
Modificarea dispoziţiilor criticate prin <>Legea nr. 90/2005 (în sensul cã urmãrirea penalã a foştilor membri ai Guvernului se va face potrivit regulilor de drept comun) contravine prevederilor art. 109 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora legiuitorul poate reglementa, în domeniul responsabilitãţii ministeriale, numai cazurile de rãspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului, deci norme de drept substanţial. Nicidecum nu poate sã modifice regimul procesual penal special într-un regim de drept comun, în raport cu un element in personam, şi anume încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã dispoziţiile criticate contravin principiului neretroactivitãţii legii şi principiului egalitãţii în faţa legii, deoarece instituie un regim discriminatoriu miniştrilor al cãror mandat a încetat. Astfel, în timp ce pentru un anumit tip de fapte penale comise în exercitarea mandatului, miniştrii în funcţie rãspund conform unei proceduri speciale - <>Legea nr. 115/1999 , miniştrii ale cãror mandate au încetat rãspund conform procedurii dreptului comun - Codul de procedurã penalã.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã şi-a exprimat opinia în sensul cã instituirea unei proceduri pentru tragerea la rãspundere penalã a miniştrilor în funcţie şi a foştilor miniştri pentru fapte sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor constituie un atribut al puterii legiuitoare.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedintele Senatului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, pentru urmãtoarele motive:
a) dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 109 alin. (2) şi (3) din Constituţie, deoarece, pe de-o parte, nu instituie o mãsurã de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, înlãturând astfel caracterul obiectiv al unei garanţii constituţionale de ordin procedural, şi, pe de altã parte, modificã regimul procesual penal special într-un regim de drept comun, în funcţie de calitatea subiectului activ de membru al Guvernului;
b) dispoziţiile criticate contravin principiului egalitãţii în drepturi, prevãzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie un regim discriminatoriu pentru miniştrii al cãror mandat a încetat;
c) dispoziţiile criticate contravin şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, potrivit cãreia mãsura de ocrotire a interesului public subzistã şi dupã încetarea mandatului membrilor Guvernului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considerã cã textele de lege criticate sunt neconstituţionale. În acest sens, aratã cã, prin forma actualã a <>Legii nr. 115/1999 , s-au introdus douã regimuri juridice distincte pentru tragerea la rãspundere penalã a douã categorii de persoane care ar fi sãvârşit fapte penale, cu precizarea cã, în momentul sãvârşirii lor, autorii aveau aceeaşi calitate - cea de membru al Guvernului. Ceea ce uneşte aceste douã categorii de persoane este tocmai calitatea de membru al Guvernului pe care o aveau când au sãvârşit fapta penalã, iar calitatea lor procesualã depinde de acest fapt, şi nu de poziţia pe care o ocupã ulterior, pe parcursul urmãririi penale şi al judecãţii. Invocã totodatã <>Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999 a Curţii Constituţionale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 28 iunie 1999.
Avocatul Poporului apreciazã cã, deoarece faptele care îi sunt imputate inculpatului au fost sãvârşite în exerciţiul funcţiei de prim-ministru, rãspunderea penalã se conduce în acest caz dupã dispoziţiile art. 109 din Constituţie, întrucât legile de procedurã pot doar detalia prevederile constituţionale, fãrã însã a contraveni acestora. Invocã în acest sens <>Decizia nr. 93/1999 a Curţii Constituţionale şi lucrarea "Constituţia României, revizuitã - comentarii şi explicaţii -" de Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru şi Elena Simina Tãnãsescu, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, unde, la pagina 198, se aratã cã "textele Constituţiei se aplicã atât miniştrilor în funcţie, cât şi celor care au fost în funcţie, dar pentru fapte sãvârşite în timpul mandatului".
De asemenea, considerã cã se impune aplicarea principiului retroactivitãţii legii penale mai favorabile, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece "regulile privind protecţia demnitarilor în domeniul aplicãrii legii penale se înscriu în categoria largã a tratamentului penal mai favorabil".
Guvernul nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile <>art. 24 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã, modificate prin <>art. I din Legea nr. 90/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 3/2005 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã, lege publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 15 aprilie 2005, şi prin care s-a dispus republicarea <>Legii nr. 115/1999 .
Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Legea nr. 115/1999 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 23 martie 2007, dându-se textelor o nouã numerotare, dispoziţiile art. 24 alin. (2) şi (3) devenind art. 23 alin. (2) şi (3).
Prin urmare, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 23 alin. (2) şi (3), care au urmãtorul cuprins:
"(2) Urmãrirea penalã şi judecarea foştilor membri ai Guvernului pentru infracţiunile sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor, astfel cum acestea sunt prevãzute de art. 7-11, se efectueazã potrivit normelor de procedurã penalã de drept comun.
(3) Prevederile de ordin procedural ale prezentei legi nu se aplicã foştilor membri ai Guvernului în nicio situaţie."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 11 alin. (1) referitoare la obligaţia statului român de a îndeplini obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul pãrţilor la un proces echitabil, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 109 alin. (2) şi (3) privind rãspunderea membrilor Guvernului şi celor ale art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la principiul neretroactivitãţii legii penale.
Examinând criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã, republicatã, în raport cu textele constituţionale de referinţã, Curtea reţine cele ce urmeazã:
Potrivit art. 109 alin. (2) din Legea fundamentalã, ca urmare a cererii de urmãrire penalã formulate de Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României împotriva unui membru al Guvernului sau a trimiterii sale în judecatã, acesta poate fi suspendat din funcţie de Preşedintele României ori este suspendat de drept. Întrucât, însã, o asemenea mãsurã nu este operantã decât împotriva unei persoane aflate în exerciţiul funcţiei, rezultã implicit cã, prin termenul "membrii Guvernului", textul menţionat a avut în vedere exclusiv pe cei aflaţi în funcţie, având deci o atare calitate, la timpul prezent, nu şi pe foştii membri care au deţinut funcţia respectivã la un moment dat. În considerarea imperativului unitãţii terminologice, acelaşi înţeles se cere conferit aceluiaşi termen utilizat şi în cuprinsul alin. (3) al art. 109 din Constituţie. Aşa fiind, este neîntemeiatã susţinerea autorului excepţiei, potrivit cãreia dispoziţiile legale deduse controlului, consacrând incidenţa normelor de procedurã penalã de drept comun în cazul urmãririi penale şi judecãrii foştilor membri ai Guvernului, pentru infracţiunile sãvârşite în exerciţiul funcţiei, ar contraveni acestor prevederi constituţionale, înţelese a nu distinge între actualii şi foştii membri ai Guvernului.
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale atacate încalcã şi prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care instituie principiul neretroactivitãţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Având a examina o atare criticã, Curtea reţine, cu titlu de premisã, cã, în condiţiile în care textul constituţional de referinţã nu înţelege sã cantoneze principiul pe care îl consacrã exclusiv pe tãrâmul dreptului substanţial, nu existã temei pentru a o face pe cale de interpretare, refuzându-i incidenţa în materie proceduralã. Nici imperativul imediatei aplicãri a normei procesual penale care guverneazã aceastã materie nu oferã o raţiune suficientã convertirii sale într-un fine de neprimire a excepţiei referitoare la încãlcarea principiului neretroactivitãţii legii.
Curtea mai reţine cã pretinsele infracţiuni reţinute în sarcina autorului excepţiei au fost sãvârşite sub imperiul reglementãrii anterioare care instituia o procedurã derogatorie de la dreptul comun în materie, aceeaşi pentru membrii Guvernului în exerciţiu, cât şi pentru cei care nu mai sunt în aceastã funcţie. Datã fiind finalitatea unei asemenea proceduri, de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului şi, prin aceasta, de ocrotire a interesului public, ea poate şi trebuie calificatã ca o reglementare mai favorabilã, în accepţiunea art. 15 alin. (2) din Constituţie, în raport cu reglementarea de drept comun. Ca atare, înlocuirea celei dintâi cu cea de-a doua, în ceea ce-i priveşte pe foştii membri ai Guvernului, cu privire la infracţiunile sãvârşite în exerciţiul funcţiei, sub imperiul reglementãrii anterioare, realizatã prin adoptarea actualului <>art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 , republicatã, contravine textului constituţional de referinţã.
Curtea constatã aşadar cã, în raport cu prevederile art 15 alin. (2) din Legea fundamentalã, critica de neconstituţionalitate a textului de lege menţionat este întemeiatã.
Acelaşi text legal este considerat neconstituţional - în opinia autorului excepţiei - şi cu referire la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie care consacrã egalitatea în faţa legii şi a autoritãţilor publice.
Potrivit celor statuate de Curte, principiul enunţat impune ca cetãţenilor aflaţi în aceleaşi situaţii juridice sã li se aplice acelaşi tratament juridic sau, în alţi termeni, identitatea de raţiune determinã identitatea de soluţii.
Dacã este neîndoielnic cã în funcţie de apartenenţa la Guvern, un membru şi un fost membru al Guvernului se gãsesc în situaţii juridice diferite, esenţial, din punctul de vedere care aici intereseazã, este cã în cele douã cazuri angajarea rãspunderii penale intervine ca urmare a sãvârşirii unor infracţiuni în exercitarea mandatului. Or, Legea privind responsabilitatea ministerialã - reţine Curtea, în <>Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 28 iunie 2005, cu referire la reglementarea anterioarã celei criticate - "instituie o mãsurã de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, având deci caracterul obiectiv al unei garanţii constituţionale de ordin procedural, menite sã ocroteascã interesul public, şi anume realizarea actului de guvernare prin exerciţiul mandatului. Aceastã mãsurã de ocrotire a interesului public subzistã şi dupã încetarea mandatului membrilor Guvernului, aşa încât este evident cã, în privinţa infracţiunilor comise în exerciţiul funcţiei, punerea sub urmãrire penalã a membrilor Guvernului trebuie sã se realizeze cu respectarea aceloraşi norme procedurale".
Faţã de cele statuate de Curte, exceptarea foştilor membri ai Guvernului, prin <>art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 , republicatã, de la procedura specialã, derogatorie, prevãzutã pentru membrii Guvernului, potrivit unui criteriu aleatoriu, stabilit în funcţie de momentul declanşãrii procedurii în timpul mandatului sau dupã încetarea acestuia, constituie o încãlcare a principiului egalitãţii de tratament consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Nu s-ar putea susţine cã, procedând ca atare, legiuitorul ordinar nu a fãcut decât sã se conformeze sensului real, evidenţiat mai sus, al art. 109 alin. (2) din Constituţie, întrucât chiar dacã acesta din urmã are în vedere numai pe membrii în funcţie ai Guvernului, nu instituie o interdicţie expresã ca procedura derogatorie cu finalitate de protecţie pe care o consacrã, sã fie extinsã prin lege şi asupra foştilor membri ai acestuia. Or, este ceea ce prevede in terminis textul dedus controlului, contravenind astfel principiului constituţional al egalitãţii de tratament.
Critica formulatã de autorul excepţiei are în vedere, de asemenea, contrarietatea dintre textul legal dedus controlului şi prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil.
Procedând la examinarea acesteia, Curtea apreciazã cã este întemeiatã, întrucât consacrarea incidenţei normelor de procedurã penalã de drept comun, în cazul foştilor membri ai Guvernului, antreneazã, în ceea ce-i priveşte, lipsirea de garanţiile legale ale protecţiei mandatului exercitat într-o atare calitate, protecţie care subzistã şi dupã încetarea respectivului mandat.
Admiterea, în considerarea raţiunilor înfãţişate, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (2) si (3) din Legea nr. 115/1999 , republicatã, face necesarã examinarea consecinţelor pe care le antreneazã o asemenea soluţie cât priveşte menţinerea actelor procesuale deja efectuate în cauzã. Curtea considerã cã o asemenea examinare se impune întrucât, chiar dacã obiectul sãu implicã şi un aspect de aplicare a legii, în mãsura în care este vorba de consecinţe ale constatãrii neconstitutionalitãţii, ceea ce prevaleazã sunt acestea din urmã, ele constituind principalul, problemele de aplicare a legii având doar caracter accesoriu.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii se publicã în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii de la aceastã datã şi au putere numai pentru viitor. Aşa fiind, constatarea neconstituţionalitãţii textului legal dedus controlului, cu consecinţa lipsirii sale de eficienţã juridicã, va antrena extinderea regimului derogatoriu de urmãrire penalã şi judecatã a membrilor Guvernului în exerciţiu, pentru infracţiunile sãvârşite în aceastã calitate, şi asupra foştilor membri ai acestuia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Adrian Nãstase în Dosarul nr. 15.083/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã şi constatã cã dispoziţiile <>art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã, republicatã, sunt neconstituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 iulie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
*
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, adoptatã cu votul majoritãţii membrilor Curţii, opinez cã <>art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã nu contravine normelor şi principiilor consacrate prin Constituţia României.
Considerentele sunt urmãtoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) din Constituţia României, "Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul sã cearã urmãrirea penalã a membrilor Guvernului pentru faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacã s-a cerut urmãrirea penalã, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecatã a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecatã aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".
Art. 109 alin. (2) din Constituţie se referã explicit şi neechivoc la membrii în funcţie ai Guvernului, iar nu şi la "foştii membri" ai Guvernului, cãci numai cu privire la aceştia se poate lua mãsura suspendãrii din funcţie, prevãzutã în tezele a doua şi a treia ale textului.
De altfel, acest înţeles al textului constituţional a fost însuşit de legiuitor, care, prin <>art. 20 alin. (2) din Legea nr. 115/1999 , în redactarea iniţialã, s-a referit expres la punerea sub urmãrire penalã a foştilor membri ai Guvernului. În mod evident, precizarea nu s-ar fi fãcut, nefiind necesarã, în cazul în care Parlamentul ar fi înţeles cã art. 109 alin. (2) din Legea fundamentalã îi priveşte nu numai pe membrii în funcţie ai Guvernului, ci şi pe "foştii membri" ai Guvernului.
În consecinţã, nu se poate primi susţinerea formulatã în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul cã <>art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã, în care se prevede cã urmãrirea penalã şi judecarea foştilor membri ai Guvernului pentru infracţiunile sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor se efectueazã potrivit normelor de procedurã penalã de drept comun, contravine textului constituţional citat.
O soluţie în sens contrar nu s-ar putea întemeia pe considerentele <>Deciziei nr. 93 din 16 iunie 1999 a Curţii Constituţionale, aşa cum se afirmã în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece decizia menţionatã nu a analizat conţinutul art. 108 alin. (2) din Legea fundamentalã - devenit prin renumerotare, dupã revizuirea Constituţiei, art. 109 alin. (2) - ci constituţionalitatea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea privind responsabilitatea ministerialã, în redactarea în vigoare la acea datã, în conformitate cu care "Punerea sub urmãrire penalã a foştilor membri ai Guvernului pentru infracţiunile sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor se face potrivit normelor de procedurã din prezenta lege". Dispoziţiile art. 20 din Legea privind responsabilitatea ministerialã erau criticate, prin sesizarea adresatã Curţii Constituţionale de un grup de 62 de deputaţi, invocându-se încãlcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacrã egalitatea cetãţenilor în faţa legii. În acest sens, autorii sesizãrii arãtau cã "imunitatea guvernamentalã reglementatã prin aceastã dispoziţie este mai extinsã decât imunitatea parlamentarã, întrucât aceasta din urmã se aplicã numai în timpul exerciţiului mandatului parlamentar, pe când imunitatea guvernamentalã, potrivit textului menţionat, se aplicã şi foştilor membri ai Guvernului. În acest mod s-a instituit un privilegiu interzis de dispoziţiile <>art. 16 alin. (1) din Constituţie". Prin Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 28 iunie 1999, Curtea Constituţionalã a constatat cã prevederile art. 20 din Legea privind responsabilitatea ministerialã sunt constituţionale, cu urmãtoarea motivare: "Este neîntemeiatã susţinerea din sesizare, în sensul cã aceastã reglementare încalcã prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora: "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri". Aceste dispoziţii constituţionale se referã la un drept fundamental cetãţenesc, în timp ce procedura legalã examinatã reglementeazã punerea în mişcare a acţiunii penale, în vederea cercetãrii unei infracţiuni sãvârşite de un fost membru al Guvernului în exerciţiul mandatului. Deci acţiunea penalã se pune în mişcare împotriva sa pentru faptele comise în calitate de înalt funcţionar public, iar nu în calitatea sa de simplu cetãţean. De aceea Curtea constatã cã principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, prevãzut la art. 16 din Constituţie, nu este aplicabil tezei cuprinse în norma juridicã a cãrei neconstituţionalitate se susţine." În considerentele deciziei, reţinând constituţionalitatea prevederilor legale analizate, Curtea Constituţionalã a explicat şi raţiunile legiuitorului, în sensul cã procedura de punere sub urmãrire penalã a foştilor membri ai Guvernului este aceeaşi cu procedura urmatã în cazul membrilor în funcţie ai Guvernului, pentru identitatea scopului urmãrit, reprezentat de "ocrotirea interesului public, şi anume realizarea actului de guvernare prin exerciţiul mandatului". Curtea nu a statuat însã cã soluţia legislativã de la acea datã ar fi impusã de prevederile art. 108 alin. (2) - devenit, cum s-a arãtat, art. 109 alin. (2) din Constituţie.
Nu se poate reţine nici în cadrul analizei din cauza de faţã cã dispoziţiile anterioare privind procedura de punere sub urmãrire penalã şi de judecare a foştilor membri ai Guvernului ar fi fost contrare normelor consacrate prin textul constituţional menţionat, pentru cã, aşa cum am arãtat mai sus, art. 109 alin. (2) din Constituţie se referã numai la membrii în funcţie ai Guvernului, nu şi la foştii miniştri, faţã de aceştia din urmã legiuitorul fiind liber sã adopte mãsurile de protecţie pe care le considerã necesare sau oportune, inclusiv proceduri judiciare identice cu cele aplicate membrilor în funcţie ai Guvernului.
Soluţia adoptatã de legiuitor nu pune, aşadar, o problemã de constituţionalitate, ci una de opţiune în limitele Constituţiei, iar în cazul dispoziţiei legale care formeazã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în cauza de faţã, legiuitorul a optat ţinând seama - aşa cum se precizeazã în expunerea de motive la <>Legea nr. 90/2005 - de imperativele luptei împotriva corupţiei la nivel guvernamental şi de recomandãrile fãcute în aceastã privinţã în Raportul de ţarã al Comisiei Europene pe anul 2004 pentru România şi în documentele Grupului de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO).
Nu se poate primi nici susţinerea în sensul cã prin dispoziţiile legale atacate s-ar încãlca prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, privind neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, şi art. 7 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care are urmãtorul cuprins: "Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost sãvârşitã, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsã mai severã decât aceea care era aplicatã în momentul sãvârşirii infracţiunii."
Atât dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, cât şi textul Convenţiei sunt irelevante în cauzã, deoarece prevederile legale atacate pe calea excepţiei de constituţionalitate sunt norme de procedurã penalã care, prin natura lor, nu retroactiveazã, ci se aplicã situaţiilor procesuale existente sau apãrute dupã intrarea în vigoare a legii.
De asemenea, nu poate fi admisã critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi, dat fiind cã, aşa cum s-a pronunţat constant în jurisprudenţa sa, inclusiv prin <>Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999 citatã mai sus, art. 16 din Legea fundamentalã impune ca, în situaţii juridice identice sau similare, cetãţenilor sã li se aplice acelaşi tratament juridic. Or, este evident cã un membru al Guvernului în funcţie nu se aflã în aceeaşi situaţie juridicã cu un fost membru al Guvernului, pentru a beneficia în mod necesar de aceleaşi norme speciale de procedurã penalã menite sã protejeze exercitarea mandatului guvernamental. De altfel, Constituţia României consacrã mãsuri de protecţie a exercitãrii mandatului şi în cazul altor înalţi demnitari, cum sunt Preşedintele României, deputaţii şi senatorii care se bucurã de imunitate numai pe perioada exercitãrii mandatului, iar nu şi dupã ce mandatul a luat sfârşit.
Este fãrã temei şi susţinerea cã dispoziţiile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, privind dreptul la un proces echitabil, cãci normele de procedurã penalã de drept comun aplicabile foştilor membri ai Guvernului, judecaţi pentru infracţiunile sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor asigurã desfãşurarea unui proces echitabil, în condiţii de legalitate şi cu respectarea tuturor drepturilor pãrţilor şi a garanţiilor procesuale.
Având în vedere aceste considerente, opinez cã este neîntemeiatã şi critica de neconstituţionalitate raportatã la prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentalã, privind obligativitatea respectãrii Constituţiei şi a legilor, la prevederile art. 11 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) şi (2), privind obligaţia statului de a-şi îndeplini obligaţiile rezultate din tratatele la care este parte şi prioritatea reglementãrilor internaţionale mai favorabile, referitoare la drepturile fundamentale ale omului, şi la prevederile art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Judecãtor,
Nicolae Cochinescu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
