Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 665 din 18 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, art. 264 alin. 3 si 4, art. 343 alin. 1 si 2 si art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penala, precum si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 15 iunie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, precum şi ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, excepţie ridicatã de Lucian Nicu Caraiman în Dosarul nr. 9.188/30/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia penalã.
La apelul nominal rãspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Florin Kovacs, cu delegaţie depusã la dosar. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicitã admiterea excepţiei pentru motivele invocate în faţa instanţei de judecatã.
Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 octombrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 9.188/30/2007, Tribunalul Timiş - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, precum şi ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie.
Excepţia a fost ridicatã de Lucian Nicu Caraiman într-o cauzã penalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale menţionate contravin prevederilor constituţionale, dupã cum urmeazã:
Dispoziţiile <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 înfrâng prevederile constituţionale ale art. 11, 20, 23 şi 73, precum şi ale art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece reglementeazã infracţiunea de luare de mitã în cadrul infracţiunilor de corupţie, urmând atât o procedurã specialã de urmãrire şi judecatã, precum şi un regim sancţionator special, agravat în raport cu infracţiunea de drept comun prevãzutã de art. 254 din Codul penal, lege specialã care însã nu defineşte conţinutul şi domeniul sancţionator, dar care permite aplicarea, prin analogie, a pedepsei prevãzute în aceastã normã.
Dispoziţiile art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de procedurã penalã contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, 21, 23, 124 şi 132, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât reprezintã o formã de limitare a independenţei procurorului. De asemenea, se impune instituirea unei proceduri preliminare de verificare a actului de sesizare a instanţei de judecatã, în consens cu exigenţele constituţionale, care sã asigure verificarea legalitãţii probelor obţinute şi legalitatea actelor efectuate în faza preliminarã.
Dispoziţiile art. 343 alin. 1 şi 2 şi ale art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã încalcã prevederile constituţionale ale art. 20, 23, 73 alin. (3) şi art. 124, deoarece nesocotesc principiul preeminenţei dreptului, cu precãdere legalitatea mijloacelor de probã prin raportare la modalitatea de obţinere a acestor probe.
Dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie contravin prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. l), art. 115, 116, 117 şi 131, deoarece ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate în domenii care intrã sub incidenţa art. 73 din Constituţie şi nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului.
Tribunalul Timiş - Secţia penalã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 , art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 , instanţa de judecatã apreciazã cã acestea sunt neconstituţionale, deoarece reglementeazã "în domenii care intrã sub incidenţa art. 73 din Constituţie, cum este şi cel care priveşte organizarea şi funcţionarea Ministerului Public, ca instituţie fundamentalã în stat [...]. Înfiinţarea unei Direcţii Naţionale Anticorupţie vizeazã modificarea şi funcţionarea Ministerului Public, iar potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, acest domeniu poate fi reglementat doar prin lege organicã." Totodatã, instanţa de judecatã aratã cã, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituţie, ordonanţele de urgenţã nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile avocatului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, precum şi ale art. 264 alin. 3 şi 4, cu denumirea marginalã Actul de sesizare a instanţei, art. 343 alin. 1 şi 2, cu denumirea marginalã Obiectul deliberãrii, şi art. 356 alin. 1 lit. c), cu denumirea marginalã Conţinutul expunerii, din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut:
- <>Art. 6 din Legea nr. 78/2000 : "Art. 6. - Infracţiunile de luare de mitã - prevãzutã la art. 254 din Codul penal, de dare de mitã - prevãzutã la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevãzutã la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţã - prevãzutã la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.";
- Art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de procedurã penalã: "Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalitãţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, de procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel, iar când urmãrirea penalã este fãcutã de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmãrirea penalã este efectuatã de un procuror de la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când urmãrirea penalã este efectuatã de acesta, verificarea se face de cãtre procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţã şi înainte de expirarea duratei arestãrii preventive.
Dacã rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea fi înainteazã instanţei competente, împreunã cu dosarul cauzei şi cu un numãr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.";
- Art. 343 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã: "Completul de judecatã delibereazã mai întâi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept.
Deliberarea poartã asupra existenţei faptei şi vinovãţiei fãptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra mãsurii educative ori mãsurii de siguranţã când este cazul sã fie luatã, precum şi asupra computãrii reţinerii şi arestãrii preventive.";
- Art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã: "Expunerea trebuie sã cuprindã: [... ]
c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlãturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilã a cauzei, precum şi analiza oricãror elemente de fapt pe care se sprijinã soluţia datã în cauzã.
În caz de condamnare, expunerea trebuie sã mai cuprindã fapta sau fiecare faptã reţinutã de instanţã în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovãţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de recidivã, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţatã şi actele din care rezultã durata acesteia.
Dacã instanţa reţine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formeazã obiectul învinuirii, se va arãta în hotãrâre pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau achitarea;".
De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 54/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006.
Autorul excepţiei susţine cã aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 11, 20, 21, 23, 73, 115, 116, 117, 124, 131 şi 132, precum şi art. 6 paragraful 1 şi art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi ale art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauzã şi cu motivare similarã. În acest sens este <>Decizia nr. 679 din 12 iunie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iulie 2008.
Cu acel prilej, Curtea Constituţionalã a statuat cã reglementarea <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu constituie o incriminare prin analogie, ci o legiferare a rãspunderii penale printr-o normã juridicã explicativã, care nu încalcã prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie şi nici prevederile art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Curtea a mai constatat cã nu poate primi nici susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 încalcã celelalte principii constituţionale invocate, deoarece din textul legii nu rezultã vreo contradicţie în sensul reclamat de autorul excepţiei.
Privitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, Curtea a statuat cã aceasta este, de asemenea, neîntemeiatã. Cuprinderea expunerii privitoare la analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, precum şi a celor care au fost înlãturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilã a cauzei, precum şi analiza oricãror elemente de fapt pe care se sprijinã soluţia datã în cauzã în conţinutul hotãrârii judecãtoreşti garanteazã tocmai dreptul la un proces echitabil şi asigurã exercitarea dreptului la apãrare.
În continuare, Curtea a constatat cã, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de procedurã penalã referitoare la verificarea de cãtre procurorul ierarhic superior a actului de sesizare sub aspectul legalitãţii şi temeiniciei, întreaga argumentaţie în susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii porneşte de la ipoteza potrivit cãreia poate fi pus semnul egalitãţii între cele douã faze ale procesului penal, sens în care controlul rechizitoriului este încorporat în atribuţia fundamentalã a instanţelor penale, aceea de judecatã, adicã de examinare pe fond sub toate aspectele. Or, textul legal contestat se referã la o altã etapã procesualã, specificã fazei de urmãrire penalã, la verificãri prealabile trimiterii în judecatã. De altfel, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul, ca un plus de garanţie pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, a instituit, potrivit art. 300 din Codul de procedurã penalã, obligativitatea instanţelor de judecatã de a verifica din oficiu, la prima înfãţişare, regularitatea actului de sesizare, judecãtorul restituind dosarul organului emitent atunci când constatã încãlcãri ale legii care nu pot fi înlãturate de îndatã şi nici prin acordarea unui nou termen în acest scop.
În plus, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, "Procurorii îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic[...]".
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la obiectul deliberãrii, este de observat cã autorul excepţiei nu a arãtat în mod concret în ce constã viciul de neconstituţionalitate invocat, limitându-se la a face aprecieri de oportunitate referitoare la necesitatea unei reglementãri de lege ferenda care sã instituie o distincţie între probele care decurg din mijloace de probã obţinute în mod legal şi cele care decurg din mijloace de probã obţinute prin încãlcarea legii. Aşa fiind, aceastã criticã adusã pentru neprevederea în sistemul judiciar român a unor noi instituţii nu este întemeiatã, având în vedere cã soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate priveşte numai texte de lege în vigoare, nu şi norme şi instituţii care nu existã încã şi cu privire la care nici Constituţia şi nici Codul de procedurã penalã nu cuprind nicio referire. Controlul de neconstituţionalitate nu poate privi omisiuni, deoarece, altminteri, dintr-un legislator negativ, care este de natura rolului şi funcţiei Curţii Constituţionale în asigurarea supremaţiei Constituţiei, aceasta s-ar transforma într-un legislator pozitiv, care este de natura rolului şi funcţiei exclusive a Parlamentului, ca unicã autoritate legiuitoare a ţãrii.
De altfel, potrivit art. 2 din Codul de procedurã penalã, procesul penal este guvernat de principiul legalitãţii, iar potrivit art. 64 alin. 2 din acelaşi cod, "mijloacele de probã obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal".
Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 , Curtea constatã cã acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 297 din 23 martie 2010 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Curtea a statuat cã dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 nu contravin prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie pentru considerentele acolo reţinute.
Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile de mai sus îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã, neintervenind elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, precum şi ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, excepţie ridicatã de Lucian Nicu Caraiman în Dosarul nr. 9.188/30/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 mai 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
