Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 662 din 4 iulie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 27 august 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Juşcã, Marian Victor Juşcã şi Ion Guşoi în Dosarul nr. 4.904/109/2006 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, respectiv, de Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 369/35/2007 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 19 iunie 2007 şi au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când, în urma deliberãrilor, Curtea a dispus amânarea pronunţãrii, succesiv, pentru data de 26 iunie 2007 şi 4 iulie 2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 100/R din 13 februarie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 4.904/109/2006, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Juşcã, Marian Victor Juşcã şi Ion Guşoi în dosarul menţionat.
Prin Încheierea din 22 martie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 369/35/2007, Curtea de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Oradea în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Constantin Juşcã, Marian Victor Juşcã şi Ion Guşoi susţin cã limitarea dreptului persoanelor prevãzute în art. 362 din Codul de procedurã penalã de a declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacã nu au folosit apelul, contravine dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apãrare. Se aratã în acest sens cã "legiuitorul nu poate suprima dreptul substanţial al unei pãrţi interesate de a exercita cãile de atac şi nici nu poate restrânge exerciţiul acestui drept decât în condiţiile restrictive stabilite prin art. 53 din Constituţie."
Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Oradea susţine cã limitarea dreptului procurorului de a declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, dacã nu a folosit apelul, contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 129 privind Folosirea cãilor de atac şi ale art. 131 referitoare la Rolul Ministerului Public. Se aratã în acest sens cã, atunci când, indiferent de motiv, procurorul care a participat la judecata în fond nu a declarat apel, singura posibilitate efectivã a procurorului care a participat la judecarea cauzei în apel de a apãra drepturile şi libertãţile unei persoane este aceea de a declara recurs. Or, "odatã ce Ministerul Public este obligat sã acţioneze în apãrarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale persoanelor, nu i se poate restrânge posibilitatea de a ataca o hotãrâre greşitã pentru simplul fapt cã alt procuror de la un parchet ierarhic inferior a omis sã atace sentinţa penalã, cu apel, în paralel cu partea". În opinia autorului excepţiei, legiuitorul a dat Ministerului Public un drept plenar de apel, iar, în acord cu art. 131 alin. (1) din Constituţie, ar trebui recunoscut expres dreptul plenar al procurorului inclusiv în privinţa cãii de atac a recursului.
Curtea de Apel Piteşti - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, dispoziţiile legale criticate fiind, în opinia instanţei, constituţionale.
Curtea de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã, în cazul neexercitãrii cãii de atac a apelului, chiar dacã hotãrârile pronunţate ar fi netemeinice şi nelegale, procurorul are posibilitatea sã foloseascã celelalte cãi de atac prevãzute de Codul de procedurã penalã pentru reformarea hotãrârilor. Totodatã, se aratã cã printre principiile care stau la baza organizãrii Ministerului Public se aflã şi cel al controlului ierarhic şi al subordonãrii ierarhice, principii potrivit cãrora chiar şi activitatea procurorului de şedinţã care face parte din secţia judiciarã a parchetului poate fi verificatã de cãtre procurorul ierarhic superior, iar în acest mod eventualele erori sãvârşite pot fi îndreptate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textul de lege criticat nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prevederile legale criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate. Aratã cã Ministerul Public este organul autoritãţii judecãtoreşti care reprezintã în activitatea judiciarã interesele generale ale societãţii şi apãrã ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor, iar în exercitarea acestor atribuţii procurorul poate exercita şi cãile de atac, însã numai în condiţiile legii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãruia: "Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cãrora persoanele prevãzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacã legea prevede aceastã cale de atac. Persoanele prevãzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacã nu au folosit apelul, dacã prin decizia pronunţatã în apel a fost modificatã soluţia din sentinţã şi numai cu privire la aceastã modificare".
Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 referitoare la "Egalitatea în drepturi", ale art. 21 referitoare la "Accesul liber la justiţie" şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind "Dreptul la apãrare", ale art. 53 referitoare la "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi", ale art. 124 referitoare la "Înfãptuirea justiţiei", ale art. 129 privind "Folosirea cãilor de atac" şi ale art. 131 referitoare la "Rolul Ministerului Public". Totodatã, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care se referã la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmeazã:
Astfel, contrar susţinerilor autorilor excepţiei, textul de lege criticat, care stabileşte ce sentinţe nu pot fi atacate cu recurs, dã expresie prevederilor constituţionale referitoare la folosirea cãilor de atac. Aşa cum a mai statuat Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, de exemplu prin <>Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004, instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor de atac, este de competenţa exclusivã a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii", atunci când reglementeazã exercitarea cãilor de atac, ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecãtoreşti şi la procedura de judecatã, stabileşte cã acestea "sunt prevãzute numai de lege".
Referitor la încãlcarea principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, invocatã de autorii excepţiei, Curtea Constituţionalã a statuat cã nu este contrarã principiului egalitãţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte cãile de atac, atât timp cât ele asigurã egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor, condiţie îndeplinitã de textul de lege criticat în prezenta cauzã.
De asemenea, prevederile de lege criticate nu încalcã dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv de art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, şi nici prevederile constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, întrucât nu "suprimã" dreptul pãrţilor interesate de a exercita calea de atac a recursului. Dimpotrivã, acestea oferã posibilitatea pentru pãrţile care nu au folosit calea de atac a apelului de a declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, dacã prin decizia pronunţatã în apel a fost modificatã soluţia din sentinţa instanţei de fond.
Curtea constatã, totodatã, cã art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedurã penalã nu contravine nici art. 124 din Legea fundamentalã. Stabilirea de cãtre legiuitor, în temeiul prerogativelor conferite acestuia de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, a unor reguli procedurale privind sentinţele ce pot fi atacate cu recurs nu este de naturã sã aducã atingere principiului constituţional ce consacrã unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, atât timp cât aceste reguli se aplicã în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.
În sfârşit, dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile art. 131 din Legea fundamentalã, privind rolul Ministerului Public. Tocmai în aplicarea acestui text constituţional, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina de a apãra ordinea de drept, drepturile şi libertãţile cetãţeneşti şi de a reprezenta interesele societãţii. Eventualele erori sau omisiuni ce pot interveni în activitatea procurorilor, la care se referã Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Oradea în motivarea excepţiei, nu pot constitui temei pentru declararea neconstituţionalitãţii textului de lege criticat. În plus, Ministerul Public are deplina libertate de a-şi exercita rolul sãu constituţional prin promovarea celorlalte cãi de atac prevãzute de Codul de procedurã penalã.
De altfel, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalitãţii <>art. 385^1 din Codul de procedurã penalã. Astfel, prin Decizia nr. 779 din 7 noiembrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, Curtea a statuat cã aceste prevederi nu încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 124 alin. (2) conform cãruia justiţia este unicã, egalã şi imparţialã pentru toţi.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele ce au fundamentat decizia mai sus menţionatã sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
Cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Juşcã, Marian Victor Juşcã şi Ion Guşoi în Dosarul nr. 4.904/109/2006 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, respectiv, de Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 369/35/2007 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 iulie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
