Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 661 din 8 decembrie 2005  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 661 din 8 decembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 30 ianuarie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Irina Loredana Lãpãdat - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 , excepţie ridicatã de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor în Dosarul nr. 289/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 iulie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 289/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 , excepţie ridicatã de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2), art. 125 alin. (1), art. 128 şi 129 din Constituţie. Se susţine, în esenţã, cã reglementarea cãii de atac a apelului împotriva hotãrârii arbitrale privind forma definitivã a metodologiilor negociate de organismele de gestiune colectivã cu utilizatorii operelor al cãror mod de exploatare face imposibilã autorizarea individualã de cãtre titularii de drepturi încalcã dreptul pãrţilor de a exercita toate cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, soluţia instanţei de apel fiind definitivã şi irevocabilã. În opinia autorului excepţiei prevederea legalã criticatã nu este în acord cu principiul constituţional al liberului acces la justiţie, deoarece "pãrţile nu pot fi private de (...) dreptul de a supune cauza dezbaterii şi judecãţii unei instanţe de fond şi nu direct unei instanţe de apel".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece instituirea cãii de atac a apelului împotriva hotãrârii arbitrale în domeniul protecţiei dreptului de autor, prin derogare de la dreptul comun, conferã posibilitatea cercetãrii atât a legalitãţii, cât şi a temeiniciei acesteia, în deplinã concordanţã cu art. 129 din Constituţie, potrivit cãruia exercitarea cãilor de atac are loc în condiţiile legii.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 21 şi 129 din Constituţie, iar în ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii art. 125 alin. (1) şi a art. 128 din Legea fundamentalã, aratã cã aceste texte constituţionale nu au relevanţã în cauzã.
Avocatul Poporului apreciazã, în esenţã, cã textul de lege criticat este constituţional, fiind în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie, care acordã legiuitorului dreptul de a stabili cãile de atac şi condiţiile exercitãrii acestora.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
În legãturã cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã, din analiza notelor scrise depuse la dosarul instanţei de judecatã, cã autorul acesteia criticã şi alte alineate ale <>art. 131^2 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prin raportare şi la alte texte constituţionale decât cele invocate în faţa instanţei de judecatã. Încheierea de sesizare cuprinde însã opinia instanţei şi punctul de vedere al autorului excepţiei asupra neconstituţionalitãţii alin. (9) al <>art. 131^2 din Legea nr. 8/1996 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 , astfel încât, în temeiul <>art. 29 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã este legal sesizatã şi urmeazã sã se pronunţe numai asupra acestui text de lege.
<>Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, a fost modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 30 iunie 2004.
Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale prin Încheierea din 5 iulie 2005, <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 a fost modificat prin <>art. I pct. 47 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 septembrie 2005, astfel încât, în prezent, textul de lege criticat are urmãtorul cuprins: "În termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotãrârii arbitrale pãrţile pot face apel împotriva acesteia la instanţa Curţii de Apel Bucureşti, care se va pronunţa asupra cauzei, în complet civil. Hotãrârea arbitralã este executorie de drept pânã la pronunţarea soluţiei cu privire la menţinerea sau modificarea metodologiilor. Soluţia Curţii de Apel Bucureşti este definitivã şi irevocabilã, se comunicã Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general, emisã în 5 zile de la data comunicãrii."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (2), referitoare la accesul liber la justiţie, în art. 125 alin. (1) privind inamovibilitatea judecãtorilor, în art. 128 - Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie, şi în art. 129 - Folosirea cãilor de atac.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
<>Art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 prevede cã hotãrârea arbitralã privind forma definitivã a metodologiilor negociate de cãtre organismele de gestiune colectivã a dreptului de autor şi a drepturilor conexe poate fi apelatã de cãtre pãrţi, în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, la instanţa Curţii de Apel Bucureşti, care se va pronunţa asupra cauzei, în complet civil, soluţia instanţei fiind definitivã şi irevocabilã.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate acest text de lege contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 129 din Constituţie, în esenţã, prin aceea cã nu respectã dreptul pãrţilor de a exercita împotriva hotãrârilor judecãtoreşti toate cãile de atac, soluţia instanţei de apel fiind definitivã şi irevocabilã.
Analizând aceste susţineri, Curtea constatã cã reglementarea unei singure cãi de atac la instanţa de judecatã, împotriva unei hotãrâri arbitrale, în domeniul special al protecţiei dreptului de autor şi a drepturilor conexe, nu contravine principiului constituţional al accesului liber la justiţie. Sub acest aspect, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa, de exemplu în <>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, cã principiul constituţional al liberului acces la justiţie al persoanelor în apãrarea drepturilor, libertãţilor si intereselor lor legitime nu are semnificaţia accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac, şi nici la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte actul de justiţie. Mai mult, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu Cauza Golder împotriva Regatului Unit, 1975) s-a statuat cã "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut". S-a arãtat cã, "fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fãrã sã-l defineascã în înţelesul restrâns al cuvântului, existã posibilitatea limitãrilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept".
Pentru aceleaşi considerente nu poate fi primitã nici susţinerea potrivit cãreia textul de lege criticat încalcã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 129 din Constituţie, referitoare la folosirea cãilor de atac.
De altfel, Curtea constatã cã autorul excepţiei evidenţiazã pretinsa contrarietate a prevederilor <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 cu aceste dispoziţii constituţionale, în mod limitativ, fãcând abstracţie de sintagma "în condiţiile legii". Prin <>Decizia nr. 3 din 30 iunie 1992 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 15 iulie 1992, Curtea Constituţionalã a statuat cã aceastã sintagmã poate avea şi semnificaţia posibilitãţii restrângerii cãilor de atac, pentru situaţii expres prevãzute de lege şi care nu pot fi extinse prin analogie.
Or, hotãrârea arbitralã este un act juridic cu caracter jurisdicţional, care, potrivit art. 363 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, este asimilatã unei hotãrâri judecãtoreşti în ceea ce priveşte efectele, iar instituirea unei singure cãi de atac împotriva acesteia reprezintã o regulã proceduralã specialã, reglementatã de legiuitor, în temeiul atribuţiilor sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã.
Considerentele care au justificat pronunţarea deciziei menţionate sunt deplin valabile şi în prezenta cauzã, neintervenind elemente noi, de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 125 alin. (1) din Constituţie, referitoare la inamovibilitatea judecãtorilor, şi ale art. 128 - Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie, Curtea constatã cã acestea nu au relevanţã în cauzã, deoarece textul de lege criticat dispune cu privire la instituirea apelului drept cale exclusivã de atac împotriva hotãrârii arbitrale pronunţate în materia gestiunii drepturilor patrimoniale de autor şi a drepturilor conexe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicatã de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor în Dosarul nr. 289/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 decembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lãpãdat

__________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016