Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 660 din 10 octombrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 34 alin. 2, art. 40 alin. 2, art. 372, art. 373, art. 373^1 alin. 2 si art. 376 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 3 noiembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. 2, art. 40 alin. 2, art. 372, 373, art. 373^1 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Varvara Bizim, Delia Andreea Bizim şi Teodor Andrei Bizim în Dosarul nr. 4.879/2005 al Curţii de Apel Iaşi şi de Andrei Radu Schneider în Dosarul nr. 28.068/1/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 931D/2006 şi nr. 407D/2006, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 931D/2006 la Dosarul nr. 407D/2006, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 februarie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 4.879/2005, Curtea de Apel Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27, 30, 31, 34, 40, 372, 373, art. 373^1 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Varvara Bizim, Delia Andreea Bizim şi Teodor Andrei Bizim cu prilejul soluţionãrii unui recurs îndreptat împotriva unei decizii civile de încuviinţare a executãrii silite.
Prin Încheierea din 2 martie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 28.068/1/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Andrei Radu Schneider cu ocazia soluţionãrii unui recurs formulat împotriva unei încheieri a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, urmãtoarele: art. 372, art. 373, art. 373^1 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedurã civilã sunt neconstituţionale, deoarece creeazã posibilitatea executãrii hotãrârii definitive prin executorul judecãtoresc, înainte de judecarea recursului, chiar dacã legea, în speţã <>art. 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996 , prevede cã nu se pot executa decât hotãrârile rãmase irevocabile. Este în acest fel încãlcat şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece se creeazã o discriminare între creditor şi debitor, creditorul putându-l evacua pe chiriaş din casa care a devenit proprietatea sa, pe baza unei hotãrâri judecãtoreşti care nu este irevocabilã, iar debitorul neavând mijloace sã se opunã efectiv la evacuare înainte de a i se soluţiona recursul contra hotãrârii ilegal pronunţate. De asemenea, considerã cã art. 27, 30, 31 şi 34 din Codul de procedurã civilã sunt neconstituţionale, întrucât interdicţia de a ataca încheierea de respingere a cererii de recuzare, înainte de pronunţarea hotãrârii asupra fondului, lipseşte de eficienţã dreptul de a promova aceastã cale de atac. În sfârşit, aratã cã şi art. 40 alin. 2 din Codul de procedurã civilã este neconstituţional, deoarece instanţa a cãrei pricinã se cere a fi strãmutatã nu este obligatã sã suspende cauza pânã la soluţionarea cererii de strãmutare, putând, aşadar, sã se pronunţe pe fondul chestiunii şi apoi sã respingã cererea de strãmutare ca lipsitã de obiect.
Curtea de Apel Iaşi apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã, în realitate, autorul excepţiei ridicã o problemã de aplicare a legii, care este de competenţa instanţei de judecatã, ceea ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale. Totodatã, instanţa aratã cã este dreptul legiuitorului de a stabili cãile de atac, termenele acestora sau hotãrârile judecãtoreşti care nu sunt supuse unor cãi de atac, în vederea respectãrii principiului celeritãţii judecãrii cauzelor.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã.
Avocatul Poporului aratã cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Deşi autorii excepţiei se referã şi la art. 27, 30 şi 31 din Codul de procedurã civilã, din motivarea acestora reiese cu claritate cã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie doar dispoziţiile art. 34 alin. 2, art. 40 alin. 2, art. 372, art. 373, art. 373^1 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedurã civilã.
Dispoziţiile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 34 alin. 2: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o datã cu fondul.";
- Art. 40 alin. 2: "Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi sã ordone, fãrã citarea pãrţilor, suspendarea judecãrii pricinii, comunicând de urgenţã aceastã mãsurã instanţei respective."
- Art. 372: "Executarea silitã se va efectua numai în temeiul unei hotãrâri judecãtoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.";
- Art. 373: "Hotãrârile judecãtoreşti şi celelalte titluri executorii se executã de executorul judecãtoresc din circumscripţia judecãtoriei în care urmeazã sã se efectueze executarea ori, în cazul urmãririi bunurilor, de cãtre executorul judecãtoresc din circumscripţia judecãtoriei în care se aflã acestea. Dacã bunurile urmãribile se aflã în circumscripţiile mai multor judecãtorii, este competent oricare dintre executorii judecãtoreşti care funcţioneazã pe lângã acestea.
Instanţa de executare este judecãtoria în circumscripţia cãreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.";
- Art. 373^1 alin. 2: "Instanţa încuviinţeazã executarea silitã prin încheierea datã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor. Încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de încuviinţare a executãrii silite nu este supusã nici unei cãi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executãrii silite poate fi atacatã cu recurs de cãtre creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.";
- Art. 376: "Se învestesc cu formula executorie hotãrârile care au rãmas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate, precum şi orice alte hotãrâri sau înscrisuri, pentru ca acestea sã devinã executorii, în cazurile anume prevãzute de lege.
Actele autentificate de o reprezentanţã diplomaticã sau consularã a României se vor putea învesti cu formula executorie de judecãtoria domiciliului uneia dintre pãrţile pãrtaşe la actul autentic.
Dacã nici una din pãrţi nu are domiciliul cunoscut în ţarã, învestirea cu formulã executorie se face de judecãtoria sectorului III din Capitala României."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege, autorii excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24, art. 44, art. 47, art. 124 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, referitoare la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul de proprietate, nivelul de trai, înfãptuirea justiţiei şi folosirea cãilor de atac. De asemenea, se invocã încãlcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi art. 31 din Carta socialã europeanã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în ceea ce priveşte art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, autorii excepţiei susţin cã interdicţia de a ataca încheierea de respingere a cererii de recuzare, înainte de pronunţarea hotãrârii asupra fondului, lipseşte de eficienţã dreptul de a promova aceastã cale de atac.
Referitor la aceastã criticã, Curtea observã cã, asupra constituţionalitãţii art. 34 din Codul de procedurã civilã, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu prin <>Decizia nr. 547/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 21 noiembrie 2005. Cu acel prilej, instanţa de contencios constituţional a reţinut cã recuzarea nu constituie o acţiune de sine stãtãtoare având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedurã integratã procesului în curs de judecatã, al cãrei scop este tocmai asigurarea desfãşurãrii normale a judecãţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentalã, legiuitorul a prevãzut posibilitatea atacãrii numai odatã cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţeazã sau se respinge abţinerea, ca şi aceea prin care se încuviinţeazã recuzarea, care nu sunt supuse nici unei cãi de atac.
Totodatã, Curtea constatã cã dispoziţiile criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecatã, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege, deoarece competenţa şi cãile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care, în considerarea unor situaţii speciale, poate institui reguli speciale.
De asemenea, prevederile legale criticate nu contravin nici art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât acesta se referã exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 372, art. 373, art. 373^1 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã autorii acesteia invocã mai degrabã o contrarietate între textul art. 376 din Codul de procedurã civilã, care prevede cã hotãrârile care au rãmas definitive se învestesc cu formula executorie, şi cele ale <>art. 25 alin. (1) din Legea locuinţei nr. 114/1996 , care prevede cã "Evacuarea chiriaşului se face numai pe baza unei hotãrâri judecãtoreşti irevocabile". O asemenea necorelare între douã texte de lege, chiar realã de ar fi, nu poate constitui un temei de neconstituţionalitate, Curţii Constituţionale revenindu-i sarcina de a examina numai conformitatea unui text de nivel legislativ cu Constituţia.
Referitor la susţinerea cã art. 372, art. 373, art. 373^1 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedurã civilã ar crea o discriminare între creditor şi debitor, se observã cã principiul egalitãţii presupune existenţa unor situaţii de fapt identice, la care trebuie sã se aplice un regim juridic identic; or, în speţã, creditorul şi debitorul sau, dupã caz, proprietarul şi chiriaşul nu se gãsesc în situaţii identice, fiind aşadar firesc ca drepturile şi obligaţiile lor sã difere. În acest sens s-a exprimat Curtea Constituţionalã în numeroase decizii, dintre care cea de principiu este <>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.
Cu privire la art. 40 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã, prin <>Decizia nr. 573 din 3 noiembrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.143 din 19 decembrie 2005, s-a mai pronunţat asupra acestor aspecte, reţinând cã soluţia legislativã adoptatã prin reglementarea dedusã controlului de constituţionalitate, de a lãsa la latitudinea preşedintelui instanţei învestite cu soluţionarea cererii de strãmutare suspendarea judecãrii pricinii, nu relevã nici o contradicţie cu textele constituţionale de referinţã. Astfel, prerogativa preşedintelui instanţei învestite cu soluţionarea cererii de strãmutare de a suspenda judecarea pricinii îi permite acestuia ca, în funcţie de motivele de strãmutare invocate, de seriozitatea şi credibilitatea lor, sã aprecieze asupra mãsurii în care suspendarea se impune, pentru a se evita o soluţie pãrtinitoare.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. 2, art. 40 alin. 2, art. 372, art. 373, art. 373^1 alin. 2 şi art. 376 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Varvara Bizim, Delia Andreea Bizim şi Teodor Andrei Bizim în Dosarul nr. 4.879/2005 al Curţii de Apel Iaşi şi de Andrei Radu Schneider în Dosarul nr. 28.068/1/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 octombrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
______________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
