Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Simina Popescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Rompit Impex" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 36.063/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a (fosta Secţie a IX-a) contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 65D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde partea Primăria Municipiului Bucureşti, prin avocat Mădălina Truşcă, din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autoarea excepţiei a comunicat note scrise prin care susţine admiterea criticilor de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentatului părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie şi arată că nu există elemente de noutate care să justifice reconsiderarea acesteia. Depune note scrise. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 27/2003. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 36.063/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a (fosta Secţie a IX-a) contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Rompit Impex" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect constatarea aprobării tacite. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 27/2003 sunt neconstituţionale, având în vedere lipsa celui de al doilea grad de jurisdicţie şi imposibilitatea părţilor de a beneficia de garanţia controlului unei "instanţe superioare cu caracter colegial". Unicul grad de jurisdicţie prevăzut de normele legale criticate instituie o îngrădire a dreptului părţilor de a avea acces liber la justiţie şi de a beneficia de un proces echitabil şi conduce la o negare a imparţialităţii şi egalităţii în faţa justiţiei. De asemenea, se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, de vreme ce sintagma "în condiţiile legii", din cuprinsul normei fundamentale evocate, nu poate fi interpretată ca o negare a ceea ce Constituţia menţionează, adică posibilitatea de a exercita căile de atac. Posibilitatea exercitării căilor de atac determină în mod direct proporţional restrângerea erorilor de judecată. Având în vedere încălcarea dispoziţiilor constituţionale, confirmată de jurisprudenţa recentă şi divergentă a instanţelor judecătoreşti, rezultă necesitatea introducerii celui de-al doilea grad de jurisdicţie în baza prezumţiei că instanţa de control judiciar, fiind o "instanţă colegială", va judeca corect în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a (fosta Secţie a IX-a) contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt în dezacord cu dispoziţiile din Legea fundamentală care promovează accesul la justiţie, fără a condiţiona acest aspect de existenţa mai multor grade de jurisdicţie. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, menţionează, mai întâi, că procedura aprobării tacite are ca scop îmbunătăţirea mediului de afaceri în România prin înlăturarea barierelor administrative, responsabilizarea autorităţilor administraţiei publice în vederea respectării termenelor stabilite de lege pentru emiterea autorizaţiilor şi promovarea calităţii serviciilor publice prin simplificarea procedurilor administrative. Reglementarea menţionată a avut ca model proceduri similare din alte state europene, precum şi Recomandarea CE nr. 97/344 din 22 aprilie 1997 pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi simplificarea procedurilor pentru noile afaceri, în considerarea faptului că procedura aprobării tacite este privită ca o "bună practică" în relaţia dintre administraţia publică şi mediul de afaceri. Prevederea legală supusă controlului de constituţionalitate nu încalcă normele constituţionale care consacră accesul liber la justiţie şi nici art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, acest ultim text convenţional nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac (Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003). Accesul liber la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare şi extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate stabili, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994). În plus, posibilitatea oricărei persoane interesate de a se adresa instanţei de judecată competente potrivit legii pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime reprezintă consacrarea principiului constituţional al liberului acces la justiţie, instanţa judecătorească având numai posibilitatea constatării îndeplinirii sau neîndeplinirii cerinţelor stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 486/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2003, care au următorul cuprins: "Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunţare şi sunt irevocabile". 14. Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, "De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă şi irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitivă»". 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 126 alin. (1) care statuează că "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege" şi art. 126 alin. (5) teza a doua potrivit cărora "Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii". Prin raportare la art. 20 din Constituţie - Dreptul internaţional şi dreptul intern, sunt invocate, de asemenea, şi dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare, iar, prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 251 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005, Decizia nr. 1.031 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 22 septembrie 2009, Decizia nr. 1.009 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 28 septembrie 2011, Decizia nr. 1.074 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 531 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 2 septembrie 2016, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate cu acest obiect. 17. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că prevederea legală criticată, potrivit căreia hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procedura aprobării tacite sunt definitive, nu încalcă prevederile Constituţiei şi nici pe cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare, în principal, la dreptul de acces la justiţie. Astfel, Curtea a reţinut, pe de o parte, că Legea fundamentală nu cuprinde norme care să stabilească felul şi numărul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind doar, în art. 129, că acestea se exercită "în condiţiile legii"; pe de altă parte, astfel cum s-a stabilit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul violării unui drept consacrat de Convenţie (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157) şi, în consecinţă, "nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003). Or, în cazul procedurii aprobării tacite, persoana care se consideră vătămată de o autoritate a administraţiei publice, prin neemiterea unei autorizaţii prevăzute de art. 3 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, se poate adresa unei instanţe judecătoreşti pentru soluţionarea plângerii sale, fiind astfel îndeplinite fără echivoc cerinţele impuse de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Totodată, Curtea a statuat de principiu, în jurisprudenţa sa, că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate stabili, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (în acest sens, a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 19. Prin Decizia nr. 1.074 din 13 decembrie 2012, precitată, Curtea a subliniat faptul că această concluzie, a constituţionalităţii art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 faţă de criticile formulate, nu intră în contradicţie nici cu jurisprudenţa prin care instanţa constituţională a constatat neconstituţionalitatea eliminării controlului judecătoresc al hotărârii pronunţate de judecătorie în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, care reprezintă "acuzaţii în materie penală" în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012), nici cu cea prin care aceeaşi instanţă constituţională a reţinut că eliminarea oricărei căi de atac împotriva hotărârilor pronunţate asupra fondului de către judecătorii în cauze al căror obiect îl constituie obligarea la plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv instituie în mod nejustificat un tratament juridic diferit în privinţa exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate asupra fondului cauzei, pentru aceleaşi categorii de litigii, şi anume cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani (Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012). 20. În plus, Curtea a mai reţinut, prin Decizia nr. 531 din 5 iulie 2016, că procedura de judecată prevăzută de ordonanţa de urgenţă criticată pentru constatarea aprobării tacite este una specială, ce derogă de la procedura specifică contenciosului administrativ, derogatorie, la rândul său, de la normele dreptului comun, respectiv Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea a observat că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, prevede, la art. 20, recursul, drept cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în primă instanţă. Examinând dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, atât cele care precizează scopul actului normativ, cât şi cele de natură procedurală, Curtea a reţinut că această ordonanţă de urgenţă urmăreşte să soluţioneze cu celeritate acele situaţii ce nu şi-au găsit rezolvarea în conformitate cu prevederile actelor normative ce reglementează tipologia autorizaţiilor la care se poate aplica procedura aprobării tacite. Aşadar, în scopul soluţionării cu celeritate şi al simplificării procedurilor administrative în atare situaţii (când reclamantul a parcurs şi a respectat procedurile şi termenele administrative prevăzute de lege), legiuitorul a prevăzut termene scurte de soluţionare a cererii de constatare a aprobării tacite (30 de zile) sau de redactare a hotărârii (10 zile), a reglementat posibilitatea accesului direct la instanţă, pentru obţinerea documentului oficial prin care se permite desfăşurarea activităţii, prestarea serviciului sau exercitarea profesiei, prin art. 7 alin. (2) şi a înlăturat, de asemenea, posibilitatea exercitării vreunei căi de atac, prin art. 11 alin. (3) teza a doua din ordonanţa de urgenţă menţionată. Scopul special al actului normativ criticat justifică, prin urmare, şi condiţiile de procedură speciale, specifice constatării aprobării tacite. 21. Totodată, Curtea a constatat că soluţia legislativă consacrată prin textul de lege criticat este determinată şi de tipul de acţiune promovată la instanţă, acesta fiind în constatarea, şi nu în realizarea unui drept. Astfel, acţiunea în constatare urmăreşte, în cazul de faţă, constatarea existenţei unui drept subiectiv al reclamantului faţă de pârât. De aceea, soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa judecătorească sunt, şi acestea, prevăzute în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, la art. 11 alin. (1) şi (2), astfel: "(1) Dacă instanţa constată existenţa răspunsului autorităţii administraţiei publice sau, după caz, a notificării transmise potrivit art. 6 alin. (4), purtând data poştei de la locul de expediere a corespondenţei sau data la care solicitantul a luat cunoştinţă de răspuns, anterioare expirării termenului legal pentru emiterea autorizaţiei, respinge cererea reclamantului. (2) În cazul în care instanţa constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă privind aprobarea tacită, pronunţă o hotărâre prin care obligă autoritatea administraţiei publice să elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfăşoare o anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie". 22. Soluţionarea acţiunii în constatare a aprobării tacite se face pe baza documentelor depuse de părţi, respectiv: din partea reclamantului, copia cererii de autorizare purtând numărul şi data înregistrării la autoritatea administraţiei publice pârâte, iar din partea pârâtului, răspunsul sau notificarea adresate solicitantului autorizaţiei, în termenele prevăzute de lege. Confruntând aceste documente cu normele legale incidente, instanţa de judecată constată o situaţie de drept, adică dacă au fost sau nu respectate termenele în care autoritatea publică avea obligaţia să răspundă reclamantului, fără a administra, ca în cazul altor tipuri de acţiuni judecătoreşti, un alt fel de probatoriu, deci fără a se pronunţa asupra unei situaţii de fapt. Astfel, instanţa va respinge cererea, dacă în cauză constată că autoritatea publică şi-a îndeplinit, în termenul legal, obligaţia de a-i răspunde sau a-l notifica pe solicitantul autorizaţiei; în caz contrar, când aceste termene sunt depăşite sau nu există niciun fel de răspuns sau notificare a autorităţii publice pârâte, instanţa judecătorească va admite cererea şi va obliga autoritatea să emită documentul oficial solicitat. 23. Potrivit art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, instanţa competentă a soluţiona această acţiune în constatare este tribunalul - secţia de contencios administrativ. O eventuală cale de atac ar fi fost de competenţa curţii de apel, care, reluând soluţionarea pe fond a cauzei, nu ar fi făcut nimic altceva în plus faţă de prima instanţă decât să confrunte, încă o dată, aceleaşi documente depuse de părţi, ajungând la una dintre soluţiile prevăzute de art. 11 alin. (1) şi (2) din ordonanţă. Or, un asemenea demers ar fi contrar însuşi scopului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, acela de a soluţiona cu celeritate cauza, finalitatea urmărită de reclamant fiind emiterea şi, respectiv, obţinerea actului administrativ vizat. Pe de altă parte, Curtea a mai reţinut că, dacă în situaţia analizată este pe deplin justificată lipsa căii ordinare de atac, persoana interesată poate apela la căile extraordinare de atac, în condiţiile prevăzute de lege. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Rompit Impex" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 36.063/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a (fosta Secţie a IX-a) contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a (fosta Secţie a IX-a) contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 noiembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
