Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
-----------
*) Rãmasã definitiva prin nerecurare.
Ioan Muraru - preşedinte
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Alexandru Grigore - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent.
Pe rol soluţionarea excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Decretului nr. 94/1983 cu privire la declararea animalelor, înstrãinarea şi taierea bovinelor şi cabalinelor, invocatã de paratul Torcica Ion, în dosarul nr. 10430/1992 al judecãtoriei Tirgoviste.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 8 septembrie 1993, cu participarea pârâtului şi a procurorului, în lipsa reclamantei Direcţia generalã a finanţelor publice Dimbovita, care deşi a fost legal citata, nu s-a prezentat şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, pronunţarea amanandu-se pentru 3 noiembrie 1993 şi apoi pentru 17 noiembrie 1993.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin acţiunea din 19 iunie 1992 reclamanta Direcţia generalã a finanţelor publice Dimbovita solicita Judecãtoriei Tirgoviste obligarea pârâtului Torcica Ion la plata unei despãgubiri reprezentind contravaloarea unui juncan tãiat cu nerespectarera prevederilor <>Decretului nr. 94/1983 .
La termenul de judecata din 15 aprilie 1993 paratul Torcica Ion invoca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Decretului nr. 94/1983 , sustinand ca acestea contravin dispoziţiilor Constituţiei care garanteazã şi protejeaza dreptul de proprietate.
Judecãtoria Tirgoviste, prin Încheierea din 15 aprilie 1993, pronunţatã în dosarul nr. 10430/1992, sesizeazã Curtea Constituţionalã cu excepţia invocatã.
Exprimandu-şi opinia, instanta apreciazã ca excepţia este intemeiata, arãtând ca dispoziţiile art. 6 alin. 1, art. 3 alin. 2 şi 4 alin. 2 şi 4, precum şi celelalte dispoziţii din <>Decretul nr. 94/1983 , care interzic persoanelor fizice taierea bovinelor şi cabalinelor, contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie care garanteazã dreptul de proprietate, în sensul ca aceste dispoziţii sunt în mãsura sa ingradeasca acestora exercitarea tuturor prerogativelor conferite de calitatea de propietate. Restrangerea exerciţiului dreptului de proprietate, cu prerogativele sale - posesie, folosinta, dispoziţie -, nu poate opera decât pentru situaţiile expres şi limitativ prevãzute de <>art. 49 din Constituţie, sub incidenta cãrora, însã, Decretul nr. 94/1983 nu intra.
În vederea soluţionãrii exceptiei au fost solicitate, în baza <>art. 24 din Legea nr. 47/1992 , puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere exprimat, Guvernul considera ca, într-adevãr, prevederile <>Decretului nr. 94/1983 incalca exercitarea dreptului de proprietate a particularilor asupra bunurilor pe care le deţin cu titlu de proprietate, drept garantat şi protejat de art. 41 din Constituţie, dar Curtea Constituţionalã nu este competenta sa soluţioneze, întrucât, potrivit art. 15 alin. (1) din legea fundamentalã, legea dispune numai pentru viitor, or, în speta, actul normativ socotit neconstitutional este anterior intrãrii în vigoare a Constituţiei.
De asemenea, considera ca Judecãtoria Tirgoviste, în fata cãreia a fost invocatã excepţia, trebuia sa ţinã seama de dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, solutionand cauza, sa respingã acţiunea reclamantei şi excepţia paratei, ambele fiind fãrã temei legal.
Cele doua Camere ale Parlamentului nu şi-au exprimat punctul de vedere.
În baza art. 12 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a fost solicitat şi punctul de vedere al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, care, în esenta, prin adresa nr. 4586 din 14 iunie 1993, considera ca prevederile <>art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 94/1983 , precum şi cele privind obligarea la plata unei despãgubiri cãtre stat, egala cu valoarea animalelor tãiate de cãtre persoanele condamnate pentru sãvârşirea infracţiunii prevãzute de alin. 2 şi 4 ale aceluiaşi articol, sunt neconstituţionale. Celelalte dispoziţii ale <>Decretului nr. 94/1983 sunt apreciate a fi constituţionale.
În completarea acestei adrese, prin Nota de studiu privind regimul juridic al tãierii bovinelor şi cabalinelor în România, depusa la dosar, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei opineaza ca taierea animalelor şi comercializarea carnii şi a subproduselor rezultate implica doua aspecte care trebuie corelate - pe de o parte, necesitatea protecţiei proprietãţii private, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, iar pe de alta parte, dar în egala mãsura, imperativul asigurãrii igienei şi sãnãtãţii publice, potrivit art. 33 alin. (2) din legea fundamentalã. Aceste prevederi constituţionale nu se exclud, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate neputând afecta sãnãtatea publica. Se face referire la art. 49 alin. (1) din Constituţie care statueazã ca dreptul de proprietate poate fi limitat prin lege.
Concluzioneaza în sensul ca sunt neconstituţionale prevederile din <>Decretul nr. 94/1983 referitoare la interdicţia tãierii bovinelor şi cabalinelor, proprietatea persoanelor fizice, însã dispoziţiile legale privind locul tãierii, controlul sanitar-veterinar şi modul de valorificare a carnii şi subproduselor animaliere sunt în concordanta cu prevederile art. 33 alin. (2) din Constituţie.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
din examinarea Încheierii Judecãtoriei Tirgoviste pronunţatã în dosarul sau nr. 10430/1992, a punctelor de vedere înaintate de Guvern şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, a raportului judecãtorului raportor, a susţinerilor pãrţilor, a actelor existente la dosar, precum şi a concluziilor Ministerului Public, a dispoziţiilor constituţionale şi legale, constata:
Prin încheierea de sesizare a Curţii se invoca neconstituţionalitatea <>art. 3 şi 6 din Decretul nr. 94/1983 cu privire la declararea animalelor, înstrãinarea şi taierea bovinelor şi cabalinelor. Reprezentantul Ministerului Public, în şedinţa de judecata din 8 septembrie 1993, a cerut extinderea examinãrii şi asupra art. 7 alin. 2, care incrimineaza şi sancţioneazã aceleaşi infracţiuni. S-a susţinut ca dispoziţiile legale menţionate contravin art. 41, 49 şi 135 din Constituţie.
Trebuie însã observat ca se impune luarea în discuţie şi a altor dispoziţii legale care reglementeazã acest domeniu, dar care, în mod inexplicabil, nu au fost menţionate şi aplicate de autoritãţile publice care au instrumentat şi judeca acest caz. Aceste dispoziţii legale sunt cuprinse în Ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr. 79 din 5 ianuarie 1991 privind condiţiile sanitare veterinare în care se fac tãieri de animale şi vânzãri de produse de origine animala, de cãtre persoane autorizate şi producãtori particulari, precum şi în <>Hotãrârea Guvernului nr. 789 din 22 noiembrie 1991 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare. Ele trebuiau sa se regaseasca menţionate în actele dosarului Procuraturii Locale Tirgoviste, deoarece ordonanta acesteia este datatã 11 mai 1992, precum şi în dosarul Judecãtoriei Locale Tirgoviste. Este adevãrat ca fapta pentru care Torcica Ion se judeca a fost comisã la 9 iunie 1991 (potrivit ordonanţei Procuraturii Locale Tirgoviste din 11 mai 1991) sau la 9 octombrie 1991 (potrivit actelor existente la dosarul Judecãtoriei Locale Tirgoviste), dar indiferent de aceste neconcordante de date, inexplicabile, instrumentarea cauzei s-a definitivat în luna mai 1992 şi ca atare dispoziţiile legale mai sus menţionate nu au fost avute în vedere.
Pronunţarea unei decizii în acest dosar implica raspunsuri la urmãtoarele probleme: 1. concordanta dintre <>art. 3 şi 6 din Decretul nr. 94/1983 şi dispoziţiile constituţionale actuale care consacra dreptul de proprietate privatã; 2. concordanta dintre aceleaşi dispoziţii, cat priveşte însã asigurarea igienei şi sãnãtãţii publice.
Înainte de toate trebuie discutata o problema prealabilã şi anume aceea de a şti dacã intra în competenta Curţii rezolvarea acestui caz. În punctul sau de vedere Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate ar putea fi invocatã numai în legatura cu legile şi ordonanţele adoptate dupã 8 decembrie 1991 şi nu cu privire la cele adoptate înainte, deoarece s-ar incalca principiul neretroactivitatii legilor. De asemenea, se susţine ca instanta judecãtoreascã, în fata cãreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, trebuia sa ţinã seama de prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie şi sa respingã acţiunea Direcţiei generale a finanţelor publice ca neavând temei legal. Aceasta obiectie a fost susţinutã şi de cãtre reprezentantul Ministerului Public. În legatura cu aceasta obiectie trebuie avute în vedere, mai întâi, dispoziţiile <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , în sensul cãrora prevederile art. 26 alin. (1) şi (2) se aplica numai raporturilor juridice stabilite dupã intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991. Se poate lesne observa ca raportul juridic în cauza, nãscut înainte de 8 decembrie 1991, şi-a produs efectele şi dupã aceasta data, ordonanta procuraturii fiind datatã 11 mai 1992. El este un raport juridic în curs de desfãşurare. De asemenea, asa cum Curtea Constituţionalã a decis şi în alte cazuri, competenta Curţii se referã la toate legile care sunt în vigoare, fãrã deosebire de faptul ca ele au fost elaborate înainte sau dupã intrarea în vigoare a Constituţiei. Este adevãrat ca instanta judecãtoreascã putea face aplicaţiunea art. 150 alin. (1) din Constituţie şi sa constate ca unele dispoziţii din <>Decretul nr. 94/1983 sunt abrogate, constatarea abrogãrii fiind de principiu în competenta organului de stat care aplica legea sau dispoziţia din lege. Instanta însã, deşi a opinat pentru neconstituţionalitate, nu a constatat explicit abrogarea, considerând necesarã intervenţia Curţii Constituţionale ca autoritate publica specializatã.
De altfel, în alte cazuri, Curtea Constituţionalã a procedat în sensul constatãrii abrogãrii totale sau parţiale a unor dispoziţii legale, anterioare intrãrii în vigoare a Constituţiei, la sesizarea instanţelor judecãtoreşti.
Ca atare, Curtea Constituţionalã se considera competenta în rezolvarea acestei excepţii de neconstituţionalitate.
Cat priveşte fondul problemei, se constata ca atât Guvernul, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, precum şi reprezentantul Ministerului Public considera ca dispoziţiile legale în cauza sunt în contradictie cu noile dispoziţii constituţionale privind dreptul de proprietate privatã. Ca atare, ele au fost abrogate prin efectul dispoziţiilor art. 150 alin. (1) din Constituţie. Privitor însã la prevederile din aceste articole care, prin conţinutul lor, asigura igiena şi sãnãtatea publica, protejand consumatorii, ele nu afecteazã exerciţiul dreptului de proprietate, ci garanteazã dreptul la ocrotirea sãnãtãţii, ca drept fundamental consacrat prin art. 33 din Constituţie. Potrivit art. 33 alin. (2) din Constituţie, statul este obligat sa ia mãsuri pentru asigurarea igienei şi a sãnãtãţii publice.
Legislaţia actuala este, în acest domeniu, imperfecta şi în parte depãşitã. Dispoziţiile <>art. 3 din Decretul nr. 94/1983 contravin evident dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, din moment ce lipsesc proprietarul de dreptul sau de dispoziţie, stabilind ca taierea bovinelor şi a cabalinelor proprietatea persoanelor fizice este interzisã. În mod firesc sunt neconstituţionale şi celelalte dispoziţii, atât din art. 3, cat şi din art. 6, care stabilesc consecinţele juridice ale încãlcãrii <>art. 3 alin. 1. Decretul nr. 94/1983 a fost adoptat sub regimul unei Constituţii care nu recunoaşte proprietatea privatã ca o categorie juridicã, asa încât discrepanta dintre el şi noua viziune constituţionalã asupra proprietãţii private a cetãţenilor este evidenta.
Dispoziţiile art. 3 alin. 1 sunt în contradictie şi cu cele din art. 49 din Constituţie, care prevãd posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi dupã reguli şi condiţii precise.
<>Art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 94/1983 , cat priveşte proprietatea, nu numai ca nu apara drepturile şi libertãţile cetãţenilor, ci pur şi simplu atinge chiar existenta acestora, cel puţin cu privire la dreptul de proprietate asupra animalelor.
La fel se prezintã lucrãrile şi în ce priveşte art. 6, în mãsura în care dispoziţiile sale sunt consecinta art. 3 alin. 1 şi stabilesc o rãspundere juridicã disproportionata, precum plata unei despãgubiri cãtre stat egala cu valoarea animalelor tãiate, stabilitã la preţurile de contractare prevãzute de lege.
Textele sunt discutabile, pentru ca nu fac distincţie între taierea unor animale pentru consum propriu şi taierea lor pentru comercializare. O asemenea distincţie este foarte importanta cat priveşte consecinţele juridice şi cat priveşte exercitarea dreptului de proprietate în condiţiile art. 41 din Constituţie.
În legatura cu reglementãrile juridice care privesc acest dosar, trebuie adãugat ca dupã 23 decembrie 1989 s-au emis norme juridice care exprima o noua viziune asupra proprietãţii şi, desigur, a rãspunderii juridice legate de încãlcarea acesteia.
Pe aceasta linie se înscriu reglementãrile din Ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr. 79/1991 , <>Hotãrârea Guvernului nr. 789/1991 , prin care fapte de acest gen au fost considerate contravenţii, stabilindu-se o rãspundere juridicã proporţionalã cu faptele. Aceste reglementãri au valorificat, nuantat desigur, unele legi mai vechi din România, precum Legea de poliţie sanitarã din anul 1912, precum şi Legea sanitarã veterinara nr. 840/1944.
Reglementãrile juridice care au intervenit dupã 22 decembrie 1989, chiar dacã sub aspectul simetriei juridice şi, desigur, al ierarhizarii şi forţei lor pot fi discutate, practic au înlãturat reglementãrile vechi. Este interesant de observat ca <>art. 12 din Hotãrârea Guvernului nr. 789/1991 stabileşte ca "Pe data publicãrii prezentei hotãrâri, orice alte dispoziţii contrare nu se mai aplica".
A fost o formula juridicã proprie unei perioade de creare a noului sistem juridic de tranzitie, care, deşi intrucatva imprecisa, exprima totuşi noua tendinta de transformare a dreptului. Prin aceasta hotãrâre, dezincriminandu-se fapte de genul celor prevãzute în <>Decretul nr. 94/1983 , acestea au fost trecute în categoria contravenţiilor (vezi îndeosebi art. 8 şi 9 din hotãrâre, aplicabile în speta dedusã judecaţii). Într-un fel, dacã unele dispoziţii din <>Decretul nr. 94/1983 nu au fost explici abrogate, ele au cãzut în desuetudine înainte de Constituţia din anul 1991 şi trebuie, evident declarate abrogate în baza art. 150 alin. (1) din Constituţie. Abrogarea lor nu creeazã un vid legislativ în acest domeniu care este reglementat, de fapt, prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 789/1991 .
În ce priveşte dispoziţiile cuprinse în <>art. 3 şi 6 din Decretul nr. 94/1983 , care privesc asigurarea igienei şi sãnãtãţii publice şi care deci reglementeazã mãsurile antiepizootice de apãrare a sãnãtãţii animalelor şi de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om, acestea urmeazã a fi considerate constituţionale. Ele sunt în concordanta cu art. 33 din Constituţie care consacra dreptul la ocrotirea sãnãtãţii.
Este de notorietate ca circulaţia, taierea animalelor şi comercializarea carnii şi a subproduselor animaliere trebuie strict reglementate, ele reprezintã mari riscuri pentru sãnãtatea oamenilor, dacã nu se fac în condiţii igienice speciale şi sub control sanitar-veterinar.
Trebuie adãugat ca, deşi reprezentantul Ministerului Public a solicitat extinderea controlului de constitutionalitate şi asupra <>art. 7 din Decretul nr. 94/1983 , acest lucru nu se justifica fata de faptul ca acest articol nu are legatura cu cauza juridicã.
Fata de considerentele expuse în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al <>art. 13 alin. (1) lit. A. c) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate invocatã de Torcica Ion în dosarul nr. 10430/1992 al Judecãtoriei Tirgoviste şi constata ca <>art. 3 şi 6 din Decretul nr. 94 din 28 martie 1983 cu privire la declararea animalelor, înstrãinarea şi taierea bovinelor şi cabalinelor au fost abrogate parţial prin art. 150 alin. (1) din Constituţie în ce priveşte dispoziţiile care incalca dreptul de proprietate privatã şi rãspunderea juridicã rezultate din aceasta încãlcare.
2. Constata ca dispoziţiile cuprinse în art. 3 şi în art. 6 din acelaşi decret, care privesc asigurarea igienei şi a sãnãtãţii publice, sunt constituţionale.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa publica din 17 noiembrie 1993.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
