Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 65 din 13 februarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 332 alin. 3 prima parte si ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 27 martie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 3 prima parte şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Gabriela Bunda şi Serghei Vlasov în Dosarul nr. 4.615/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal rãspunde Gabriela Bunda, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, autorul exceptiei solicita admiterea exceptiei de neconstituţionalitate, sustinand oral motivele de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar. În esenta, se solicita Curţii sa constate ca dispoziţiile art. 332 alin. 3 prima parte din Codul de procedura penalã sunt "constituţionale numai în mãsura în care prin hotãrâri de desesizare supuse controlului de legalitate a recursului se înţelege atât sentinţe de desesizare, cat şi încheieri prin care instanta respinge desesizarea". De asemenea, autorul exceptiei arata ca înţelege sa îşi extindã motivele de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 332 alin. 3 prima parte din Codul de procedura penalã prin raportare la dispoziţiile art. 49 din Constituţie, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privitoare la dreptul la un proces echitabil.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, considerând ca textele de lege criticate nu contravin Constituţiei. Se arata ca prin instituirea posibilitatii atacarii cu recurs a încheierii de respingere a recuzãrii o data cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei, potrivit art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, nu sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 şi 128 din Constituţie. Se invoca în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin încheierea din 7 noiembrie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 4.615/2002, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 3 prima parte şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Gabriela Bunda şi Serghei Vlasov prin apãrãtor, autorii exceptiei având calitatea de inculpati în dosarul menţionat.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile art. 332 alin. 3 prima parte din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale, deoarece prevãd posibilitatea recursului numai impotriva hotãrârii (sentinţei) prin care instanta se desesizeaza, nu şi impotriva încheierii prin care instanta respinge cererea de desesizare, care nu poate fi atacatã cu recurs decât o data cu hotãrârea asupra fondului cauzei. În mod corespunzãtor, autorii critica şi dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, conform cãrora încheierile pot fi atacate cu recurs numai o data cu sentinta sau decizia recuratã, cu excepţia cazurilor când legea prevede ca pot fi atacate separat cu recurs. Aceste dispoziţii contravin, în opinia autorilor exceptiei, prevederilor constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 128, referitoare la folosirea cãilor de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti.
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã apreciazã ca dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã nu contravin prevederilor art. 16, 21, 125 şi 128 din Constituţie. Dimpotriva, din conţinutul textelor art. 125 şi 128 din Constituţie rezulta ca reglementarea cãilor de atac, a procedurii de exercitare şi de judecata în acest caz este data în competenta exclusiva a legiuitorului, ca unica autoritate competenta în materie. Determinarea cazurilor în care încheierile de şedinţa pot fi atacate separat şi nu o data cu sentinta sau decizia aparţine, de asemenea, legiuitorului. Aceste cazuri sunt excepţii de la regula conform cãreia încheierile de şedinţa în procesul penal pot fi atacate numai o data cu fondul. Aceasta regula este recunoscuta şi în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, iar scopul ei este acela de a asigura desfãşurarea cu celeritate a procesului, pentru ca fiecare persoana sa beneficieze de dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil (art. 6 pct. 1 din convenţie), în sfârşit, se apreciazã ca nici dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã nu contravin prevederilor art. 16, 21 şi 128 din Constituţie.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul arata ca dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã sunt în concordanta cu prevederile constituţionale privitoare la accesul liber la justiţie şi la exercitarea cãilor de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti. De asemenea, se considera ca dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 nu incalca prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece principiul egalitãţii nu exclude, ci chiar presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Textul nu infrange nici dispoziţiile art. 21 din Constituţie, deoarece accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege. Se mai arata ca, în cauza, nu sunt relevante prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ci cele ale art. 2 al Protocolului nr. 7 adiţional la convenţie, prevederi care impun cerinta existenţei unei cai de atac, dar lasa la latitudinea legislatiilor naţionale reglementarea modului de exercitare a acestei cai de atac. În consecinta, se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului apreciazã ca dispoziţiile art. 332 alin. 3 din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale, fãrã sa motiveze aceasta concluzie, şi ca dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctul lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, texte cu urmãtorul conţinut:
- Art. 332 alin. 3: "Impotriva hotãrârii de desesizare se poate face recurs de cãtre procuror şi de inculpatul arestat în cauza".
Autorii exceptiei susţin ca este neconstitutionala prima parte a acestei dispoziţii, şi anume cuvintele "impotriva hotãrârii de desesizare....", deoarece prevede numai posibilitatea atacarii cu recurs a hotãrârii de desesizare. În legatura cu aceasta, autorii exceptiei arata ca sunt neconstituţionale şi dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, care sunt urmãtoarele:
- Art. 385^1 alin. 2: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o data cu sentinta sau decizia recuratã, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs".
Dispoziţiile legale criticate sunt considerate contrare prevederilor constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 49, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, şi ale art. 128, privind folosirea cãilor de atac, precum şi celor ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca deşi autorii exceptiei se referã la dispoziţia din partea întâi a prevederilor art. 332 alin. 3 din Codul de procedura penalã, excepţia priveşte în esenta dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din acelaşi cod, care prevãd ca, de regula, încheierile de şedinţa nu pot fi atacate separat cu recurs, dar pot fi atacate o data cu sentinta sau decizia recuratã. În fond, dispoziţia din art. 332 alin. 3 din Codul de procedura penalã este criticata pentru ca nu prevede şi posibilitatea atacarii cu recurs a încheierii prin care instanta respinge cererea partii de a se dispune desesizarea şi restituirea cauzei la procuror.
Asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 182 din 20 iunie 2002 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 9 octombrie 2002) şi Decizia nr. 236 din 12 septembrie 2002 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 29 octombrie 2002), respingând excepţiile şi statuand ca dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã nu sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21, 125 şi 128 din Constituţie. Curtea a reţinut ca, potrivit art. 125 şi 128 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competenta sa reglementeze cãile de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti în cadrul procedurii de judecata, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competente, legiuitorul stabileşte hotãrârile judecãtoreşti impotriva cãrora pot fi exercitate cãile de atac. Acest mod de reglementare a exercitãrii cãilor de atac impotriva încheierilor se justifica prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal, exigenta recunoscuta cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cat şi în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacra la art. 6 pct. 1 dreptul oricãrei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale".
De asemenea, Curtea a reţinut ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece textul criticat nu prevede nici o discriminare, el aplicându-se tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie. Totodatã, nu sunt incalcate prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece legea asigura accesul persoanelor interesate la justiţie, prin reglementarea posibilitatii exercitãrii recursului impotriva încheierilor pronunţate de instanta, o data cu exercitarea recursului impotriva sentinţei sau a deciziei atacate.
Soluţia adoptatã, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata, întrucât nu sunt elemente noi, care sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie.
În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea exceptiei, a încãlcãrii dispoziţiilor art. 49 din Legea fundamentalã, Curtea constata ca aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece textele de lege supuse controlului de constitutionalitate nu restrang exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi.
Criticile de neconstituţionalitate fiind neintemeiate, excepţia urmeazã sa fie respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 3 prima parte şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Gabriela Bunda şi Serghei Vlasov în Dosarul nr. 4.615/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 13 februarie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
