Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 649 din 29 noiembrie 2005  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 17 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 649 din 29 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.162 din 21 decembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, excepţie ridicatã de Monica Rapaport în Dosarul nr. 463/2005 al Curţii de Apel Târgu Mureş Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 septembrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 463/2005, Curtea de Apel Târgu Mureş Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor. Excepţia a fost ridicatã de Monica Rapaport în cadrul unui litigiu de muncã având ca obiect soluţionarea cererii formulate de autorul excepţiei pentru acordarea unei diurne de 2% din indemnizaţia de încadrare lunarã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textul <>art. 17 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 este neconstituţional, întrucât prevede completarea dispoziţiilor referitoare la acordarea diurnei şi la decontarea cheltuielilor de transport pe perioada delegãrii sau detaşãrii magistraţilor cu reglementãrile aplicabile personalului din instituţiile publice, fãrã a preciza concret actul normativ cu care se completeazã, creând astfel posibilitatea completãrii chiar şi cu un act normativ de forţã juridicã inferioarã şi existent anterior, cum s-a aplicat în speţã <>Hotãrârea Guvernului nr. 543/1995 privind drepturile bãneşti ale salariaţilor instituţiilor publice şi regiilor autonome cu specific deosebit pe perioada delegãrii şi detaşãrii în altã localitate, precum şi în cazul deplasãrii în cadrul localitãţii, în interesul serviciului.
Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia civilã şi-a exprimat opinia în sensul cã excepţia ridicatã este întemeiatã, pentru aceleaşi motive ca şi cele arãtate de autorul excepţiei.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia ridicatã nu este întemeiatã, întrucât, pe de o parte, <>Hotãrârea Guvernului nr. 543/1995 a fost datã în executarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 63/1994 privind actualizarea unor acte normative de cheltuieli pentru autoritãţile şi instituţiile publice, iar pe de altã parte, o lege sau o ordonanţã a Guvernului se poate completa cu dispoziţiile unui alt act normativ având aceeaşi forţã juridicã, chiar dacã a intrat în vigoare anterior, iar în aplicarea acestuia din urmã a fost emisã o hotãrâre a Guvernului ce dezvoltã şi detaliazã soluţiile din actul de bazã.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât nu conţin nici o prevedere cu caracter retroactiv, iar între acest text şi prevederile art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi art. 108 alin. (2) din Constituţie nu existã nici o incompatibilitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 17 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 347/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "Prevederile alin. (1)-(3) se completeazã, dupã caz, cu reglementãrile aplicabile personalului din instituţiile pubice."
Autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 61 alin. (1) privind rolul şi structura Parlamentului şi ale art. 108 alin. (2) privind actele Guvernului.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine cã <>art. 17 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 reglementeazã la alin. (1)-(3) drepturile magistraţilor detaşaţi sau delegaţi la diurnã, la decontarea cheltuielilor de cazare şi de transport, suma cuvenitã în cazul în care nu beneficiazã de cazare, precum şi decontarea valorii combustibililor în cazul în care deplasarea se face cu autoturismul.
Trimiterea de cãtre dispoziţia legalã criticatã la reglementãrile aplicabile personalului din instituţiile bugetare vizeazã atât actele normative de aceeaşi forţã juridicã, prin care se prevãd, eventual, şi alte drepturi ori alte valori ale unor drepturi acordate personalului din instituţiile bugetare, cât şi reglementãrile cuprinse în acte normative inferioare, emise în executarea primei categorii de acte normative, care stabilesc metodologia de calculare şi acordare a drepturilor prevãzute.
Curtea constatã cã aceastã trimitere la alte reglementãri a fost utilã, pe de o parte, pentru evitarea repetãrii acestora ori a emiterii de noi hotãrâri, instrucţiuni sau norme metodologice în aplicarea dispoziţiilor referitoare la drepturile magistraţilor, iar pe de altã parte, pentru asigurarea acordãrii şi magistraţilor a tuturor drepturilor ce sunt prevãzute ori vor fi reglementate ulterior pentru celelalte categorii de personal din instituţiile bugetare. Prin urmare, textul de lege criticat nu conţine o delegare legislativã şi nici un transfer de atribuţii contrare competenţelor constituţionale ale autoritãţilor publice. Ca atare, nu lezeazã principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, nici rolul Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii, stabilit prin art. 61 alin. (1) din Legea fundamentalã, şi nici competenţa Guvernului de a emite hotãrâri pentru executarea legilor, prevãzutã de art. 108 alin. (2) din Constituţie.
Cât priveşte pretinsa încãlcare a principiului neretroactivitãţii legii, Curtea constatã cã un text de lege, prin trimiterea, pentru completarea ori aplicarea corespunzãtoare, la alte reglementãri legale intrate în vigoare anterior, nu devine retroactiv, întrucât dispoziţiile sale vor fi aplicate numai raporturilor juridice nãscute dupã intrarea sa în vigoare, iar nu şi raporturilor juridice preexistente.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, excepţie ridicatã de Monica Rapaport în Dosarul nr. 463/2005 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 29 noiembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016