Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Margareta Reissenberger, Dagmar-Li Bonfert şi Ralph Bonfert în Dosarul nr. 826/57/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 509D/2015. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorii excepţiei de neconstituţionalitate au depus concluzii prin care susţin admiterea acesteia şi menţionează că pe fondul cauzei a fost respinsă contestaţia în anulare şi solicită, totodată, judecarea în lipsă. De asemenea, magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comuna Vinţu de Jos, prin primar, a depus la dosarul cauzei note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile invocate din Legea fundamentală, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 646 din 14 iunie 2014 sau Decizia nr. 557 din 16 octombrie 2014. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea nr. 1 din 12 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 826/57/2014, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Margareta Reissenberger, Dagmar-Li Bonfert şi Ralph Bonfert într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei decizii civile a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţate în recurs. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 318 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865 încalcă dispoziţiile Legii fundamentale invocate şi cele cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din perspectiva "egalităţii armelor". Consideră că dreptul la un proces echitabil trebuie să fie garantat în aceeaşi măsură părţilor implicate într-o judecată, drepturile protejate fiind concrete şi efective. Arată că prin dispoziţia legală criticată legiuitorul a pus într-o poziţie dezavantajoasă intimatul căruia, ca urmare a admiterii recursului părţii adverse, i se respinge acţiunea, dar nu i se deschide calea contestaţiei atunci când apărările sale nu au fost analizate. Susţine că dreptul de a invoca "omisiunea cercetării motivelor" este un drept garantat pentru ambele părţi. Această omisiune nu poate avea relevanţă diferită în funcţie de calitatea părţilor de natură a justifica o cale de atac pentru recurent. Omisiunea aceleiaşi instanţe în a cerceta argumentele intimatului nu poate rămâne fără consecinţe juridice decât cu înfrângerea egalităţii armelor. 7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate şi reprezintă o aplicare a principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 557 din 16 octombrie 2014, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, Decizia nr. 387 din 30 septembrie 2004 şi Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Arată că nu este încălcat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Argumentele privind încălcarea art. 20 şi art. 148 din Constituţie prin raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu pot fi reţinute, deoarece toţi cetăţenii aflaţi în situaţii similare pot uza de aceleaşi acte de procedură care le asigură egalitatea armelor, în sensul consacrat de art. 6 din Convenţie. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 din Constituţie, apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută având în vedere că calea procedurală a contestaţiei în anulare poate fi utilizată de părţile care au participat la soluţionarea recursului şi este limitată la cazurile în care dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 1.296 din 4 octombrie 2011 şi Decizia nr. 646 din 14 iunie 2012. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 318 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865. În realitate, având în vedere că alin. 2 al art. 318 a fost abrogat prin art. I pct.121 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, obiectul excepţiei îl constituie art. 318 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865. 13. Se observă că, deşi dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. 83 lit. A din titlul V din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011. 14. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare." 15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 148 din Constituţie privind integrarea în Uniunea Europeană. 16. Se mai invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile din 19 aprilie 1994, 9 decembrie 1994, 12 februarie 2004 şi 28 aprilie 2005, pronunţate în cauzele Van de Hurk împotriva Olandei, Ruiz Torija împotriva Spaniei, Perez împotriva Franţei şi Albina împotriva României. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură civilă din 1865 reglementează contestaţia în anulare specială, care este o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevăzute de lege numai împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs. Potrivit tezei finale a art. 318 hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. 18. Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 387 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009, sau Decizia nr. 557 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 4 decembrie 2014, Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate ca neîntemeiate, reţinând că, aşa cum rezultă în mod univoc din textul de lege criticat, calea procedurală a contestaţiei în anulare specială poate fi utilizată de părţile care au participat la soluţionarea recursului şi este limitată la cazurile în care dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent. În ceea ce priveşte obiectul contestaţiei în anulare specială, acesta este format dintr-o singură categorie de hotărâri, respectiv doar hotărârile pronunţate de instanţele de recurs. 19. Curtea a mai constatat că pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie nu poate fi reţinută, deoarece reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincţie, şi anume părţilor care au participat la soluţionarea recursului a cărui dezlegare este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. 20. Textul de lege criticat nu încalcă nici prevederile art. 21 din Constituţie. Dacă legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situaţii diferite, accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justiţie, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuţie este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiţie, are caracter de excepţie, şi deci poate fi valorificată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. În caz contrar, există riscul producerii unor perturbări majore ale stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice. 21. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi art. 129, care prevede că "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. 22. Prin urmare, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 318 teza finală din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. 23. Distinct de cele arătate în deciziile menţionate, Curtea observă că instanţa de la Strasbourg a reţinut prin Hotărârea din 29 iulie 2008, pronunţată în Cauza Mitrea împotriva României (paragraful 24), că contestaţia în anulare nu trebuie să constituie un apel deghizat prin care să se obţină o rejudecare a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti irevocabile şi principiului securităţii raporturilor juridice. 24. De altfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal, după cum este garantat de art. 6 paragraful 1, trebuie să fie interpretat în conformitate cu Preambulul la Convenţie, care prevede, printre altele, că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca, în cazurile în care instanţele au soluţionat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Margareta Reissenberger, Dagmar-Li Bonfert şi Ralph Bonfert în Dosarul nr. 826/57/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 318 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 octombrie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
