Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 648 din 5 octombrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 971 din 5 decembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Ahmed Mohamed Ahmed Abbas în Dosarul nr. 6.831/RF/2005 (43.126/3/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal, cauzã înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 694D/2006.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Se prezintã interpretul desemnat în cauzã spre a asigura traducerea, dl Dalati Bassam.
Magistratul-asistent referã faptul cã partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis prin Serviciul de Registraturã al Curţii Constituţionale note scrise, depuse la dosarul cauzei, prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 926D/2006, nr. 1.176D/2006 şi nr. 1.191D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de Ike John în Dosarul nr. 47.428/3/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal, de Nganga Tanga Gabriel în Dosarul nr. 1.515/302/2006 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti, respectiv de Jonson Kawa în Dosarul nr. 44.006/3/2005 (7.122/RF/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Se prezintã interpretul desemnat a asigura traducerea în aceste cauze, d-na Elena Andrei. Magistratul-asistent informeazã Curtea cã, şi în aceste dosare, partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis concluzii scrise cu un conţinut identic, prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
Curtea, având în vedere identitatea obiectului excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 1.191D/2006, nr. 1.176D/2006 şi nr. 926D/2006 la Dosarul nr. 694D/2006, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public aratã cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România a fost abrogatã prin dispoziţiile <>art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, iar soluţia legislativã cuprinsã de dispoziţiile art. 5 pct. 2 din ordonanţa criticatã a fost preluatã, în principiu, de prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din noua lege în materia azilului. Astfel, condiţiile legale prevãzute de <>art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 pentru acordarea protecţiei subsidiare sunt aceleaşi cu cele prevãzute de <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate. Având în vedere dubla identitate dintre conţinutul juridic al dispoziţiilor de lege abrogate, iniţial criticate, şi cele cuprinse în noul act normativ în materie, pe de o parte, precum şi dintre motivele de neconstituţionalitate susţinute de autorul prezentei excepţii şi cele analizate de Curtea Constituţionalã prin numeroasele sale decizii privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , pe de altã parte, rezultã cã jurisprudenţa în materie a Curţii se impune a fi menţinutã şi în prezenta cauzã şi invocã, în acest sens, <>Decizia nr. 321 din 18 aprilie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 9 mai 2006.
În concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, deoarece în cauza de faţã nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei constante în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 2 februarie, 13 martie şi 30 martie 2006, pronunţate în dosarele nr. 6.831/RF/2005 (43.126/3/2005), nr. 47.428/3/2005 şi nr. 44.006/3/2005 (7.122/RF/2005), Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal, precum şi prin Încheierea din 17 aprilie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 1.515/302/2006, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţiile au fost ridicate de Mohamed Ahmed Abbas Ahmed, Ike John şi Jonson Kawa în cauze având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unor sentinţe judecãtoreşti de respingere a plângerii împotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, precum şi de Nganga Tanga Gabriel într-o cauzã având ca obiect plângerea împotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de recunoaştere a statutului de refugiat.
În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate având un conţinut similar, se susţine cã dispoziţiile <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie, interpretate în raport cu dispoziţiile art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 3 din Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, dar şi în raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei împotriva torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
Se susţine cã, datã fiind lipsa de claritate a dispoziţiilor legale criticate, acestea permit, pe de o parte, limitarea condiţiilor de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de torturã, pedepse sau tratamente inumane sau degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiatã de persecuţie, pentru unul sau mai multe dintre cele cinci motive de persecuţie (rasa, religia, naţionalitatea, opinia politicã şi apartenenţa la un anumit grup social), în condiţiile în care prevederile art. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la interzicerea torturii, au un caracter absolut şi necondiţionat. Pe de altã parte, caracterul ambiguu al dispoziţiilor legale criticate lasã loc unor interpretãri arbitrare şi în ceea ce priveşte "natura şi conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante". În acest sens, sunt prezentate aspecte referitoare la situaţia de fapt a autorului excepţiei şi la riscul concret determinat de întoarcerea sa în ţara de origine, aspecte pe care instanţa de judecatã nu le-a apreciat drept "motive plauzibile" pentru a dispune acordarea protecţiei umanitare condiţionate.
În plus, în Dosarul nr. 1.191D/2006, autorul excepţiei susţine cã textul de lege criticat contravine şi prevederilor constituţionale ale art. 18, 20, 33, 41, 45 şi 47, fãrã a arãta însã în ce constã aceastã contradicţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal şi Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Dispoziţiile legale criticate sunt suficient de clare în stabilirea criteriilor pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate, fiind în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale şi convenţionale, dar şi cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate.
Guvernul a transmis punctul sãu de vedere prin care apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În esenţã, se afirmã cã textele legale criticate sunt în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate, prin care se consfinţeşte dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã, în sprijinul acestor susţineri fiind indicate deciziile nr. 291/2001 şi nr. 244/2005 ale Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 5 alin. (1) pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România sunt constituţionale. Dispoziţiile de lege criticate nu numai cã nu contravin prevederilor din Constituţie şi celor cuprinse în instrumentele juridice internaţionale în materia refugiaţilor, referitoare la dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã, precum şi la interzicerea torturii, ci, dimpotrivã, le dau expresie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere aspra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat prin încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, care au urmãtorul cuprins: "Protecţia umanitarã condiţionatã se poate acorda strãinului care nu îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 2 alin. (1) şi cu privire la care existã motive serioase sã se creadã cã, dacã va fi returnat în ţara de origine, riscã sã sufere o vãtãmare a drepturilor sale constând în: (...)
2. torturã, tratamente sau pedepse inumane ori degradante."
Curtea constatã cã, la o datã ulterioarã sesizãrii, a intrat în vigoare <>Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care, prin <>art. 152 alin. (2), abrogã Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, precum şi oricare alte dispoziţii contrare.
Din examinarea comparativã a celor douã acte normative se constatã cã soluţia legislativã cuprinsã în <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost preluatã, într-o redactare similarã, de dispoziţiile <>art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 , care prevãd urmãtoarele:
Art. 26 - Protecţia subsidiarã: "(1) Protecţia subsidiarã se poate acorda cetãţeanului strãin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care existã motive temeinice sã se creadã cã, în cazul returnãrii în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuitã, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datoritã acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţãri.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: (...)
2. torturã, tratamente sau pedepse inumane ori degradante. "
Întrucât noul text de lege din actul normativ abrogator - <>Legea nr. 122/2006 - preia, în principiu, substanţa juridicã a dispoziţiilor de lege criticate din <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , Curtea constatã cã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în prezent, dispoziţiile <>art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, asupra cãrora Curtea Constituţionalã se va pronunţa.
În motivarea excepţiei ridicate, autorii invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 18 - Cetãţenii strãini şi apatrizii, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 22 - Dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã, art. 33 - Accesul la culturã, art. 41 - Munca şi protecţia socialã a muncii, art. 45 - Libertatea economicã şi ale art. 47 - Nivelul de trai.
De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 2 - Dreptul la viaţã şi ale art. 3 - Interzicerea torturii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 3 din Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã urmãtoarele:
Potrivit dispoziţiilor <>art. 26 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, protecţia subsidiarã se poate acorda cetãţeanului strãin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care existã motive temeinice sã se creadã cã, în cazul returnãrii în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuitã, va fi expus unui risc serios şi care, datoritã acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţãri. Alineatul (2) al aceluiaşi articol expliciteazã noţiunea de risc serios, prin care se înţelege, potrivit pct. 2, torturã, tratamente sau pedepse inumane ori degradante.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin, în esenţã, cã aceste prevederi, pe de o parte, sunt lipsite de claritate şi precizie în ceea ce priveşte definirea naturii şi conţinutului pedepselor şi tratamentelor pentru a fi considerate inumane sau degradante, iar pe de altã parte, limiteazã condiţiile de acordare a protecţiei umanitare doar la cazul în care riscul de torturã, pedepse sau tratamente inumane sau degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiatã de persecuţie ce are la bazã unul sau mai multe dintre motivele definiţiei Convenţiei de la Geneva din 1951, şi anume rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice, apartenenţa la un anumit grup social. Or, aceastã limitare contravine, în opinia autorilor excepţiei, dreptului absolut la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã, precum şi dreptului la protecţie împotriva torturii, statuate atât în Constituţie, cât şi în instrumente juridice internaţionale la care România este parte.
Curtea Constituţionalã a mai examinat critici de neconstituţionalitate asemãnãtoare cu prilejul soluţionãrii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, prevederi al cãror conţinut juridic a fost preluat, în principiu, aşa cum s-a arãtat, în <>art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. În jurisprudenţa sa anterioarã în materie, de exemplu deciziile nr. 264/2006 şi nr. 345/2005, Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant cã dispoziţiile legale criticate, reglementând condiţiile în care se poate acorda protecţia umanitarã condiţionatã, sunt în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale şi convenţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã. Pe de altã parte, Curtea a constatat cã singura condiţie impusã de prevederile legale atacate o constituie existenţa unor motive temeinice cu privire la care sã se creadã cã, dacã va fi returnat în ţara de origine, strãinul va fi expus unui risc serios constând în torturã, tratamente sau pedepse inumane ori degradante. De asemenea, în ceea ce priveşte criticile referitoare la lipsa de claritate şi precizie a textului de lege atacat, Curtea a reţinut cã acesta oferã suficiente repere şi elemente pentru ca persoana cãreia i se adreseazã sã înţeleagã condiţiile în funcţie de care i se poate acorda forma solicitatã de protecţie umanitarã. Totodatã, s-a mai arãtat cã determinarea circumstanţelor specifice fiecãrei situaţii în parte, a riscurilor la care ar fi expusã o persoanã în cazul returnãrii sale în ţara de origine sau în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuitã, precum şi aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedeazã obiectul controlului de constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în aceastã materie sau instanţei de judecatã.
Întrucât în cauza de faţã sunt criticate aceleaşi aspecte ca şi cele deja examinate de Curte în jurisprudenţa sa anterioarã şi faţã de aceleaşi temeiuri constituţionale, soluţia pronunţatã prin deciziile menţionate, precum şi considerentele ce au stat la baza acesteia îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã, neintervenind elemente noi, de naturã sã modifice jurisprudenţa Curţii.
Cât priveşte indicarea, în plus, a art. 18, 20, 33, 41, 45 şi 47 din Constituţie ca pretins încãlcate, Curtea constatã, pe de o parte, cã acestea nu au relevanţã în cauzã, iar, pe de altã parte, autorul excepţiei nu susţine aceastã criticã prin nici un fel de argument, astfel cã, şi sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Ahmed Mohamed Ahmed Abbas, Ike John şi Jonson Kawa în dosarele nr. 6.831/RF/2005 (43.126/3/2005), nr. 47.428/3/2005 şi, respectiv, nr. 44.006/3/2005 (7.122/RF/2005) ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Nganga Tanga Gabriel în Dosarul nr. 1.515/302/2006 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 octombrie. 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
