Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 647 din 19 iunie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 494 din 18 iulie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicatã de procuror în Dosarul nr. 15.182/4/2010 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.254D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 octombrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 15.182/4/2010, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Excepţia a fost ridicatã de procuror cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale având ca obiect sãvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 încalcã egalitatea în faţa legii şi a autoritãţilor publice şi dreptul la un proces echitabil, întrucât creeazã discriminare pe criteriul averii între inculpaţii care dispun de mijloacele materiale necesare acoperirii integrale, pânã la primul termen de judecatã, a prejudiciului şi cei care nu au asemenea mijloace şi, din aceastã cauzã, pierd beneficiul unor mãsuri penale esenţiale, şi anume reducerea limitelor pedepsei, respectiv aplicarea unei mãsuri neprivative de libertate, care poate fi pedeapsa cu amendã sau o sancţiune administrativã. Luarea unei mãsuri de politicã penalã cu consecinţe extrem de importante pentru inculpat, la care acesta este îndreptãţit din punct de vedere al politicii penale şi al dreptului penal, este condiţionatã astfel de soluţionarea unei probleme de drept extrapenal, respectiv repararea integralã a prejudiciului. Or, un asemenea criteriu strãin justiţiei penale nu poate influenţa rãspunderea penalã a autorului prejudiciului decât în cazul de excepţie al relei-credinţe a fãptuitorului. La momentul la care i se pretinde, însã, inculpatului repararea integralã, atât existenţa şi întinderea prejudiciului, cât şi rãspunderea pentru producerea lui sunt incerte, fiind susţinute doar de afirmaţiile posibil nefondate ale pãrţii pretins pãgubite. Existenţa şi întinderea realã a prejudiciului, precum şi persoana responsabilã de producerea lui urmeazã a fi stabilite, dupã administrarea probelor, tocmai prin hotãrârea prin care instanţa trebuie sã stabileascã dacã inculpatului îi sunt aplicabile mãsurile penale prevãzute de textul de lege criticat. Totodatã, invocã lipsa de claritate a normei juridice penale şi lipsa de previzibilitate a consecinţelor încãlcãrii ei, întrucât, în ipoteza în care prejudiciul reparat integral are un cuantum cuprins între 50.000 şi 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica fie pedeapsa cu amenda, fie cea cu închisoarea, alegerea pedepsei depinzând, exclusiv, de subiectivitatea judecãtorului. Prin urmare, legea nu prevede în acest caz criterii sau condiţii de stabilire a pedepsei aplicabile, astfel încât individualizarea acesteia nu poate fi fãcutã decât în mod arbitrar, în funcţie de aprecieri lipsite de obiectivitate. Considerã cã existã similitudine între circumstanţele speţei de faţã şi cauzele soluţionate de Curtea Constituţionalã prin deciziile nr. 463/1997 şi nr. 573/2011, prin care au fost admise excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 81 alin. 4 din Codul penal, respectiv cele ale art. 74^1 din acelaşi cod.
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, deoarece argumentele din Decizia Curţii Constituţionale nr. 463/1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 4 din Codul penal şi o parte a argumentelor din Decizia nr. 573/2011 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74^1 din acelaşi cod sunt aplicabile şi cu privire la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. În opinia instanţei, textul de lege criticat instituie o discriminare pe criteriul averii, încalcã prezumţia de nevinovãţie, impunând acoperirea unui prejudiciu înainte ca acesta sã fie stabilit cu autoritate de lucru judecat, şi nu întruneşte condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate cerute de jurisprudenţa constantã a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Legea fundamentalã invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 272/2010.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, având urmãtorul cuprins: "În cazul sãvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscalã prevãzute de prezenta lege, dacã în cursul urmãririi penale sau al judecãţii, pânã la primul termen de judecatã, învinuitul ori inculpatul acoperã integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevãzute de lege pentru fapta sãvârşitã se reduc la jumãtate. Dacã prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de pânã la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendã. Dacã prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de pânã la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplicã o sancţiune administrativã, care se înregistreazã în cazierul judiciar."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetãţeni, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi a autoritãţilor publice şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate au fost supuse, în numeroase rânduri, controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauzã, şi cu motivãri similare. Astfel, prin Decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006, prin care a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005, Curtea a statuat cã, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentalã, potrivit cãruia "Prin lege organicã se reglementeazã: [...] infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora", legiuitorul este liber sã stabileascã un regim sancţionator în vederea recuperãrii prejudiciului cauzat prin faptele incriminate ca infracţiuni. În aplicarea acestui text constituţional, legiuitorul a reglementat, în art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, o cauzã de reducere a pedepsei prevãzute de lege pentru fapta sãvârşitã, în situaţia în care în cursul urmãririi penale sau al judecãţii, pânã la primul termen de judecatã, învinuitul ori inculpatul acoperã integral prejudiciul cauzat. Aceasta constituie o mãsurã de politicã penalã determinatã de specificul infracţiunilor de evaziune fiscalã, respectiv de necesitatea recuperãrii, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, şi nu este de naturã sã aducã atingere dreptului la un proces echitabil.
Astfel, faptul cã de reducerea limitelor pedepsei prevãzute de lege beneficiazã numai învinuitul ori inculpatul care acoperã integral prejudiciul cauzat, în cursul urmãririi penale sau al judecãţii, pânã la primul termen de judecatã, nu are semnificaţia îngrãdirii liberului acces la justiţie. Cel în cauzã are posibilitatea de a se adresa instanţelor judecãtoreşti în cazul în care considerã cã drepturile, libertãţile sau interesele sale legitime au fost încãlcate şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale prevãzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte latura civilã a cauzei, în deplinã concordanţã cu imperativele dreptului la un proces echitabil.
Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut cã, în faţa instanţei de judecatã, partea interesatã are deplina libertate sã demonstreze existenţa sau inexistenţa, respectiv întinderea prejudiciului, dupã caz, instanţa urmând ca, în temeiul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consfinţitã aceasta de prevederile art. 126 din Legea fundamentalã, sã decidã în cauzã, pe baza probelor administrate, şi asupra laturii civile. Aşa fiind, nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei în sensul cã textul de lege ar avea drept consecinţã imposibilitatea cenzurãrii de cãtre instanţele de judecatã a deciziilor luate de organele de urmãrire penalã, în ceea ce priveşte latura civilã a cauzei, respectiv crearea posibilitãţii unor plãţi nedatorate cãtre bugetul de stat.
Totodatã, prin Decizia nr. 802 din 3 iulie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, Curtea, respingând ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, a statuat cã principiul egalitãţii în drepturi nu implicã tratarea juridicã uniformã a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiunea sãvârşitã este expresia fireascã a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice sã se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic sã fie diferenţiat.
În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 1.053 din 9 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, Decizia nr. 1.594 din 26 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2010, şi Decizia nr. 1.564 din 7 decembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2011.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicatã de procuror în Dosarul nr. 15.182/4/2010 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 iunie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
