Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 416 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Asociaţia "Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor" din Braşov în Dosarul nr. 5.018/62/2013 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.735D/2015 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că îşi menţin valabilitatea cele deja statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.018/62/2013, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 416 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Asociaţia "Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor" din Braşov într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei prin care Tribunalul Braşov a constatat perimarea acţiunii care avea ca scop obligarea pârâtei Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov să răspundă la o petiţie formulată de reclamantă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat încalcă dreptul la un proces echitabil şi principiul securităţii juridice. Se arată că termenul de 6 luni impus de legiuitor pentru repunerea pe rol este prea scurt, în condiţiile în care este de notorietate că cercetarea penală efectuată mai ales de parchetele locale se întinde pe perioade foarte lungi de timp, chiar pe ani întregi, fără emiterea, în acest interval, a unei rezoluţii sau ordonanţe de către procuror. Consideră că termenul de 1 an prevăzut de Codul de procedură civilă din 1865 era mult mai adecvat. Totodată, se susţine că expresia "motive imputabile" din cuprinsul textului de lege criticat este de natură să genereze confuzii în contextul speţei şi afectează principiul încrederii legitime, care impune ca legislaţia să fie clară şi previzibilă, unitară şi coerentă. Aceasta deoarece justiţiabilul nu poate să distingă dacă legiuitorul a intenţionat să indice nerepunerea pe rol în sine sau alte motive, care ar putea fi asimilate unei culpe, pe care justiţiabilul le-ar fi avut pentru a nu proceda la repunerea pe rol. 6. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că textul de lege criticat este constituţional, criticile formulate fiind neîntemeiate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate reprezintă norme de procedură edictate de legiuitor în temeiul competenţei sale constituţionale. Precizează că perimarea are un caracter mixt de sancţiune şi de prezumţie de desistare de judecată, iar culpa procesuală, ca o condiţie a perimării, exprimă tocmai acest caracter de sancţiune al acestei instituţii. Astfel, din simplul fapt al rămânerii cauzei în nelucrare timp de 6 luni poate fi dedusă culpa procesuală. Mai arată că dispoziţiile de lege criticate păstrează soluţia legislativă cuprinsă în art. 248 din Codul de procedură civilă din 1865, cu privire la constituţionalitatea căruia Curtea s-a mai pronunţat prin decizii a căror valabilitate se menţine şi în cauza de faţă. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 416 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următoarea redactare: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni". 12. În opinia autoarei excepţiei, prevederile legale criticate contravin art. 21 alin. (3) din Constituţie care consacră dreptul la un proces echitabil. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată în cursul soluţionării recursului declarat împotriva sentinţei prin care Tribunalul Braşov a constatat perimarea acţiunii care avea ca scop obligarea pârâtei Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov să răspundă la o petiţie formulată de reclamantă. Perimarea a fost constatată după ce, în prealabil, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, cauza fusese suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, care prevede că judecătorul va suspenda judecata când amândouă părţile solicită acest lucru (suspendarea voluntară). În motivarea recursului, s-a susţinut că deşi suspendarea a fost dispusă în baza textului mai sus menţionat, în realitate, dezlegarea cauzei ţinea de cercetările aflate în desfăşurare în acel moment într-un dosar penal în care nu se începuse încă urmărirea penală şi în care, ulterior, a fost admisă plângerea împotriva ordonanţei de clasare emise şi s-a dispus completarea materialului probator. Autoarea excepţiei, reclamantă în acţiunea perimată, susţine că a aşteptat această soluţie pentru a solicita repunerea pe rol a cauzei, întrucât, în cazul în care ordonanţa de clasare ar fi rămas definitivă, nu ar fi putut dovedi culpa pârâtei în acest dosar. Ca atare, autoarea arată că nu se poate afirma că acţiunea ar fi rămas în nelucrare din motive imputabile sieşi. 14. Faţă de criticile formulate, Curtea reţine că perimarea reprezintă o cauză de stingere a procesului aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, care intervine în situaţia în care acesta este lăsat în nelucrare un interval de timp apreciat de legiuitor ca semnificativ pentru a releva lipsa de interes în continuarea acestuia de către părţile implicate. În lipsa efectuării vreunui act de procedură util soluţionării cauzei, din motive imputabile părţii care, în mod raţional, ar trebui să fie interesată în finalizarea procesului, menţinerea acestuia pe rolul instanţei apare ca nejustificată. Perimarea este, din această perspectivă, o sancţiune procedurală aplicabilă părţii care a neglijat obligaţiile procesuale impuse de legiuitor pentru desfăşurarea unui proces, stabilite prin reguli edictate în scopul instituirii unei succesiuni de acte procesuale care să asigure, pe de o parte, soluţionarea într-un termen rezonabil a procesului şi, pe de altă parte, buna administrare a justiţiei. 15. Faptul că termenul de perimare este apreciat de autorul excepţiei ca fiind prea scurt nu poate fi reţinut ca un argument în sensul încălcării dreptului la un proces echitabil. În legătură cu această critică este de observat că reducerea duratei termenului de perimare, de la 1 an în vechea reglementare, la 6 luni în prezent, s-a realizat în contextul în care legiuitorul român şi-a propus ca, prin regulile procedurale cuprinse în actualul Cod de procedură civilă, să creeze cadrul adecvat pentru soluţionarea în condiţii de celeritate a procesului civil, asigurând, în acelaşi timp, exigenţele specifice unui proces echitabil. 16. Din motivarea excepţiei rezultă, totodată, că, raportându-se la situaţia specifică din cauză, autorul excepţiei formulează critica referitoare la durata prea scurtă a termenului de perimare în considerarea faptului că, în speţă, deşi judecătorul a suspendat soluţionarea acţiunii în contencios administrativ introductive de instanţă în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă privitor la suspendarea voluntară, care se dispune la solicitarea ambelor părţi, în realitate, suspendarea ar fi fost necesară, întrucât dezlegarea cauzei ţinea de cercetările aflate în desfăşurare în acel moment într-un dosar penal. O asemenea susţinere nu reprezintă o veritabilă critică de constituţionalitate, ci o apărare de fapt, circumstanţiată împrejurărilor concrete ale cauzei, prin care autoarea excepţiei urmăreşte să demonstreze lipsa culpei sale procesuale în ce priveşte stingerea procesului prin perimare şi care nicidecum nu poate fi apreciată ca un fine de neconstituţionalitate pe care Curtea Constituţională să îl examineze din perspectiva prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. Sub acest aspect, instanţa învestită cu soluţionarea recursului împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea are competenţa de a verifica îndeplinirea condiţiilor în care devine incidentă perimarea şi de a se pronunţa în ce măsură aceste susţineri sunt de natură să înlăture intervenirea acesteia. 17. Tot astfel, în acest context, instanţa de recurs va aprecia dacă aspectele învederate de autoarea excepţiei pot să justifice inacţiunea acesteia în ce priveşte introducerea unei cereri de redeschidere după suspendare a procesului sau dacă, dimpotrivă, autoarea excepţiei a lăsat procesul în nelucrare din motive imputabile sieşi, dovedind lipsa de stăruinţă cu privire la finalizarea acestuia. Sintagma "motive imputabile" va fi analizată de instanţa care se pronunţă asupra perimării în funcţie de împrejurările concrete şi în ansamblul normelor procedurale aplicabile în cauză. Nu se poate susţine că sintagma criticată ar avea un caracter vag şi imprecis, întrucât, faţă de regulile de procedură clare şi inechivoce care guvernează procesul civil, dacă acţionează cu diligenţă şi bună-credinţă, textul criticat oferă părţii interesate posibilitatea de a avea reprezentarea a ceea ce ar putea să constituie motive imputabile în ceea ce priveşte atitudinea proprie faţă de continuarea procesului. 18. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat şi asupra prevederilor art. 248 din Codul de procedură civilă din 1865 al căror conţinut normativ era similar cu cel al textului de lege criticat în cauza de faţă, singura diferenţă reprezentând-o durata intervalului rămânerii în nelucrare, de un an, în reglementarea anterioară. Astfel, prin Decizia nr. 351 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 17 mai 2010, Curtea a statuat că, prin reglementarea instituţiei perimării ca sancţiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de chemare în judecată, care a lăsat-o în nelucrare din vina sa, nu este încălcat accesul liber la justiţie, ci acesta este supus condiţiei respectării unor exigenţe legale, determinate tocmai de necesitatea asigurării unui proces echitabil. De asemenea, prin Decizia nr. 1.454 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 11 ianuarie 2012, Curtea a reţinut că sancţiunea procedurală a perimării este determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părţii. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia "Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor" din Braşov în Dosarul nr. 5.018/62/2013 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 416 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 noiembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
