Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Ecaterina Susana Roy Chowdhury în Dosarul nr. 1.430/119/2014 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.647D/2015. 2. La apelul nominal răspunde avocat Mădălina Berechet, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Având cuvântul, reprezentanta autoarei excepţiei solicită admiterea acesteia, susţinând, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 374/2006 contravin, în principal, prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 44 din Constituţie. Totodată, susţine că art. 2 din Legea nr. 374/2006 este neconstituţional, deoarece, în primul rând, conferă Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor posibilitatea de a contesta titlul de proprietate emis chiar de această autoritate publică, invocându-şi astfel propria culpă. Or, proprietarul nu a fost de rea-credinţă, iar transferul culpei de la autoritatea publică la proprietar este un abuz, contrar jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la garantarea dreptului de proprietate. Totodată, susţine că, în ipoteza în care art. 2 din Legea nr. 374/2006 s-ar interpreta în sensul că ar viza şi subdobânditorii de bună-credinţă, se încalcă aceleaşi dispoziţii constituţionale. De asemenea arată că art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 374/2006 contravin dispoziţiilor art. 44 şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece suspendarea serviciului public cu specific silvic poate dura sine die (în speţă, durează de peste de 2 ani), ceea ce încalcă atributul de folosinţă al dreptului de proprietate. Depune extrase de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la formularea unor cereri de strămutare a cauzelor. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 6 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.430/119/2014, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-6 din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Excepţia a fost invocată de recurenta-reclamantă Ecaterina Susana Roy Chowdhury, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 49 din 26 ianuarie 2015 a Tribunalului Covasna prin care s-a respins ca nefondată acţiunea având ca obiect atât anularea solicitării de suspendare a serviciului public cu specific silvic făcute de Comisia Judeţeană Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cât şi a deciziilor emise de I.T.R.S.V. (Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov) prin care s-a dispus măsura suspendării acestui serviciu cu privire la suprafaţa de teren forestier pretins a se afla în proprietatea reclamantei. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, referitor la neconstituţionalitatea prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 374/2006, în primul rând, că acestea încalcă dispoziţiile art. 44, art. 136 alin. (5) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, în măsura în care se interpretează că suspendarea serviciului public cu specific silvic se poate dispune în mod legal în condiţiile în care dosarele având ca obiect acţiuni în constatarea nulităţii actelor de reconstituire a dreptului de proprietate sunt suspendate în temeiul art. 413 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Cu privire la încălcarea art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie arată că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, s-ar ajunge la o suspendare sine die a serviciului silvic. Altfel spus, neconstituţionalitatea vizează ipoteza în care (i) dosarul având ca obiect constatarea nulităţii actelor de reconstituire a dreptului de proprietate este suspendat pro causa ca depinzând de un alt dosar, în temeiul art. 413 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar, ulterior, (ii) serviciul public cu specific silvic este suspendat ca urmare a existenţei pe rol a dosarului având ca obiect constatarea nulităţii actelor de reconstituire a dreptului de proprietate. Consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale în condiţiile în care măsura de suspendare a serviciului public cu specific silvic se poate dispune ca urmare a existenţei pe rol a unor dosare suspendate, întrucât s-ar produce în fapt o suspendare sine die a serviciului public cu specific silvic. Suspendarea serviciului public cu specific silvic în atare condiţii va conduce la o extindere a cadrului legal neprevăzută de lege, prin care măsura de suspendare a serviciului public cu specific silvic - esenţialmente provizorie conform Legii nr. 374/2006 - ar deveni, în fapt, definitivă. Or, această interpretare este vădit contrară dispoziţiilor art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, instituindu-se o evidentă interferenţă în conţinutul juridic al dreptului de proprietate privată prin suspendarea nelimitată a folosinţei - jus utendi şi jus fruendi - ca atribut al dreptului de proprietate. În esenţă, prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se dispune suspendarea prerogativelor dreptului de proprietate privată ca urmare a existenţei pe rol a unui dosar suspendat sine die, întrucât ar echivala cu o privare de proprietate, în lipsa unei cauze de utilitate publică şi fără acordarea de despăgubiri. Totodată, susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind lipsite de claritate şi de previzibilitate, deoarece nu prevăd expressis verbis dacă măsura suspendării serviciului public cu specific silvic se aplică şi în ipoteza în care dosarul având ca obiect constatarea nulităţii actelor de reconstituire a dreptului de proprietate este suspendat. În acest sens invocă dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Decizia nr. 1.595 din 14 decembrie 2011 şi Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014), precum şi, în temeiul art. 11 şi art. 20 din Constituţie, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragrafele 52 şi 55, şi Hotărârea din 8 iunie 2006, pronunţată în Cauza Lupşa împotriva României, paragraful 32). 7. În al doilea rând, autoarea excepţiei susţine că prevederile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006 încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 44, art. 11, art. 148 şi art. 53 din Constituţie, în măsura în care se interpretează că suspendarea serviciului public cu specific silvic se poate dispune şi asupra altor persoane titulare ale dreptului de proprietate decât cele pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Astfel, susţine că dispoziţiile de lege criticate prevăd suspendarea serviciului public cu specific silvic numai în ceea ce priveşte destinatarul originar pe numele căruia au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Or, în măsura în care aceste dispoziţii legale ar fi interpretate ca fiind aplicabile şi persoanelor care au dobândit ulterior dreptul de proprietate de la titularii originari, consideră că este încălcat dreptul de proprietate al subdobânditorului, astfel cum este ocrotit de art. 44 din Constituţie. O astfel de interpretare este contrară şi dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în condiţiile în care Legea nr. 374/2006 prevede măsura de suspendare a serviciului public cu specific silvic numai pentru destinatarii originari pe numele cărora au fost emise actele de reconstituire. Or, este neconstituţională interpretarea conform căreia suspendarea serviciului silvic se poate extinde şi către persoana care a dobândit ulterior, cu bună-credinţă, dreptul de proprietate asupra fondului forestier. O asemenea măsură faţă de dobânditorii ulteriori ai dreptului de proprietate asupra fondului forestier nu este prevăzută de lege, astfel încât este contrară art. 1 alin. (5) din Constituţie. Cu privire la încălcarea art. 11 şi art. 148 din Constituţie consideră că eventuala sancţionare a dobânditorilor subsecvenţi şi de bună-credinţă ai fondului forestier ar reprezenta o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice, întrucât dobânditorii ulteriori nu sunt vizaţi de dispoziţiile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice constituie o garanţie a principiului securităţii juridice. Astfel, într-o bogată jurisprudenţă, Curtea de contencios al drepturilor omului a subliniat importanţa asigurării accesibilităţii şi previzibilităţii legii, inclusiv sub aspectul stabilităţii acesteia, instituind şi o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigenţe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Decizia din 3 mai 2005, pronunţată în Cauza Dammann împotriva Elveţiei). Cât priveşte încălcarea art. 53 din Constituţie arată că dispoziţii asemănătoare se regăsesc şi în documentele internaţionale şi europene, precum art. 4 din Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice, art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 15 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care permit derogarea statului de la obligaţiile asumate privind drepturile cetăţenilor numai în caz de război sau alt pericol public care ameninţă viaţa naţiunii şi numai în măsura în care situaţia o impune. În consecinţă, interpretarea textelor de lege criticate, conform căreia suspendarea serviciului silvic se poate extinde şi către persoane care au dobândit ulterior, cu bună-credinţă, dreptul de proprietate asupra fondului forestier, reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate, în vădită coliziune cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie. 8. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 374/2006, autoarea excepţiei susţine că acestea încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 53 din Constituţie, în măsura în care se interpretează că dobânditorii ulteriori ai dreptului de proprietate asupra fondului forestier pot fi sancţionaţi contravenţional. Astfel, întrucât Legea nr. 374/2006 prevede că serviciul public cu specific silvic la nivel naţional se suspendă numai pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, consideră că este neconstituţională interpretarea conform căreia sancţiunile contravenţionale pentru nepredarea fondului forestier pot fi suportate de subdobânditorii ulteriori ai fondului forestier - şi anume persoanele care au dobândit fondul forestier de la proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Într-o atare situaţie ar fi încălcate atât dispoziţiile art. 1 alin. (5), cât şi cele ale art. 53 din Constituţie, deoarece ingerinţa nu este prevăzută de lege. Mutatis mutandis, o asemenea ingerinţă reprezintă, în realitate, o sancţiune penală, fiind aplicabile dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi întreaga jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului construită pe aceste dispoziţii convenţionale. În acest sens Curtea de la Strasbourg a statuat în identificarea noţiunii autonome de "acuzaţie penală" criteriile care stau la baza acestei calificări: (i) clasificarea faptei potrivit dreptului naţional, (ii) natura faptei incriminate şi (iii) natura şi gravitatea sancţiunii. Acest ultim criteriu are valoare determinantă în stabilirea aplicabilităţii directe a dreptului convenţional, chiar dacă, potrivit clasificării din dreptul intern sau potrivit naturii faptei incriminate, domeniul este unul extra-penal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 septembrie 1999, pronunţată în Cauza Ozturk împotriva Germaniei, Hotărârea din 24 martie 2009, pronunţată în Cauza Dorota şi Zbigniew Nowak împotriva Poloniei, şi Decizia din 9 octombrie 2003, pronunţată în Cauza Szott - Medynska şi alţii împotriva Poloniei). Mai mult, în raport cu natura şi gravitatea sancţiunii, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, unele proceduri având caracter civil/administrativ conform normelor de drept naţional sunt asimilate unor proceduri penale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României). De asemenea, Curtea Constituţională a dat prevalenţă şi a confirmat cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012. A fortiori trebuie inclusă în noţiunea de "acuzaţie penală" şi sancţiunea instituită ca urmare a răspunderii contravenţionale reglementate de art. 5 din Legea nr. 374/2006, astfel că se impune constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate. 9. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor invocate din Legea fundamentală. Astfel, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, având latitudinea să instituie limitări rezonabile în valorificarea acestuia. Limitările aduse exerciţiului dreptului de folosinţă sunt în acord cu dispoziţiile art. 44 şi art. 136 din Constituţie. Aplicarea prevederilor legii criticate este obligatorie în situaţia formulării unor cereri de chemare în judecată având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unor acte de reconstituire a dreptului de proprietate şi nu este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate privată şi nici altor drepturi şi libertăţi garantate de Constituţie. Acest drept este desfiinţat doar în situaţia admiterii acţiunii în constatare a nulităţii absolute a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate. Prevederile legale criticate reglementează procedura suspendării serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere restituite în favoarea persoanelor care nu aveau acest drept. Suspendarea acestui serviciu urmează a înceta la momentul clarificării situaţiei juridice a terenurilor forestiere în discuţie, nefiind o suspendare nelimitată în timp, iar pe perioada operării ei, paza acestor terenuri se asigură de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, cheltuielile fiind avansate de la bugetul de stat şi decontate de către proprietarii stabiliţi prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Prin urmare, durata suspendării serviciului silvic este în speţă determinată de soluţionarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4.972/305/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, cauză care la rândul ei este suspendată până la soluţionarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 23.945/211/2014 de pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, nefiind deci o suspendare sine die, cum susţine autoarea excepţiei. Instanţa de judecată apreciază, totodată, că Legea nr. 374/2006 nu încalcă dispoziţiile Constituţiei, întrucât prin acest act normativ se dă eficienţă art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, în sensul că sunt lovite de nulitate absolută actele emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991. Aşa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 451 din 12 aprilie 2011, dispoziţiile Legii nr. 374/2006 nu produc o interferenţă în domeniul dreptului de proprietate privată cât timp aceste dispoziţii legale au ca finalitate oprirea tăierii abuzive a pădurilor, prin folosirea "mascată" a serviciilor silvice, servicii ce implică doar acţiuni premergătoare exploatării lemnului. Cât priveşte pretinsa lipsă de claritate a prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 374/2006, instanţa apreciază că aceasta este nemotivată, mai ales că suspendarea serviciului silvic astfel cum a fost dispusă de autoritatea anume competentă este însăşi expresia respectării prevederilor Legii nr. 374/2006. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 374/2006, instanţa reţine că aceste prevederi nu au legătură cu speţa dedusă judecăţii, deoarece nu a fost aplicată vreo sancţiune contravenţională care să fi fost atacată cu plângere. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul consideră că autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită, pe de-o parte, interpretarea normelor legale în materie, în sensul că prevederile Legii nr. 374/2006 "sunt neconstituţionale în măsura în care s-ar interpreta că suspendarea serviciului silvic se poate dispune ca urmare a existenţei pe rol a unor dosare suspendate, întrucât s-ar produce în fapt o suspendare sine die a serviciului public cu specific silvic" şi iar, pe de altă parte, modificarea sau completarea acestor norme, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. De altfel, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate prin Decizia nr. 451 din 12 aprilie 2011. 12. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere astfel cum a fost cuprins în deciziile Curţii Constituţionale nr. 451 din 12 aprilie 2011 şi nr. 1.153 din 13 septembrie 2011, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantei autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, care au următorul conţinut: "Art. 1. - Serviciul public cu specific silvic la nivel naţional pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă în condiţiile prezentei legi. Art. 2. - Comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor identifică proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi introduc la instanţele judecătoreşti competente acţiuni în constatarea nulităţii documentelor respective, dacă acestea nu au fost introduse de persoanele prevăzute la art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care au obligaţia de a face cunoscut comisiilor introducerea acţiunii în constatarea nulităţii. Art. 3. - (1) Comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor comunică inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare care sunt proprietarii terenurilor forestiere situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale pentru care s-a invocat nulitatea titlurilor de proprietate la instanţele judecătoreşti. (2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) se face cu precizarea clară a datelor de identificare a terenurilor forestiere, în conformitate cu amenajamentul silvic. (3) Inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare suspendă serviciul public silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pe baza comunicării prevăzute la alin. (1). Art. 4. - (1) Suspendarea prevăzută la art. 3 alin. (3) încetează la data comunicării de către comisiile judeţene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, favorabile proprietarilor, care clarifică situaţia juridică a terenurilor forestiere, către inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare. (2) Hotărârile judecătoreşti prevăzute la alin. (1) se aduc la cunoştinţă comisiilor judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către proprietari şi de către autorităţile parte în procese. (3) Pe perioada suspendării serviciului silvic prevăzut la art. 3 alin. (3) paza terenurilor forestiere se asigură de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva. (4) Cheltuielile determinate de asigurarea pazei prevăzute la alin. (3) se suportă de la bugetul de stat şi se decontează în condiţiile art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006, şi ale art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 483/2006 pentru aprobarea atribuţiilor ocoalelor silvice de stat şi ale celor constituite ca structuri proprii, a obligaţiilor ce revin deţinătorilor de păduri, în vederea respectării regimului silvic, precum şi a Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România. Art. 5. - Prestarea serviciului public cu specific silvic cu încălcarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Art. 6. - (1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 5 se face de către personalul silvic cu atribuţii de control din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi de structurile subordonate. (2) Dispoziţiile referitoare la contravenţii, prevăzute la art. 5, se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare." Dispoziţiile art. III alin. (1) şi (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, la care fac referire textele de lege criticate, au următorul conţinut: "(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei legi: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producţie sau la stat sau care nu au moştenit asemenea terenuri; (ii) actele de reconstituire şi constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foştilor proprietari, solicitate de către aceştia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 şi a prezentei legi, precum şi actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; (iii) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscrişi în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate; (iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum şi actele de înstrăinare efectuate în baza lor; (v) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depăşit limitele de suprafaţă stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991; (vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri; b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului ori în domeniul public al comunelor, oraşelor sau municipiilor; c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităţilor, pe terenurile revendicate de foştii proprietari, cu excepţia celor atribuite conform art. 23 din lege; d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal; e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile art. 20, în localităţile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege; f) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile art. 20 şi în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptăţite de lege; g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condiţiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului; h) actele de vânzare-cumpărare privind construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, creşe, grădiniţe, cantine, cămine culturale, sedii şi altele asemenea - ce au aparţinut cooperativelor agricole de producţie, cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege. [...] (2) Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun." 16. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, în primul rând, referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 374/2006 - raportată la art. 1 alin. (5) şi art. 53 din Constituţie, în măsura în care se interpretează că dobânditorii ulteriori ai dreptului de proprietate asupra fondului forestier pot fi sancţionaţi contravenţional -, că litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 49 din 26 ianuarie 2015 a Tribunalului Covasna prin care s-a respins ca nefondată acţiunea având ca obiect atât anularea solicitării de suspendare a serviciului public cu specific silvic făcute de Comisia Judeţeană Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cât şi a deciziilor emise de ITRSV (Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov) prin care s-a dispus măsura suspendării acestui serviciu cu privire la suprafaţa de teren forestier pretins a se afla în proprietatea reclamantei. Autoarea excepţiei critică dispoziţiile art. 5 şi 6 din Legea nr. 374/2006, susţinând că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că dobânditorii ulteriori ai dreptului de proprietate asupra fondului forestier pot fi sancţionaţi contravenţional. Or, Curtea constată că, din moment ce în speţă nu s-a pus în discuţie nicio sancţiune contravenţională, art. 5 şi 6 din Legea nr. 374/2006 nu au legătură cu cauza în cadrul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. 18. Întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile de lege care formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi 6 din Legea nr. 374/2006 este inadmisibilă. 19. Referitor la neconstituţionalitatea prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 374/2006, raportat la art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, autoarea excepţiei arată că aceste prevederi sunt neconstituţionale în măsura în care se dispune suspendarea prerogativelor dreptului de proprietate privată ca urmare a existenţei pe rol a unui dosar suspendat sine die, întrucât ar echivala cu o privare de proprietate - interferând în conţinutul juridic al dreptului de proprietate privată prin suspendarea nelimitată a folosinţei - jus utendi şi jus fruendi - ca atribut al dreptului de proprietate, în lipsa unei cauze de utilitate publică şi fără acordarea de despăgubiri. Cu privire la aceste susţineri, Curtea reţine că, aşa cum a constatat prin Decizia nr. 451 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 17 iunie 2011, nu poate fi primită critica potrivit căreia Legea nr. 374/2006 instituie o interferenţă în conţinutul juridic al dreptului de proprietate privată prin suspendarea folosinţei - jus utendi şi jus fruendi - ca atribut al dreptului de proprietate asupra imobilului. Astfel, Curtea a reţinut că legiuitorul a decis suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere restituite în favoarea persoanelor care nu aveau acest drept. Serviciul public cu specific silvic implică marcarea arborilor, eliberarea de documente pentru transport şi valorificare, precum şi paza pădurilor, în caz de solicitare. Aceste acţiuni reprezintă etapa premergătoare exploatării lemnului de către personalul silvic care funcţionează în cadrul ocoalelor silvice. Această reglementare îşi propune să oprească tăierea abuzivă a pădurilor, realizată prin folosirea "mascată" a serviciilor silvice. Suspendarea serviciului public cu specific silvic încetează la momentul clarificării situaţiei juridice a terenurilor forestiere, iar pe perioada suspendării, paza acestor terenuri se asigură de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, cheltuielile fiind asigurate de la bugetul de stat şi decontate de către proprietari stabiliţi prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Totodată, Curtea a mai reţinut că, potrivit actului normativ criticat, comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor identifică proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997 şi invocă în faţa instanţelor judecătoreşti nulitatea acestor acte, în situaţia în care nu au invocat-o proprietarii în cauză. Proprietarii au obligaţia de a anunţa comisiile despre invocarea nulităţii. Comisiile judeţene comunică inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare care sunt proprietarii pădurilor situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale pentru care s-a invocat nulitatea titlurilor de proprietate. Comunicarea trebuie să cuprindă precizarea clară a datelor de identificare a terenurilor forestiere, conform amenajamentului silvic. Aşa fiind, legiuitorul a prevăzut, pentru anumite situaţii speciale, cum este cea din actul normativ criticat, posibilitatea suspendării serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, dispoziţii legale ce precizează o dată în plus sancţiunea nulităţii actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea normelor legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, fiind desfiinţat de la data încheierii lui, un asemenea act nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 21. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 374/2006, raportat la art. 1 alin. (5) din Constituţie, autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de claritate şi de previzibilitate, deoarece nu prevăd expressis verbis dacă măsura suspendării serviciului public cu specific silvic se aplică şi în ipoteza în care dosarul având ca obiect constatarea nulităţii actelor de reconstituire a dreptului de proprietate este suspendat. Cu privire la această critică se reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 22. Aplicând aceste considerente la speţa de faţă, Curtea reţine că, potrivit art. 1 din legea criticată, serviciul public cu specific silvic la nivel naţional pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 se suspendă, iar, potrivit art. 4 alin. (1) din lege, suspendarea încetează la data comunicării de către comisiile judeţene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, favorabile proprietarilor, care clarifică situaţia juridică a terenurilor forestiere, către inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare. Aşadar, Curtea constată că textele criticate sunt formulate cu o precizie suficientă, ce permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele ce pot rezulta dintr-un act determinat. Astfel, suspendarea serviciului public cu specific silvic la nivel naţional pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 încetează la data comunicării hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, favorabile proprietarilor, care clarifică situaţia juridică a terenurilor forestiere în discuţie. Având în vedere toate acestea, faptul că dosarul având ca obiect constatarea nulităţii actelor de reconstituire a dreptului de proprietate a terenurilor forestiere în discuţie este suspendat, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă (potrivit căruia instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi) nu poate să conducă la constatarea neconstituţionalităţii textelor de lege din perspectiva invocată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. 23. În al doilea rând, autoarea excepţiei susţine că prevederile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006 încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 44, art. 11, art. 148 şi art. 53 din Constituţie, în măsura în care se interpretează că suspendarea serviciului public cu specific silvic se poate dispune şi asupra altor persoane titulare ale dreptului de proprietate decât cele pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Curtea reţine că această critică reprezintă, în fapt, o chestiune de interpretare şi aplicare a textelor de lege criticate la cazul concret dedus judecăţii instanţei în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. Astfel cum rezultă din actele dosarului, mai exact din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, la data de 19 decembrie 2013, reclamanta a încheiat un contract de donaţie, autentificat de un notar public, prin care a donat fiilor săi, în cote egale, dreptul de proprietate asupra unui teren cuprins în Titlul de proprietate nr. 6.699/2007. Potrivit textelor de lege criticate se suspendă serviciul public cu specific silvic la nivel naţional pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Aşadar, aspectul invocat de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume dacă dispoziţiile de lege criticate se aplică numai în ceea ce priveşte destinatarul originar pe numele căruia au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, este un aspect ce ţine de interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, iar nu o problemă de constituţionalitate a textelor de lege criticate. 24. În final, cu privire la susţinerile reprezentantei autoarei excepţiei de neconstituţionalitate din şedinţa publică, referitoare la neconstituţionalitatea posibilităţii Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de a contesta titlul de proprietate, Curtea constată că nu poate primi aceste susţineri, deoarece au fost invocate direct în faţa Curţii Constituţionale. Or, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, părţile trebuie să îşi motiveze, în scris sau oral, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, adică să indice prevederile şi/sau principiile din Constituţie pretins a fi încălcate de dispoziţiile de lege criticate. Astfel invocată în faţa instanţei de judecată, excepţia de neconstituţionalitate trebuie pusă în discuţia părţilor, iar instanţa de judecată trebuie să îşi formuleze opinia cu privire la temeinicia excepţiei, toate acestea fiind menţionate în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, de exemplu, prin Decizia nr. 24 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 24 februarie 2004, Curtea a reţinut că "litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părţi." 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi 6 din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Ecaterina Susana Roy Chowdhury în Dosarul nr. 1.430/119/2014 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 noiembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
