Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 641 din 17 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 575 din 12 august 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã, din oficiu, de Judecãtoria Constanţa - Secţia civilã în Dosarul nr. 40.288/212/2009.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu încalcã prevederile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 40.228/212/2009, Judecãtoria Constanţa - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de instanţa de judecatã din oficiu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece "munca în folosul comunitãţii nu poate fi privitã ca o obligaţie normalã, ci numai ca o sancţiune pentru nerespectarea unei obligaţii normale. Sancţiunea nu este o obligaţie civilã normalã, raportat prin prisma dreptului civil, care nu prevede, în mod obişnuit sau normal, aplicarea unor sancţiuni, cu excepţia celor procesuale".
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituţionale. Invocând în acest sens Decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008 a Curţii Constituţionale, prin care a fost admisã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi ale art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (5) lit. b) şi art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestãrii unei activitãţi în folosul comunitãţii, aşa cum a fost modificatã prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 108/2003 pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale, cu motivarea cã aplicarea sancţiunii obligãrii la prestarea unei activitãţi în folosul comunitãţii, condiţionatã de acordul contravenientului, este neconstituţionalã, întrucât acest fapt este de naturã a lipsi de eficienţã sancţiunea aplicatã pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecinţa încãlcãrii art. 1 alin. (5) din Constituţie, Avocatul Poporului considerã cã, "în condiţiile în care a fost eliminatã condiţia consimţãmântului persoanei, obligarea la prestarea unei activitãţi în folosul comunitãţii trebuie sã se conformeze dispoziţiilor art. 42 din Constituţie, privind interzicerea muncii forţate". Necesitatea consimţãmântului în cazul obligaţiei de a presta o muncã în folosul comunitãţii decurge din aceea cã respectivul consimţãmânt este elementul de distincţie între munca în folosul comunitãţii şi munca forţatã, prohibitã de documentele internaţionale în materia drepturilor omului. În plus, aceastã obligaţie nu poate fi inclusã în categoria excepţiilor autorizate de art. 42 alin. (2) din Constituţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Textul de lege criticat are urmãtorul cuprins: "(1) Prestarea unei activitãţi în folosul comunitãţii poate fi stabilitã numai prin lege şi numai pe o duratã ce nu poate depãşi 300 de ore.
(2) Sancţiunea prevãzutã la alin. (1) se stabileşte alternativ cu amenda.
(3) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rãmânerea definitivã a sancţiunii şi nu existã posibilitatea executãrii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecatã pe a cãrei razã teritorialã s-a sãvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligãrii contravenientului la prestarea unei activitãţi în folosul comunitãţii, ţinându-se seama de partea din amendã care a fost achitatã.
(4) La primul termen de judecatã, instanţa, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitãrii integrale a amenzii.
(5) În cazul în care contravenientul nu achitã amenda în termenul prevãzut la alin. (4), instanţa procedeazã la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligãrii la prestarea unei activitãţi în folosul comunitãţii.
(6) Hotãrârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestãrii unei activitãţi în folosul comunitãţii este supusã recursului."
Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 42 privind interzicerea muncii forţate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocatã, Curtea constatã cã motivarea acesteia se fundamenteazã pe calificarea ca muncã forţatã a conduitei de a presta o activitate în folosul comunitãţii, conduitã ce constituie consecinţa sãvârşirii unor fapte sancţionate în condiţiile legii. Aceastã calificare şi raportarea sa la dispoziţiile art. 42 din Constituţie, care interzic munca forţatã, determinã concluzia instanţei de judecatã în sensul cã textul de lege criticat este neconstituţional.
Analizând dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei, Curtea observã, mai întâi, cã acestea nu definesc sintagma "muncã forţatã". Astfel fiind şi fãcând aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", Curtea va proceda la interpretarea acestei sintagme în concordanţã cu pactele şi tratatele internaţionale de referinţã în materie la care România este parte.
În acest sens se constatã cã art. 2 pct. 1 din Convenţia nr. 29 din 18 iunie 1930 privind munca forţatã sau obligatorie, adoptatã de Organizaţia Internaţionalã a Muncii, ratificatã prin Decretul nr. 213/1957, publicat în Buletinul Oficial nr. 4 din 18 ianuarie 1958, prevede cã "termenul <<muncã forţatã sau obligatorie>> va însemna orice muncã sau serviciu pretins unui individ sub ameninţarea unei pedepse oarecare şi pentru care numitul individ nu s-a oferit de bunãvoie". În sfera acestui concept nu sunt cuprinse, potrivit art. 2 pct. 2 lit. c) din aceeaşi convenţie, "orice muncã sau serviciu pretins unui individ ca urmare a unei condamnãri pronunţate printr-o hotãrâre judecãtoreascã, cu condiţia ca aceastã muncã sau serviciu sã fie executat sub supravegherea şi controlul autoritãţilor publice şi ca numitul individ sã nu fie cedat sau pus la dispoziţia unor particulari, societãţi sau unor persoane morale private".
Tot astfel, art. 8 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial nr. 146 din 20 noiembrie 1974, stabilind la alin. a) cã "nimeni nu va putea fi constrâns sã execute o muncã forţatã sau obligatorie", precizeazã la alin. b) urmãtoarele: "alineatul a) al prezentului paragraf nu poate fi interpretat ca interzicând, în ţãrile în care anumite infracţiuni pot fi pedepsite cu detenţiunea însoţitã de munca forţatã, executarea unei pedepse de muncã forţatã, pronunţatã de un tribunal competent".
Or, prestarea unei activitãţi în folosul comunitãţii, a cãrei reglementare este criticatã în prezenta cauzã, constituie una dintre sancţiunile contravenţionale principale prevãzute de alin. (2) al art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor [art. 5 alin. (2) lit. c)], alãturi de avertisment [art. 5 alin. (2) lit. a)] şi amendã [art. 5 alin. (2) lit. b)]. Potrivit art. 9 din aceeaşi ordonanţã a Guvernului, prestarea unei activitãţi în folosul comunitãţii poate fi stabilitã numai prin lege, numai pentru o anumitã duratã şi alternativ cu amenda. În condiţiile aceluiaşi text de lege, înlocuirea amenzii cu prestarea unei activitãţi în folosul comunitãţii se face de cãtre instanţa de judecatã, la sesizarea organului din care face parte agentul constatator, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rãmânerea definitivã a sancţiunii şi nu existã posibilitatea executãrii silite. Înlocuirea sancţiunii amenzii se face cu citarea contravenientului, cãruia i se oferã, la cerere, un termen de 30 de zile în vederea achitãrii amenzii. În plus, executarea acestei sancţiuni, care poate fi aplicatã numai de instanţa de judecatã, este strict reglementatã de lege, respectiv de Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestãrii unei activitãţi în folosul comunitãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 30 august 2002, realizându-se sub supravegherea şi controlul autoritãţilor. În acest sens, art. 19 din actul normativ menţionat prevede cã: "(1) Supravegherea executãrii sancţiunii prestãrii unei activitãţi în folosul comunitãţii se asigurã de cãtre primarul localitãţii sau de cãtre primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, prin persoane împuternicite în acest sens, cu sprijinul unitãţii de poliţie, în a cãror razã teritorialã se executã sancţiunea.
(2) Repartizarea sarcinilor şi coordonarea acţiunilor întreprinse de persoanele împuternicite de primar, precum şi modalitãţile de acordare a sprijinului de cãtre unitãţile de poliţie în vederea supravegherii executãrii sancţiunii prestãrii unei activitãţi în folosul comunitãţii se realizeazã în baza unui program de supraveghere şi control întocmit de primar, cu acordul unitãţii de poliţie în a cãrei razã teritorialã îşi are domiciliul sau reşedinţa contravenientul. Câte un exemplar al programului rãmâne în evidenţa autoritãţii locale şi a unitãţii de poliţie competente teritorial.
(3) Prestarea activitãţii în folosul comunitãţii se executã pe baza unor norme orientative de muncã stabilite de primar, care sã facã posibilã exercitarea controlului, la diferite intervale de timp, de cãtre cei împuterniciţi cu supravegherea executãrii sancţiunii.
(4) Unitatea din domeniul serviciului public la care contravenientul executã sancţiunea este obligatã, la cererea primarului, sã comunice datele şi informaţiile solicitate cu privire la executarea sancţiunii."
Din examinarea prevederilor legale care contureazã regimul juridic al sancţiunii prestãrii unei activitãţi în folosul comunitãţii rezultã cã aceasta se aplicã în urma constatãrii încãlcãrii unor dispoziţii legale, în scopul de a sancţiona şi a contribui la educarea şi reabilitarea contravenientului care nu are resurse bãneşti suficiente pentru a achita o amendã contravenţionalã.
Faptul cã munca prestatã în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit nu determinã calificarea sa ca muncã forţatã, ci constituie elementul de constrângere al pedepsei în cauzã, prin intermediul cãreia se tinde spre corectarea şi reeducarea contravenientului.
Tot astfel, lipsa acordului contravenientului la aplicarea acestei sancţiuni nu poate fi interpretatã ca determinând calificarea ca muncã forţatã a conduitei impuse prin actul de sancţionare. Având în vedere natura juridicã şi scopul mãsurii în cauzã, solicitarea acordului pentru aplicarea sa ar avea ca efect, astfel cum a reţinut Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, lipsirea de eficienţã a sancţiunii aplicate pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecinţa încãlcãrii dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, în conformitate cu care, "în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie" (Decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 decembrie 2008).
De altfel, aceasta este unica posibilitate de a sancţiona o persoanã lipsitã de resurse materiale, dar care comite fapte din sfera ilicitului contravenţional, fiind singura pedeapsã care nu se rãsfrânge în mod negativ asupra situaţiei materiale a celui sancţionat.
În concluzie, conduita persoanei cãreia i se aplicã sancţiunea contravenţionalã a prestãrii unei activitãţi în folosul comunitãţii nu se încadreazã în sfera sintagmei "muncã forţatã". Astfel fiind, dispoziţiile art. 42 din Constituţia României, interpretate în concordanţã cu actele internaţionale menţionate, nu sunt incidente în cauzã.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Judecãtoria Constanţa - Secţia civilã, din oficiu, în Dosarul nr. 40.288/212/2009.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 mai 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
