Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 şi art. 347 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată Virgil Ioan Moşneag, Nicolae Marian, Ioan Radu Borteş şi Traian Dârlea în Dosarul nr. 9/752/2014 al Tribunalului Militar Cluj - Judecătorul de cameră preliminară. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 461D/2014. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 787D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (4), art. 345, art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Borboly Csaba, Palffy Domokos, Kosa Petru, Sofalvi Laszlo şi Harghitay Ladislau Gavril în Dosarul nr. 325/43/2013 al Tribunalului Harghita - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară. 4. La apelul nominal răspunde, pentru părţile Borboly Csaba şi Palffy Domokos, domnul avocat Sergiu Bogdan, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul autorilor excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 787D/2014 la Dosarul nr. 461D/2014, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil în componenta sa referitoare la principiul contradictorialităţii, în condiţiile în care cererile şi excepţiile formulate de către inculpat ori excepţiile ridicate din oficiu de judecătorul de cameră preliminară se comunică doar parchetului, care poate răspunde în scris. Astfel, inculpatul nu poate avea cunoştinţă de excepţiile ridicate din oficiu de judecătorul de cameră preliminară, dar nici de răspunsul parchetului, acestea nefiindu-i comunicate. În continuare, face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului concretizată în pronunţarea unor hotărâri împotriva Franţei şi Turciei, în care instanţa europeană a sancţionat statele respective pentru faptul că poziţiile avocatului general formulate într-o cale de atac nu erau comunicate apărării, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii. Referitor la etapa camerei preliminare, precizează că nici în etapa de fond a acesteia şi nici în etapa contestaţiei nu se respectă principiul contradictorialităţii. O altă problemă care se pune este problema egalităţii de arme între apărare şi acuzare, deoarece, astfel cum a statuat instanţa de la Strasbourg, deşi Ministerul Public are un rol deosebit în protejarea ordinii publice aceasta nu justifică crearea ab initio pentru procuror a unei poziţii privilegiate în cadrul procedurilor care să plaseze celelalte părţi într-un net dezavantaj. De asemenea, în ceea ce priveşte administrarea echitabilă a probelor, arată că odată ce în procedura camerei preliminare se pune în discuţie legalitatea probelor, element esenţial al oricărui proces penal, hotărându-se definitiv asupra acestuia, este evident că textul de lege criticat încalcă şi acest principiu. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că trebuie să se plece de la natura juridică a acestei proceduri, care este o procedură inovatoare, prin care legiuitorul a dorit să se soluţioneze acele chestiuni care ţin exclusiv de competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, pe de-o parte, sau de legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, pe de altă parte, pentru a se evita situaţiile întâlnite anterior când începerea cercetării judecătoreşti era amânată tocmai pentru că nu se epuiza faza prealabilă. Prin instituirea acestei proceduri s-a dorit ca în termen de 60 de zile să se soluţioneze aceste excepţii pentru a se evita restituirea dosarului după epuizarea mai multor faze ale procesului penal. Totodată, trebuie avută în vedere integrarea acestei proceduri în ansamblul procesului penal. Din această perspectivă, trebuie observat că această procedură precede începerea cercetării judecătoreşti. Inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că principiul contradictorialităţii trebuie să primeze atunci când se pune problema cunoaşterii observaţiilor, pieselor dosarului în legătură cu aspecte care ţin de fondul cauzei, iar publicitatea trebuie să beneficieze de maximul de garanţii procesuale atunci când este vorba de discutarea unor aspecte ce ţin de acuzaţia în materie penală. Instanţa europeană a prevăzut, de asemenea, că pot exista excepţii atunci când o procedură presupune doar discutarea unor anumite aspecte de drept sau aspecte tehnice, ceea ce este cazul şi în speţă. Din această perspectivă, apreciază că nu se poate pune problema încălcării principiului contradictorialităţii şi publicităţii. În ceea ce priveşte egalitatea de arme, arată că se pune problema unor chestiuni tehnice, unor chestiuni de drept pe care inculpatul le ridică, iar procurorul nu face decât să răspundă acestor excepţii care sunt circumscrise strict problemei competenţei şi legalităţii sesizării instanţei sau legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. De asemenea, când excepţiile sunt ridicate de instanţă din oficiu, aceasta nu face decât să se subroge inculpatului manifestând un rol activ. Apreciază că hotărârile invocate nu sunt incidente în cauză. 8. Având cuvântul în replică, avocatul face referire la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în Cauza Brandstetter contra Austriei. 9. Reprezentantul Ministerului Public arată că instituţia camerei preliminare presupune judecarea unor excepţii şi nu pronunţarea asupra temeiniciei acuzaţiei pe fondul cauzei. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 10. Prin Încheierea de cameră preliminară din data de 14 mai 2014 pronunţată în Dosarul nr. 9/752/2014, Tribunalul Militar Cluj - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 şi art. 347 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Moşneag Virgil Ioan, Marian Nicolae, Borteş Ioan Radu şi Dârlea Traian, cu ocazia verificărilor în cadrul procedurii în camera preliminară. 11. Prin Încheierea de cameră preliminară din data de 7 august 2014 pronunţată în Dosarul nr. 325/43/2013, Tribunalul Harghita - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (4), art. 345, art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Borboly Csaba, Palffy Domokos, Kosa Petru, Sofalvi Laszlo, Harghitay Ladislau Gavril, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 344 alin. (4) încalcă principiul contradictorialităţii prin aceea că răspunsul parchetului la cererile şi excepţiile formulate de inculpat nu este comunicat acestuia din urmă. Astfel, atât cererile şi excepţiile formulate de inculpat, cât şi cererile şi excepţiile invocate din oficiu de către judecătorul de cameră preliminară sunt aduse la cunoştinţa parchetului, fără a exista însă obligaţia instanţei de a trimite inculpatului memoriul parchetului sau cererile şi excepţiile invocate din oficiu de către instanţă. În susţinerea celor prezentate face referire la hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Sibaud împotriva Franţei, Philippe Pause împotriva Franţei, Marion împotriva Franţei, Tosun împotriva Turciei sau Kabasakal şi Atar împotriva Turciei. Arată că, pentru aceleaşi considerente dispoziţiile art. 347 alin. (3) sunt neconstituţionale. 13. O altă garanţie instituită în considerarea dreptului la un proces echitabil o constituie egalitatea armelor, care implică faptul că orice parte a unei proceduri trebuie să aibă posibilitatea de a-şi prezenta punctul de vedere în faţa unei instanţe în condiţii care să nu o dezavantajeze faţă de celelalte părţi sau de acuzare. În condiţiile în care, astfel cum s-a arătat, inculpatul nu are acces la memoriul parchetului sau la cererile şi excepţiile invocate din oficiu de către instanţă şi având în vedere că, potrivit art. 345 alin. (3), procurorul are posibilitatea de a remedia neregularităţile actului de sesizare fără ca acestea să fie aduse la cunoştinţa inculpatului, se aduce atingere egalităţii de arme în procesul penal. În acest sens se face referire la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în Cauza Borgers împotriva Belgiei. 14. Reglementarea procedurii camerei preliminare nu respectă nici principiul administrării echitabile a probelor. Astfel, legalitatea probelor pe parcursul întregului proces penal se analizează strict într-o procedură scrisă, lipsită de contradictorialitate şi lipsită de garantarea egalităţii armelor. Neconstituţionalitatea acestei reglementări este dată şi de faptul că nu se pot administra probe în faza procedurii camerei preliminare, pentru dovedirea nelegalităţii probelor administrate în faza de urmărire penală. Altfel spus, inculpatul se află într-o imposibilitate obiectivă de a contesta în mod real legalitatea unor probe, atunci când pentru dovedirea nelegalităţii se impune administrarea unor alte probe, un exemplu elocvent în acest sens reprezentându-l art. 102 alin. (1), potrivit căruia "probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal". 15. În continuare, se apreciază că analiza legalităţii probelor poate avea chiar caracterul unei dezbateri pe fondul cauzei. A ignora această legătură intrinsecă între legalitatea probelor şi soluţionarea fondului cauzei îl plasează practic pe inculpat în imposibilitatea de a răsturna prezumţia de legalitate a unor probe ce nu pot fi combătute decât prin administrarea unor alte mijloace probatorii. Deşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului permite ca uneori procedura să fie una scrisă, cerinţa fundamentală pentru ca dreptul la un proces echitabil să fie respectat într-o asemenea situaţie este ca cel puţin în faţa instanţei de fond, procedura să fie una orală. Având în vedere că aspectele care fac obiectul camerei preliminare nu sunt niciodată supuse dezbaterii orale, contradictorii, se ajunge la încălcarea dreptului la un proces echitabil. 16. Tribunalul Militar Cluj - Judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În faza de cameră preliminară este asigurat dreptul la apărare conform reglementărilor noului Cod de procedură penală conform cărora inculpatul poate formula cereri şi ridica excepţii, având dreptul la un apărător ales, existând şi posibilitatea ca instanţa să numească un apărător din oficiu, în cazurile expres prevăzute. Toate aceste cereri sau excepţii se comunică procurorului, fapt ce permite asigurarea contradictorialităţii în procesul penal şi garantarea deplină a dreptului la apărare. 17. Tribunalul Harghita - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât respectarea dreptului la apărare garantat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de Constituţia României trebuie analizată în mod global, nu prin raportare la anumite momente sau etape ale procesului penal. În procedura camerei preliminare este respectat principiul contradictorialităţii, deoarece inculpatul are dreptul să invoce cereri şi excepţii. Chiar dacă potrivit art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, în cazul în care se constată neregularităţi ale actului de sesizare, încheierea judecătorului de cameră preliminară se comunică doar parchetului, după pronunţarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, aceasta se comunică inculpatului, care poate face contestaţie împotriva încheierii. Totodată, principiul oralităţii nu este un drept absolut, care trebuie să se regăsească în toate etapele procesului penal, statele având o marjă de apreciere cu privire la acest principiu. 18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Avocatul Poporului arată că prin conţinutul dispoziţiilor care reglementează procedura în camera preliminară şi prin soluţiile care pot fi dispuse sunt prevăzute criteriile în baza cărora se stabileşte dacă procedura în cursul urmăririi penale a avut un caracter echitabil pentru a se putea proceda la judecata pe fond. Astfel, prin procedura camerei preliminare se produce un efect direct, pozitiv asupra celerităţii soluţionării unei cauze penale şi se înlătură o lacună a vechilor dispoziţii procesual penale, în care examinarea legalităţii rechizitoriului şi a probelor administrate în cursul urmăririi penale împiedicau pe durată nedeterminată începerea cercetării judecătoreşti. 20. Soluţionarea de către judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere motivată, a cererilor şi excepţiilor formulate fără participarea procurorului şi inculpatului este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile legale criticate, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea transmiterii dosarului către instanţa de judecată competentă. În acest context, apreciază că nu este încălcat dreptul la apărare, atâta vreme cât se pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În plus, potrivit art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5). 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 344 alin. (4), art. 345, art. 346 alin. (1) şi art. 347 din Codul de procedură penală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, care au următorul conţinut: - Art. 344 alin. (4): "La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) şi (3), judecătorul de cameră preliminară comunică cererile şi excepţiile formulate de către inculpat ori excepţiile ridicate din oficiu parchetului, care poate răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare."; - Art. 345: "(1) Dacă s-au formulat cereri şi excepţii ori a ridicat din oficiu excepţii, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra acestora, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a inculpatului, la expirarea termenului prevăzut la art. 344 alin. (4). (2) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul. (3) În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei."; - Art. 346 alin. (1): "Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a inculpatului. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi inculpatului."; - Art. 347: "(1) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5). (2) Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii. (3) Dispoziţiile art. 343-346 se aplică în mod corespunzător." 24. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că instituţia camerei preliminare a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, "ca o instituţie nouă şi inovatoare" care are ca scop "înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată", fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit "să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal" (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). În prezent, instituţia camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. 26. În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile menţionate anterior trebuie coroborate cu cele ale art. 54 din Codul de procedură penală, care dispun asupra competenţei judecătorului de cameră preliminară, în sensul că acesta verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege. Totodată, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, în procesul penal, se exercită următoarele funcţii judiciare: funcţia de urmărire penală; funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată; funcţia de judecată. 27. Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior, Curtea trage concluzia că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredinţată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiaşi competenţe materiale, personale şi teritoriale ale instanţei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicţional. 28. Totuşi, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea observă că activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală competenţa judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, în verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, Curtea constată că judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, îşi va exercita atribuţiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanţei de judecată. 29. Din această perspectivă, Curtea apreciază că trebuie stabilit în ce măsură principiile invocate de autorii excepţiei sunt incidente în această fază procesuală. 30. În ceea ce priveşte prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că conceptul de "acuzaţie în materie penală" are o semnificaţie "autonomă", independentă de clasificările utilizate de sistemele juridice naţionale ale statelor membre. Conceptul de "acuzaţie" trebuie înţeles în sensul Convenţiei. Prin urmare, acesta poate fi definit drept "notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale", definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau absenţa unor "repercusiuni importante asupra situaţiei (suspectului)" (Hotărârea din 27 februarie 1980 pronunţată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46; Hotărârea din 15 iulie 1982 pronunţată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73). Totodată, Curtea europeană a raportat definiţia noţiunii de "materie penală" la 3 criterii alternative: criteriul calificării interne, cel al naturii faptei incriminate şi cel al scopului şi severităţii sancţiunii (Hotărârea din 8 iunie 1976 pronunţată în Cauza Engel şi alţii împotriva Olandei, paragrafele 80-85). 31. În ceea ce priveşte textele supuse controlului de constituţionalitate, Curtea observă că potrivit criteriului calificării interne, acestea fac parte din Codul de procedură penală. Totodată, astfel cum s-a arătat, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară îşi va exercita atribuţiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind, potrivit art. 329 din acelaşi act normativ, actul de sesizare a instanţei de judecată. Astfel, pe lângă celelalte două modalităţi reglementate de art. 307 şi art. 309 din Codul de procedură penală, şi întocmirea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a inculpatului, reglementată de art. 327 lit. a) din acelaşi cod reprezintă "notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale" şi, implicit, o acuzaţie în materie penală. 32. În ceea ce priveşte faza prealabilă a procesului (ancheta, instrumentarea cazului) - în cazul dedus judecăţii aceasta fiind reprezentată de procedura camerei preliminare, procedură prealabilă fazei de judecată -, Curtea observă că instanţa europeană consideră procedurile penale ca pe un întreg. Pe de altă parte, anumite condiţii impuse de art. 6, precum termenul rezonabil sau dreptul la apărare, pot fi, de asemenea, relevante la acest stadiu al procedurii, în măsura în care echitatea procesului poate fi grav încălcată prin nerespectarea iniţială a acestor condiţii impuse (Hotărârea din 24 noiembrie 1993 pronunţată în Cauza Imbrioscia împotriva Elveţiei, paragraful 36). Astfel, modul în care se aplică aceste garanţii în cursul anchetei preliminare depinde de caracteristicile procedurii şi de circumstanţele cauzei (Hotărârea din 8 februarie 1996 pronunţată în Cauza John Murray împotriva Regatului Unit, paragraful 62). 33. Astfel, Curtea constată că, de exemplu, în Hotărârea din 7 ianuarie 2003, pronunţată în Cauza Korellis împotriva Ciprului, instanţa europeană a considerat prima cerere a reclamantului ca fiind admisibilă deoarece, potrivit celor susţinute de către acesta, exista posibilitatea ca rezultatul procedurii referitoare la admisibilitatea probei să fie decisiv pentru stabilirea temeiniciei unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Totodată, Curtea reţine că, în altă cauză, instanţa europeană a decis că, deşi judecătorul de instrucţie nu trebuie să se pronunţe cu privire la temeinicia unei "acuzaţii în materie penală", actele pe care le îndeplineşte au o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis. Prin urmare, art. 6 paragraful 1 poate fi considerat aplicabil procedurii de urmărire penală desfăşurate de un judecător de instrucţie, chiar dacă e posibil ca anumite garanţii procedurale prevăzute de art. 6 paragraful 1 să nu se aplice (Hotărârea din 6 ianuarie 2010 pronunţată în Cauza Vera Fernandez-Huidobro împotriva Spaniei, paragrafele 108-114). 34. În continuare, Curtea apreciază că prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt supuse distincţiilor ce se desprind din jurisprudenţa instanţei europene în ceea ce priveşte aplicarea lor anumitor faze ale procedurilor penale. În acest sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată "fără participarea petentului, a procurorului şi a intimatului" este neconstituţională, încălcând dreptul la un proces echitabil din perspectiva contradictorialităţii şi oralităţii. Astfel, plecând de la incidenţa prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală asupra tuturor litigiilor şi având în vedere şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie şi cele ale art. 53 din Convenţie, Curtea a constatat că prevederile art. 6 din Convenţie trebuie respectate de legiuitor şi atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv în ceea ce priveşte procedura desfăşurată în camera preliminară. 35. Aşa fiind, în ceea ce priveşte contradictorialitatea, Curtea observă că acest concept este definit în doctrină ca dreptul fiecărei părţi de a participa la prezentarea, argumentarea şi dovedirea pretenţiilor sau apărărilor sale precum şi dreptul de a discuta şi combate susţinerile şi probele celeilalte părţi. Contradictorialitatea se traduce în aducerea la cunoştinţa celeilalte părţi a argumentelor de fapt şi de drept, pe de-o parte, şi posibilitatea celeilalte părţi de a răspunde acestora, pe de altă parte. Astfel, contradictorialitatea este, în primul rând posibilitatea reală de a dezbate în faţa judecătorului tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar şi tot ceea ce este prezentat de acesta, probe sau alte documente. 36. Din perspectiva protejării drepturilor omului, Curtea observă că principiul contradictorialităţii este un element al principiului egalităţii armelor şi al dreptului la un proces echitabil. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că egalitatea armelor este o trăsătură inerentă a unui proces echitabil, care presupune ca fiecărei părţi să i se acorde posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajoasă vis-α-vis de adversarul său (Hotărârea din 16 noiembrie 2006 pronunţată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, paragraful 95). 37. Astfel, instanţa europeană a statuat că a existat o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţie, în cazul în care reclamantul a fost împiedicat să răspundă la observaţiile făcute de avocatul-general în faţa Curţii de Casaţie şi nu i s-a dat o copie a observaţiilor acestuia. Inegalitatea a fost exacerbată de participarea avocatului-general, în calitate de consilier, la deliberările instanţei (Hotărârea din 30 octombrie 1991 pronunţată în Cauza Borgers împotriva Belgiei, paragrafele 27-29). 38. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil este acela că, în materie penală, inclusiv elementele ce ţin de procedură, ar trebui să se desfăşoare într-o manieră contradictorie, trebuind să existe egalitate de arme între acuzare şi apărare. Dreptul la un proces în contradictoriu înseamnă, într-un caz penal, că atât procurorului cât şi inculpatului trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea cunoştinţă şi de a putea aduce observaţii referitoare la toate probele prezentate sau la observaţiile depuse de către cealaltă parte în vederea influenţării deciziei instanţei (Hotărârea din 16 februarie 2000 pronunţată în Cauza Rowe şi Davis împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Legislaţia naţională poate îndeplini această exigenţă în diverse maniere, dar metoda adoptată de către aceasta trebuie să garanteze ca partea adversă să fie la curent cu depunerea observaţiilor şi să aibă posibilitatea veritabilă de a le comenta (Hotărârea din 28 august 1991 pronunţată în Cauza Brandstetter împotriva Austriei). 39. În continuare, Curtea apreciază că probele reprezintă elementul central al oricărui proces penal, iar organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. Totodată, Curtea observă că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. De asemenea, Curtea observă că potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, probele care au fost excluse de judecător în această fază nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei. 40. Totodată, Curtea observă că, în concepţia iniţiatorului, proiectul Codului de procedură penală "instituie competenţa judecătorului de cameră preliminară în verificarea conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanţiile de echitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administrării probelor este strâns şi exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal. (...) Aşadar, prin conţinutul dispoziţiilor care reglementează camera preliminară, prin soluţiile care pot fi dispuse, sunt prevăzute criteriile în baza cărora se stabileşte dacă procedura în cursul urmăririi penale a avut caracter echitabil pentru a se putea proceda la judecata pe fond." Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că procedura desfăşurată în camera preliminară este deosebit de importantă, având o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis. 41. Curtea observă că, potrivit art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară comunică cererile şi excepţiile formulate de către inculpat ori excepţiile ridicate din oficiu parchetului, care poate răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare. Din economia textului, Curtea reţine că procurorul are acces la cererile şi excepţiile formulate de către inculpat ori excepţiile ridicate din oficiu, pe când inculpatului nu i se vor comunica nici excepţiile ridicate din oficiu de către instanţă, nici răspunsul parchetului la acestea. De asemenea, Curtea reţine că cererile şi excepţiile formulate de către inculpat, excepţiile ridicate din oficiu şi răspunsul parchetului nu sunt comunicate părţii civile sau părţii responsabile civilmente, nefiind cunoscute de acestea din urmă şi neputând fi combătute. 42. Având în vedere cele expuse, Curtea apreciază că inculpatul nu se bucură de posibilitatea reală de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar şi la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat doar la a depune cereri şi excepţii după consultarea rechizitoriului, iar în ceea ce priveşte partea civilă şi partea responsabilă civilmente, Curtea reţine că acestea sunt excluse ab initio din procedura de cameră preliminară. Reglementând în acest mod, legiuitorul a restrâns în mod absolut posibilitatea părţilor de a avea cunoştinţă şi de a dezbate excepţiile ridicate din oficiu şi susţinerile parchetului, plasându-le într-o situaţie dezavantajoasă faţă de procuror. 43. Astfel, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, instanţa constituţională apreciază că norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părţile din procesul penal - inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente - a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor părţi de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei. Or, Curtea observă că normele ce reglementează procedura camerei preliminare se rezumă la a indica drept persoane participante în această fază procesuală doar pe procuror şi pe inculpat. 44. Curtea observă că, potrivit art. 32 din Codul de procedură penală, pe lângă inculpat, partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt părţi în procesul penal. 45. În ceea ce priveşte partea civilă, Curtea constată că, potrivit art. 84 din Codul de procedură penală persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal este parte în procesul penal şi se numeşte parte civilă. Referitor la acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.200 din 15 decembrie 2004, a statuat că, în cazul în care persoana vătămată formulează, în cadrul procesului penal, pretenţii pentru repararea prejudiciului material suferit ca urmare a săvârşirii infracţiunii, aceasta cumulează două calităţi procesuale: calitatea de parte vătămată şi calitatea de parte civilă. Aceste două părţi ale procesului penal se află însă într-o situaţie identică, şi anume în situaţia de persoană lezată în drepturile sale prin săvârşirea infracţiunii, ceea ce justifică existenţa "interesului legitim", la care se referă art. 21 din Constituţie. 46. De asemenea, în ceea ce priveşte partea responsabilă civilmente, Curtea constată că, potrivit art. 86 din Codul de procedură penală, aceasta este persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces. Deşi nu se identifică, din reglementarea obligaţiilor care îi incumbă părţii responsabile civilmente, reiese că aceasta împreună cu inculpatul formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Astfel, partea responsabilă civilmente are interesul înlăturării condiţiilor care ar atrage răspunderea sa civilă. 47. Mai mult decât atât, potrivit art. 85 alin. (1) şi art. 87 alin. (1) din Codul de procedură penală, atât partea civilă cât şi partea responsabilă civilmente se bucură de drepturile prevăzute la art. 81 din acelaşi cod, dintre care Curtea reţine dreptul acestora de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei şi de a consulta dosarul, în condiţiile legii. 48. Din această perspectivă, astfel cum a statuat şi prin Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, anterior citată, Curtea apreciază că părţii civile şi celei civilmente responsabile nu le este străin interesul pentru soluţionarea laturii penale a procesului, în condiţiile în care de stabilirea existenţei faptei penale şi a vinovăţiei inculpatului judecat în cauză depinde şi soluţionarea laturii civile a procesului. Mai mult, cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că partea civilă, partea civilmente responsabilă şi inculpatul au aceeaşi calitate, de părţi şi prin urmare se află în aceeaşi situaţie. 49. În ceea ce priveşte cauza dedusă controlului de constituţionalitate, Curtea observă că fiind stabilit deja faptul că prevederile art. 6 din Convenţie trebuie respectate de legiuitor şi atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv şi în ceea ce priveşte procedura camerei preliminare. Astfel, Curtea apreciază că, din perspectiva principiului contradictorialităţii, atât părţii civile, cât şi părţii civilmente responsabile trebuie să li se ofere aceleaşi drepturi ca şi inculpatului. 50. În continuare, în ceea ce priveşte rolul procurorului în procesul penal, Curtea observă că, potrivit art. 131 din Constituţie, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, exercitându-şi atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete. 51. De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, iar, potrivit art. 67 din aceeaşi lege, procurorul participă la şedinţele de judecată, în condiţiile legii, şi are rol activ în aflarea adevărului. Astfel, în procesul penal din România procurorul acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii, dar şi ale părţii din proces, în spiritul legalităţii (Decizia nr. 983 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 5 august 2010). Totodată, în calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor, pentru justa soluţionare a cauzei (Decizia nr. 1.503 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2011). 52. În ceea ce priveşte rolul procurorului în procedura camerei preliminare, din dispoziţiile de lege criticate, Curtea observă că acesta nu are decât o participare limitată în această etapă procesuală. Plecând de la obiectul procedurii camerei preliminare, de la importanţa probelor în procesul penal, precum şi de la rolul pe care procurorul îl ocupă în procesul penal, Curtea constată că şi acesta din urmă trebuie să se bucure în egală măsură de dreptul la o procedură orală. Curtea a statuat, prin Decizia nr. 190 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008, că dispoziţia art. 131 alin. (1) din Constituţie se poate concretiza prin legi organice sau ordinare, dar această concretizare nu poate să ducă la restrângerea conţinutului dispoziţiei constituţionale. 53. Pentru aceste motive, Curtea urmează să admită excepţia de neconstituţionalitate şi să constate că dispoziţiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. 54. În continuare, Curtea reţine că dreptul la o procedură orală şi la o audiere publică este deosebit de important în contextul penal, caz în care o persoană acuzată de o infracţiune penală trebuie, în general, să aibă posibilitatea de a participa la o audiere în primă instanţă (Hotărârea din 20 iulie 2000 pronunţată în Cauza Tierce şi alţii împotriva San Marino, paragraful 94). În cazul în care este vorba despre un singur grad de jurisdicţie şi în cazul în care problemele nu sunt "extrem de tehnice" sau "pur legale", trebuie să existe o procedură orală, procedurile scrise nefiind suficiente (Hotărârea din 10 decembrie 2009 pronunţată în Cauza Koottummel împotriva Austriei, paragrafele 18-21). 55. În schimb, folosirea procedurilor scrise în căile de atac este, în general, acceptată ca fiind compatibilă cu art. 6. O procedură orală poate să nu fie necesară în căile de atac atunci când nu există probleme cu credibilitatea martorilor, nu sunt contestate faptele, părţilor le sunt oferite posibilităţi adecvate de a-şi prezenta cazurile lor în scris şi de a contesta dovezile aduse împotriva lor (Hotărârea din 8 ianuarie 2009 pronunţată în Cauza Schlumpf împotriva Elveţiei, paragrafele 65-70; Hotărârea din 10 martie 2009 pronunţată în Cauza Igual Coll împotriva Spaniei, paragrafele 28-38). 56. Astfel, cum s-a arătat anterior, având în vedere că standardul de protecţie oferit de dispoziţiile Convenţiei şi de jurisprudenţa instanţei europene este unul minimal, Legea fundamentală sau jurisprudenţa Curţii Constituţionale putând oferi un standard mai ridicat de protecţie a drepturilor, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituţie şi art. 53 din Convenţie, instanţa de contencios constituţional a statuat că garanţiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi de art. 21 alin. (3) din Constituţie se aplică, în materie penală, nu numai procedurii de fond a litigiului, ci şi în procedura camerei preliminare, oferind o protecţie sporită celei regăsite la nivelul Convenţiei. 57. În ceea ce priveşte dreptul la o procedură orală, Curtea observă că numai în cadrul unor dezbateri desfăşurate oral procesul poate fi urmărit efectiv, în succesiunea fazelor sale, de către părţi. Totodată, dreptul la o procedură orală conţine şi dreptul inculpatului, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente de a fi prezente în faţa instanţei. Acest principiu asigură contactul nemijlocit între judecător şi părţi, făcând ca expunerea susţinerilor formulate de părţi să respecte o anumită ordine şi facilitând astfel stabilirea corectă a faptelor. 58. Curtea reţine că, potrivit art. 345, art. 346 alin. (1) şi art. 347 din Codul de procedură penală, procedura desfăşurată în camera preliminară nu se realizează potrivit unei proceduri orale în care părţile din proces să-şi poată expune susţinerile, ci pe baza celor depuse în scris de către inculpat şi a răspunsului parchetului. 59. Pentru toate argumentele expuse în prealabil, din perspectiva verificării legalităţii administrării probelor, Curtea constată că, pe de-o parte, probele, odată ce au fost excluse, nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei, iar pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară este suveran asupra stabilirii legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire, fiind singurul care poate aprecia asupra acestor elemente. Astfel, actele pe care acesta le îndeplineşte au o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procesului propriu-zis. Odată începută judecata, judecătorul fondului nu mai poate aprecia asupra probelor excluse, dar nici asupra legalităţii administrării probelor ce au rămas câştigate procesului. După rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de judecătorul de cameră preliminară, nu mai există niciun temei legal în baza căruia inculpatul să poată ridica cereri ori excepţii referitoare la aspecte deja analizate în camera preliminară. 60. De asemenea, Curtea observă că, din reglementarea instituţiei camerei preliminare, se desprinde ideea imposibilităţii pentru judecătorul din această fază de a administra probe pentru a stabili legalitatea probelor administrate în faza de urmărire penală, nebeneficiind de contradictorialitate şi oralitate, singura posibilitate pentru acesta fiind constatarea formală a legalităţii probelor sau necesitatea excluderii unora dintre acestea. Or, astfel cum s-a arătat anterior, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, astfel încât, în situaţia în care în cauza respectivă sunt mai mulţi inculpaţi, proba care acţionează în favoarea unuia poate acţiona în defavoarea celuilalt. 61. Totodată, Curtea observă că în anumite circumstanţe aspectele de fapt ce au stat la baza obţinerii anumitor probe au relevanţă directă şi implicită asupra legalităţii probelor; or, imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a administra noi probe ori de a solicita depunerea anumitor înscrisuri, precum şi lipsa unei dezbateri orale cu privire la aceste aspecte, îl pun pe acesta în postura de a nu putea clarifica situaţia de fapt, aspect ce se poate răsfrânge implicit asupra analizei de drept. Din această perspectivă, Curtea apreciază că rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului. Or, reglementând în acest mod procedura camerei preliminare şi având în vedere influenţa pe care această procedură o are asupra fazelor de judecată ulterioare, Curtea constată că legiuitorul a încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil în componenta sa privind contradictorialitatea, oralitatea şi egalitatea armelor. 62. Pentru aceste motive, Curtea urmează să admită excepţia de neconstituţionalitate şi să constate că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului", este neconstituţională, întrucât nu permite participarea procurorului, a inculpatului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente în procedura desfăşurată în camera de consiliu, în faţa judecătorului de cameră preliminară. Curtea reţine că, din perspectiva exigenţelor dreptului la un proces echitabil, este suficient să li se asigure părţilor posibilitatea participării în această etapă procesuală, judecătorul putând decide asupra finalizării procedurii în camera preliminară şi fără participarea părţilor atâta timp cât acestea au fost legal citate. 63. În continuare, Curtea observă că, potrivit art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, dispoziţiile art. 343-346 din acelaşi cod se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte contestaţia cu privire la soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară. În aceste condiţii, Curtea reţine că cele expuse anterior se aplică mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte procedura contestaţiei împotriva soluţiei pronunţate de judecătorul de cameră preliminară. Pentru aceste motive, Curtea urmează să admită excepţia de neconstituţionalitate şi să constatate că dispoziţiile art. 347 alin. (3) raportate la cele ale art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. 64. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 345 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, Curtea observă că acestea reglementează procedura în camera preliminară referitoare la constatarea unor neregularităţi ale actului de sesizare, la sancţionarea potrivit art. 280-282 a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori excluderea unor probe administrate, precum şi remedierea de către procuror a neregularităţilor actului de sesizare. Referitor la aceste dispoziţii, Curtea reţine că acestea sunt criticate din perspectiva încălcării principiului contradictorialităţii şi a dreptului la o procedură orală. Astfel, observând dispoziţiile de lege criticate, precum şi conţinutul principiului contradictorialităţii şi al dreptului la o procedură orală, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată. Astfel, având în vedere competenţele procurorului în procesul penal, Curtea apreciază că este firesc ca încheierea prin care se constată neregularităţi ale actului de sesizare, prin care s-au sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori prin care s-au exclus probe administrate, să fie comunicată procurorului, doar acesta din urmă putând fi în măsură să remedieze aceste neajunsuri. 65. Referitor la dispoziţiile art. 347 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea reglementează contestaţia cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor în procedura camerei preliminare, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute de art. 346 alin. (3) şi (5) din acelaşi cod. Curtea reţine că aceste dispoziţii, prin prisma criticilor formulate, nu impietează asupra drepturilor procesuale ale procurorului şi inculpatului, astfel încât în raport cu aceste critici excepţia apare ca fiind neîntemeiată. 66. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Virgil Ioan Moşneag, Nicolae Marian, Ioan Radu Borteş şi Traian Dârlea în Dosarul nr. 9/752/2014 al Tribunalului Militar Cluj - Judecătorul de cameră preliminară şi de Borboly Csaba, Palffy Domokos, Kosa Petru, Sofalvi Laszlo şi Harghitay Ladislau Gavril în Dosarul nr. 325/43/2013 al Tribunalului Harghita - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară şi constată că dispoziţiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. 2. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului", este neconstituţională. 3. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din acelaşi cod sunt neconstituţionale. 4. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 345 alin. (2) şi (3) şi art. 347 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Tribunalului Militar Cluj - Judecătorul de cameră preliminară şi Tribunalului Harghita - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
