Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 64 din 11 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 673^10 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 29 aprilie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 673^10 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 cu referire la art. 729 din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Vasile Văleanu în Dosarul nr. 11.787/300/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 496D/2013.
La apelul nominal lipsesc părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 11.787/300/2011, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 673^10 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 cu referire la art. 729 din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Vasile Văleanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind ieşirea din indiviziune.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat, în temeiul căruia instanţa de judecată poate să atribuie bunul unuia dintre coproprietari direct prin hotărârea asupra fondului procesului, în cadrul procedurii de împărţeală judiciară, încalcă dreptul de dispoziţie al celuilalt coproprietar asupra aceluiaşi bun.
Se mai arată că prevederile art. 728 din Codul civil din 1864, potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, sunt în acord cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care dispune că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică, spre deosebire de textul de lege criticat, care obligă instanţa de judecată să procedeze la anumite modalităţi de partajare a unui bun deţinut în coproprietate, fără a ţine seama de voinţa coproprietarilor în acest sens.
De asemenea, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 673^10 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, textul de lege criticat în prezenta cauză atribuie judecătorului un rol subiectiv şi părtinitor în cadrul procesului judiciar, ceea ce contravine caracterului unitar, imparţial şi egalitar al justiţiei, precum şi obligaţiei constituţionale a judecătorului de a fi independent şi de a se supune numai legii.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat este constituţional, întrucât oferă fiecărui coproprietar indiviz posibilitatea de a se bucura, în urma unei proceduri judiciare având ca scop ieşirea din indiviziune, de dreptul exclusiv de proprietate, înlăturând restricţiile inerente ce decurg din starea de coproprietate. Textul de lege criticat reprezintă o aplicare a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia dreptul de proprietate este garantat, conţinutul şi limitele acestuia fiind garantate prin lege, astfel încât, în opinia instanţei de judecată, nu se poate susţine că un text de lege referitor la un drept garantat prin Constituţie contravine Legii fundamentale. Se mai arată că susţinerile referitoare la încălcarea art. 124 din Constituţie nu reprezintă aspecte legate de constituţionalitatea textului de lege criticat, ci de modul de îndeplinire a obligaţiilor profesionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate, reglementând una dintre modalităţile de realizare a împărţelii judiciare - atribuirea definitivă a întregului bun unuia dintre coproprietari, garantează respectarea exigenţelor Legii fundamentale privitoare la ocrotirea dreptului de proprietate privată şi înfăptuirea justiţiei, fiind edictate în aplicarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) teza a doua şi art. 126 alin. (2) referitoare la stabilirea prin lege a conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate, precum şi a procedurii de judecată. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că, reglementând procedura împărţelii în natură a bunului, prin atribuirea provizorie către unul dintre coproprietari, legiuitorul a avut în vedere asigurarea celerităţii desfăşurării procesului civil, cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor. Se mai arată că susţinerile referitoare la încălcarea art. 124 din Constituţie nu ţin de constituţionalitatea textului de lege criticat, ci vizează principiul legalităţii, care guvernează activitatea instanţelor judecătoreşti, iar raportarea la dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie şi la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este motivată în concret, fiind doar enumerate textul constituţional şi convenţional pretins a fi încălcate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 673^10 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, cu referire la art. 729 din Codul civil din 1864.
Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 673^10 alin. (4) din Codul de procedură civilă din 1865, astfel încât, în acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă aceste din urmă prevederi legale, potrivit cărora: " La cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, ţinând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind, totodată, sumele ce se cuvin celorlalţi coproprietari şi termenul în care este obligat să le plătească."
Deşi prevederile art. 673^10 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe însă asupra prevederilor legale criticate, dat fiind faptul că acestea continuă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii, astfel încât, în acord cu jurisprudenţa Curţii (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), potrivit căreia "sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", Curtea urmează a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 alin. (2) referitor la prioritatea tratatelor fundamentale privind drepturile omului faţă de Constituţie şi legile interne, cu excepţia cazului în care Constituţia şi legile interne conţin dispoziţii mai favorabile şi art. 124 - Înfăptuirea justiţiei.
De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 673^10 din Codul de procedură civilă din 1865 reglementează atribuirea provizorie către unul dintre coproprietari a unui bun supus procedurii împărţelii judiciare, dacă acesta nu poate fi partajat în natură sau dacă, prin partajare, i s-ar cauza o scădere importantă a valorii ori i s-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică.
Procedând la atribuirea provizorie a bunului supus procedurii împărţelii judiciare, instanţa pronunţă o încheiere premergătoare, care este supusă căii de atac a apelului odată cu fondul, stabilind şi termenul în care coproprietarul căruia i sa atribuit provizoriu bunul este obligat să depună sumele ce reprezintă cotele-părţi cuvenite celorlalţi copărtaşi.
Potrivit art. 673^10 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, textul de lege criticat în prezenta cauză, pe lângă măsura atribuirii provizorii a bunului unuia dintre copărtaşi, instanţa de judecată sesizată cu o cerere de partaj judiciar poate să ia direct măsura atribuirii bunului, prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalţi coproprietari, precum şi termenul în care beneficiarul atribuirii este obligat să le plătească.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică soluţia legislativă referitoare la atribuirea bunului unuia dintre copărtaşi, susţinând, pe de o parte, că în acest mod este încălcat dreptul de dispoziţie al celuilalt coproprietar, iar, pe de altă parte, că modalităţile judiciare de partajare a unui bun deţinut în coproprietate nu ţin cont de voinţa coproprietarilor în acest sens.
În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că procedura împărţelii pe cale judecătorească a bunurilor deţinute în coproprietate intervine numai în situaţia în care nu se realizează acordul de voinţă al tuturor coproprietarilor cu privire la modul de partajare a bunului comun, iar potrivit art. 673^4 din Codul de procedură civilă din 1865, în tot cursul procesului, instanţa de judecată este obligată să stăruie ca părţile să împartă bunurile prin bună învoială, pronunţând o hotărâre care să consfinţească înţelegerea acestora. Chiar în situaţia în care nu intervine acest acord pe parcursul judecăţii, potrivit prevederilor legale incidente, manifestarea de voinţă a părţilor este determinantă în stabilirea etapelor şi a modalităţii de partajare.
Astfel, în cazul partajării în natură, la formarea şi atribuirea loturilor instanţa va ţine seama şi de acordul părţilor, iar atribuirea bunului comun unuia dintre coproprietari, în situaţia în care atribuirea în natură a bunului nu este posibilă sau este păgubitoare din punct de vedere economic, se face numai la cererea unuia dintre coproprietari, sub condiţia depunerii sumelor cuvenite celorlalţi coproprietari. În ceea ce priveşte cea de-a treia modalitate de partajare judiciară, şi anume vânzarea bunului la licitaţie publică, aceasta intervine fie pentru că împărţeală nu se poate realiza prin cele două modalităţi, fie pentru că toţi coproprietarii solicită să se recurgă la această modalitate.
Aşadar, principiul disponibilităţii are un caracter pregnant în cadrul procedurii împărţelii judiciare a bunurilor deţinute în coproprietate, astfel încât Curtea reţine că susţinerile autorului excepţiei, referitoare la modalităţile de partajare judiciară a unui bun deţinut în coproprietate, fără a ţine seama de voinţa coproprietarilor în acest sens, sunt neîntemeiate.
Mai mult, nu se poate susţine că, în lipsa acordului de voinţă al părţilor cu privire la încetarea stării de coproprietate, atribuirea pe cale judecătorească ar încălca dreptul de dispoziţie al unuia dintre coproprietari, de vreme ce exercitarea atributelor dreptului de proprietate asupra bunului comun este colectivă, niciunul dintre coproprietari neavând un drept de dispoziţie exclusivă asupra acestuia, dreptul de coproprietate vizând o cotă-parte ideală şi abstractă. În acelaşi sens, actele de dispoziţie juridică asupra bunului deţinut în coproprietate sunt guvernate de regula unanimităţii consimţământului copărtaşilor.
Pentru aceste considerente, Curtea reţine că textul de lege criticat, în ansamblul întregii reglementări legale referitoare la procedura împărţelii judiciare, conţine suficiente mijloace de asigurare a respectării dreptului de proprietate privată, astfel încât nu se poate reţine o încălcare a dispoziţiilor art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai invocă şi încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, arătând că textul de lege criticat atribuie judecătorului un rol părtinitor în cadrul procesului judiciar, ceea ce contravine obligaţiei de independenţă a judecătorului, precum şi caracterului unitar, imparţial şi egalitar al justiţiei.
Cu privire la aceste aspecte, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că atât Constituţia, cât şi legea privind organizarea judiciară stabilesc, sub aspectul imparţialităţii, dreptul şi obligaţia judecătorilor de a se supune numai legii, activitatea de judecată desfăşurându-se strict în limitele legii, (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.042 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 28 septembrie 2010).
Analizând motivarea excepţiei invocate în prezenta cauză, Curtea reţine că nu se poate vorbi de o lipsă de imparţialitate a judecătorului, atunci când, în limitele cadrului legal, interpretează norma juridică în vederea aplicării acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, apreciind cu privire la aspectele de fapt şi de drept deduse judecăţii.
Cu alte cuvinte, raportat la susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, chiar dacă legea ar fi "neclară" sau "interpretabilă", rolul judecătorului este tocmai acela de a asigura un echilibru între sensul literal al normei legale, pe de o parte, şi voinţa legiuitorului, pe de altă parte, în vederea înfăptuirii justiţiei, legitimitatea constituţională a interpretării legii derivând tocmai din prevederile art. 124 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii".
Prin urmare, convingerea intimă pe care şi-o formează judecătorul în urma interpretării faptelor juridice deduse judecăţii, precum şi semnificaţia concretă pe care o atribuie normei legale incidente, nu este de natură să imprime activităţii de judecată o lipsă de imparţialitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Văleanu în Dosarul nr. 11.787/300/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 673^10 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 11 februarie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
_______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
