Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 639 din 28 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) si art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.089 din 2 decembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>Legii nr. 168/1999 în ansamblu, dar în special art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din lege, excepţie ridicatã de Federaţia Educaţiei Naţionale din Bucureşti în Dosarul nr. 8.679/LM/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspunde pentru autorul excepţiei domnul avocat J. Friedmann-Nicolescu, cu delegaţie la dosar, precum şi: Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii, prin domnii avocaţi Robert Roşu şi Cornel Popa, cu delegaţie depusã la dosar; Federaţia Sindicatelor Libere din Învãţãmânt, prin doamna consilier juridic Liliana-Elena Glinţã, cu delegaţie depusã la dosar, Federaţia Sindicatelor din Învãţãmânt "Spiru Haret", prin domnişoara consilier juridic Ioana Bãraru, cu delegaţie depusã la dosar şi Federaţia Naţionalã Sindicalã "Alma Mater", prin domnul consilier juridic Marius Alexe, cu delegaţie depusã la dosar.
Reprezentantul autorului excepţiei solicitã Curţii sã constate lipsa de procedurã cu: instituţia preşedinţialã reprezentatã de Preşedintele României, Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice şi statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, pãrţi care au fost introduse în cauzã ca urmare a cererii reconvenţionale şi a cererii de chemare în garanţie formulate de Federaţia Educaţiei Naţionale.
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învãţãmânt, Federaţiei Sindicatelor din Învãţãmânt "Spiru Haret" şi ai Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater" solicitã, de asemenea, sã se constate lipsa de procedurã cu instituţiile menţionate.
Reprezentantul Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii şi reprezentantul Ministerului Public considerã cauza în stare de judecatã. Pãrţi în litigiu sunt sindicatele aflate în conflict de muncã, citarea pãrţilor chemate în judecatã prin cererea reconvenţionalã şi cererea de chemare în garanţie se dispune, la instanţa de judecatã, pentru ca prin aceasta sã se asigure principiul contradictorialitãţii.
Curtea, deliberând, respinge excepţia lipsei de procedurã şi constatã, sub acest aspect, cauza în stare de judecatã.
Reprezentantul autorului excepţiei invocã conflictul de interese existent între Guvernul României şi Federaţia Educaţiei Naţionale, constând în aceea cã, având în vedere pãrţile din prezenta cauzã, primirea punctului de vedere al acestei autoritãţi, exprimat în temeiul <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, are semnificaţia cã Guvernul este şi sfãtuitorul Curţii în legãturã cu aceastã excepţie; or, în virtutea principiului egalitãţii de tratament şi a cerinţelor unui proces echitabil, şi punctul de vedere al autorului excepţiei trebuie tratat în condiţii de egalitate cu cel al Guvernului. Invocã, de asemenea, conflictul de interese în judecarea prezentei cauze pentru trei dintre membrii Curţii Constituţionale, ca urmare a numirii acestora în calitate de judecãtori ai Curţii de cãtre Preşedintele României, de vreme ce instituţia preşedinţialã este parte în proces. Totodatã, aratã cã doi judecãtori ai Curţii Constituţionale aveau, la data dezbaterii şi adoptãrii legii, calitatea de deputat şi, respectiv, senator.
Cu privire la aceste susţineri, reprezentantul Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii considerã cã opinia exprimatã în punctul de vedere al Guvernului României nu este obligatorie pentru Curtea Constituţionalã care pronunţã deciziile sale în numele legii, iar cât priveşte susţinerea referitoare la numirea de cãtre Preşedintele României a trei membri ai Curţii, aratã cã toţi magistraţii sunt numiţi de cãtre preşedintele ţãrii.
Reprezentanţii celorlalte pãrţi lasã la aprecierea Curţii Constituţionale soluţionarea aspectelor referitoare la existenţa unor conflicte de interese.
Reprezentantul Ministerului Public considerã cã Guvernul, alãturi de celelalte autoritãţi menţionate de legea Curţii Constituţionale, îşi exprimã punctul de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate, fãrã ca acesta sã fie obligatoriu pentru soluţia pronunţatã de Curte, iar susţinerea referitoare la conflictul de interese din prezenta cauzã constând în numirea celor trei membri ai Curţii de cãtre Preşedintele României, precum şi la calitatea de parlamentari a doi judecãtori, este neîntemeiatã.
Curtea Constituţionalã, deliberând, respinge excepţiile cu privire la existenţa unor conflicte de interese.
Având cuvântul pe fond, reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicitã admiterea acesteia. Reiterând susţinerile formulate cu prilejul ridicãrii excepţiei în faţa instanţei de judecatã, aratã cã art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 9 teza finalã, art. 20 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii solicitã respingerea excepţiei ca neîntemeiatã. Astfel, aratã cã reglementarea dreptului la grevã, ca drept fundamental, precum şi condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept, potrivit textelor de lege criticate, nu numai cã nu încalcã prevederile constituţionale invocate, ci este chiar în sensul acestora şi au scopul de a evita exercitarea dreptului în mod abuziv. Considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 este inadmisibilã, deoarece prin cererea formulatã, Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii a solicitat doar declararea grevei ca fiind ilegalã, iar nu şi plata despãgubirilor în condiţiile prevãzute de acest text. Depune note scrise.
Reprezentanţii celorlalte pãrţi prezente solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate pentru considerentele arãtate de reprezentantul Federaţiei Educaţiei Naţionale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens aratã cã textele de lege criticate sunt în concordanţã cu art. 43 din Constituţie, care consacrã dreptul la grevã, a cãrui exercitare se realizeazã în limitele şi condiţiile prevãzute de lege, în speţã de <>Legea nr. 168/1999 . Considerã cã invocarea încãlcãrii prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 9 teza finalã şi ale art. 20 alin. (1), precum şi a prevederilor art. 6 pct. 1, din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale este neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 noiembrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 8.679/LM/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã. Excepţia a fost ridicatã de Federaţia Educaţiei Naţionale într-o cauzã având ca obiect soluţionarea cererii formulate de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii pentru încetarea grevei declanşate de federaţiile sindicale reprezentative din învãţãmânt, ca fiind ilegalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã <>Legea nr. 168/1999 , în ansamblu, dar în mod special art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2), "contrar dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Constituţia României" "neagã dreptul la grevã". Chiar dacã în mod formal "legea se exprimã în sensul existenţei posibilitãţii declanşãrii unei greve" textele de lege criticate "se dovedesc a fi doar aparent democratice, dar în realitate ele sunt proprii unui stat totalitar" şi "golesc de conţinut însuşi dreptul la grevã, astfel cã apare în mod paradoxal încurajarea muncii forţate". Se încalcã astfel "principiile art. 1 alin. (3) din Constituţia României, referitoare la tradiţiile democratice şi idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989", precum şi prevederile constituţionale ale art. 9 teza finalã şi ale art. 20 alin. (1) cu raportare la art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 sunt în concordanţã cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 9, art. 20 şi art. 43 alin. (1) din Constituţie, "deoarece exercitarea dreptului la grevã ca drept fundamental al salariaţilor - trebuie fãcutã cu bunã-credinţã, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut". Încãlcarea condiţiilor şi limitelor legale stabilite pentru exercitarea acestui drept poate fi sancţionatã, potrivit art. 21 şi art. 43 alin. (2) din Constituţie, iar textele de lege criticate sunt chiar în sensul acestor dispoziţii constituţionale. De asemenea, şi solicitarea adresatã de unitatea angajatoare instanţei de judecatã competente pentru pronunţarea unei hotãrâri de încetare a grevei declarate nelegal şi obligarea persoanelor vinovate la plata unor despãgubiri sunt în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care consacrã "dreptul oricãrei persoane, deci şi al unitãţii angajatoare ca persoanã juridicã, de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor sale legitime". În cazul unitãţii angajatoare, interesul legitim constã în funcţionarea corespunzãtoare a unitãţii pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate faţã de alte persoane fizice şi juridice şi rolul lor social.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens, în legãturã cu prevederile <>art. 58 din Legea nr. 168/1999 aratã cã "unitatea, în speţã Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii, constatând cã greva a fost declaratã cu nerespectarea legii, are nu numai dreptul, dar şi obligaţia sesizãrii instanţelor judecãtoreşti competente cu o cerere prin care solicitã încetarea grevei". Acest drept decurge din atribuţiile ministerului care "trebuie sã administreze în cele mai bune condiţii activitãţile din sfera sa de competenţã şi sã intervinã în cazul în care interesele sale legitime sunt ameninţate, respectiv blocarea sistemului de învãţãmânt din România", şi, mai mult, "constatând prejudiciile provocate sistemului de învãţãmânt printr-o grevã nelegalã are şi obligaţia de a solicita instanţei de judecatã obligarea persoanelor vinovate la plata unor despãgubiri". În consecinţã, considerã cã Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii "a acţionat în temeiul art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României". De asemenea, apreciazã cã art. 58 din lege este în perfectã concordanţã şi cu prevederile constituţionale ale art. 43 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul la grevã, precum şi condiţiile şi limitele exercitãrii acestuia.
Cu privire la neconstituţionalitatea art. 60 alin. (1) lit. b) din legea criticatã, aratã cã aceasta "nu este şi nu are cum sã fie motivatã" de cãtre autorul excepţiei. Considerã cã dispoziţiile acestui text de lege, care stabilesc competenţa judecãtoriei de a soluţiona cererea de încetare a grevei, sunt în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege". Se mai aratã cã susţinerea neconstituţionalitãţii art. 60 alin. (1) lit. b) "pune sub semnul întrebãrii însuşi rolul autoritãţii judecãtoreşti în România, de a înfãptui justiţia, care este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi".
Referitor la invocarea neconstituţionalitãţii <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 , care "nu este, de asemenea, doveditã", se aratã cã în situaţia în care "dreptul la grevã nu este exercitat cu bunã-credinţã, ci abuziv, în detrimentul interesului general, cei rãspunzãtori trebuie traşi la rãspundere de unitatea prejudiciatã prin declanşarea grevei nelegale, iar instanţa de judecatã, în mod firesc poate obliga persoanele vinovate de declanşarea grevei nelegale la plata unor despãgubiri".
Pentru considerentele arãtate, apreciazã cã art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 sunt în concordanţã şi cu art. 57 şi art. 9 din Constituţie.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 sunt constituţionale. Astfel, referitor la critica formulatã prin raportare la art. 43 din Constituţie, aratã cã, într-adevãr, "salariaţii au dreptul fundamental la grevã pentru apãrarea intereselor profesionale, economice şi sociale, însã acest drept nu poate fi exercitat în afara cadrului pe care legea îl stabileşte". Or, în concordanţã cu prevederile din Constituţie privind condiţiile şi limitele exercitãrii dreptului la grevã, textele ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate dispun în legãturã cu "consecinţele declanşãrii sau desfãşurãrii unei greve care nu respectã condiţiile stabilite de lege".
De altfel, apreciazã cã prevederile art. 43 din Constituţie sunt, ele însele, în concordanţã cu dispoziţiile art. 8 pct. 1 lit. d) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi cu cele ale Cartei sociale europene, ratificatã de România prin <>Legea nr. 74/1999 , dispoziţii din care rezultã cã "dreptul la grevã poate fi supus unor limitãri şi condiţionãri, deoarece în mod inevitabil, de regulã, exercitarea acestui drept afecteazã nu numai pãrţile în conflict, ci şi pe alţii, din domenii sau sectoare în care activitatea este paralizatã ca urmare a încetãrii unor servicii". Se menţioneazã în acest sens <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 57 din 24 martie 1998 .
Considerã cã raportarea neconstituţionalitãţii textelor de lege criticate la art. 9 teza finalã din Constituţie este neconcludentã, deoarece dispoziţiile acestui articol nu privesc dreptul la grevã, ci rolul sindicatelor în declanşarea şi concilierea conflictelor colective de muncã.
Invocarea încãlcãrii art. 20 alin. (1) din Constituţie, raportat la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, nu poate fi reţinutã, întrucât art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din legea criticatã nu îngrãdesc dreptul pãrţilor interesate de a se adresa instanţei de judecatã, de a beneficia de toate garanţiile care condiţioneazã dreptul la un proces echitabil într-o societate democraticã. Stabilind competenţa tribunalului de a se pronunţa de urgenţã asupra cererii privind încetarea grevei, dispoziţiile de lege considerate ca fiind neconstituţionale "constituie o garanţie a aplicãrii principiului privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil de cãtre o instanţã independentã, imparţialã şi instituitã prin lege".
Art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 "nu conţin norme contrare trãsãturilor şi valorilor supreme ale statului român" şi, în consecinţã, apreciazã cã acestea nu contravin art. 1 alin. (3) din Constituţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, aşa cum au fost modificate prin <>art. VII din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Dispoziţiile de lege criticate prevãd:
- Art. 58: "Dacã unitatea apreciazã cã greva a fost declaratã ori continuã cu nerespectarea legii, ea se poate adresa tribunalului în a cãrui circumscripţie îşi are sediul unitatea cu o cerere prin care se solicitã instanţei încetarea grevei.";
- Art. 60: "(1) Tribunalul examineazã cererea prin care se solicitã încetarea grevei şi pronunţã de urgenţã o hotãrâre prin care, dupã caz, [...]
b) admite cererea unitãţii şi dispune încetarea grevei ca fiind ilegalã.";
- Art. 61: "[...]
(2) În cazul în care dispune încetarea grevei ca fiind ilegalã, instanţele, la cererea celor interesaţi, pot obliga persoanele vinovate de declanşarea grevei ilegale la plata unor despãgubiri."
În opinia autorului excepţiei dispoziţiile legale criticate sunt contrare art. 1 alin. (3), art. 9 teza finalã, art. 20 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Textele constituţionale menţionate prevãd:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";
- Art. 9: "Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apãrarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.";
- Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";
- Art. 43 alin. (1): "Salariaţii au dreptul la grevã pentru apãrarea intereselor profesionale, economice şi sociale."
Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocat de asemenea ca fiind încãlcat, prevede cã "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Autorul excepţiei porneşte în susţinerile sale de la ideea cã întreaga lege este nedemocraticã şi, în consecinţã, neconstituţionalã, dar nu motiveazã aceasta în nici un mod. Enunţã negarea dreptului la grevã şi încurajarea muncii forţate, dar în concret nu criticã nici una dintre dispoziţiile legii prin care sunt stabilite condiţiile şi limitele exercitãrii dreptului la grevã, ci doar normele de procedurã privind controlul în justiţie al legalitãţii declanşãrii ori a continuãrii grevei. Astfel, neagã implicit dreptul de acces liber la justiţie în aceastã materie şi dreptul instanţelor judecãtoreşti de a cerceta încãlcarea legii şi de a dispune mãsuri în consecinţã.
Art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã, astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, dispun cu privire la: posibilitatea ca unitatea (angajatorul) sã se adreseze instanţei judecãtoreşti competente pentru a pronunţa încetarea grevei, atunci când apreciazã cã aceasta a fost declaratã ori continuã cu nerespectarea legii; pronunţarea de urgenţã, de cãtre tribunal, a unei hotãrâri de admitere a cererii unitãţii, în sensul încetãrii grevei ca fiind ilegalã; posibilitatea ca instanţa de judecatã sã oblige persoanele vinovate de declanşarea grevei ilegale la plata unor despãgubiri, la cererea celor interesaţi.
În esenţã, autorul excepţiei susţine cã legea, în ansamblul sãu, cât şi prevederile art 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din aceasta, în special, sunt doar aparent democratice, "neagã dreptul la grevã", "sunt proprii unui stat totalitar", "golesc de conţinut însuşi dreptul la grevã, astfel cã apare în mod paradoxal încurajarea muncii forţate", şi contravin tradiţiilor democratice şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989. Prin urmare, se invocã încãlcarea art. 1 alin. (3), art. 9 teza finalã, art. 20 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, fãrã a arãta, însã, în ce constã aceastã încãlcare.
Analizând susţinerile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constatã cã acestea sunt neîntemeiate şi urmeazã a fi respinse.
Într-adevãr, art. 43 din Constituţie consacrã în alin. (1) dreptul salariaţilor la grevã pentru apãrarea intereselor lor profesionale, economice şi sociale, dar acest drept fundamental nu este un drept absolut, ci pentru exercitarea sa alin. (2) al textului constituţional menţionat prevede cã "Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurãrii serviciilor esenţiale pentru societate". Aceste prevederi referitoare la stabilirea prin lege a condiţiilor şi limitelor exercitãrii dreptului la grevã sunt în concordanţã cu prevederile art. 8 pct. 1 lit. d) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, potrivit cãrora: "1. Statele pãrţi la prezentul Pact se angajeazã sã asigure: [...]; d) dreptul la grevã, exercitat în conformitate cu legile fiecãrei ţãri."
Declanşarea şi continuarea grevei într-o unitate, şi cu atât mai mult într-un întreg sector de activitate, pot aduce atingere drepturilor, libertãţilor şi intereselor legitime ale multor terţe persoane. Fãrã a nega dreptul salariaţilor la grevã, trebuie reţinut cã şi acest drept poate fi exercitat, în spiritul prevederilor art. 57 din Constituţie "cu bunã-credinţã, fãrã sã încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi". Principala premisã a exercitãrii dreptului la grevã în acest spirit este şi respectarea condiţiilor şi limitelor stabilite de lege. Greva poate leza în primul rând interesele angajatorului, ale unitãţii ori ale autoritãţii publice în ale cãrei atribuţii intrã conducerea sau coordonarea sectorului de activitate respectiv. Aceastã unitate sau autoritate are dreptul, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, sã se adreseze justiţiei pentru apãrarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Întrucât, conform alin. (2) al art. 21 din Constituţie, nici o lege nu poate îngrãdi accesul liber la justiţie, a fost necesar ca <>Legea nr. 168/1999 , astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , sã stabileascã regulile de procedurã pentru exercitarea dreptului unitãţii angajatoare de a cere instanţei judecãtoreşti încetarea grevei, apreciatã ca fiind declanşatã ori continuatã ilegal, precum şi regulile pentru soluţionarea unor asemenea litigii. Aprecierea dacã angajatorul urmãreşte apãrarea unor drepturi şi interesele legitime ori nu, dacã greva a fost declanşatã şi continuã cu respectarea ori cu încãlcarea reglementãrilor legale în vigoare, nu reprezintã probleme de constituţionalitate, ci intrã în competenţa instanţei judecãtoreşti.
În situaţia în care o grevã a fost declanşatã ori continuatã ilegal şi prin aceasta au fost cauzate prejudicii materiale altor persoane, nu este contrar dispoziţiilor şi principiilor Constituţiei dacã instanţa judecãtoreascã, la cererea celor pãgubiţi, obligã la despãgubiri persoanele vinovate de încãlcarea legii. Aşadar, invocarea încãlcãrii prevederilor constituţionale ale art. 43 alin. (1) urmeazã a fi înlãturatã.
Cât priveşte susţinerile cã textele de lege criticate îngrãdesc exercitarea şi realizarea rolului sindicatelor care, potrivit art. 9 teza finalã din Constituţie, "contribuie la apãrarea drepturilor şi promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor", Curtea constatã cã nici acestea nu pot fi reţinute. Aceasta deoarece, din cuprinsul textelor de lege criticate nu rezultã îngrãdirea exerciţiului acestui drept, dimpotrivã, în scopul apãrãrii şi promovãrii drepturilor şi intereselor membrilor lor, sindicatele pot utiliza orice mijloace şi acţiuni legale, inclusiv organizarea şi conducerea unei greve.
În legãturã cu invocarea încãlcãrii art. 20 alin. (1) din Constituţie, cu raportare la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind "Dreptul la un proces echitabil", Curtea constatã cã acest drept este consacrat şi de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Exercitarea sa presupune dreptul pãrţilor de a utiliza toate mijloacele legale şi de a beneficia de toate garanţiile procedurale pentru promovarea intereselor lor legitime. Or, dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale menţionate.
Autorul excepţiei mai invocã şi încãlcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, partea referitoare "[...] la tradiţiile democratice ale poporului român şi idealurile Revoluţiei din decembrie 1989", prin aceea cã textele de lege ce fac obiectul controlului de constituţionalitate, precum şi <>Legea nr. 168/1999 , în ansamblul sãu, "golesc de conţinut însuşi dreptul la grevã, astfel cã apare în mod paradoxal încurajarea muncii forţate". Cu privire la aceste susţineri Curtea constatã cã art. 1 alin. (3) din Constituţie dispune cã "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate". Aşadar acest text constituţional enunţã elementele definitorii ale statului român, care reprezintã valori supreme în spiritul tradiţiilor poporului român, cãrora <>Legea nr. 168/1999 şi dispoziţiile criticate ale acesteia nu le sunt contrare.
De altfel, Curtea constatã cã, în realitate, autorul excepţiei, atât în ceea ce priveşte legea în ansamblu, cât şi cu privire la textele din aceasta expres menţionate, nu formuleazã o motivare din care sã rezulte în ce anume constã contrarietatea faţã de prevederile constituţionale, ci doar invocã încãlcarea lor. Or, Curtea Constituţionalã nu se poate substitui autorului excepţiei în formularea unor motive de neconstituţionalitate, astfel cã, şi pentru acest considerent, excepţia urmeazã a fi respinsã ca neîntemeiatã.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã prevederile art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã sunt constituţionale şi, în consecinţã, respinge excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Federaţia Educaţiei Naţionale în Dosarul nr. 8.679/LM/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 noiembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
______________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
