Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 39 şi art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Răzvan Ovidiu Mizgar în Dosarul nr. 1.850/30/2012** al Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 418D/2014. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi judecarea cauzei în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prin dispoziţia criticată nu se creează situaţii discriminatorii între cele două categorii de consumatori ca urmare a faptului că acestea se aplică tuturor consumatorilor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică fără discriminări. De asemenea, arată că toate modalităţile de realizare a unui contract de credit sunt în acord cu normele europene, respectiv Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 noiembrie 2011. 5. În ceea ce priveşte practicile comerciale incorecte, consumatorul care constată existenţa unor asemenea practici se poate adresa, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Sentinţa civilă nr. 233/PI/LP din 3 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.850/30/2012**, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 39 şi art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Răzvan Ovidiu Mizgar într-o cauză care are ca obiect obligaţia de a face şi pretenţii. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că Guvernul României a motivat modificarea art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 având în vedere solicitarea atât a reprezentanţilor Comisiei Europene, prin Memorandumul de înţelegere ca precondiţie pentru eliberarea următoarei tranşe de împrumut necesară pentru finanţarea deficitului bugetar, cât şi de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional; or aceste imixtiuni exterioare în activitatea legislativului intern în scopul realizării intereselor economice a unor grupuri bancare aduc atingere suveranităţii statului [art. 2 alin. (2) din Constituţie], fiind inadmisibil ca un stat suveran să permită amestecul unor grupuri, fie ele şi financiare, întrucât suveranitatea naţională aparţine poporului român, consumatorii naţionali fiind grav afectaţi de această măsură. 8. Totodată, susţine că prevederile art. I pct. 39 din Legea nr. 288/2010 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2), întrucât, potrivit art. 169 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, este necesar să se asigure un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, creând drepturi în favoarea acestora. 9. Totodată, arată că efectele ordonanţei de urgenţă s-au produs asupra tuturor consumatorilor care intrau în sfera ei de cuprindere, deci şi asupra celor ale căror contracte se aflau în derulare. Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010, efectele ordonanţei de urgenţă fiind epuizate, astfel cum este menţionat şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.656 din 28 decembrie 2010, prevederea legală care stabileşte că nu se mai aplică contractelor aflate în derulare nu-şi mai găseşte raţiunea, aceste contracte fiind deja modificate, consumatorii nemaiputând renunţa la drepturile ce le-au fost conferite printr-o reglementare imperativă şi care urmărea protejarea unui interes general. Or, astfel cum a constatat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.656 din 28 decembrie 2010, modificările aduse art. 95 din ordonanţa de urgenţă nu pot opera decât de la data intrării în vigoare a Legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanţa de urgenţă până la data intrării în vigoare a legii de aprobare şi ar opera retroactiv. Odată ce aceste drepturi au fost asigurate prin ordonanţa de urgenţă, statul avea obligaţia respectării lor, în caz contrar s-ar fi încălcat prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 15 alin. (1) din Constituţie. Faptul că mai întâi s-a emis o ordonanţă de urgenţă, care transpunea în mod corect Directiva 48/2008/CE, aceasta aplicându-se şi contractelor aflate în derulare, iar, ulterior, prin Legea nr. 288/2010 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, s-a revenit, precizându-se că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă nu se mai aplică contractelor aflate în derulare, cu excepţia câtorva articole, este de natură a crea imprevizibilitate şi a deruta, în principal, consumatorii. Or, o asemenea atitudine a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că incertitudinea, indiferent că este de natură legislativă, administrativă sau că ţine de practicile urmate de autorităţi, este un factor ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului, însă, atunci când este în joc o chestiune de interes general, autorităţile publice sunt obligate să reacţioneze în timp util, în mod corect şi cu cea mai mare coerenţă. În condiţiile în care s-ar primi o altă interpretare, se creează un vid legislativ pentru consumatorii ale căror contracte se aflau în derulare. 10. Contractele de credit fiind cu executare succesivă, se creează o discriminare între consumatorii contractelor de consum care au încheiat contracte înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 şi cei care au încheiat contracte după intrarea în vigoare a acesteia, deşi toţi consumatorii se bucură de acelaşi nivel ridicat de protecţie reglementat de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. 11. De asemenea, susţine că prevederile art. II din Legea nr. 288/2010 sunt contrare art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece, potrivit art. 95 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, era interzisă introducerea în actele adiţionale a altor prevederi în afara celor stabilite prin ordonanţa de urgenţă, acestea fiind nule de drept, însă instituţiile bancare nu au respectat aceste dispoziţii şi au introdus şi alte clauze în defavoarea consumatorului sau prevederile ordonanţei de urgenţă au primit interpretări diferite celor avute în vedere de legiuitor. Art. 21 alin. (2) din Constituţie este încălcat şi pentru motivul că aceste prevederi permit instituţiilor bancare să profite de lipsa de cunoştinţe juridice a consumatorului. 12. Totodată, articolele criticate sunt neconstituţionale şi contravin art. 47 alin. (1) şi art. 57 din Constituţie, întrucât instituţiile bancare nu au respectat prevederile impuse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, respectiv modificarea art. 95 prin Legea nr. 288/2010, atunci când au elaborat actele adiţionale, exercitându-şi drepturile cu rea-credinţă şi încălcând drepturile consumatorilor. 13. Prin înlăturarea caracterului public al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, ca urmare a intervenţiei grupurilor bancare, operatori privaţi, în materia economică a ţării se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi f). 14. De asemenea, susţine că prevederile criticate sunt contrare art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, deoarece, potrivit prevederilor Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, se urmăreşte asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, or, prin modificarea art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 consumatorii au fost defavorizaţi, fiind încălcate mai multe prevederi din legislaţia Uniunii Europene. 15. În final, apreciază că prin modalitatea de formulare şi aplicare a prevederilor art. II din Legea nr. 288/2010 se încalcă principiul "dreptului pozitiv", din moment ce legiuitorul intervine în favoarea părţii puternice din contract. 16. Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 17. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. I pct. 39 şi art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale. În acest sens arată că prin dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie se instituie o obligaţie generală, impusă tuturor subiectelor de drept, inclusiv puterii executive, care, în activitatea de legiferare, trebuie să respecte Legea fundamentală a ţării şi să asigure calitatea legislaţiei. 19. Este evident că, pentru a fi aplicat în înţelesul său, un act normativ trebuie să fie precis, previzibil şi totodată să asigure securitatea juridică a destinatarilor săi, iar în acord cu principiul general al legalităţii, prevăzut şi de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în privinţa importanţei asigurării accesibilităţii şi previzibilităţii legii, inclusiv sub aspectul stabilităţii acesteia, instituind şi o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le respecte pentru asigurarea acestor exigenţe. Or faptul că statul a emis mai întâi o ordonanţă de urgenţă care transpunea în mod corect Directiva 48/2008/CE, aceasta aplicându-se şi contractelor în derulare, iar ulterior, prin Legea nr. 288/2010 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, s-a revenit precizând că dispoziţiile ordonanţei nu se aplică contractelor aflate în derulare, cu excepţia câtorva articole, este de natură a crea imprevizibilitate şi a deruta consumatorii, aceştia fiind supuşi unor noi presiuni din partea instituţiilor bancare de a adera la actele adiţionale în forma impusă de ele. De asemenea, prevederile criticate pot fi considerate neconstituţionale în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât consumatorii care au contractele în curs de derulare la data intrării în vigoare a legii nu au posibilitatea să prevadă că o reglementare ulterioară le va afecta însăşi executarea obligaţiei, prin faptul că obligaţiile stabilite prin contractul de credit o să devină extrem de oneroase, situaţie pe care consumatorul nu avea cum să o prevadă la încheierea contractului. 20. În ceea ce priveşte neconcordanţa dispoziţiilor criticate în raport cu prevederile art. 16 din Legea fundamentală, menţionează că aceasta poate fi reţinută, întrucât discriminează aceeaşi categorie de persoane, şi anume debitorii din contractele de credit pentru consumatori, în curs de executare, faţă de cei care încheie contractele după adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010. Aceste contracte sunt contracte cu executare succesivă în timp, orice obligaţie executată (rată) şi-a produs efectele, în temeiul legii care a guvernat executarea ei, pentru toate celelalte obligaţii este aplicabilă legea în vigoare la acel moment. Aşadar, pentru ambele categorii de debitori trebuie să se aplice aceeaşi lege (tempus regit actum). 21. În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 se invocă oportunitatea modificărilor în sensul de a se evita posibilitatea declanşării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României, modificările fiind în conformitate cu art. 11, art. 20 şi art. 148 din Constituţie. Or sub niciun aspect, nici chiar al oportunităţii, aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 nu reglementează raporturile juridice care presupun o mai bună organizare a sistemului de credit bancar în România, ci, dimpotrivă, este în defavoarea consumatorilor. 22. Referitor la susţinerea autorului excepţiei faţă de încălcarea art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, arată că textele legale criticate nu conţin în cuprinsul lor nicio reglementare care să împiedice exercitarea accesului liber la justiţie, care presupune posibilitatea juridică a persoanei de a avea acces atât la structurile justiţiei, cât şi la mijloacele procedurale de înfăptuire a acesteia. 23. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 47 alin. (1) şi art. 57 din Constituţie, menţionează ca acestea nu au incidenţă în cauza de faţă. 24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 39 şi art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010, care au următorul cuprins: - Art. I: "Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50 din 9 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, cu următoarele modificări şi completări: 39. Articolul 95 se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 95: Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia dispoziţiilor art. 371, ale art. 66-69 şi, în ceea ce priveşte contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1)şi (2), precum şi ale art. 66-71.»" - Art. II: "(1) Actele adiţionale încheiate şi semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformităţii contractelor cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreaţi între părţi. (2) Actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi." 27. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme ale statului român, art. 2 alin. (2) potrivit căruia "Nici un grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu", art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) potrivit căruia "Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea", art. 16 alin. (1) şi alin. (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 57 referitor la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi f) privind obligaţiile statului în economie şi art. 148 alin. (2) şi alin. (4) privind integrarea în Uniunea Europeană. 28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia a învestit instanţa de judecată pentru a constata caracterul nejustificat al refuzului de a soluţiona reclamaţia de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Timiş şi faptul că petiţia sa nu a fost soluţionată în termenul legal atât de către comisariat, cât şi de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului. Totodată, a solicitat instanţei să soluţioneze în mod direct petiţia sa, respectiv să constate faptul că există clauze abuzive în contractul de credit şi în actul adiţional şi încălcări ale prevederilor legale. De asemenea, pe parcurs, a formulat precizare şi completare de acţiune, context în care, în susţinerea cererii, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că "nu înţelege să cheme în judecată Societatea Comercială Alpha Bank România - S.A., întrucât raportul juridic dedus judecăţii este un raport de drept administrativ, litigiul privind raporturile dintre reclamant şi autorităţile competente privind protecţia consumatorului, astfel că este de competenţa contenciosului administrativ; că prin reclamaţia introdusă acestora le revenea obligaţia să se pronunţe cu privire la respectarea prevederilor legale, existenţa sau inexistenţa clauzelor abuzive în contractul de credit încheiat cu Societatea Comercială "Alpha Bank România" - S.A., însă printr-o interpretare şi aplicare eronată a legilor în timp, autorităţile statului au soluţionat în mod greşit reclamaţia sa". 29. Instanţa de judecată (Secţia a II-a civilă) a reţinut că, deşi aceste organe au atribuţii de a constata existenţa unor clauze abuzive şi de a acţiona împotriva celor care inserează în contracte asemenea clauze, nu se justifică formularea unei acţiuni în contradictoriu cu aceste autorităţi, în condiţiile în care reclamantul are posibilitatea de a formula în nume propriu o acţiune în contradictoriu cu banca, aceasta fiind cea cu care se află în raporturi contractuale, fără a avea nevoie de concursul pârâtelor din prezentul litigiu. Mai mult, arată instanţa că nu este în măsură să analizeze anumite dispoziţii contractuale într-un cadru procesual care nu este complet, nefiind toate părţile contractante. 30. În acest context, Curtea observă că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, în vederea stopării şi combaterii practicilor comerciale incorecte, persoanele sau organizaţiile care, potrivit legii, au un interes legitim pot fie să sesizeze Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în legătură cu practicile comerciale incorecte pentru ca aceasta să decidă asupra reclamaţiilor, fie să iniţieze acţiuni în justiţie împotriva comercianţilor care au săvârşit sau sunt susceptibili să săvârşească practici comerciale incorecte. 31. Faţă de cele prezentate cu privire la cadrul procesual, Curtea constată că dispoziţiile criticate nu au legătură cu soluţionarea cererilor autorului prezentei excepţii de neconstituţionalitate, din moment ce acesta nu a dorit să introducă în cauză Societatea Comercială Alpha Bank România - S.A. cu care are raporturi contractuale, precizând în mod expres că "nu înţelege să cheme în judecată Alpha Bank, întrucât raportul juridic dedus judecăţii este un raport de drept administrativ, litigiul privind raporturile dintre reclamant şi autorităţile competente privind protecţia consumatorului, astfel că este de competenţa contenciosului administrativ". 32. În consecinţă, faţă de cele mai sus menţionate, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, întrucât prevederile criticate nu sunt aplicabile cadrului procesual din prezenta cauză. 33. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 39 şi art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Răzvan Ovidiu Mizgar în Dosarul nr. 1.850/30/2012** al Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
