Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 638 din 14 iunie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) sintagma "orice alta persoana juridica de drept public" din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 1 august 2012
Petre Lăzăroiu - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie invocată de Ana Israelian, Aram Israelian, Roxana Dorin Israelian, Eduardo Israelian, Ruben Ervin Israelian, Nora Hilda Israelian, Rosa Nora Israelian şi Nelida Viviana Israelian în Dosarul nr. 26.968/3/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 522D/2012.
La apelul nominal răspunde partea Arhiepiscopia Bucureştilor, prin consilier juridic Paul Chiru şi inspector juridic Valentin Niculae, cu delegaţie la dosar. Lipsesc autorii excepţiei, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, consilier juridic Paul Chiru, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 307 din 14 iunie 2005 şi nr. 1.105 din 8 septembrie 2009.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, nu conţin niciun element de noutate faţă de redactarea iniţială a textului de lege, sub aspectul persoanei juridice împotriva căreia se poate îndrepta notificarea în vederea restituirii imobilelor deţinute de către aceasta, iar, pe de altă parte, întreaga procedură de restituire a imobilelor care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 este supusă controlului instanţei de judecată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 26.968/3/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie invocată de Ana Israelian, Aram Israelian, Roxana Dorin Israelian, Eduardo Israelian, Ruben Ervin Israelian, Nora Hilda Israelian, Rosa Nora Israelian şi Nelida Viviana Israelian într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii referitoare la obligarea la restituirea în natură a unui imobil - teren, în temeiul Legii nr. 10/2001.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, creează o inegalitate de tratament juridic între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a imobilelor - terenuri şi construcţii - care constituie obiectul de reglementare al acestui act normativ. Astfel, se susţine că, în forma iniţială a textului de lege criticat, sintagma "orice altă persoană juridică" deţinătoare a imobilelor ce fac obiectul acestui act normativ includea şi persoanele juridice de drept privat. După modificarea textului de lege criticat, prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, categoria persoanelor juridice deţinătoare, altele decât cele enumerate exemplificativ în cuprinsul textului de lege criticat, se referă doar la persoane juridice de drept public. Astfel, în opinia autorilor excepţiei, rezultă o discriminare între persoanele îndreptăţite la restituire, în funcţie de momentul soluţionării notificării, înainte sau după modificarea textului de lege criticat.
Pe de altă parte, textul de lege criticat creează o discriminare între persoanele îndreptăţite la restituire, discriminare generată de situaţia juridică a imobilului a cărui restituire se cere. Astfel, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dacă imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, persoana îndreptăţită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent; în mod similar, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situaţia imobilelor preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale. Dimpotrivă, susţin autorii excepţiei, potrivit textului de lege criticat, în situaţia în care imobilul a cărui restituire se cere se află în patrimoniul unei persoane juridice de drept privat, persoana îndreptăţită nu mai poate beneficia de restituirea în natură a acestuia, nici de alte măsuri reparatorii, ceea ce contravine principiului constituţional al garantării şi ocrotirii dreptului de proprietate privată şi a proprietăţii private.
Se mai arată că dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate în mod abuziv, astfel cum a fost recunoscut prin dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reprezintă un "bun actual", în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 24 septembrie 2002, pronunţată în Cauza Posti şi Rahko împotriva Finlandei.
Se mai susţine că textul de lege criticat produce efecte retroactive, deoarece, excluzând persoanele juridice de drept privat din sfera entităţilor juridice obligate la restituire, modifică un raport juridic trecut, şi anume cel izvorât ca urmare a depunerii notificării în vederea restituirii unui imobil preluat în mod abuziv de către stat.
De asemenea, textul de lege criticat încalcă dreptul constituţional la un proces echitabil, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din perspectiva lipsei de independenţă a instanţei de judecată, care este obligată să aplice un act normativ cu efecte retroactive, emis de către stat cu scopul influenţării litigiului în favoarea sa. În egală măsură, este încălcat şi dreptul de acces la un tribunal, reglementat de art. 6 paragraful 1 din aceeaşi convenţie, prin eliminarea posibilităţii obţinerii restituirii unui imobil de către o persoană juridică de drept privat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă consideră că prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, nu sunt retroactive, dat fiind faptul că nu conţin niciun element novator faţă de reglementarea iniţială. În acest sens, arată că, potrivit art. 20.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, sintagma "orice altă persoană juridică" vizează entităţi de drept public, precum ministere, prefecturi, Agenţia Domeniilor Statului şi altele asemenea. Se apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, ci reglementează cerinţele legale pentru exercitarea unui drept.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Avocatul Poporului apreciază că textul de lege este constituţional, invocând în acest sens punctul său de vedere exprimat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.493 din 10 noiembrie 2009.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. l alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.
Analizând motivarea excepţiei, Curtea constată că autorii acesteia critică doar alineatul (1) al art. 21, mai precis sintagma "orice altă persoană juridică de drept public", astfel încât Curtea urmează să se pronunţe asupra acestui text de lege.
Textul de lege criticat are următorul cuprins: "(1) Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare."
În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 44 alin. (1), (2) şi (3) referitor la dreptul de proprietate privată şi la expropriere.
De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
Prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 instituie, pe de o parte, obligativitatea de a restitui numai în natură imobilele - terenuri şi construcţii care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, condiţionează restituirea în natură de împrejurarea ca statul să fie acţionar sau asociat majoritar al unităţii ce deţine imobilul respectiv sau, potrivit art. 21 alin. (2) din lege, în cazul când statul este asociat sau acţionar minoritar, valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute să fie mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului.
Autorii excepţiei critică prevederile art. 21 alin. (1) din acest act normativ, mai precis sintagma "orice altă persoană de drept public", arătând că, în redactarea iniţială a textului de lege, anterioară modificării prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, legiuitorul nu făcea distincţia între persoanele juridice de drept public şi cele de drept privat, deţinătoare ale imobilelor în privinţa cărora se solicită restituirea în natură, iar notificările pentru restituirea unor astfel de imobile se puteau adresa împotriva "oricăror persoane juridice".
Analizând aceste prevederi legale, coroborate cu cele cuprinse în art. 21.1 din Normele metodologice din 7 martie 2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 3 aprilie 2007, Curtea constată însă că, prin sintagma "orice alte persoane juridice", legiuitorul a avut în vedere doar persoanele juridice de drept public deţinătoare ale unor imobile ce fac obiect de reglementare al actului normativ criticat şi cărora le incumbă obligaţia de restituire în natură a acestor imobile.
Astfel, potrivit art. 21.1 lit. d) din Normele metodologice din 7 martie 2007, când restituirea în natură este posibilă, această măsură este obligatorie atunci când unitatea deţinătoare este o regie autonomă, societate sau companie naţională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale ori locale este acţionar sau asociat majoritar ori o organizaţie cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public (entităţi de drept public - ministere, prefecturi, Agenţia Domeniilor Statului şi altele asemenea).
Reglementarea este similară şi celei cuprinse în art. 20.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2003, unde legiuitorul a clarificat sintagma "orice altă persoană juridică", arătând că aceasta se referă la persoanele juridice de drept public.
Prin urmare, susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora se creează o discriminare între persoanele îndreptăţite la restituire în funcţie de momentul soluţionării notificării, înainte sau după modificarea textului de lege criticat, sunt fără obiect, având în vedere că textul de lege criticat, din această perspectivă, nu conţine niciun element de noutate faţă de reglementarea iniţială.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea privind încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
În ceea ce priveşte susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la dreptul de proprietate privată şi la expropriere, autorii excepţiei arată că, în situaţia în care imobilul a cărui restituire se cere se află în patrimoniul unei persoane juridice de drept privat, persoana îndreptăţită nu mai poate beneficia de restituirea în natură a acestuia, nici de alte măsuri reparatorii.
Dimpotrivă, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, în situaţia imobilelor preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii speciale.
Prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în prezenta cauză, au în vedere situaţia în care imobilul a cărui restituire se solicită se află în patrimoniul unei persoane juridice de drept public sau al unei regii autonome, al unei societăţi ori companii naţionale sau al unei societăţi comerciale la care statul ori o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar.
În această situaţie, legiuitorul condiţionează restituirea în natură de împrejurarea ca statul să fie acţionar sau asociat majoritar al unităţii ce deţine imobilul respectiv sau cel puţin valoarea acţiunilor ori părţilor sociale deţinute să fie mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului, în cazul când este asociat sau acţionar minoritar. Aşadar, numai în această ipoteză legea impune obligativitatea restituirii în natură, iar în caz contrar, respectiv când valoarea acţiunilor sau părţilor sociale este mai mică decât valoarea bunului solicitat a fi restituit în natură, măsurile reparatorii se vor stabili prin echivalent.
Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu vizează situaţia la care se referă autorii excepţiei, şi anume restituirea imobilelor ce fac obiect de reglementare a actului normativ criticat deţinute de o persoană juridică de drept privat, ci se referă exclusiv la persoane juridice de drept public.
În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, textul de lege criticat nereglementând accesul liber la justiţie sau desfăşurarea procesului judiciar.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) sintagma "orice altă persoană juridică de drept public" din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie invocată de Ana Israelian, Aram Israelian, Roxana Dorin Israelian, Eduardo Israelian, Ruben Ervin Israelian, Nora Hilda Israelian, Rosa Nora Israelian şi Nelida Viviana Israelian în Dosarul nr. 26.968/3/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2012.
PREŞEDINTE,
PETRE LĂZĂROIU
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
