Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 637 din 17 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 132 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011 si ale art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 21 iulie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 139/1996 privind contractul colectiv de muncã şi ale art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Cars" - S.A. din Târnãveni în Dosarul nr. 3.113/102/2008 (nr. vechi 6.177/2008) al Tribunalului Mureş - Secţia civilã).
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 19 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 3.113/102/2008 (nr. vechi 6.177/2008), Tribunalul Mureş - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 139/1996 privind contractul colectiv de muncã şi ale art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Cars" - S.A. din Târnãveni cu prilejul soluţionãrii unui litigiu de muncã având ca obiect calculul unor drepturi salariale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textele de lege criticate, potrivit cãrora contractele colective de muncã nu pot conţine clauze care sã stabileascã drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncã încheiate la nivel superior, sunt contrare art. 41 alin. (5), art. 44 alin. (2) şi (8), art. 45 şi art. 53 din Constituţie. În acest sens, aratã cã aceste texte de lege încalcã dreptul de a negocia individual modul de desfãşurare a raporturilor de muncã, restrâng, fãrã respectarea limitelor constituţionale, dreptul de a desfãşura activitatea economicã şi nu asigurã libertatea comerţului şi crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de protecţie. Astfel, libera negociere a clauzelor specifice care reglementeazã desfãşurarea raporturilor de muncã nu poate fi restrânsã pentru considerentul cã s-ar apãra drepturile salariaţilor, întrucât exercitarea unui drept nu poate duce la negarea altor drepturi, respectiv a celor de a beneficia de un cadru favorabil pentru valorificarea factorilor de producţie şi de a accede la o activitate economicã. În plus, prin aplicarea dispoziţiilor cuprinse în contractul colectiv de muncã, se aduce o gravã pierdere patrimoniului angajatorului, întrucât importante sume de bani sunt indirect orientate cãtre stat, ca venituri la bugetul de stat.
Tribunalul Mureş - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, dispoziţii potrivit cãrora "Contractele colective de muncã nu pot conţine clauze care sã stabileascã drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncã încheiate la nivel superior".
De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie şi dispoziţiile art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cãrora "Contractele colective de muncã nu pot conţine clauze care sã stabileascã drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncã încheiate la nivel superior."
Autorul excepţiei considerã cã aceste texte de lege sunt contrare urmãtoarelor prevederi din Constituţie: art. 41 alin. (5) care garanteazã dreptul la negocieri colective în materie de muncã şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, art. 44 alin. (2) şi (8) referitoare la proprietatea privatã, art. 45 privind libertatea economicã şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi. De asemenea, este invocat art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietãţii.
Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale cu excepţia de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 238 alin. (1) din Codul muncii au fost abrogate prin dispoziţiile art. I pct. 90 din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, astfel cã soluţia legislativã criticatã nu se regãseşte în cuprinsul Codului muncii în prezent. Prin urmare, Curtea constatã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 238 alin. (1) din Codul muncii a devenit inadmisibilã.
De asemenea, Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale, şi Legea nr. 130/1996 a fost abrogatã prin art. 224 lit. d) din Legea dialogului social nr. 62/2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011, soluţia legislativã criticatã a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 fiind preluatã însã în art. 132 alin. (3) din actul abrogator, astfel cã obiect al controlului de constituţionalitate urmeazã a-l constitui acest din urmã text de lege.
Examinând dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 sub aspectul constituţionalitãţii în raport cu prevederile constituţionale invocate în prezenta cauzã, Curtea observã cã, în jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat asupra unor critici asemãnãtoare. În acest sens, este Decizia nr. 294 din 22 martie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 4 mai 2007, în care Curtea a reţinut cã "raţiunea încheierii contractelor colective de muncã nu numai la nivel de unitate, ci şi la nivel de ramurã şi la nivel naţional constã tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaţilor din întreaga ţarã sau din unitãţile care aparţin unei anumite ramuri a economiei. Acest scop nu s-ar putea realiza dacã nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncã încheiate la un nivel superior pentru negocierea clauzelor contractelor colective de muncã la niveluri inferioare, în ceea ce priveşte drepturile minimale." Cu acelaşi prilej au fost invocate şi cele statuate de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 511 din 15 iunie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 13 iulie 2006, potrivit cãrora "dispoziţiile contractului colectiv de muncã încheiat la nivel naţional sau la nivel de ramurã constituie izvor de drept (ca şi legea) la încheierea contractelor colective de muncã la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale". Prin aceeaşi decizie, însã, instanţa de contencios constituţional a arãtat cã "pãrţile, cu respectarea acestor obligaţii fireşti, au toatã libertatea sã negocieze şi alte clauze, precum şi drepturi superioare".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea dreptului de proprietate, Curtea reţine, în acord cu cele statuate în mod constant în jurisprudenţa sa, cã exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat, fãcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cãrora "Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", precum şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacrã caracterul inviolabil al proprietãţii private, în condiţiile stabilite de legea organicã. Astfel, prin Decizia nr. 1.418 din 2 noiembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011, Curtea arãta cã "în lumina acestor prevederi constituţionale, legiuitorul este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitãri rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat".
Aşadar, raţiuni precum cele arãtate mai sus, ţinând de necesitatea protecţiei salariaţilor, justificã instituirea unor limite ale exerciţiului dreptului de proprietate, fãrã ca aceasta sã aibã semnificaţia încãlcãrii dispoziţiilor Legii fundamentale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca devenitã inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Cars" - S.A. din Târnãveni în Dosarul nr. 3.113/102/2008 (nr. vechi 6.177/2008) al Tribunalului Mureş - Secţia civilã.
2. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al Tribunalului Mureş - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 mai 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
