Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 637 din 11 octombrie 2024 privind elementele componente ale dosarului de educaţie şi asistenţă psihosocială, precum şi instrucţiunile cu privire la modalitatea de completare şi gestionare a acestuia
În temeiul prevederilor art. 224 alin. (1) lit. f) şi ale art. 225 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială din locurile de deţinere aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.322/C/2017, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare prevederile art. 191 şi 193 din Instrucţiunile privind evidenţa nominală şi statistică a persoanelor private de libertate determinată de primire, punerea în executare a pedepselor şi măsurilor privative de libertate, stabilirea şi schimbarea regimului de executare, punerea în libertate şi comunicarea actelor de procedură, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.188/C/2022, ţinând cont de prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu completările ulterioare, şi al art. 4 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 160/C/2018, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor emite prezenta decizie. ART. 1 Se aprobă elementele componente ale dosarului de educaţie şi asistenţă psihosocială, precum şi instrucţiunile cu privire la modalitatea de completare şi gestionare a acestuia, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
ART. 2 Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate duc la îndeplinire prevederile prezentei decizii.
ART. 3 Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Dan Halchin
Bucureşti, 11 octombrie 2024. Nr. 637. ANEXA ANEXĂ
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email