Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 636 din 3 octombrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 250 din Codul de procedura penala, cu referire la art. 171 alin. 2 din acelasi cod
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 875 din 26 octombrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedurã penalã, cu referire la art. 171 alin. 2 din acelaşi cod, excepţie ridicatã de Vasile Constantin Stegaru în Dosarul nr. 24.127/2005 al Judecãtoriei Iaşi.
La apelul nominal, lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.569 D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicatã de Corneliu-Claudiu Canora în Dosarul nr. 22.784/2005 al aceleiaşi instanţe.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, personal, precum şi partea Petru Streche, lipsind partea Societatea Comercialã "Mobirom" - S.R.L., faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate care fac obiectul dosarelor nr. 1.359 D/2006 şi nr. 1.569 D/2006 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea dosarelor.
Pãrţile prezente se opun conexãrii.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.569 D/2006 la Dosarul nr. 1.359 D/2006, care a fost primul înregistrat.
Având cuvântul, Corneliu-Claudiu Canora şi, respectiv, Petru Streche solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând cã argumentarea acesteia se bazeazã pe o confuzie între dreptul la apãrare şi asistenţa juridicã obligatorie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 14 aprilie 2006 şi din 18 mai 2006, pronunţate în dosarele nr. 24.127/2005 şi nr. 22.784/2005, Judecãtoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedurã penalã, cu referire la art. 171 alin. 2 din acelaşi cod, excepţie ridicatã de Vasile Constantin Stegaru şi Corneliu-Claudiu Canora în dosarele menţionate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu instituie obligativitatea asistãrii inculpatului de cãtre avocat la prezentarea materialului de urmãrire penalã. În opinia autorilor excepţiei, asistenţa juridicã ar trebui sã fie obligatorie în toate situaţiile.
Judecãtoria Iaşi considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã stabilirea situaţiilor de asistenţã juridicã obligatorie este de competenţa exclusivã a legiuitorului, rãmânând la latitudinea acestuia sã prevadã sau nu, printre cazurile de excepţie privind asistenţa juridicã obligatorie, şi prezentarea materialului de urmãrire penalã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã prevederile criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 250 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãruia, "Dupã punerea în mişcare a acţiunii penale, dacã au fost efectuate toate actele de urmãrire necesare, organul de cercetare penalã cheamã pe inculpat în faţa sa şi:
a) îi pune în vedere cã are dreptul de a lua cunoştinţã de materialul de urmãrire penalã, arãtându-i şi încadrarea juridicã a faptei sãvârşite;
b) îi asigurã posibilitatea de a lua de îndatã cunoştinţã de material. Dacã inculpatul nu poate sã citeascã, organul de cercetare penalã îi citeşte materialul;
c) îl întreabã, dupã ce a luat cunoştinţã de materialul de urmãrire penalã, dacã are de formulat cereri noi sau dacã voieşte sã facã declaraţii suplimentare".
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate fac referire, de asemenea, la dispoziţiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora: "Asistenţa juridicã este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altã cauzã, când faţã de acesta a fost dispusã mãsura de siguranţã a internãrii medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altã cauzã ori când organul de urmãrire penalã sau instanţa apreciazã cã învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege."
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare, ale art. 142 alin. (1) referitoare la rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi ale art. 146 lit. d) privind competenţa Curţii Constituţionale de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.
Se invocã, de asemenea, încãlcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalitãţii art. 250 din Codul de procedurã penalã, respectiv asupra constituţionalitãţii art. 171 alin. 2 din acelaşi cod, prin raportare la dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentalã şi faţã de motivãri similare, reţinând cã prevederile legale criticate constituie veritabile garanţii ale dreptului la apãrare şi ale dreptului la un proces echitabil.
În acest sens, prin <>Decizia nr. 95 din 15 februarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 14 martie 2005, respingând ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedurã penalã, Curtea Constituţionalã a statuat cã "nici din art. 24 din Constituţie şi nici din alte prevederi ale Legii fundamentale nu rezultã obligativitatea asistenţei juridice a inculpatului. Potrivit art. 24 din Constituţie, în tot cursul procesului pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. În aplicarea art. 24 din Legea fundamentalã, prin art. 171 din Codul de procedurã penalã s-au prevãzut expres dreptul învinuitului sau inculpatului de a fi asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecãţii, precum şi obligaţia organelor judiciare de a-i aduce la cunoştinţã acest drept. Ca o garanţie suplimentarã a efectivitãţii dreptului la apãrare în cauzele penale, legiuitorul a instituit prin art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã obligativitatea asistenţei juridice în anumite cazuri, în funcţie de situaţia deosebitã în care s-ar afla învinuitul ori inculpatul [...] sau când instanţa apreciazã cã acesta nu şi-ar putea face singur apãrarea. Este însã dreptul legiuitorului, şi nu o îndatorire impusã de Constituţie, de a institui cazurile de asistenţã juridicã obligatorie fie în cursul urmãririi penale, fie în faza de judecatã a procesului penal".
De asemenea, prin <>Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005, respingând ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, Curtea a reţinut cã "dreptul la apãrare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţã juridicã obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se considerã cã este necesar. Întrucât Legea fundamentalã garanteazã dreptul la apãrare, iar nu şi pe cel la asistenţã juridicã obligatorie, [...] stabilirea cazurilor în care aceasta din urmã este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, nu se poate susţine cã dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale numai pentru cã nu prevãd cã asistenţa juridicã este obligatorie în toate cazurile, [...]."
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea.
Curtea constatã, totodatã, cã nu poate fi reţinutã nici critica în sensul cã dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei încalcã egalitatea în drepturi, întrucât acestea nu instituie privilegii sau discriminãri pe considerente arbitrare. Curtea Constituţionalã a statuat, de altfel, în mod constant în jurisprudenţa sa cã principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, aşa încât, dacã unor situaţii egale trebuie sã le corespundã acelaşi tratament juridic, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1) referitoare la rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi ale art. 146 lit. d) privind competenţa Curţii Constituţionale de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, invocate, de asemenea, de autorii excepţiei în motivarea acesteia, se constatã cã nu au incidenţã în cauzã.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedurã penalã, cu referire la art. 171 alin. 2 din acelaşi cod, excepţie ridicatã de Vasile Constantin Stegaru în Dosarul nr. 24.127/2005 al Judecãtoriei Iaşi şi de Corneliu-Claudiu Canora în Dosarul nr. 22.784/2005 al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 octombrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
