Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 636 din 11 noiembrie 2014  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi cele ale art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 636 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi cele ale art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 13 ianuarie 2015

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Toni Greblă - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Simina Popescu - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi cele ale art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială Enel Energie Muntenia - S.A. în Dosarul nr. 18.883/302/2013 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 356D/2014 al Curţii Constituţionale.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 377 din 26 iunie 2014.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 21 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 18.883/302/2013, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, şi art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
    5. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Enel Energie Muntenia - S.A. într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei "cereri cu valoare redusă".
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt contrare drepturilor şi intereselor ambelor părţi ale procesului, deoarece reclamantul nu are certitudinea recuperării creanţei şi nici a cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru şi onorariul pentru curator, iar pârâtul, în cazul în care cade în pretenţii, este obligat să plătească apărări pentru care nu şi-a dat acordul şi care pot fi contrare intereselor acestuia. Aşadar, legiuitorul intervine în favoarea uneia dintre părţi - debitorul obligaţiei contractuale, obstrucţionând accesul la justiţie al creditorului şi restrângând acestuia exercitarea drepturilor rezultând dintr-un raport juridic. Astfel, partea care a promovat acţiunea şi care are interes în continuarea procesului trebuie să plătească pentru apărarea părţii adverse, care, deşi legal citată prin publicitate, nu s-a prezentat în instanţă, nu a formulat apărări, nu a dovedit că are dreptul să beneficieze de un curator numit de instanţă şi, pe lângă faptul că i-a produs creditorului un prejudiciu, beneficiază de apărările unui avocat plătit din fondurile acestuia.
    7. Deşi art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 80/2013 prevede că avansarea cheltuielilor pentru remunerarea curatorului se face de cealaltă parte, arată că partea interesată poate fi atât reclamantul, cât şi pârâtul, dar şi statul, pentru că acesta este interesat să asigure respectarea prevederilor constituţionale invocate. Totodată, practica instanţelor judecătoreşti privind stabilirea persoanei în sarcina căreia se impune obligaţia de plată a remuneraţiei curatorului şi a cuantumului acestuia este una discreţionară şi neunitară.
    8. Prin neprezentarea în instanţă a părţii legal citate prin publicitate, se prezumă că aceasta recunoaşte pretenţiile reclamantului, astfel că numirea, în asemenea condiţii, a unui curator ar însemna încălcarea dreptului părţii reclamante la un proces echitabil, a accesului la justiţie, restrângerea exerciţiului unor drepturi, precum şi încălcarea dreptului părţii pârâte la apărare, prin impunerea unui apărător al intereselor sale, interese pe care curatorul numit de instanţă doar le poate intui, fără a cunoaşte adevăratele interese ale părţii pe care o reprezintă.
    9. Autorul mai susţine că prevederile legale criticate reprezintă un abuz al statului la adresa cetăţenilor, de vreme ce creditorul a dovedit că a făcut toate demersurile necesare aflării noului sediu sau domiciliu. Stabilirea în sarcina creditorului a obligaţiei de plată a onorariului curatorului este neconstituţională, limitând accesul liber la justiţie şi restrângând exerciţiul unor drepturi, în condiţiile în care, ca urmare a citării debitorului prin publicitate, acesta nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a dovedi citarea sa cu rea-credinţă şi pentru a formula apărările necesare în cauză. Restrângerea drepturilor şi intereselor creditorului, prin obligarea acestuia la plata onorariului pentru curator, echivalează cu anihilarea dreptului acestuia la recuperarea de la debitor a sumelor datorate în baza unui raport juridic. De asemenea, este posibil ca partea în sarcina căreia se stabileşte plata onorariului curatorului să nu dispună de fondurile necesare, în condiţiile în care a achitat deja taxa judiciară de timbru. Pe de altă parte, în situaţia în care cade în pretenţii şi este obligat la plata onorariului, deşi nu doreşte angajarea unui apărător, patrimoniul pârâtului este afectat.
    10. În fine, consideră că este încălcat şi dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin tergiversarea de către curatorul special, care este interesat în obţinerea unui onorariu mai mare. Aceasta este în defavoarea creditorului care a dat dovadă de bună-credinţă în raportul juridic dedus judecăţii.
    11. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care reţine că textele de lege criticate nu îngrădesc în niciun fel accesul liber la justiţie al reclamantei, deoarece aceasta a avut posibilitatea sesizării instanţei judecătoreşti cu o cerere, în vederea apărării drepturilor şi intereselor sale legitime. Procedura citării prin publicitate şi a numirii curatorului nu are drept efect tergiversarea soluţionării cauzelor şi nu se poate prezuma faptul că avocaţii numiţi în calitate de curatori ar avea un asemenea interes. Totodată, dreptul la un proces echitabil este pe deplin respectat, deoarece, prin numirea unui curator special şi prin stabilirea obligaţiei de plată a remuneraţiei în sarcina reclamantei, aceasta din urmă nu este dezavantajată faţă de partea adversă, ci, dimpotrivă, se creează o situaţie de egalitate. Legiuitorul nu intervine în favoarea uneia dintre părţi, ci încearcă să creeze tocmai o situaţie de egalitate între acestea, în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor procesuale, având în vedere că pârâtul nu a fost găsit şi, prin urmare, s-a aflat în imposibilitatea de a-şi formula o apărare reală şi efectivă. Prin instituirea acestor măsuri de protecţie este garantat dreptul la apărare al ambelor părţi.
    12. Instanţa judecătorească apreciază că, prin instituirea obligaţiei de plată a remuneraţiei curatorului în sarcina reclamantei, nu este restrâns în niciun fel dreptul reclamantei de a obţine repararea prejudiciului pretins cauzat de către pârât, din moment ce aceasta îşi va recupera sumele de bani avansate, la finalizarea litigiului, cu titlu de cheltuieli de judecată.
    13. Totodată, apreciază că nu sunt lezate nici drepturile şi interesele creditorului care beneficiază de o apărare reală şi efectivă din partea curatorului, care poate să determine interesele părţii prin raportare la obiectul cererii reclamantului şi la probele depuse de către reclamant la dosarul cauzei. Deşi pârâtul va fi obligat la finalizarea litigiului la plata către reclamant a onorariului curatorului, prin aceasta nu se aduce atingere drepturilor sale, din moment ce a fost angajată răspunderea civilă delictuală a acestuia, obligaţia de plată fiind tocmai sancţiunea ce intervine pentru neîndeplinirea obligaţiei legale de a declara noul domiciliu.
    14. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 167 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, precum şi cele ale art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013.
    18. Prevederile art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă au următorul cuprins:
    - art. 167 alin. (3): "Odată cu încuviinţarea citării prin publicitate, instanţa va numi un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.";
    - art. 58 alin. (4): "Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanţă, prin încheiere, stabilindu-se totodată şi modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calităţii sale, ţinându-se seama de activitatea desfăşurată, remuneraţia va putea fi majorată."
    Prevederile art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 au următorul cuprins: "Instanţa poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remuneraţiei curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului."
    19. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    20. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 17 - Interzicerea abuzului de drept cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare, relevante în acest sens fiind Decizia nr. 377 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 23 septembrie 2014, şi Decizia nr. 364 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 22 iulie 2014.
    22. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că instituţia curatorului special a fost reglementată în art. 44 din Codul de procedură civilă din 1865, cu rolul de a preveni şi înlătura anumite abuzuri ce ar fi putut apărea în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor prevăzute de aceste dispoziţii. Astfel, în caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu avea reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi cel reprezentat sau când o persoană juridică chemată să stea în judecată nu avea reprezentant legal. Aceste dispoziţii se aplicau, în mod corespunzător, şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, iar numirea acestor curatori se făcea de instanţa competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată.
    23. Prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, a fost extinsă instituţia curatelei speciale. Potrivit art. 58 alin. (1), "În caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa va numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să stea în judecată, nu are reprezentant." În virtutea art. 58 alin. (3), "Numirea acestor curatori se va face de instanţa care judecă procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţă judecătorească. Curatorul special are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal".
    24. Este evident că această instituţie, astfel cum este legiferată în Codul de procedură civilă, este menită să dea eficienţă art. 24 din Constituţie, dreptul la apărare fiind asigurat în plenitudinea sa. Astfel, această instituţie vine să protejeze interesele celor chemaţi în judecată şi care nu au capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile, intrând în această categorie nu numai minorii şi interzişii - persoane fizice, ci şi persoanele juridice ori entităţile prevăzute la art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
    25. Potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situaţia în care reclamantul învederează, motivat, că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanţa va putea încuviinţa citarea acestuia prin publicitate. Ca atare, citarea prin publicitate nu are loc de plano, ci este o acţiune subsecventă demersurilor nereuşite efectuate în sensul aflării domiciliului pârâtului sau a unui alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii.
    26. Însă, în cazul în care instanţa încuviinţează citarea părţii pârâte prin publicitate, este obligată să numească un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58 din acelaşi cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului [art. 167 alin. (3): "Odată cu încuviinţarea citării prin publicitate, instanţa va numi un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului."]. Astfel, legiuitorul a extins protecţia prevăzută la art. 58 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi asupra celor chemaţi în judecată şi al căror domiciliu, cu toate eforturile depuse, nu a putut fi identificat.
    27. În acest context, trebuie avute în vedere dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 12 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 6 mai 1991, cu modificările ulterioare, precum şi alte acte normative care reglementează obligaţia legală a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice de a aduce la cunoştinţa autorităţilor însărcinate cu evidenţa persoanelor fizice/juridice schimbarea domiciliului/reşedinţei ori, după caz, a sediului.
    28. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că, potrivit art. 48 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, avansarea remuneraţiei curatorului special numit de instanţă în condiţiile art. 58 şi 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului. Instanţa poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remuneraţiei curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului. În mod excepţional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare, instanţa va încuviinţa avansarea remuneraţiei cuvenite curatorului special din bugetul statului, iar sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remuneraţie pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul [art. 49 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013]. Partea care avansează sumele cu titlu de remuneraţie a curatorului special are protecţia drepturilor procesuale, nefiindu-i limitat accesul la justiţie, întrucât la finalul judecăţii aceste sume ce reprezintă remuneraţia curatorului special se includ în cheltuielile de judecată şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul [art. 48 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013].
    29. Având în vedere cele expuse, Curtea a constatat că prevederile criticate nu aduc atingere dispoziţiilor art. 21 şi 24 din Legea fundamentală, fiind o transpunere a dispoziţiilor constituţionale privind garantarea dreptului la apărare, fără a îngrădi accesul liber la justiţie şi aplicându-se deopotrivă tuturor celor aflaţi în ipoteza normelor referitoare la instituţia curatelei speciale.
    30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele din deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă.
    31. În fine, Curtea constată că celelalte dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au incidenţă în prezenta cauză.

    32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială Enel Energie Muntenia - S.A. în Dosarul nr. 18.883/302/2013 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi cele ale art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2014.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                 Simina Popescu

                                   ---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016