Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 635 din 29 mai 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 din Codul de procedura penala, precum si ale art. 281 din Codul penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 635 din 29 mai 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 din Codul de procedura penala, precum si ale art. 281 din Codul penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 518 din 9 iulie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 din Codul de procedurã penalã, precum şi ale art. 281 din Codul penal, excepţie invocatã de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 10.761/325/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilã în ceea ce priveşte art. 278 din Codul de procedurã penalã şi ca neîntemeiatã în ceea ce priveşte art. 281 din Codul penal, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 ianuarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 10.761/325/2007, Tribunalul Timiş - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 din Codul de procedurã penalã, precum şi ale art. 281 din Codul penal, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã art. 278 din Codul de procedurã penalã contravine dreptului la un proces echitabil, deoarece acesta "nu permite atacarea rezoluţiei prin care procurorul ierarhic superior infirmã soluţia de netrimitere în judecatã dispusã de procurorul de caz". Art. 281 din Codul penal este neconstituţional, deoarece sintagma "lege specialã" încalcã prevederile art. 73 alin. (1) din Legea fundamentalã. Se aratã cã nu rezultã la ce lege face trimitere textul criticat, câtã vreme Parlamentul nu adoptã "nicio lege specialã cu referire la exercitarea fãrã drept a profesiei", precum şi faptul cã este absolut necesar ca instanţa de contencios constituţional sã pronunţe o decizie care "sã clarifice aceste neconcordanţe între Codul penal şi Constituţie". De asemenea, "art. 115 alin. (1) din Legea fundamentalã consfinţeşte împrejurarea în care Parlamentul nu poate adopta decât o singurã lege specialã - legea prin care Guvernul este abilitat pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Prin urmare, legea specialã invocatã de <>art. 281 din Codul penal nu poate fi Legea nr. 51/1995 , modificatã prin <>Legea nr. 255/2004 , pentru cã legea avocaturii este o lege organicã, nu specialã".
Tribunalul Timiş - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 din Codul penal este neîntemeiatã, întrucât acestea nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate. Cât priveşte art. 278 din Codul de procedurã penalã, aratã cã "textul prevede posibilitatea de a se face plângere la procurorul ierarhic, iar soluţia dispusã de acesta nu este supusã niciunei cãi de atac în vederea exercitãrii controlului legalitãţii şi temeiniciei de cãtre o instanţã de judecatã, nefiind respectate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României."
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã normele criticate sunt în concordanţã cu dispoziţiile din Constituţie invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278 din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Plângerea contra actelor procurorului, precum şi dispoziţiile art. 281 din Codul penal - Exercitarea fãrã drept a unei profesii -, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 278: "Plângerea împotriva mãsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvã de prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, de procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În cazul când mãsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de cãtre aceştia, plângerea se rezolvã de procurorul ierarhic superior.
În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmãririi penale sau al ordonanţei ori, dupã caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţã sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.
Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se soluţioneazã plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a urmãririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmãrire penalã ori de încetare a urmãririi penale, se comunicã persoanei care a fãcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.
Dispoziţiile art. 275-277 se aplicã în mod corespunzãtor.";
- Art. 281: "Exercitarea fãrã drept a unei profesii sau a oricãrei alte activitãţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacã legea specialã prevede cã sãvârşirea unor astfel de fapte se sancţioneazã potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la 1 an sau cu amendã."
În opinia autorului excepţiei, prevederile art. 281 din Codul penal contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (1), potrivit cãrora "Parlamentul adoptã legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare", şi ale art. 115 alin. (1), potrivit cãrora "Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice". În ceea ce priveşte textul din Codul de procedurã penalã criticat, se susţine cã încalcã prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã urmãtoarele:
Dispoziţiile art. 278 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport de critici similare, în acest sens fiind, de exemplu, <>Decizia nr. 540 din 7 decembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 5 ianuarie 2005, şi <>Decizia nr. 301 din 9 iunie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 1 august 2005. Cu acele prilejuri, respingând ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, Curtea a statuat, pentru considerentele acolo reţinute, cã prevederile art. 278 din Codul de procedurã penalã nu încalcã dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentalã şi nici pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
De asemenea, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalitãţii art. 281 din Codul penal, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentalã şi faţã de critici asemãnãtoare. În acest sens sunt, de exemplu, <>Decizia nr. 49 din 13 februarie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 16 mai 2001, şi <>Decizia nr. 317 din 13 martie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 7 aprilie 2008, prin care Curtea a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate invocate, pentru considerentele acolo arãtate.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele care au fundamentat deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 din Codul de procedurã penalã, precum şi ale art. 281 din Codul penal, excepţie invocatã de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 10.761/325/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 29 mai 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta

------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016