Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 635 din 26 iunie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (7) si ale art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 22 august 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) şi ale <>art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepţie ridicatã de Adela Coman în Dosarul nr. 4.645/100/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, prin avocat Doina Gherman, cu delegaţie depusã la dosar, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii Constituţionale acordã cuvântul pãrţii prezente, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate, pentru motivele expuse pe larg în notele scrise depuse la dosarul cauzei. În esenţã, aratã cã dispoziţiile art. 7 alin. (7) şi ale <>art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 contravin prevederilor constituţionale ale art. 16,ale art. 21 alin. (1) şi (2), ale art. 52 şi ale art. 53, prin aceea cã îngrãdesc dreptul terţului vãtãmat printr-un act administrativ unilateral de a ataca în justiţie acel act, termenul de introducere atât a plângerii prealabile, cât şi a acţiunii în contencios administrativ fiind calculat prin raportare la momentul emiterii actului administrativ. Astfel, terţul se aflã într-o situaţie discriminatorie faţã de beneficiarul actului administrativ, cãruia îi este comunicat, în timp ce, pentru un terţ, momentul producerii vãtãmãrii poate avea loc şi sã fie efectiv cunoscut dupã împlinirea termenului de 6 luni sau un an calculat de la data emiterii actului.
Reprezentantul Ministerului Public apreciazã cã textele legale criticate urmãresc instituirea şi menţinerea securitãţii şi stabilitãţii raporturilor juridice intrate în circuitul civil şi nu sunt de naturã a îngrãdi dreptul constituţional de acces liber la justiţie. Dimpotrivã, exercitarea dreptului pretins a fi încãlcat este asiguratã pe douã cãi, atât prin procedura plângerii prealabile, cât şi pe calea controlului judecãtoresc. Sub acest aspect, dispoziţiile atacate reprezintã chiar transpunerea în planul legii organice a prevederilor art. 52 alin. (1) din Constituţie, care garanteazã dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. În consecinţã, pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, invocând şi <>Decizia nr. 382/2007 prin care Curtea Constituţionalã a respins o excepţie cu acelaşi obiect şi cu aceeaşi motivare ca şi în cauza de faţã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 martie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 4.645/100/2006, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) şi ale <>art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepţia a fost ridicatã de Adela Coman într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsã acţiunea în anulare a unei autorizaţii de construire.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale menţionate încalcã principiul egalitãţii în drepturi, liberul acces la justiţie şi dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, prevãzute de art. 16, art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 52 din Constituţie. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 53 din aceasta, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. În acest sens, aratã cã <>art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este neconstituţional, întrucât instituie un termen de cel mult un an în care persoanele vãtãmate în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege se pot adresa instanţei şi care începe sã curgã "de la data emiterii actului administrativ atacat", în condiţiile în care vãtãmarea acestora se poate produce la date diferite, dupã cum s-a luat efectiv la cunoştinţã de aceasta. Subiectul de drept al actului administrativ unilateral, astfel cum acest act este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din legea criticatã, devine privilegiat faţã de terţul vãtãmat într-un drept al sãu ori într-un interes legitim prin acel act administrativ, întrucât primul cunoaşte efectele actului încã din momentul emiterii lui, în timp ce, pentru un terţ, momentul producerii vãtãmãrii poate avea loc şi sã fie efectiv cunoscut dupã împlinirea termenului de un an calculat de la data emiterii lui. În reglementarea anterioarã în materie, respectiv <>Legea nr. 29/1990 , cererea adresatã instanţei se putea introduce în cel mult un an calculat de la data comunicãrii (luãrii la cunoştinţã) a actului administrativ a cãrui anulare se cerea, fãrã a exista, deci, o inegalitate între persoanele vãtãmate prin acel act şi fãrã a fi atinse drepturile lor procedurale.
În concluzie, condiţia impusã de legiuitor prin textul <>art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 , privind calcularea termenului "de la data emiterii actului", atrage o inegalitate în faţa legii a cetãţenilor vãtãmaţi prin acte administrative adresate altui subiect de drept, cu consecinţa directã a încãlcãrii dispoziţiilor constituţionale indicate.
Autorul excepţiei apreciazã, de asemenea, cã argumentele invocate în susţinerea neconstituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile şi prevederilor art. 7 alin. (7), sub aspectul momentului de la care curge calculul termenului de 6 luni, pentru îndeplinirea procedurii prealabile, care este un termen de prescripţie. Astfel, modalitatea de calcul al acestui termen de la data emiterii actului acordã beneficiarului unui act emis de o autoritate publicã cu încãlcarea legii protecţia deplinã a legii şi restrânge drepturile cetãţenilor care au luat cunoştinţã de act dupã 6 luni de la emiterea lui, plângerea prealabilã ca act procedural prealabil fiind deja prescrisã.
În consecinţã, autorul solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) şi ale <>art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 , subliniind faptul cã aspectul nou supus atenţiei instanţei de contencios constituţional este cel al momentului impus pentru calcularea termenului imperativ de introducere de cãtre terţ a acţiunii în contencios administrativ - "de la data emiterii actului" -, şi nu cel al duratei termenului de un an stabilit pentru aceasta, tratat deja în jurisprudenţa Curţii în materie. Aratã cã, prin <>Decizia nr. 647/2006 , Curtea Constituţionalã a constatat neconstituţionalitatea art. 4 alin. (3) din aceeaşi lege, având în vedere argumente de natura celor invocate în susţinerea prezentei excepţii.
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal se limiteazã la a sesiza Curtea Constituţionalã cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, "iar faţã de faptul cã excepţia este ridicatã de una din pãrţi" apreciazã cã "instanţa este obligatã doar la opinie, care este de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate invocate".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Textele de lege criticate, prin aceea cã instituie termene şi momentul de la care încep sã curgã, nu contravin dreptului de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil. Aceste reglementãri se aplicã deopotrivã tuturor persoanelor care se considerã vãtãmate prin actul administrativ şi vor sã-l atace, astfel încât nu se poate susţine cã înfrâng principiul constituţional al egalitãţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1). În plus, prevederile criticate sunt în concordanţã cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, potrivit cãrora competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã se stabilesc prin lege. Or, prin <>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , Curtea Constituţionalã a stabilit cã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, ca şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, însã în formele şi în modalitãţile instituite de lege. De asemenea, textele de lege criticate au mai fost examinate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, de exemplu prin Deciziile nr. 534/2006 şi nr. 123/2006, prin care Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acestea nu contravin principiului egalitãţii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã, în mãsura în care normele supuse controlului de constituţionalitate se aplicã în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã de ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare. Dispoziţiile art. 7 alin. (7) şi ale <>art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 reprezintã tocmai o valorificare în plan legislativ a prevederilor art. 21 alin. (1) şi ale art. 52 din Constituţie, condiţiile şi limitele exercitãrii dreptului persoanei vãtãmate de o autoritate publicã fiind cele stabilite prin lege organicã, potrivit textului fundamental invocat.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (7) şi ale <>art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au urmãtorul conţinut:
Art. 7. - Procedura prealabilã: "(7) Plângerea prealabilã în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevãzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie."
Dispoziţiile alin. (1) al art. 7, la care textul citat face trimitere, prevãd un termen de 30 de zile în care persoana care se considerã vãtãmatã într-un drept al sãu sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie sã solicite autoritãţii publice emitente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia; termenul curge de la data comunicãrii actului.
Art. 11. - Termenul de introducere a acţiunii: "(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusã şi peste termenul prevãzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului."
Potrivit prevederilor art. 11 alin. (1), cererile prin care se solicitã anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni ce curge fie de la data primirii rãspunsului la plângerea prealabilã sau, dupã caz, data comunicãrii refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii, fie de la data expirãrii termenului legal de soluţionare a cererii, fãrã a depãşi termenul de un an prevãzut la alin. (2), fie de la data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 - "Egalitatea în drepturi", art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 52 care reglementeazã dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, în esenţã, critica de neconstituţionalitate priveşte momentul de la care se calculeazã termenul de 6 luni în care terţul care se considerã vãtãmat prin-un act administrativ unilateral adresat altui subiect de drept se poate adresa autoritãţii publice emitente cu plângere prealabilã - astfel cum reglementeazã <>art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 -, precum şi momentul de la care curge termenul de un an în care terţul poate introduce acţiune în contencios administrativ împotriva respectivului act vãtãmãtor - prevãzut de art. 11 alin. (2) din lege. În opinia autorului excepţiei, acest moment, fiind raportat la data emiterii actului administrativ atacat, pune terţul într-o situaţie nefavorabilã faţã de destinatarul actului, care beneficiazã de aceleaşi drepturi, cu diferenţa, însã, cã acesta din urmã are cunoştinţã de existenţa actului încã de la data emiterii lui, pe când terţul nu are aceastã posibilitate, el având cunoştinţã despre acel act numai la o datã ulterioarã, eventual ca urmare a sesizãrii efectelor vãtãmãtoare pe care acesta le produce.
Analizând textele de lege criticate şi dispoziţiile <>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 în ansamblul lor, raportate la prevederile din Constituţie pretins a fi încãlcate, Curtea constatã cã excepţia de neconstituţionalitate urmeazã a fi respinsã pentru urmãtoarele argumente:
Dispoziţiile art. 52 din Constituţie garanteazã dreptul persoanei vãtãmate într-un drept al sãu ori într-un interes legitim, de o autoritate publicã, printr-un act administrativ sã obţinã recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. Totodatã, potrivit textului constituţional, condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã. Acest principiu constituţional este preluat în conţinutul normativ al <>art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu o formulare asemãnãtoare. Mai mult, alin. (2) al <>art. 1 din Legea nr. 554/2004 menţioneazã cã se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vãtãmatã într-un drept al sãu sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".
Cât priveşte exercitarea efectivã a dreptului persoanei vãtãmate într-un drept al sãu sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral al autoritãţii publice pentru a obţine revocarea, în tot sau în parte, a actului, <>art. 7 din Legea nr. 554/2004 reglementeazã procedura prealabilã, reprezentatã de exercitarea recursului graţios sau ierarhic, specific contenciosului administrativ, iar art. 11 din aceasta instituie termenul de introducere a acţiunii la instanţa de contencios administrativ prin care se solicitã anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate.
Regula în ceea ce priveşte procedura specificã plângerii prealabile este prevãzutã de art. 7 alin. (1) din lege, potrivit cãruia "persoana care se considerã vãtãmatã (...) trebuie sã solicite autoritãţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicãrii actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
Prin excepţie, potrivit alin. (7) al art. 7 din lege, în cazul actelor administrative unilaterale, plângerea prealabilã se poate introduce, pentru motive temeinice, şi dupã expirarea termenului de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
Atât alin. (1), cât şi alin. (7) al art. 7 se adreseazã persoanei care a fost vãtãmatã direct prin actul administrativ.
În ce priveşte situaţia terţului vãtãmat printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, aceasta este reglementatã în alin. (3) al aceluiaşi articol, potrivit cãruia: "este îndreptãţitã sã introducã plângere prealabilã şi persoana vãtãmatã într-un drept al sãu sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţã, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevãzut de alin. (7)".
Aşadar, în lege, la art. 7 alin. (1) s-a prevãzut un termen de 30 de zile de la data comunicãrii actului pentru exercitarea procedurii prealabile, iar în art. 7 alin. (7) s-a prevãzut cã în cazul actelor administrative unilaterale, pentru motive temeinice, se poate introduce plângerea prealabilã şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
În situaţia prevãzutã la art. 7 alin. (3) din lege, termenul de 6 luni curge de la momentul când persoana vãtãmatã a luat cunoştinţã de existenţa actului care i-a vãtãmat dreptul sau interesul, în limitele termenului de 6 luni, care curge de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este un termen de prescripţie, care, în condiţiile legii, va putea fi întrerupt, suspendat sau se va putea recurge la repunerea în termen.
Având în vedere cele expuse, Curtea constatã cã susţinerile de neconstituţionalitate, referitoare la încãlcarea, prin art. 7 alin. (7) şi <>art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 , a prevederilor constituţionale ale art. 16, art. 21 alin. (1) şi (2), ale art. 52 şi ale art. 53, nu sunt întemeiate.
Terţul vãtãmat într-un drept sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept nu se aflã într-o stare de discriminare negativã faţã de beneficiarul actului, deoarece momentul de la care începe sã curgã termenul de 6 luni pentru introducerea plângerii prealabile, respectiv de un an pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ, este raportat în funcţie de situaţia diferitã în care aceştia se aflã. Astfel, potrivit <>art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , pentru terţul vãtãmat, termenul curge din momentul la care acesta a luat cunoştinţã, pe orice cale, de existenţa actului administrativ vãtãmãtor, dar fãrã a depãşi 6 luni de la data emiterii actului, în timp ce persoana vãtãmatã printr-un act administrativ şi beneficiar, totodatã, al acestuia, are dreptul de a introduce plângerea prealabilã în termen de 30 de zile de la data comunicãrii actului, ca regulã, sau de 6 luni, ca excepţie, sub condiţiile cerute de art. 7 alin. (7). Termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ este, ca regulã, de 6 luni, iar, ca excepţie, pentru motive temeinice, de un an de la data emiterii actului, potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) din legea criticatã.
Cât priveşte limitele legale impuse pentru exercitarea dreptului la acţiune, şi anume termenul de 6 luni sau de un an de la data emiterii actului, acestea reprezintã mãsuri de protecţie a stabilitãţii şi securitãţii raporturilor juridice create şi a efectelor actelor administrative, acestea fiind, totodatã, termene rezonabile în cadrul cãrora persoanele interesate au posibilitatea de a acţiona, în condiţiile legii.
Atât prin <>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut cã stabilirea unor condiţionãri pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încãlcare a dreptului de liber acces la justiţie şi la un proces echitabil. Potrivit jurisprudenţei Curţii de la Strassbourg, instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedurã, termenele de prescripţie şi cele de decãdere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de naturã a încãlca art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
De altfel, contrar susţinerilor autorului excepţiei, potrivit cãrora critica sa de neconstituţionalitate vizeazã un aspect nou, care nu a fost analizat pânã în prezent în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, este de subliniat cã atât problema termenelor specifice procedurii prealabile şi celei propriu-zise din faţa instanţei judecãtoreşti, reglementate prin <>Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cât şi a momentului de la care acestea încep sã se calculeze pentru fiecare categorie dintre subiectele de drept prevãzute de lege, au mai fost examinate de Curtea Constituţionalã, prin raportare la acelaşi critici de neconstituţionalitate, în acest sens fiind <>Decizia nr. 531 din 31 mai 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 19 iunie 2007. Or, pentru identitate de raţiune, cele statuate în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
<>Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 14 noiembrie 2006, invocatã de autorul excepţiei, prin care s-a constatat cã prevederile <>art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale nu are relevanţã pentru cauza de faţã.
O eventualã reconsiderare a reglementãrii privind poziţia în cadrul procedurii prealabile a persoanei care, fãrã a fi destinatarul sau beneficiarul unui act administrativ cu caracter individual, este vãtãmatã în drepturile sau în interesele sale legitime prin acel act, precum şi calificarea termenului în care trebuie formulatã plângerea prealabilã, prin compararea cu termenele de introducere a acţiunii la instanţa competentã, nu poate fi realizatã pe calea contenciosului constituţional, fiind o problemã a cãrei examinare şi soluţionare revine, în exclusivitate, legiuitorului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) şi ale <>art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepţie ridicatã de Adela Coman în Dosarul nr. 4.645/100/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 iunie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
