Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel-Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Şofronea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Unitatea Administrativ- Teritorială Comuna Ocland, judeţul Harghita, în Dosarul nr. 2.160/96/2014 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 277D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate avocatul Alexandru Popescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată. În acest sens, acesta arată că prin textul de lege criticat se restrânge dreptul existent în materia contenciosului administrativ, şi anume dreptul de a exercita o cale devolutivă de atac, fără a exista o justificare obiectivă pentru această restrângere şi fără ca aceasta să se realizeze printr-o lege organică, aşa cum prevede art. 52 alin. (2) din Constituţie. 4. De asemenea, arată că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede posibilitatea atacării aceluiaşi act administrativ pe două căi, respectiv pe cale principală, având calea de atac a recursului, şi pe cale de excepţie, având calea de atac a apelului. Aşa fiind, acelaşi act administrativ şi aceeaşi situaţie juridică beneficiază de două căi de atac diferite, apel sau recurs, în funcţie de calea de contestare a actului, aleasă de reclamant, împrejurare ce conduce la încălcarea art. 16 din Constituţie, creându-se astfel o situaţie de inechitate. 5. Avocatul autoarei excepţiei susţine, totodată, că reglementarea criticată este ambiguă şi nu întruneşte exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii, sens în care apreciază că noua concepţie asupra recursului în materia contenciosului administrativ se impune a fi reanalizată în acord cu regulile de interpretare a normelor juridice. 6. În fine, consideră că art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 impietează asupra dreptului părţii la un proces echitabil, întrucât aceasta nu poate critica hotărârile anterior pronunţate în cauză din prisma celui mai important aspect, şi anume acela al temeiniciei lor. În susţinerea argumentelor mai sus expuse, avocatul autoarei excepţiei depune la dosar note de şedinţă. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 219 din 12 aprilie 2016. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 8. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.160/96/2014, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Ocland, judeţul Harghita, cu ocazia judecării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 475 din 18 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Harghita - Secţia civilă. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine neconstituţionalitatea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 "prin care se modifică în substanţă calea de atac în contencios administrativ, dintr-o cale extrem de permisivă (ce facilita analiza cauzei sub toate aspectele, în virtutea fostelor prevederi ale art. 304^1 din vechiul Cod de procedură civilă, chiar şi în cazul unui recurs nemotivat), într-o cale de atac prohibitivă, limitată la stricte motive de nelegalitate şi, în plus, subsidiară unui singur grad devolutiv de jurisdicţie." În esenţă, susţine că este inadmisibil ca o normă juridică dintr-o lege ordinară, respectiv art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, să modifice Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În acest sens, arată că importanţa contenciosului administrativ în cadrul ordinii de drept a fost recunoscută de legiuitor la nivel constituţional, art. 52 alin. (2) din Legea fundamentală statuând faptul că limitarea dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ de a obţine recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei, poate fi făcută doar prin lege organică. Totodată, apreciază că prin prevederile de lege criticate se restrânge dreptul de a exercita o cale devolutivă de atac, care să poată asigura pe deplin un proces echitabil. 10. Autoarea excepţiei susţine, de asemenea, că prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, reglementarea fiind ambiguă, "cu atât mai mult cu cât este ea însăşi rezultatul raportării unei norme juridice de trimitere la altă normă juridică de trimitere", în sensul că art. 7 alin. (3) se raportează la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, context în care subliniază faptul că acest procedeu legislativ este nerecomandat de art. 50 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care prevede că "Nu poate fi făcută, de regulă, o trimitere la o altă normă de trimitere." 11. S-a mai susţinut, totodată, că răspunderea din speţa dedusă judecăţii este similară celei din materie penală, astfel că trebuie aplicate aceleaşi garanţii legale pe care statul le oferă în domeniul penal, respectiv recursul efectiv şi dublul grad de jurisdicţie, exigenţe care nu sunt satisfăcute de reglementarea legală criticată. În fine, subliniază faptul că prin limitarea căilor de atac în materie de contencios administrativ la recurs, ce poate fi exercitat strict în condiţiile limitative prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este evident că nu se poate exercita o cale de atac efectivă care să poată analiza justeţea soluţiei sub toate aspectele, inclusiv sub aspectul temeiniciei. 12. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014 şi Decizia nr. 141 din 12 martie 2015. În ceea ce priveşte susţinerea privind încălcarea art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, instanţa de judecată observă faptul că art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 nu modifică Legea nr. 554/2004, ci menţine calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele de fond în materia contenciosului administrativ, respectiv reglementarea din cuprinsul art. 20 din Legea nr. 554/2004. Arată, totodată, că în cauză nu s-au dispus sancţiuni contravenţionale pentru a putea fi asimilată materia de faţă domeniului penal, ci măsuri administrative în sarcina ordonatorului principal de credite al comunei Ocland, nefiind, în consecinţă, aplicabilă garanţia prevăzută de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014 şi Decizia nr. 141 din 12 martie 2015. De asemenea, referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, învederează faptul că, prin Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011, Curtea a reţinut că dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat numai în materie penală (nu şi în cauzele de natură administrativă), potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi aici putând fi instituite, însă, unele excepţii de la această regulă. În final, Guvernul precizează că Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost adoptată în condiţiile prevăzute de art. 76 alin. (1) din Constituţie pentru adoptarea legilor organice, cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. În redactarea sa, art. 7 prevede: "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este «definitivă», de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este «supusă recursului» sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică în materie de contencios administrativ şi fiscal, inclusiv în materia azilului." 18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul intern şi internaţional, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 52 alin. (2) referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. k) referitoare la legiferare, art. 76 privind adoptarea legilor şi ale art. 140 referitoare la Curtea de Conturi. De asemenea, apreciază a fi încălcate şi dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată din Codul de procedură civilă a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare. În acest sens sunt Decizia nr. 219 din 12 aprilie 2016*) referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014**) referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi Decizia nr. 141 din 12 martie 2015***) referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a celor ale art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, decizii prin care Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.────────── *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 219 din 12 aprilie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 17 iunie 2016. **) Decizia Curţii Constituţionale nr. 747 din 16 decembrie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015. ***) Decizia Curţii Constituţionale nr. 141 din 12 martie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 7 mai 2015.────────── 20. În esenţă, Curtea constată că, şi în speţa de faţă, autoarea excepţiei deduce neconstituţionalitatea reglementării legale criticate din perspectiva faptului că în materia contenciosului administrativ hotărârile primei instanţe pot fi atacate numai cu recurs, şi doar pentru motive de nelegalitate, nu şi pentru motive de netemeinicie, astfel încât recursul nu mai este o cale de atac cu caracter devolutiv şi nu mai reprezintă o cale de atac eficientă şi efectivă. În acest context, Curtea subliniază că în vechea reglementare a Codului de procedură civilă, în art. 304 din acest act normativ, se prevedea că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în anumite situaţii, expres şi limitativ prevăzute de lege, numai pentru motive de nelegalitate, iar la art. 304^1 din acelaşi cod, se stipula faptul că "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele". Ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură civilă din 1865, soluţia legislativă cuprinsă în art. 304^1 a fost eliminată, critica autoarei excepţiei din prezenta cauză fiind motivată din prisma acestui eveniment legislativ, având în vedere faptul că în noua reglementare nu se mai regăseşte corespondentul art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865. Autoarea excepţiei este nemulţumită de faptul că se ajunge în situaţia ca în materia contenciosului administrativ, prin recursul formulat, să poată fi invocate numai motivele de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă, hotărârea atacată putând fi analizată numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie. 21. În contextul criticilor astfel formulate, Curtea a reţinut faptul că natura juridică a recursului în sistemul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti a cunoscut modificări de-a lungul timpului, recursul fiind considerat uneori o cale de atac ordinară, alteori, deşi considerat o cale extraordinară de atac, el putea fi exercitat şi pentru motive de netemeinicie a hotărârii, pentru ca în prezent, în noua reglementare a acestei instituţii juridice, recursul să fie calificat ca fiind o cale extraordinară de atac, exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Prin prevederile art. 488 din Codul de procedură civilă, care consacră motivele de casare ale unor hotărâri judecătoreşti, legiuitorul a acordat o eficienţă sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă. Astfel, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele, conform art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865, noile norme nu mai prevăd nicio excepţie de la regula mai sus amintită. 22. Curtea a reţinut că, aşa cum prevede art. 2 din Codul de procedură civilă, acest act normativ constituie procedura de drept comun în materie civilă, dispoziţiile acestui cod aplicându-se şi în alte materii reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii contrare. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, a fost modificată doar parţial procedura contenciosului administrativ, reglementată prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, tocmai pentru a se asigura eficienţa noilor dispoziţii procedurale, urmând ca, în măsura în care dispoziţiile legii speciale nu conţin anumite dispoziţii din Codul de procedură civilă, acestea să fie complinite cu prevederile codului. După adoptarea noului Cod de procedură civilă, în materia contenciosului administrativ este menţinut sistemul dublului grad de jurisdicţie, respectiv instanţele de fond care soluţionează litigiile de contencios administrativ sunt, după caz, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor sau ale curţilor de apel, fiind menţinută, de asemenea, prin prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele de fond. Ca atare, şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, recursul împotriva hotărârii instanţei de fond se exercită în condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termen de 15 zile de la comunicare, acesta fiind suspensiv de executare. 23. Curtea a reţinut, aşadar, că în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunţate în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului. Norma specială cuprinsă în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a rămas aplicabilă şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, situaţie reglementată expres în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, potrivit căreia, în materia contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi în materia azilului, nu este prevăzută calea de atac a apelului. Prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în Codul de procedură civilă, în contenciosul administrativ, recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, aşadar hotărârea pronunţată în primă instanţă, potrivit legii contenciosului administrativ, deşi nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare. În cazul admiterii recursului, instanţa casează sentinţa şi rejudecă procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă este permisă o singură dată în cursul unui proces, în două cazuri expres şi limitativ prevăzute în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, şi anume atunci când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului. Nu se poate dispune casarea cu trimitere dacă judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, în acest caz urmând ca instanţa de recurs să caseze sentinţa şi să rejudece litigiul în fond. 24. În jurisprudenţa sa, spre exemplu fiind Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, Curtea a reţinut că "legiuitorul are îndreptăţirea constituţională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea căilor de atac." De asemenea, Curtea a observat că, în materia contenciosului administrativ, "spre deosebire de dreptul comun unde hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel cu toate consecinţele care decurg din aceasta, [...] potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, legiuitorul a optat pentru menţinerea căii de atac a recursului, şi nu pentru înlocuirea acestuia cu calea de atac a apelului. În lumina noului Cod de procedură civilă, recursul în materia contenciosului administrativ este esenţialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului. Aşadar, ca urmare a acestei excluderi, hotărârile primei instanţe date în litigiile de contencios administrativ rămân a fi supuse în continuare recursului." 25. Referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, fapt ce nu conduce la o nouă judecată în fond, ci este o cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, prin Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, şi a reţinut că "dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi aici putând fi instituite, însă, unele excepţii de la această regulă". 26. În acelaşi sens, este şi Decizia nr. 491 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 13 iunie 2008, prin care Curtea, analizând o critică referitoare la lipsa posibilităţii de a declara şi calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanţei de contencios administrativ, a reţinut că "este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Niciun text din Constituţie nu garantează dreptul la două grade de jurisdicţie. Chiar şi reglementările internaţionale în domeniul drepturilor omului, respectiv art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicţie exclusiv în materie penală, nu şi în cauzele de natură administrativă." 27. De altfel, în jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia nr. 423 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 septembrie 2014, Curtea a statuat că "Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii." Ca atare, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înţeles să restrângă accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Ocland, judeţul Harghita, în Dosarul nr. 2.160/96/2014 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
