Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 630 din 14 iunie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, in ansamblul sau si, in mod special, ale art. 19, art. 21, art. 23, art. 24 si art. 34 din aceasta
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 583 din 16 august 2012
Petre Lăzăroiu - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în ansamblul său şi, în mod special, ale prevederilor art. 19, art. 21, art. 23, art. 24 şi art. 34 din aceasta, excepţie ridicată de Andrei Staicu în Dosarul nr. 14.602/325/2007 al Judecătoriei Timişoara şi care constituie obiectul Dosarului nr. 24D/2012 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 ianuarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 14.602/325/2007, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în ansamblul său, cu referire specială la prevederile art. 19, art. 21, art. 23, art. 24 şi art. 34 din aceasta, excepţie ridicată de Andrei Staicu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii. Actul de sesizare a fost înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. 107 din 10 ianuarie 2012, dată la care a fost constituit Dosarul nr. 24D/2012.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate încalcă prezumţia de nevinovăţie, nesocotesc dreptul la apărare şi egalitatea în faţa legii. În ceea ce priveşte prezumţia de nevinovăţie, arată că este încălcată prin aceea că agentul constatator constată săvârşirea faptei şi aplică sancţiunea fără a da posibilitatea contravenientului să îşi susţină nevinovăţia, mai ales că este posibil ca procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei să fie încheiat atât în lipsa contravenientului, cât şi a vreunui martor. În acelaşi sens, susţine că, în faţa instanţei, persoana care se prezumă a fi vinovată este nevoită să-şi probeze nevinovăţia, deşi această obligaţie ar trebui să revină celui ce impută contravenientului săvârşirea unei fapte ilicite. Mai arată că actul întocmit de agentul constatator se bucură de prezumţia de legalitate.
Judecătoria Timişoara apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că atribuirea de competenţe organului constatator în sfera constatării faptelor contravenţionale şi aplicării sancţiunilor nu contravine principiilor consacrate constituţional, atât timp cât prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 permit persoanei interesate să se adreseze justiţiei şi să îi fie respectate garanţiile procesuale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.274 din 8 octombrie 2009, nr. 1.142 din 15 septembrie 2009, nr. 922 din 23 iunie 2009, nr. 555 din 14 aprilie 2009, nr. 429 din 26 martie 2009, nr. 338 din 17 martie 2009, nr. 167 din 10 februarie 2009, nr. 99 din 20 ianuarie 2009, nr. 69 din 15 ianuarie 2009 şi nr. 65 din 15 ianuarie 2009, respectiv nr. 1.041 din 9 octombrie 2008, nr. 787 din 3 iulie 2008, nr. 759 din 24 iunie 2008, nr. 750 din 24 iunie 2008, nr. 519 din 8 mai 2008, nr. 299 din 11 martie 2008 şi nr. 216 din 28 februarie 2008.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, şi, în mod special, ale art. 19, art. 21, art. 23, art. 24 şi art. 34 din aceasta, texte care, la data ridicării excepţiei, aveau următorul conţinut:
- Art. 19: "(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia.
(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod."
- Art. 21: "(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.
(2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.
(3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal."
- Art. 23: "(1) În cazul în care prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă şi există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal.
(2) Dacă nu există tarif de evaluare a pagubei persoana vătămată îşi va putea valorifica pretenţiile potrivit dreptului comun."
- Art. 24: "(1) Persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii. În toate situaţiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării şi va lua în privinţa lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal.
(2) În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.
(3) Agentul constatator are obligaţia să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă."
- Art. 34: "(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.
(2) Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii."
Prin art. IX din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, în cuprinsul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a fost introdusă sintagma "dacă prin lege nu se prevede altfel", restul articolului rămânând identic cu cel de la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, astfel încât Curtea urmează a se pronunţa asupra acestui text de lege în forma modificată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege ce formează obiect al acesteia contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 16 - "Egalitatea în drepturi", art. 23 alin. (11) care consacră principiul respectării prezumţiei de nevinovăţie şi art. 24 - "Dreptul la apărare".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textele criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi ordonanţa în ansamblul său, au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, cu motivări asemănătoare şi prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale ca şi în cauza de faţă.
Astfel, în ceea ce priveşte sarcina probei în procedura reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, că "procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. [...] Instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei".
Totodată, prin Decizia nr. 495 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 17 iunie 2010, Curtea a reţinut că, pe tot parcursul soluţionării plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, contravenientul poate să îşi exercite fără nicio restricţie dreptul la apărare. Totodată, instanţa competentă să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparţine celui care afirmă ceva în instanţă, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenţie.
Întrucât în cauza de faţă nu au fost evidenţiate elemente noi care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, îşi menţin valabilitatea atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată prin deciziile menţionate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor în ansamblul său, şi, în mod special, ale art. 19, art. 21, art. 23, art. 24 şi art. 34 din aceasta, excepţie ridicată de Andrei Staicu în Dosarul nr. 14.602/325/2007 al Judecătoriei Timişoara.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2012.
PREŞEDINTE,
PETRE LĂZĂROIU
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
