Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 63 din 2 aprilie 1997 referitoare la constitutionalitatea Hotaririi Senatului nr. 11 din 13 martie 1997 pentru adoptarea exceptiei invocate de domnul senator Nistor Badiceanu cu privire la imunitatea parlamentara a domnului senator Corneliu Vadim Tudor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 9 aprilie 1997
Un numãr de 43 de senatori, şi anume: Vasile Ion, Doru Ioan Taracila, Teodor Viorel Melescanu, Ghiorghi Prisacaru, Ion Solcanu, Octav Cozmanca, Liviu Maior, Ilie Aurel Constantin, Virgil Popescu, Mihai Petrescu, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Avram, Marin Predila, Victor Apostolache, Constantin Sava, Alexandru-Radu Timofte, Ilie Platica-Vidovici, Viorel Ştefan, Mihai Matetovici, Sergiu Chiriacescu, Emil Dima, Virgil Popa, Doru Gaita, Marcu Burtea, Octavian Opris, Nicolae Sersea, Ion Bold, Gheorghe Dumitrascu, Dan Stelian Marin, Dumitru Badea, Ion Carciumaru, Niculae Patru, Gheorghe Bunduc, Florea Preda, Vasile Dobrescu, Victor Fuior, Justin Tambozi, Ioan Ardelean, Costica Ciurtin, Augustin Crecan, Haralambie Cotarcea, Nelu Badea, Ion Minzina, au sesizat Curtea Constituţionalã la data de 18 martie 1997, solicitind invalidarea ca neconstitutionala a procedurii prin care s-a adoptat <>Hotãrîrea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997 , precum şi conţinutul acestei hotãrîri, pentru urmãtoarele motive:
- procedura de adoptare a hotãrîrii ce face obiectul sesizãrii incalca prevederile art. 67 şi 69 din Constituţie, precum şi ale art. 145 din Regulamentul Senatului;
- prin validarea sa ca senator, la data de 27 noiembrie 1996, domnul Corneliu Vadim Tudor a obţinut un nou mandat parlamentar; de aceea Hotãrîrea Senatului din 24 aprilie 1996 incalca prevederile art. 60 din Constituţie şi ale art. 160 din Regulamentul Senatului, deoarece, prin aceasta hotãrîre, s-a decis ca mãsura ridicãrii imunitatii parlamentare, luatã în legislatura anterioarã, prin Hotãrîrea Senatului nr. 13 din 24 aprilie 1996, se aplica în ce priveşte mandatul actual;
- s-au eludat prevederile art. 149 din Regulamentul Senatului, potrivit cãrora ridicarea imunitatii se adopta cu o majoritate de doua treimi din numãrul senatorilor prezenţi.
În concluzie, se susţine ca prin felul în care s-a adoptat hotãrîrea s-a modificat implicit Regulamentul Senatului cu privire la ridicarea imunitatii parlamentare.
În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, s-a solicitat preşedintelui Senatului sa comunice punctul de vedere al Biroului permanent.
În punctul de vedere al Biroului permanent se arata ca <>Hotãrîrea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997 nu a avut ca obiect ridicarea imunitatii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor, ci excepţia invocatã de domnul senator Nistor Badiceanu, în sensul ca Hotãrîrea Senatului nr. 13 din 24 aprilie 1996 îşi produce efectele pînã la soluţionarea definitiva a proceselor penale pentru care prin acea hotãrîre se ridicase imunitatea parlamentarã. De aceea se considera ca sînt aplicabile dispoziţiile constituţionale cu privire la adoptarea hotãrîrilor senatului şi nu cele referitoare la ridicarea imunitatii parlamentare. În legatura cu sesizarea grupului de senatori se arata ca, întrucît, potrivit art. 144 lit. b) din Constituţie, competenta Curţii este strict limitatã numai la controlul constituţionalitãţii regulamentelor parlamentare, controlul constituţionalitãţii <>Hotãrîrii nr. 11 din 13 martie 1997 excede acestei competente. De altfel, se arata ca hotãrîrea a fost adoptatã cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţie şi art. 110 lit. c) din Regulamentul Senatului, referitoare la cvorumul şi majoritatea necesare pentru adoptarea de hotãrîri.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd sesizarea grupului de senatori, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, raportul judecãtorului-raportor, precum şi <>Hotãrîrea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997 , raportatã la prevederile Constituţiei, retine urmãtoarele:
Ministrul justiţiei, cu adresele nr. 305/C/1997 şi nr. 306/C/1997, a solicitat ridicarea imunitatii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor pentru infracţiunile de calomnie, prevãzute de art. 206 din Codul penal, impotriva pãrţilor vãtãmate menţionate în aceste cereri, Comisia juridicã de numiri, disciplina, imunitãţi şi validari, prin raportul prezentat Senatului, nu a fost de acord cu aprobarea acestor cereri.
În şedinţa Senatului din 13 martie 1997, avînd ca ordine de zi dezbaterea referitoare la cererile de ridicare a imunitatii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor, s-a admis excepţia invocatã de domnul senator Nistor Badiceanu, adoptindu-se <>Hotãrîrea nr. 11 din 13 martie 1997 . Prin aceasta hotãrîre s-a stabilit ca cererile înaintate de ministrul justiţiei nu au obiect, întrucît, în privinta infracţiunilor pentru care s-au formulat aceste cereri, imunitatea parlamentarã a domnului senator Corneliu Vadim Tudor a fost ridicatã prin Hotãrîrea Senatului nr. 13 din 24 aprilie 1996, hotãrîre care îşi produce efectele pînã la soluţionarea definitiva a proceselor penale respective.
Asa cum se precizeazã în punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, dosarele penale avute în vedere la adoptarea <>Hotãrîrii nr. 11 din 13 martie 1997 , care au fãcut obiectul cererilor de ridicare a imunitatii formulate de ministrul justiţiei, fac parte din cele pentru care imunitatea parlamentarã fusese ridicatã anterior prin Hotãrîrea nr. 13 din 24 aprilie 1996. În mod concret, cererile ministrului justiţiei priveau dosarele nr. 67/P/Sp/1995 şi 69/P/Sp/1995 ale Parchetului General de pe lîngã Curtea Suprema de Justiţie, referitoare la mai multe infracţiuni de calomnie prin unele articole publicate în revista "România Mare".
În legatura cu obiectul sesizãrii, Curtea retine ca imunitatea parlamentarã, într-un regim parlamentar, democratic şi pluralist, este indisolubil legatã de instituţia mandatului reprezentativ. De aceea imunitatea parlamentarã a fost consacratã prin art. 69 din Constituţie, potrivit cãruia reţinerea, arestarea, percheziţionarea sau trimiterea în judecata a unui parlamentar se poate face numai cu încuviinţarea Camerei din care acesta face parte. Imunitatea reprezintã, astfel, un mijloc de protecţie a parlamentului impotriva pericolului de a fi supus represiunii penale ori contravenţionale, în mod abuziv sau sicanator, ca urmare a atitudinii sale politice, asigurindu-i independenta, sub aspect juridic, în exercitarea mandatului încredinţat de corpul electoral. Ca urmare, imunitatea parlamentarã nu constituie un drept subiectiv, ci are caracter imperativ, fiind o garanţie constituţionalã a mandatului reprezentativ, deci a opţiunii electoratului prin votul cãruia acest mandat a fost încredinţat. În acest sens se justifica şi dispoziţiile regulamentare ce impun ridicarea imunitatii cu o majoritate calificatã. În consecinta rezulta ca: ridicarea imunitatii priveşte exclusiv faptele în considerarea cãrora s-a adoptat o asemenea mãsura; o data cu încetarea mandatului înceteazã şi imunitatea a cãrui protecţie o asigura; unui nou mandat îi corespunde o noua imunitate, ceea ce ar presupune ridicarea ei potrivit dispoziţiilor regulamentare, nu constatarea ridicãrii imunitatii într-un mandat anterior.
Raportind cele arãtate la <>Hotãrîrea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997 , se constata ca principalele aspecte referitoare la constituţionalitatea acestei hotãrîri sînt urmãtoarele:
- dacã efectele ridicãrii imunitatii unui mandat expirat, deci a unei imunitãţi care a încetat, pot fi aplicate şi asupra imunitatii în funcţiune, corespunzãtoare unui nou mandat; în cererea nr. 306/C/1997 de ridicare a imunitatii, formulatã de ministrul justiţiei, se mentiona ca, întrucît domnul Corneliu Vadim Tudor a fost reales în Senat, pentru trimiterea sa în judecata este necesarã ridicarea imunitatii parlamentare, chiar dacã dosarul penal la care se referea acea cerere fusese avut în vedere la ridicarea imunitatii parlamentare în legislatura expiratã; Senatul nu a fost de acord cu acest punct de vedere şi a decis ca efectele hotãrîri anterioare, privind imunitatea unui mandat expirat, se aplica şi imunitatii în funcţiune a mandatului actual; rezulta deci ca, în conceptia acestei hotãrîri, efectele hotãrîrii anterioare nu s-ar putea aplica fãrã aprobarea Senatului, cu atît mai mult cu cît dintre infracţiunile de care era invinuit domnul senator Corneliu Vadim Tudor, prevãzute în Hotãrîrea nr. 13 din 24 aprilie 1996, aprobarea s-a dat numai pentru cele menţionate în cererea ministrului justiţiei de ridicare a imunitatii; în consecinta, este necesar a se stabili dacã soluţia adoptatã prin <>Hotãrîrea nr. 11 din 13 martie 1997 nu este doar o modalitate de eludare a procedurii de ridicare a imunitatii parlamentare, mai ales ca a fost aprobatã cu majoritatea simpla, contrar avizului Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitãţi şi validari, precum şi opiniei preşedintelui Senatului, de principiu fiind ca un incident procedural nu poate fi rezolvat decît dupã aceleaşi reguli aplicabile fondului;
- dacã hotãrîrea atacatã are ca efect ridicarea imunitatii mandatului actual, deoarece, în mod expres, în conţinutul acestei hotãrîri, se constata ca cererile de ridicare a imunitatii, formulate de ministrul justiţiei, sînt fãrã obiect, în punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului se precizeazã ca obiectul hotãrîrii respective nu a fost ridicarea imunitatii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor, iar raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitãţi şi validari nu a fost supus dezbaterii şi aprobãrii;
- dacã aprobarea aplicãrii hotãrîrii de ridicare a imunitatii parlamentare din legislatura expiratã are semnificatia ridicãrii imunitatii mandatului actual, în condiţiile în care a existat majoritatea necesarã pentru luarea acestei mãsuri; realizarea majoritãţii respective este urmarea faptului ca, asa cum rezulta din stenograma şedinţei din 13 martie 1997, o parte dintre senatori au pãrãsit lucrãrile, cei rãmaşi intrunind condiţiile de cvorum şi majoritatea regulamentara care ar fi permis ridicarea imunitatii; pãrãsirea şedinţei este contrarã obligaţiilor legate de exercitarea mandatului reprezentativ şi poate avea, ca în cazul de fata, consecinţe contrare scopului urmãrit; numai ca, asa cum s-a arãtat, hotãrîrea adoptatã nu a avut ca scop ridicarea imunitatii, întrunirea majoritãţii sus-menţionate fiind o simpla intimplare; acest aspect intereseazã în ce priveşte legitimitatea constituţionalã a hotãrîrii, spre a se stabili dacã, în funcţie de efectele sale, ea putea fi astfel adoptatã.
Asupra problemelor sus-menţionate Curtea Constituţionalã nu poate decide, întrucît, potrivit art. 144 lit. b) din Constituţie, competenta sa are în mod exclusiv ca obiect controlul constituţionalitãţii regulamentelor parlamentare, atît în ansamblul lor, cît şi a fiecãrei prevederi în parte. În acest sens este jurisprudenta Curţii, asa cum rezulta din decizia nr. 68 din 23 noiembrie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Decizia Plenului nr. 22 din 27 februarie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 7 aprilie 1995 şi Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995.
în consecinta, ţinînd seama de prevederile art. 10 lit. f) şi ale art. 221 din Codul de procedura penalã, potrivit cãrora punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este condiţionatã, printre alte elemente, de autorizarea organului competent, ceea ce presupune, în cazul parlamentarilor, încuviinţarea Camerei din care fac parte, prin ridicarea imunitatii lor parlamentare, revine autoritãţilor judecãtoreşti, în structura prevãzutã de Constituţie, sa stabileascã dacã hotãrîrea adoptatã are semnificatia unei asemenea incuviintari. Aprecierea legalitãţii <>Hotãrîrii Senatului nr. 11 din 13 martie 1997 implica, în mod necesar, stabilirea constituţionalitãţii sale şi a efectelor produse asupra imunitatii parlamentare a mandatului avut în vedere, întrucît orice act al Parlamentului este subordonat Constituţiei, prevederilor regulamentare şi, dupã caz, celor instituite prin lege.
În sesizarea grupului de senatori se susţine ca prin <>Hotãrîrea nr. 11 din 13 martie 1997 s-ar fi modificat Regulamentul Senatului. Este un punct de vedere ce nu poate fi primit, deoarece niciodatã printr-un act de aplicare nu poate fi modificat actul normativ supraordonat, în care actul de aplicare îşi are temeiul juridic. Tocmai pe aceasta se bazeazã posibilitatea sanctionarii ilegalitatii actului de aplicare.
Fata de cele arãtate, potrivit prevederilor art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.b), ale art. 21 şi ale art. 22 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Constata ca soluţionarea sesizãrii formulate de un grup de 43 de senatori, cu privire la <>Hotãrîrea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997 pentru adoptarea exceptiei invocate de domnul senator Nistor Badiceanu cu privire la imunitatea parlamentarã a domnului senator Corneliu Vadim Tudor, nu este de competenta Curţii Constituţionale.
2. Prezenta decizie se comunica Senatului şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 2 aprilie 1997 şi la ea au participat Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Romul Petru Vonica şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
--------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
