Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 629 din 11 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 6 iulie 2010
Tudorel Toader - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 45 alin. (1)-(4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Euromar Impex" - S.R.L. din Daia, judeţul Giurgiu, în Dosarul nr. 2.075/122/2008 al Tribunalului Giurgiu - Secţia civilã.
La apelul nominal se prezintã avocatul Aurel Maticiuc pentru autorul excepţiei. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Având cuvântul pe fond, reprezentantul autorului excepţiei solicitã admiterea acesteia. În acest sens, aratã cã dispoziţiile de lege criticate au ca efect deposedarea nejustificatã şi fãrã despãgubire a unui proprietar care a dobândit un bun imobil cu bunã-credinţã, în condiţii legale. Astfel, are loc o nouã naţionalizare, contrarã prevederilor Legii fundamentale.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, prin <>Decizia nr. 69/2003 , pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 aprilie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 2.075/122/2008, Tribunalul Giurgiu - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 45 alin. (1)-(4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Euromar Impex" - S.R.L. din Daia, judeţul Giurgiu, într-o cauzã civilã având ca obiect anularea unui contract de vânzare-cumpãrare a unui imobil.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 41 şi art. 44 alin. (3) din Constituţie, întrucât, în temeiul lor, sunt anulate contracte de vânzare-cumpãrare încheiate cu bunã-credinţã, în formã autenticã, cu respectarea tuturor condiţiilor de legalitate şi publicitate imobiliarã. Astfel, prin deposedarea nejustificatã şi fãrã despãgubire a unui proprietar care a dobândit un bun imobil cu respectarea tuturor condiţiilor de valabilitate a actelor translative de proprietate, se ajunge practic la o nouã naţionalizare a bunului respectiv. Pentru aceleaşi raţiuni considerã cã este încãlcat şi principiul securitãţii raporturilor juridice legal stabilite între pãrţi.
Tribunalul Giurgiu - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens, aratã cã, potrivit dispoziţiilor art. 126 din Constituţie, legiuitorul este în drept sã reglementeze competenţa instanţelor judecãtoreşti şi sã modifice, pentru viitor, aceste reglementãri, în funcţie de noi raţiuni pe care le are în vedere, în considerarea unor situaţii deosebite. În acest spirit, mãsura prevãzutã de dispoziţiile legale criticate urmãreşte asigurarea celeritãţii actului de justiţie în materia proprietãţii.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 45 alin. (1)-(4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.
Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulatã de autorul acesteia, dar şi încheierea prin care Tribunalul Giurgiu - Secţia civilã a sesizat instanţa de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în realitate, critica de neconstituţionalitate are în vedere doar dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale <>art. 45 din Legea nr. 10/2001 , în redactarea anterioarã modificãrilor aduse acestei legi prin <>art. I pct. 10 şi 12 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009. Prin acest din urmã act normativ, prevederile <>art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au fost modificate, pãstrându-se soluţia legislativã criticatã, în timp ce prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol au fost abrogate, dându-se curs celor constate de Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 98 din 21 martie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 8 mai 2002.
În aceste condiţii, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile <>art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , având în prezent urmãtoarea redactare: "Actele juridice de înstrãinare, inclusiv cele fãcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fãrã titlu valabil, considerate astfel anterior intrãrii în vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt lovite de nulitate absolutã, în afarã de cazul în care actul a fost încheiat cu bunãcredinţã."
Autorul excepţiei considerã cã acest text de lege contravine dispoziţiilor art. 41 şi art. 44 alin. (3) din Constituţie, referitoare la muncã şi protecţia socialã a muncii şi expropriere.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aspectele invocate de autorul excepţiei referitoare la încãlcarea dispoziţiilor Legii fundamentale privind dreptul de proprietate au mai fost analizate de Curte şi cu alte prilejuri. Astfel, prin <>Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, Curtea, respingând ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate, a reţinut cã "prin consacrarea buneicredinţe ca o cauzã de asanare a nulitãţii absolute a actelor de înstrãinare a imobilelor preluate fãrã titlu valabil, legiuitorul a înţeles ca în conflictul de interese legitime dintre adevãratul proprietar şi subdobânditorul de bunã-credinţã al bunului sãu imobil sã fie preferat cel din urmã. Recunoaşterea prevalenţei interesului subdobânditorului de bunã-credinţã a fost impusã de raţiuni care vizeazã asigurarea securitãţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic soluţia se fundamenteazã pe principiul validitãţii aparenţei în drept, a cãrui esenţã este exprimatã prin adagiul error communis facit jus."
Curtea apreciazã cã cele reţinute de instanţa de contencios constituţional în decizia amintitã rãspund întru totul argumentelor invocate de autorul excepţiei în prezenta cauzã, neintervenind elemente noi de naturã a justifica reconsiderarea jurisprudenţei în materie a instanţei de contencios constituţional.
În ceea ce priveşte invocarea de cãtre autorul excepţiei a neconstituţionalitãţii textului de lege criticat în raport cu prevederile art. 41 din Legea fundamentalã, Curtea constatã cã aceste dispoziţii constituţionale, prin conţinutul lor, referitor la dreptul la muncã şi protecţia socialã a muncii, nu îşi gãsesc incidenţã în cauzã. De altfel, aceastã criticã de neconstituţionalitate nici nu este motivatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Euromar Impex" - S.R.L. din Daia, judeţul Giurgiu, în Dosarul nr. 2.075/122/2008 al Tribunalului Giurgiu - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 mai 2010.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. TUDOREL TOADER
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: