Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 621 din 17 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 si 3 si ale art. 600 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.125 din 13 decembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 şi 3 şi ale art. 600 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Rompac Internaţional" - S.A. din Bucureşti şi Dan Constantin Gritac în Dosarul nr. 5.814/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, apreciind cã textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 iunie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 5.814/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 şi 3 şi ale art. 600 din Codul de procedurã civilã. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Rompac Internaţional" - S.A. din Bucureşti şi Dan Constantin Gritac într-o cauzã comercialã ce are ca obiect înfiinţarea sechestrului judiciar.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã modul în care au fost redactate textele de lege criticate contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) teza întâi, art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi şi art. 136 alin. (5). Astfel, aratã cã dispoziţiile criticate încalcã dreptul la un proces echitabil, întrucât prin reglementarea unei proceduri inverse de soluţionare, şi anume de instituire a sechestrului judiciar înainte de stabilirea unei posibile creanţe, se contribuie la formarea convingerii instanţei cã persoanele împotriva cãrora se dispun astfel de mãsuri sunt vinovate de neexecutarea obligaţiilor asumate. Aşa fiind, apreciazã cã legiuitorul a consacrat, prin dispoziţiile criticate, o prezumţie de culpã, în condiţiile în care prezumţia legalã şi valabilã este cea de nevinovãţie. Ca atare, din aceastã perspectivã, nu mai este posibilã desfãşurarea unui proces echitabil, în care sã fie respectat dreptul pãrţii la apãrare. De asemenea, susţin cã textele de lege criticate contravin şi prevederilor art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Constituţie, întrucât, prin sechestrarea bunurilor unei persoane, fãrã a se fi stabilit, în prealabil, existenţa unei obligaţii care sã nu fi fost executatã, este "agresatã" proprietatea privatã a respectivei persoane, restrângându-i-se conţinutul dreptului de proprietate.
Mai mult, considerã cã prin crearea posibilitãţii de numire ca administrator-sechestru chiar a persoanei care formuleazã cererea de sechestru judiciar se legitimeazã posibilitatea de vãtãmare a dreptului de proprietate, prin aceea cã cel astfel numit ar putea diminua artificial valoarea bunurilor sechestrate, tocmai pentru a nu-i putea fi acoperitã creanţa şi a putea astfel sã-şi extindã urmãrirea şi cu privire la alte bunuri. Totodatã, aratã cã administratorul-sechestru desemnat nu are obligaţia, ci doar facultatea de a face toate actele de conservare şi administrare, de a încasa orice venituri şi sume datorate şi de a plãti datorii cu caracter curent, precum şi pe cele constatate prin titlul executoriu, astfel încât existã riscul ca prin "pasivitate" sã îl îndatoreze pe proprietar şi sã îi aducã astfel prejudicii, cu atât mai mult cu cât ar putea fi interesat sã împiedice ceilalţi creditori sã îşi recupereze creanţele. Autorii excepţiei susţin, de asemenea, cã legiuitorul, prin redactarea dispoziţiilor legale criticate, a restrâns exercitarea drepturilor şi libertãţilor persoanelor în materia instituirii sechestrului judiciar. Apreciazã, în final, cã prin instituirea de mãsuri asigurãtorii, fãrã a se stabili în prealabil existenţa obligaţiei neexecutate, este înfrântã şi libertatea comerţului, întrucât se blocheazã posibilitatea transferului dreptului de proprietate cu privire la bunurile asupra cãrora se instituie o asemenea mãsurã. Astfel, proprietatea privatã este încãlcatã, prin limitãrile aduse dreptului de proprietate din perspectiva atributelor sale - posesie, folosinţã şi dispoziţie, în condiţiile în care în sarcina proprietarului nu s-a stabilit vreo datorie şi nici mãcar nu existã vreun proces cu un atare obiect.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte înfrângerea art. 21 alin. (3) din Constituţie, apreciazã cã textele de lege criticate nu consacrã o prezumţie de culpã în ceea ce priveşte debitorul, în eventualul proces declanşat pe fondul cauzei, instanţa având deplina libertate de apreciere a probelor, nefiind ţinutã de instituirea sau nu a unui sechestru judiciar asupra bunurilor debitorului. De asemenea, instanţa apreciazã cã nu poate fi reţinutã nici critica de neconstituţionalitate a textelor de lege atacate faţã de prevederile constituţionale ce consacrã dreptul de proprietate privatã şi inviolabilitatea acesteia, în condiţiile în care, conform prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, aratã cã sechestrul judiciar reprezintã o mãsurã provizorie şi cu caracter conservator, restrângerile dreptului de proprietate fiind strict şi limitativ prevãzute de lege. Posibilitatea numirii sechestrului în persoana reclamantului nu aduce atingere dreptului de proprietate asupra bunului sechestrat, în condiţiile în care acesta nu poate face acte de dispoziţie asupra bunului, ci doar acte de conservare sau de administrare, plãtind doar datoriile cu caracter curent şi cele constatate prin titlu executoriu. În ceea ce priveşte art. 53 din Constituţie, apreciazã cã dispoziţiile criticate sunt constituţionale, întrucât restrângerile şi limitãrile privind dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil şi libertatea comerţului au în vedere apãrarea drepturilor creditorilor chirografari sau a creditorilor care au garantatã creanţa lor printr-un gaj, în condiţiile în care debitorul este insolvabil ori sunt indicii temeinice cã debitorul va fugi sau va sustrage sau deteriora bunul. În final, apreciazã cã nu se aduce atingere nici principiului libertãţii comerţului, în sensul imposibilitãţii valorificãrii bunurilor supuse sechestrului, întrucât, pe de o parte, aceastã indisponibilizare este temporarã, iar pe de altã parte, ea se dispune în scopul conservãrii drepturilor creditorilor care au constituit un drept de gaj asupra unor bunuri determinate sau ale creditorilor chirografari, în condiţiile unui comportament necorespunzãtor al debitorului care încearcã sã se sustragã de la urmãrire.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, în ceea ce priveşte art. 21 alin. (3) din Constituţie, care consacrã dreptul pãrţilor la un proces echitabil, aratã cã mãsura sechestrului judiciar nu are ca efect instituirea unei prezumţii de culpã a persoanelor ale cãror bunuri au fost supuse mãsurii, ci are rolul de a se asigura cã, în cazul în care se dovedeşte cã aceste persoane au determinat sau au concurat la apariţia stãrii de insolvenţã, vor exista bunuri în patrimoniul lor care, prin valorificare, sã permitã acoperirea pasivului debitorului. De altfel, prin textele de lege criticate, legiuitorul nu dispune obligativitatea instituirii mãsurii sechestrului judiciar, ci oferã posibilitatea instanţei de a lua aceastã mãsurã, în condiţiile legii, administrând probe şi respectând principiul contradictorialitãţii. De asemenea, apreciazã cã nu este întemeiatã nici susţinerea privind încãlcarea prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi şi a celor ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, în susţinerea constituţionalitãţii dispoziţiilor de lege criticate Guvernul invocând <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 59/2004 , în deplin acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Referitor la înfrângerea art. 135 alin. (2) lit. a) prima tezã din Constituţie, aratã cã dispoziţiile legale a cãror neconstituţionalitate este invocatã nu aduc atingere principiului libertãţii comerţului prin imposibilitatea transmiterii dreptului de proprietate, întrucât este vorba de o mãsurã cu caracter temporar, care are drept scop conservarea bunului, fãrã a afecta proprietatea acestuia.
Nici susţinerea privind înfrângerea art. 53 din Constituţie nu este întemeiatã, restrângerile la care fac referire autorii excepţiei fiind justificate de apãrarea drepturilor şi a libertãţilor altor persoane.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens aratã cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale care stabilesc competenţa instanţelor în judecarea unei cereri de instituire a sechestrului asigurãtor chiar fãrã a exista proces, faţã de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitoare la dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Cât priveşte contrarietatea cu prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, Avocatul Poporului invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 59/2004 , prin care s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate. În ceea ce priveşte invocarea art. 53 din Constituţie, aratã cã dispoziţiile legale criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi fundamentale. Referitor la prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi, Avocatul Poporului apreciazã cã acestea nu au incidenţã în cauza de faţã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 599 alin. 1 pct. 2 şi 3 şi ale art. 600 din Codul de procedurã civilã, astfel cum au fost modificate prin <>art. I pct. 218 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 219/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.
Dispoziţiile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 599 alin. 1 pct. 2 şi 3: " Se va putea, de asemenea, încuviinţa sechestrul judiciar, chiar fãrã a exista proces: [...]
2. asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice sã se teamã cã va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul sãu actual;
3. asupra unor bunuri mobile care alcãtuiesc garanţia creditorului, când acesta învedereazã insolvabilitatea debitorului sãu ori când are motive temeinice sã bãnuiascã cã debitorul va fugi ori sã se teamã de sustrageri sau deteriorãri.";
- Art. 600: "Cererea de sechestru judiciar se judecã de urgenţã, cu citarea pãrţilor. În caz de admitere, instanţa va putea sã oblige pe reclamant la darea unei cauţiuni, iar în cazul bunurilor imobile se va proceda potrivit art. 593 alin. 3. Încheierea este supusã numai recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare. Dispoziţiile art. 592 alin. 3 se aplicã în mod corespunzãtor.
Paza bunului sechestrat va fi încredinţatã persoanei desemnate de pãrţi de comun acord, iar în caz de neînţelegere, unei persoane desemnate de instanţã, care va putea fi chiar deţinãtorul bunului. În acest scop, executorul judecãtoresc se va deplasa la locul situãrii bunului ce urmeazã a fi pus sub sechestru şi-l va da în primire, pe bazã de proces-verbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat şi instanţei care a încuviinţat mãsura.
Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare şi administrare, va încasa orice venituri şi sume datorate şi va putea plãti datorii cu caracter curent, precum şi cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, el va putea sta în judecatã în numele pãrţilor litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabilã a instanţei care l-a numit.
Dacã administrator-sechestru a fost numitã o altã persoanã decât deţinãtorul, instanţa va fixa, pentru activitatea depusã, o sumã drept remuneraţie, stabilind totodatã şi modalitãţile de platã."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege autorii excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 21 alin. (3) teza întâi, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil [...].";
- Art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. [...]
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]";
- Art. 53: "(1)Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi: "(2) Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, [...].";
- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã sechestrul judiciar are ca finalitate prevenirea eventualelor manopere dolosive ale debitorului rãu-platnic, tinzând la crearea sau amplificarea insolvabilitãţii sale, de naturã a-l pune în imposibilitate pe creditorul de facto de a-şi valorifica silit dreptul sãu de creanţã, în temeiul unui titlu executoriu a cãrui dobândire este previzibilã, dacã nu chiar iminentã. Aşa fiind, înfiinţarea unui atare sechestru nu poate fi condiţionatã de dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile, ipotezã în care antamarea unei asemenea proceduri ar fi superfluã, de vreme ce creditorul are posibilitatea sã procedeze la valorificarea silitã a acesteia, ci exclusiv de aceea a unui interes rezultând din existenţa unei creanţe neajunse la scadenţã sau litigioase şi a unei stãri de pericol induse de conduita debitorului în ceea ce priveşte posibilitatea valorificãrii ulterioare a respectivei creanţe. De asemenea, în condiţiile în care procedura sechestrului judiciar exclude antamarea fondului, iar mãsura dispusã are caracter provizoriu, fiind impusã şi justificatã prin finalitatea înfãţişatã, nu se poate susţine cã, prin intermediul ei, s-ar institui o prezumţie de culpã în sarcina debitorului.
La cele înfãţişate se adaugã o serie de alte argumente invocate în cuprinsul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, prilejuite de examinarea constituţionalitãţii art. 600 din Codul de procedurã civilã.
Astfel, prin <>Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, Curtea a constatat cã, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, conform cãrora "conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", precum şi ale art. 136 alin. (5), care consacrã caracterul inviolabil al proprietãţii private, "în condiţiile legii organice", legiuitorul este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principialã conferitã de Constituţie, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitãri rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect Curtea a reţinut cã prin reglementarea dedusã controlului legiuitorul nu a fãcut decât sã dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.
Mãsura sechestrului judiciar constã în indisponibilizarea bunului care formeazã obiectul litigiului, acesta fiind încredinţat spre pãstrare şi administrare pânã la soluţionarea definitivã a litigiului, de regulã, unei terţe persoane. Aşa fiind, sechestrul judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat şi apare ca o mãsurã raţionalã, pe care legiuitorul are competenţa sã o adopte, în conformitate cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie.
Pe de altã parte, potrivit art. 600 din Codul de procedurã civilã, cererea de sechestru judiciar se judecã, în mod obligatoriu, cu citarea pãrţilor, aceastã procedurã având deci caracter contencios. Cu acest prilej pãrţile pot învedera instanţei împrejurãrile care sã justifice sau nu luarea unei asemenea mãsuri, beneficiind de toate garanţiile procesuale prevãzute de lege.
Întrucât nu au apãrut împrejurãri noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie, atât soluţia adoptatã în decizia menţionatã, cât şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 şi 3 şi ale art. 600 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Rompac Internaţional" - S.A. din Bucureşti şi Dan Constantin Gritac în Dosarul nr. 5.814/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 noiembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
