Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 620 din 3 octombrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 1 noiembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de John Makebe în Dosarul nr. 17.022/302/2005 (numãr în format vechi 16.344/2005) al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza aflându-se în stare de judecatã, Curtea acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Precizeazã cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogatã expres prin <>Legea nr. 122/2006 , iar critica formulatã de autorul excepţiei a rãmas fãrã obiect, întrucât textul de lege ce constituie obiect al excepţiei nu se mai regãseşte, în noua reglementare, în forma criticatã de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 ianuarie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 17.022/302/2005 (numãr în format vechi 16.344/2005), Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de John Makebe într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva hotãrârii prin care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a constatat încetarea protecţiei umanitare condiţionate acordate anterior petentului şi prin care acesta a fost obligat sã pãrãseascã teritoriul României.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16, art. 18 alin. (1) şi (2) şi art. 21 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Aratã, în esenţã, cã <>art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu face o distincţie clarã în ceea ce priveşte aplicarea procedurii accelerate şi a celei ordinare în funcţie de încetarea sau anularea protecţiei, astfel încât persoanele faţã de care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi dispune încetarea protecţiei sunt puse, în cadrul procesului judiciar, într-o poziţie injustã de dificultate şi inferioritate în raport cu acesta. Precizeazã cã, în cadrul procedurii accelerate, instanţa care exercitã controlul judiciar asupra hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi nu are posibilitatea de a se pronunţa asupra fondului pricinii, şi anume încetarea protecţiei acordate anterior. În ipoteza în care instanţa respinge cererea, petentul nu are deschisã calea de atac a recursului, aceasta nefiind prevãzutã de lege. Menţioneazã cã, potrivit principiilor directoare ale Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite privind protecţia internaţionalã, analizarea circumstanţelor care îndreptãţesc autoritãţile unui stat sã înceteze forma de protecţie acordatã unei persoane presupune un proces complex, care nu se poate realiza în procedurã acceleratã. Aratã, de asemenea, cã, în procedura acceleratã, instanţa nu poate analiza în mod just motivele imperioase pe care le poate invoca persoana care a beneficiat de o formã de protecţie. Precizeazã cã, din întreaga economie a <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 , rezultã cã procedura acceleratã e aplicabilã acelora care nu meritã o formã de protecţie fie pentru cã cererile lor pot fi calificate ca evident nefondate, fie pentru cã au sãvârşit fapte sau infracţiuni grave. De aceea, susţine cã, prin aplicarea procedurii accelerate, fãrã distincţie, textul de lege criticat pune pe poziţie de egalitate persoana care a obţinut o formã de protecţie şi a încercat sã se integreze în societatea care i-a oferit acea protecţie şi persoana care a sãvârşit fapte ori infracţiuni grave de drept comun sau împotriva pãcii şi omenirii.
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este neîntemeiatã. Precizeazã cã procedura specialã de soluţionare a plângerii este instituitã pentru o anumitã categorie de persoane, pentru cereri ce comportã o urgenţã evidentã, o astfel de reglementare fiind justificatã şi având la bazã un criteriu raţional, nefiind încãlcatã niciuna dintre dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã este nefondatã critica referitoare la încãlcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât textul criticat nu distinge între diferitele categorii de solicitanţi ai statutului de refugiat. În ceea ce priveşte critica prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, aratã cã textul de lege criticat reglementeazã tocmai posibilitatea ca persoanele nemulţumite de hotãrârea motivatã de anulare sau încetare a formei de protecţie acordate sã facã plângere, dupã caz, în procedurã ordinarã sau acceleratã, fiind astfel respectate şi dispoziţiile art. 18 din Constituţie, referitoare la protecţia strãinilor şi apatrizilor. Apreciazã cã prevederile <>art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt în deplinã concordanţã şi cu dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Aratã cã textul de lege criticat nu instituie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi pentru strãinii care au beneficiat de una din formele de protecţie şi nici nu îngrãdeşte dreptul acestora de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil. Mai aratã cã <>art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 conţine norme de procedurã a cãror reglementare este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care, în considerarea unor situaţii deosebite, poate institui reguli speciale de procedurã. În fine, aratã cã prevederile constituţionale ale art. 16, care garanteazã egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, nu sunt aplicabile în cauzã, deoarece au în vedere numai cetãţenii români, nu şi strãinii şi apatrizii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), precum şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile <>art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 29 alin. (4): "Împotriva hotãrârilor prevãzute la alin. (1) strãinul poate face plângere în condiţiile prevãzute de prezenta ordonanţã, dupã caz, în procedurã ordinarã sau în procedurã acceleratã."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 - "Egalitatea în drepturi", ale art. 18 "Cetãţenii strãini şi apatrizii" şi ale art. 21 - "Accesul liber la justiţie". De asemenea, susţine cã sunt încãlcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care garanteazã dreptul la un proces echitabil şi la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi ale art. 13 din aceeaşi convenţie, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã la data de 16 august 2006, ulterior sesizãrii prin Încheierea din 23 ianuarie 2006, a intrat în vigoare <>Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Potrivit art. 152 alin. (2) din legea menţionatã, la aceeaşi datã a fost abrogatã <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.
<>Art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , criticat de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, reglementeazã posibilitatea ca strãinul sau apatridul sã introducã plângere împotriva hotãrârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi prin care se constatã încetarea formei de protecţie acordate sau se dispune anularea ei. Textul precizeazã cã soluţionarea plângerii se face, dupã caz, în procedurã ordinarã sau în procedurã acceleratã. Or, <>art. 105 din Legea nr. 122/2006 prevede cã "Împotriva hotãrârilor prevãzute la art. 104 alin. (1) lit. b) şi c) strãinul poate face plângere în condiţiile prevãzute de prezenta lege". Aşadar, art. 105 stabileşte dreptul strãinului de a contesta aceleaşi hotãrâri la care se referea şi <>art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , fãrã sã mai conţinã însã nici o menţiune cu privire la procedura aplicabilã plângerii, ordinarã sau acceleratã. Aşa fiind, la data pronunţãrii prezentei decizii, critica de neconstituţionalitate, întemeiatã tocmai pe existenţa acestei sintagme, nu mai subzistã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti (...) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare (...)".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca devenitã inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de John Makebe în Dosarul nr. 17.022/302/2005 (numãr în format vechi 16.344/2005) al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 octombrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
