Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 618 din 12 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 7 iulie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicatã de Anişoara Cîrleţ în Dosarul nr. 9.175/62/2009 al Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, aratã cã dispoziţiile legale referitoare la aprobarea prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sãnãtãţii, a criteriilor medico-psihosociale pentru încadrarea în grad şi tip de handicap nu încalcã liberul acces la justiţie şi nici dreptul persoanelor cu handicap la protecţie. De asemenea, faptul cã instanţa de judecatã nu a identificat o altã autoritate publicã, cu excepţia Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap şi a Comisiei superioare de evaluare, pentru efectuarea expertizei în cauza dedusã judecãţii, nu are legãturã cu prevederile legale criticate, ci pune, mai degrabã, în discuţie, probleme referitoare la aplicarea legii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 9.175/62/2009, Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicatã de Anişoara Cîrleţ într-o cauzã având ca obiect refuzul acordãrii unor drepturi la protecţie socialã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã, în contradicţie cu principiul liberului acces la justiţie şi dreptul persoanelor cu handicap la protecţie, criteriile medico-psihosociale de încadrare în grad de handicap nu pot fi contestate decât la Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap şi la Comisia superioarã de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, care au calitatea procesualã de pârâte în cauza dedusã judecãţii. Rezultã cã deciziile comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu handicap nu pot fi contestate la o altã instituţie abilitatã de lege, care sã se poatã pronunţa asupra conformitãţii şi legalitãţii acestora.
Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã, în mãsura în care prevederile legale aplicabile se interpreteazã în sensul cã îngrãdesc orice altã competenţã de expertizare medicalã în domeniul stabilirii gradului de handicap, respectiv al stabilirii calitãţii de persoanã cu handicap, se încalcã prevederile art. 21 şi art. 50 din Constituţie. În acest sens, instanţa de judecatã invocã, în considerentele încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. a) şi c), precum şi ale art. 5 pct. 14 din Legea nr. 448/2006, referitoare la principalele atribuţii ale Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Atât timp cât Comisia de evaluare este parte în cauzele având ca obiect încadrarea în grad de handicap a unei persoane, atunci este încãlcat şi dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât una dintre pãrţi are şi rol de expert în aceeaşi cauzã, împrejurare care afecteazã major obiectivitatea activitãţii sale de expertizare în cadrul aceluiaşi litigiu. Lacunele prevederilor legale criticate sunt de naturã sã conducã la concluzia îngrãdirii accesului la justiţie, afectãrii dreptului la un proces echitabil al persoanelor nemulţumite de actele emise de cãtre comisia de evaluare, precum şi a limitãrii caracterului egal al justiţiei, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituţie.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 85 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, potrivit cãrora: "Criteriile medicopsihosociale pe baza cãrora se stabileşte încadrarea în grad de handicap sunt aprobate prin ordin comun al ministrului sãnãtãţii publice şi al ministrului muncii, familiei şi egalitãţii de şanse, la propunerea Autoritãţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, pânã la 30 noiembrie 2007".
Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale, prevederile art. 85 din Legea nr. 448/2006 au fost modificate şi completate prin art. I pct. 6 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 22 septembrie 2010, soluţia legislativã a textului de lege criticat fiind preluatã, de principiu, în art. 85 alin. (10) din lege.
În aceste condiţii, Curtea urmeazã sã exercite controlul de constituţionalitate asupra acestor dispoziţii, care, în prezent, au urmãtorul cuprins: "Criteriile medicopsihosociale pe baza cãrora se stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap sunt aprobate prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sãnãtãţii".
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, acest text de lege contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 50 referitoare la protecţia persoanelor cu handicap.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã argumentele autorului se referã la imposibilitatea acestuia de a se adresa unei alte instituţii abilitate de lege, în afara comisiei superioare şi Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, care sã aibã competenţa de a verifica conformitatea, legalitatea şi temeinicia deciziilor acestora.
În legãturã cu acest aspect, Curtea constatã cã autorul excepţiei nu formuleazã o veritabilã criticã de neconstituţionalitate, ci nemulţumit fiind de soluţia legislativã criticatã, solicitã în realitate modificarea dispoziţiilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006, în sensul stabilirii unei alte instituţii sau autoritãţi publice, care sã fie învestitã cu competenţa de a efectua expertize, în condiţii de deplinã imparţialitate, în cauzele având ca obiect încadrarea în grad şi tip de handicap. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006, astfel cum a fost formulatã, urmeazã a fi respinsã ca inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicatã de Anişoara Cîrleţ în Dosarul nr. 9.175/62/2009 al Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 mai 2011.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Simina Gagu
*
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu soluţia pronunţatã de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 618 din 12 mai 2011, prin care s-a respins ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, considerãm cã aceasta ar fi trebuit admisã, pentru urmãtoarele argumente:
Prevederile art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 instituie competenţa ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi a ministrului sãnãtãţii de a stabili, prin ordin comun, criteriile medico-psihosociale pe baza cãrora se realizeazã încadrarea în grad şi tip de handicap. Aceastã încadrare este necesarã persoanelor cu handicap pentru a putea beneficia de drepturile prevãzute de lege.
În aceste condiţii, se poate reţine cã prevederile legale criticate, stabilind competenţa ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrului sãnãtãţii de a aproba prin ordin comun criteriile medico-psihosociale pentru încadrarea în grad şi tip de handicap, lasã aceastã materie la nivelul de reglementare a unui act normativ cu forţã juridicã inferioarã legii.
Privind dincolo de aparenţe, se poate observa cã prevederile legale criticate deschid calea unui domeniu tehnic, de strictã specializare, cu impact asupra drepturilor persoanelor cu handicap. O asemenea concluzie rezultã din analiza Ordinului nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cãrora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 27 decembrie 2007, emis de ministrul muncii, familiei şi egalitãţii de şanse şi ministrul sãnãtãţii publice. Fãrã îndoialã, acest act normativ de forţã juridicã inferioarã legii nu poate face obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de cãtre Curtea Constituţionalã, jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional fiind constantã în aceastã materie. În acest sens sunt: Decizia nr. 143 din 13 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 20 octombrie 2000, şi Decizia nr. 932 din 23 iunie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009.
Ordinul menţionat reprezintã un act administrativ normativ, care poate fi supus controlului instanţei de contencios administrativ, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind astfel asigurat accesul la justiţie.
Pe de altã parte, astfel cum rezultã şi din prevederile art. 85 alin. (3) şi art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006, încadrarea în grad şi tip de handicap, în baza criteriilor medico-psihosociale, revine în exclusivitate Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, organul de specialitate fãrã personalitate juridicã, aflat în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Încadrarea sau respingerea încadrãrii în grad şi tip de handicap se atestã prin certificat emis de cãtre comisiile de evaluare. Certificatele emise pot fi contestate de titularii acestora, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la Comisia superioarã de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Deciziile emise de Comisia superioarã pot fi atacate potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, astfel cum stabileşte art. 90^2 alin. (4) din Legea nr. 448/2006. Şi în acest caz, se poate observa cã legea asigurã persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei judecãtoreşti pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime.
Nu mai puţin, urmeazã a se analiza în cazul de faţã dacã accesul la instanţa judecãtoreascã este unul concret şi efectiv, de naturã sã respecte exigenţele dreptului la un proces echitabil, prevãzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, având în vedere faptul cã accesul la o instanţã, prin posibilitatea contestãrii actelor nelegale, nu constituie întotdeauna un remediu suficient oferit persoanelor ale cãror drepturi sau interese legitime au fost încãlcate.
Având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, rezultã cã textul legal supus controlului de constituţionalitate limiteazã posibilitatea de a folosi, în cadrul procesului, expertiza de specialitate, de vreme ce comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap şi comisia superioarã de evaluare sunt, potrivit legii, unicele entitãţi cu atribuţii în evaluarea stãrii de dizabilitate, în ceea ce priveşte încadrarea în tip şi grad de handicap. În acest sens este Încheierea de sesizare din 21 iunie 2010, pronunţatã de Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 9.175/62/2009, care face referire la adresa nr. 316/02.06.2010 a Institutului Naţional de Expertizã Medicalã şi Recuperare a Capacitãţii de Muncã.
Prin urmare, nicio altã instituţie, autoritate publicã sau entitate, cu excepţia comisiilor de evaluare, nu poate efectua o expertizã de specialitate, pentru a lãmuri aspecte legate de încadrarea în grad şi tip de handicap.
Aceastã situaţie are consecinţe semnificative în cazul unui proces privind soluţionarea contestaţiei asupra deciziei de încadrare în grad şi tip de handicap, fiind dincolo de orice îndoialã cã, în vederea justei soluţionãri a cauzei, judecãtorul cauzei nu poate face aprecieri de ordin medical propriu-zis asupra existenţei unui handicap, fiind necesarã administrarea unei expertize de specialitate, care constituie o probã verosimilã, pertinentã şi concludentã.
Într-adevãr, în sistemul procesual românesc probele nu au valoare prestabilitã. Cu toate acestea, într-un domeniu de o strictã specialitate, precum evaluarea stãrii de dizabilitate, în vederea încadrãrii în grad şi tip de handicap, circumstanţele cauzei pot determina deseori necesitatea de a recurge la opinia unor specialişti neutri şi imparţiali, pentru lãmurirea împrejurãrilor de fapt. Este sarcina instanţei judecãtoreşti sã realizeze propria interpretare şi evaluare a faptelor pe baza informaţiilor de care dispune şi a probelor pe care le considerã necesare pentru soluţionarea cauzei.
Desigur, dreptul subiectiv la recunoaşterea gradului şi tipului de handicap şi proba în acest scop sunt distincte, dar totuşi dependenţa existã pe planul eficacitãţii, întrucât absenţa probei nu permite titularului probei sã invoce în mod eficace dreptul sãu şi sã obţinã recunoaşterea efectelor juridice specifice, ştiut fiind cã idem est non esse et non probari (a nu fi sau a nu fi probat este acelaşi lucru). Or, imposibilitatea administrãrii expertizei în cauzele privind soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziilor comisiilor superioare referitoare la încadrarea în grad şi tip de handicap, creeazã pentru partea ale cãrei drepturi sau interese legitime au fost vãtãmate un dezavantaj semnificativ şi contrar dreptului la un proces echitabil.
Chiar în ipoteza administrãrii expertizei în cauzã, judecãtorul este împiedicat în a realiza o apreciere obiectivã şi imparţialã a probelor şi de a realiza astfel un control real şi eficient, ceea ce în mod evident deturneazã scopul procesului de la stabilirea adevãrului, din moment ce, pe de o parte, comisiile de evaluare au, de regulã, calitatea procesualã de pârâte în cauzele privind soluţionarea contestaţiilor formulate de persoanele fizice nemulţumite de încadrarea sau respingerea încadrãrii în grad şi tip de handicap, iar pe de altã parte acestea beneficiazã de o competenţã exclusivã în realizarea încadrãrii.
Astfel, se constatã cã prin textul de lege criticat se aduce atingere unui element esenţial al procesului echitabil, şi anume principiului egalitãţii armelor. Cu privire la acest principiu, Curtea Constituţionalã a stabilit în jurisprudenţa sa, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Dombo Beheer BV împotriva Olandei (1993), în sensul cã fiecare parte la un astfel de proces trebuie sã beneficieze de o posibilitate rezonabilã de a-şi expune cauza în faţa instanţei, inclusiv în ceea ce priveşte probele, în condiţii care sã nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversã (Decizia Curţii Constituţionale nr. 969 din 30 octombrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007).
În jurisprudenţa sa, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat în Cauza Bonisch împotriva Austriei (1985) şi în Cauza Yvon împotriva Franţei (2003) cã, în condiţiile în care o parte îndeplineşte simultan şi calitatea de expert în cauzã, aceasta ocupã o poziţie dominantã în cadrul procedurii şi poate exercita o influenţã considerabilã în ceea ce priveşte aprecierea instanţei. Toate acestea creeazã un dezechilibru în detrimentul pãrţii care contestã decizia de încadrare în grad şi tip de handicap, care este incompatibil cu principiul egalitãţii de arme.
În aceste condiţii, se reţine cã dispoziţiile art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 aduc atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece împiedicã administrarea expertizei în evaluarea stãrii de dizabilitate. Fãrã îndoialã, expertiza constituie o probã esenţialã în procesul având ca obiect contestarea deciziei de încadrare în grad şi tip de handicap, care poate duce la lãmurirea cauzei.
Specificul domeniului încadrãrii în grad şi tip de handicap îngreuneazã, în anumite cazuri, soluţionarea contestaţiilor de cãtre instanţele judecãtoreşti, astfel încât este necesarã administrarea tuturor probelor relevante, care ar putea sã ofere instanţei de judecatã suficiente temeiuri pe baza cãrora sã rezolve cauza.
Se poate conchide cã, deşi dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate nu îngrãdesc dreptul pãrţilor interesate la o procedurã administrativã şi ulterior, dacã e necesar, la o procedurã contencioasã, acest acces rãmâne unul teoretic şi iluzoriu, nefiind în mãsurã sã conducã la un proces echitabil, cu toate garanţiile pe care le presupune acest drept într-o societate democraticã.
Aşadar, prevederile legale criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Pentru argumentele mai sus menţionate, rezultã şi încãlcarea dispoziţiilor art. 50 din Constituţie privind protecţia persoanelor cu handicap. Faptul cã, în lumina dispoziţiilor legale criticate, persoanele nemulţumite de încadrarea în grad şi tip de handicap nu pot beneficia în mod concret şi efectiv de un proces echitabil pentru valorificarea drepturilor lor, echivaleazã cu încãlcarea dreptului persoanelor cu handicap la protecţie specialã, în vederea participãrii efective a acestora în viaţa comunitãţii. Se poate observa, totodatã, o abatere de la normele Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilitãţi, adoptatã la 13 decembrie 2006, ratificatã prin Legea nr. 221/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010. Relevante în acest sens sunt prevederile art. 13 pct. 1 din convenţia amintitã, potrivit cãrora statele-pãrţi vor asigura acces efectiv la actul de justiţie pentru persoanele cu dizabilitãţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, inclusiv prin asigurarea de ajustãri de ordin procedural şi adecvate vârstei, pentru a le facilita un rol activ ca participanţi direcţi şi indirecţi în toate procedurile legale, inclusiv în etapele de investigaţie şi alte etape preliminare. Astfel cum a subliniat Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilitãţi, în "Liniile directoare referitoare la documentele specifice care urmeazã a fi transmise de cãtre statele-pãrţi în temeiul art. 35 paragraful 1 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilitãţi", adoptate în perioada 19-23 octombrie 2009, în cadrul celei de-a doua sesiuni desfãşurate la Geneva, dispoziţiile art. 13 din convenţie recunosc expres dreptul persoanelor cu dizabilitãţi de a avea acces efectiv la justiţie, în condiţii de egalitate cu celelalte persoane şi fãrã excluderea acestora de la procedurile legale.
Judecãtor,
Prof. univ. dr. Iulia Antoanella Motoc
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
