Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi alin. (9) - "în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietăţile fundaţionale ale cultelor religioase" şi art. 1 alin. (9) şi art. 4 - "în măsura în care registrele de carte funciară şi extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial şi de cult nu permit restituirea proprietăţilor fundaţionale" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, precum şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă - "în măsura în care nu permit reexaminarea prezumţiei legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanţe noi, inclusiv pe calea excepţiei de neconstituţionalitate", ale art. 1 alin. (1) şi (9) şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, precum şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă, respectiv ale art. 1 alin. (1) - "în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietăţile fundaţionale ale cultelor religioase" şi art. 1 alin. (9) şi art. 4 - "în măsura în care registrele de carte funciară şi extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial şi de cult nu permit restituirea proprietăţilor fundaţionale" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, excepţie ridicată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Fundaţia "Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei" din Suceava în dosarele nr. 931/39/2015, nr. 941/39/2015, nr. 944/39/2015, nr. 1.053/39/2015, nr. 1.054/39/2015, nr. 27/39/2016, nr. 28/39/2016, nr. 927/ 39/2015, nr. 933/39/2015, nr. 934/39/2015, nr. 953/39/2015, nr. 955/39/2015, nr. 6/39/2016, nr. 12/39/2016, nr. 15/39/2016, nr. 65/39/2016, nr. 68/39/2016, nr. 64/39/2016, nr. 20/39/2016, nr. 19/39/2016, nr. 7/39/2016, nr. 9/39/2016, nr. 930/39/2015, nr. 935/39/2015, nr. 945/39/2015, nr. 958/39/2015, nr. 961/ 39/2015, nr. 929/39/2015, nr. 932/39/2015, nr. 940/39/2015, nr. 950/39/2015, nr. 952/39/2015, nr. 959/39/2015, nr. 8/39/ 2016, nr. 938/39/2015, nr. 939/39/2015, nr. 942/39/2015, nr. 947/39/2015, nr. 948/39/2015, nr. 13/39/2016, nr. 11/39/ 2016, nr. 16/39/2016, nr. 66/39/2016, nr. 839/39/2015, nr. 840/39/2015, nr. 842/39/2015, nr. 926/39/2015, nr. 928/39/ 2015, nr. 936/39/2015, nr. 937/39/2015, nr. 943/39/2015, nr. 946/39/2015, nr. 949/39/2015, nr. 951/39/2015, nr. 954/39/ 2015, nr. 956/39/2015, nr. 957/39/2015, nr. 960/39/2015, nr. 10/39/2016, nr. 14/39/2016, nr. 17/39/2016, nr. 141/39/2016, nr. 142/39/2016, nr. 67/39/2016, nr. 63/39/2016, nr. 70/39/2016, nr. 72/39/2016, nr. 73/39/2016, nr. 140/39/2016, nr. 143/39/ 2016, nr. 144/39/2016, nr. 5/39/2016, nr. 18/39/2016, nr. 69/39/ 2016, nr. 1.052/39/2015, nr. 215/39/2016, nr. 244/39/2016, nr. 216/39/2016, nr. 71/39/2016, nr. 145/ 39/2016, nr. 139/39/ 2016, nr. 242/39/2016 şi nr. 243/39/2016 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor în Dosarul nr. 7.849/1/2006* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 4 octombrie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, şi în prezenţa reprezentanţilor legali şi convenţionali ai Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi ai Fundaţiei "Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei" din Suceava, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării asupra cauzei pentru data de 11 octombrie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin încheierile din 14 martie 2016, 6, 11, 12, 13 şi 20 aprilie 2016, 16, 17 şi 18 mai 2016 şi 7, 8 şi 13 iunie 2016, pronunţate în dosarele nr. 931/39/2015, nr. 941/39/2015, nr. 944/39/2015, nr. 1.053/39/2015, nr. 1.054/39/2015, nr. 27/39/2016, nr. 28/39/ 2016, nr. 927/39/2015, nr. 933/39/2015, nr. 934/39/2015, nr. 953/39/2015, nr. 955/39/2015, nr. 6/39/2016, nr. 12/39/2016, nr. 15/39/2016, nr. 65/39/2016, nr. 68/39/2016, nr. 64/39/2016, nr. 20/39/2016, nr. 19/39/2016, nr. 7/39/2016, nr. 9/39/2016, nr. 930/39/2015, nr. 935/39/2015, nr. 945/39/2015, nr. 958/39/2015, nr. 961/39/2015, nr. 929/39/2015, nr. 932/39/2015, nr. 940/39/2015, nr. 950/39/2015, nr. 952/39/2015, nr. 959/39/2015, nr. 8/39/2016, nr. 938/39/2015, nr. 939/39/2015, nr. 942/39/2015, nr. 947/39/2015, nr. 948/39/2015, nr. 13/39/2016, nr. 11/39/2016, nr. 16/39/2016, nr. 66/39/2016, nr. 839/39/2015, nr. 840/39/2015, nr. 842/39/2015, nr. 926/39/2015, nr. 928/39/2015, nr. 936/39/2015, nr. 937/39/2015, nr. 943/39/2015, nr. 946/39/2015, nr. 949/39/2015, nr. 951/39/2015, nr. 954/39/2015, nr. 956/39/2015, nr. 957/39/2015, nr. 960/39/2015, nr. 10/39/2016, nr. 14/39/2016, nr. 17/39/2016, nr. 141/39/2016, nr. 142/39/2016, nr. 67/39/2016, nr. 63/39/2016, nr. 70/39/2016, nr. 72/39/2016, nr. 73/39/2016, nr. 140/39/2016, nr. 143/39/2016, nr. 144/39/2016, nr. 5/39/2016, nr. 18/39/2016, nr. 69/39/2016, nr. 1.052/39/2015, nr. 215/39/2016, nr. 244/39/2016, nr. 216/39/ 2016, nr. 71/39/2016, nr. 145/39/2016, nr. 139/39/2016, nr. 242/39/2016 şi nr. 243/39/2016, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi alin. (9) - "în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietăţile fundaţionale ale cultelor religioase" şi art. 1 alin. (9) şi art. 4 - "în măsura în care registrele de carte funciară şi extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial şi de cult nu permit restituirea proprietăţilor fundaţionale" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, precum şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă - "în măsura în care nu permit reexaminarea prezumţiei legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanţe noi, inclusiv pe calea excepţiei de neconstituţionalitate", respectiv ale art. 1 alin. (1) şi alin. (9) şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, precum şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Fundaţia "Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei" din Suceava în cauze având ca obiect soluţionarea acţiunilor în anularea unor decizii emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase, prin care au fost respinse cererile de retrocedare formulate de către autorii excepţiei, cu motivarea că nu a fost făcută dovada calităţii de proprietar la data preluării abuzive a bunurilor. 4. Prin Încheierea din 19 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.849/1/2006*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) - "în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietăţile fundaţionale ale cultelor religioase" şi art. 1 alin. (9) şi art. 4 - "în măsura în care registrele de carte funciară şi extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial şi de cult nu permit restituirea proprietăţilor fundaţionale" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, excepţie ridicată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 105 din 26 mai 2015, prin care Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat Decizia nr. 470 din 14 martie 2005 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care s-a dispus retrocedarea unui imobil compus din teren şi construcţie către Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 dispun asupra retrocedării către "foştii proprietari" a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România, fără a exclude în mod explicit de la restituire imobilele ce au aparţinut fundaţiilor sau asociaţiilor constituite de foştii proprietari, respectiv cultele religioase. Se arată că cererile de restituire depuse de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor în temeiul art. 4 din actul normativ criticat trebuie să aibă ca efect restituirea proprietăţilor ce au aparţinut fundaţiei bisericeşti constituite de aceasta, în speţă Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, Arhiepiscopia având calitatea de unic fondator şi titular al patrimoniului general al acestei fundaţii. Mai mult, la momentul deposedării, bunurile imobile revendicate erau incluse în "averea bisericească" sau "patrimoniul bisericesc", reglementate prin Statutul cultului religios în cauză, iar potrivit art. 29 alin. (3) din Constituţie şi Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, acestea din urmă pot dispune în conformitate cu statutele proprii de bunurile deţinute în proprietate sau în administrare. 6. În ceea ce priveşte art. 1 alin. (9) şi art. 4 alin. (2) din actul normativ criticat se arată că sintagmele "acte doveditoare", respectiv "acte sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar" au în vedere în mod explicit şi extrasele de carte funciară, astfel cum sunt menţionate în mod expres în art. 13 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000. Dreptul de proprietate al Fondului Bisericesc asupra bunului imobil revendicat este înscris în cartea funciară din perioada în care Bucovina era provincie a Imperiului Austro-Ungar, iar în sistemul de drept întemeiat pe Codul civil austriac, bazat pe principiul constitutiv de drepturi şi pe principiul forţei probante absolute, drepturile reale se nasc numai prin înscrierea în cartea funciară, înscrierea având un caracter absolut în ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate, iar nu unul prezumtiv. Mai mult, potrivit doctrinei (D. Alexandresco - Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, Ed. Tipografiei Ziarului Curierul judiciar, 1906, p. 95 şi 115), "modul de probaţiune este inerent fondului dreptului şi constituie un drept câştigat pentru părţi, astfel încât proba admisă de legea veche va fi admisă şi astăzi pentru dovedirea dreptului, chiar dacă această probă nu ar mai fi recunoscută de legea actuală." Prin urmare, extrasele de carte funciară, în conformitate cu legislaţia funciară şi cu art. 565 şi art. 900 din Codul civil, fac dovada existenţei dreptului de proprietate al reclamanţilor la data preluării abuzive al imobilului, iar aceste probe sunt suficiente pentru admiterea cererii de restituire. Aşadar, proprietar al imobilului este cel înscris în cartea funciară, aspect ce se poate circumscrie noţiunii de "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Mai mult, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei este continuatorul vechii persoane juridice din patrimoniul căruia au fost preluate în mod abuziv imobilele revendicate, respectiv Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, constituit ca persoană juridică potrivit Legii pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române din 6 mai 1925, aspect asupra căruia s-a pronunţat în mod irevocabil instanţa supremă, prin Decizia nr. 4.401 din 31 octombrie 2003, reţinând că actuala persoană juridică este continuatoarea proprietarului tabular. 7. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi ale art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă se susţine că instituirea unei prezumţii legale absolute, care nu permite nicio dovadă contrară, cum este şi prezumţia de lucru judecat, afectează însăşi ideea de "dreptate", menţionată de art. 1 alin. (3) din Constituţie ca valoare supremă garantată într-un stat de drept. În acest sens se arată că instanţele de judecată (Decizia civilă nr. 147/A din 13 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă nr. 3.332 din 27 noiembrie 2014) au reţinut în mod irevocabil că, la momentul preluării abuzive a bunurilor revendicate, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, antecesor al actualei fundaţii bisericeşti, nu avea în patrimoniul său un drept de proprietate deplină asupra bunurilor deţinute, ci un drept de administrare, corespunzător proprietăţii publice. Analizând "întregul context istoric existent la data preluării", instanţele de judecată au statuat că, în absenţa titlurilor de intabulare (documente extrem de vechi, aşa cum relevă menţiunile referitoare la data intabulării, nedepuse de reclamanţi), menţionarea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei în foaia de proprietate a colii funciare nu creează prezumţia de proprietate "deplină", "directă", fiind posibil ca Fondul să fi fost doar un proprietar "util", având doar folosinţa bunului înscris, similar unui drept de administrare. Aceasta deoarece, în înţelesul Codului civil austriac, incident în Bucovina la data înscrierii dreptului Fondului bisericesc asupra bunurilor revendicate, proprietatea asupra unui bun imobiliar putea fi împărţită între "proprietarul direct" (care avea drept asupra substanţei lucrului) şi "proprietarul util" (al cărui drept purta asupra foloaselor lucrului). Invocând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale ce reglementează prezumţiile legale absolute, se tinde la o "reexaminare" a prezumţiei de lucru judecat născută din deciziile de speţă anterior menţionate, prin invocarea unor "elemente noi", de natură a proba existenţa dreptului de proprietate în favoarea sa, respectiv un contract de vânzare încheiat la Viena în data de 13 iunie 1870, "în temeiul Legii nr. 20/1868" între "visteria împărătească" şi Fondul Bisericesc Greco-Ortodox Bucovinean, act juridic în baza căruia a fost înscris dreptul de proprietate al Fondului în cartea funciară, complinind în acest fel inexistenţa titlului de intabulare. 8. În acest context se susţine că interpretarea dată textelor de lege criticate de Comisia specială de retrocedare, instituită prin actul normativ criticat, pe de o parte, precum şi de instanţele de judecată în cadrul acţiunilor de revendicare a aceloraşi imobile întemeiate pe dreptul comun, pe de altă parte, în sensul că persoanele îndreptăţite la restituire sunt doar cultele religioase, nu şi fundaţiile constituite de acestea, iar extrasele de carte funciară nu fac dovada proprietăţii, ci doar a unui drept de administrare, este de natură să creeze o incertitudine administrativ-jurisdicţională şi jurisprudenţială izvorâtă dintr-o aplicare discreţionară a dispoziţiilor legale incidente, contrară principiului securităţii juridice şi al preeminenţei dreptului, precum şi eficacitatea dreptului de acces la justiţie. În calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, Curtea Constituţională trebuie să sancţioneze orice tendinţă de limitare ori suprimare a drepturilor individuale cu valenţe constituţionale, care trebuie să beneficieze de o protecţie reală, concretă şi efectivă, iar nu de una teoretică. Potrivit jurisprudenţei sale, instanţa de contencios constituţional "este competentă să confere textului criticat interpretarea care îl face compatibil cu Legea fundamentală şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale" independent de interpretarea pe care textul de lege a primit-o în practică, de vreme ce "deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări". (Deciziile nr. 854 din 23 iunie 2011, nr. 224 din 13 martie 2012, nr. 448 din 29 octombrie 2013 sau nr. 336 din 30 aprilie 2015). 9. Se mai susţine că o prezumţie absolută de proprietate, ce operează în favoarea reclamanţilor, izvorâtă din înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, înscriere cu efect constitutiv de drept, este înlăturată prin deciziile instanţelor de judecată, intrate în puterea lucrului judecat, exclusiv în temeiul unor consideraţii istorice, de ordin general, pe baza analizei "contextului istoric în care au operat înscrierile în cartea funciară în favoarea Fondului B.O.R. al Bucovinei" (Decizia civilă nr. 147/A 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă, anterior menţionată). Aceste statuări ale instanţei de judecată contravin jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în privinţa înscrierilor în cartea funciară, a statuat cu valoare de principiu că autorităţile naţionale competente nu pot opera înscrierea în cartea funciară pe baza unor "consideraţii istorice de ordin general" (Hotărârea din 4 noiembrie 2014, pronunţată în Cauza Sociedad Anonima del Ucieza împotriva Spaniei, paragrafele 96 şi 97). Se mai susţine că această soluţie jurisprudenţială, prin care se neagă dreptul tabular existent la data deposedării şi se recunoaşte un drept de proprietate în favoarea statului, încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii şi vine în contradicţie şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia "a considera, într-o dispoziţie a legii, că şi imobilele preluate de stat, fără titlu, fac obiectul dreptului său de proprietate ar fi să se recunoască acestei legi un efect constitutiv de drept de proprietate al statului, ceea ce ar presupune (...) un efect retroactiv al legii (...)". Totodată, se apreciază că acelaşi efect retroactiv este ataşat şi prezumţiei legale de lucru judecat izvorâtă din deciziile pronunţate de instanţele de judecată. O asemenea interpretare şi aplicare discreţionară a legii încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi, principiu constituţional care impune o egalitate de tratament în privinţa exerciţiului drepturilor tabulare. Astfel, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate nu beneficiază de valorificarea "prezumţiei legale absolute a dreptului aparţinând persoanei înscrise în cartea funciară", astfel cum în mod constant a decis instanţa supremă în favoarea altor proprietari tabulari (spre exemplu, Decizia nr. 7.734 din 7 octombrie 2005 sau Decizia nr. 2.339 din 23 martie 2005, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă). 10. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 11. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, în contextul în care scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, este acela de a restitui cultelor religioase imobilele preluate în mod abuziv, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din acest act normativ vizează interpretarea legii de către Curtea Constituţională, în sensul precizării exprese a faptului că nu sunt excluse de la restituire "imobilele ce au format obiectul patrimoniului general al fundaţiilor şi asociaţiilor constituite de biserică, patrimoniu al cărui titular este cultul religios", aspect care este de competenţa exclusivă a instanţei de fond. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) şi art. 4 din acelaşi act normativ, instanţa apreciază că ceea ce se urmăreşte de către autoarea excepţiei este limitarea probatoriului la registrele de carte funciară şi extrasele de carte funciară, ca singurele acte doveditoare ale dreptului de proprietate. Instanţa apreciază că, prin această limitare a probatoriului, s-ar îngrădi voinţa legiuitorului de a retroceda cultelor religioase imobilele ce le-au aparţinut, în lipsa acestor registre şi extrase de carte funciară fiind ignorate celelalte acte sau dovezi ce pot forma "prezumţia existenţei dreptului de proprietate asupra imobilului, la data preluării abuzive". 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, cu privire la criticile de neconstituţionalitate care vizează art. 1 alin. (1) şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, se arată că prin acestea, în realitate, se urmăreşte, pe de o parte, completarea textului de lege în sensul recunoaşterii posibilităţii retrocedării proprietăţilor fundaţionale ale cultelor religioase, iar, pe de altă parte, interpretarea modalităţii în care se stabileşte calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare; or, aceste aspecte excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât vizează fie modificarea şi completarea legii, fie aplicarea şi interpretarea acesteia. 14. Cu privire la dispoziţiile art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă se arată că, prin critica de neconstituţionalitate formulată, se urmăreşte interpretarea şi aplicarea legii, aspect care ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile reprezentanţilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi alin. (9) - "în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietăţile fundaţionale ale cultelor religioase" şi art. 1 alin. (9) şi art. 4 - "în măsura în care registrele de carte funciară şi extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial şi de cult nu permit restituirea proprietăţilor fundaţionale" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, precum şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă - "în măsura în care nu permit reexaminarea prezumţiei legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanţe noi, inclusiv pe calea excepţiei de neconstituţionalitate", precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (9) şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, precum şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul acesteia vizează art. 1 alin. (1) şi (9) şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut normativ: - Art. 1 alin. (1) şi (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000: "(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (...) (9) În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie."; - Art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000: "(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3)."; - Art. 1.202 din Codul civil din 1864: "(1) Prezumţia legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută. (2) Nicio dovadă nu este primită împotriva prezumţiei legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumţii, anulează un act oarecare sau nu dă drept de a se reclama în judecată, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie şi afară de aceea ce se va zice în privinţa jurământului şi mărturisirii ce ar face o parte în judecată."; - Art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă: "(2) Prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel." 18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi cerinţele de calitate a actelor normative, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în faţa legii şi la preeminenţa legii, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul de apărare, art. 29 alin. (3) şi (5) referitor la libertatea cultelor religioase şi autonomia cultelor religioase, art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi art. 142 alin. (1) referitor la rolul Curţii Constituţionale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în cadrul legislaţiei cu caracter reparatoriu adoptată în vederea restituirii imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, reprezentată de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, retrocedarea către cultele religioase a fost reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, actul normativ criticat în prezenta cauză. Prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 precizează în mod expres că regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, preluate de stat, este reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, instituind astfel caracterul de "lex generali" al Legii nr. 10/2001, faţă de acest act normativ cu caracter special. 20. Din analiza actului normativ criticat, Curtea constată că sintagma "cult religios", cuprinsă în acesta, nu beneficiază de o definiţie legală. Deşi nici Constituţia şi nici Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, nu dau o definiţie normativă a noţiunii de "cult religios", din coroborarea prevederilor art. 5 alin. (2), art. 6 alin. (2), art. 8, art. 17 şi următoarele din Legea nr. 489/2006 rezultă că prin sintagma "cult religios" se înţelege structura religioasă, cu personalitate juridică de drept privat, constituită în condiţiile legii antereferite, formată din persoane fizice care adoptă, împărtăşesc şi practică aceeaşi credinţă religioasă, şi care dobândeşte statut de utilitate publică prin recunoaşterea de către stat a calităţii de cult religios, potrivit procedurii reglementate prin aceeaşi lege. 21. Dobândirea statutului de cult religios recunoscut este strict reglementată prin legea specială şi impune, potrivit art. 18 din Legea nr. 489/2006, îndeplinirea următoarelor condiţii: a) dovada că este constituită legal şi funcţionează neîntrerupt pe teritoriul României ca asociaţie religioasă de cel puţin 12 ani; b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de membri cetăţeni români cu domiciliul în România cel puţin egal cu 0,1% din populaţia României, conform ultimului recensământ; c) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul de organizare şi funcţionare, care să cuprindă: denumirea cultului, structura sa de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi control, organele de reprezentare, modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor de cult, statutul personalului propriu, precum şi prevederile specifice cultului respectiv. 22. Rezultă, aşadar, că atât cultele recunoscute, precum şi părţile componente ale acestora, aşa cum sunt menţionate în statutele sau codurile canonice proprii, sunt persoane juridice de drept privat de utilitate publică, care se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale legii speciale în materie, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice. 23. Pe de altă parte, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 17 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 25 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, fundaţia este subiectul de drept înfiinţat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic între vii ori pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent şi irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivităţi, şi care dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea sa în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul. De asemenea, potrivit art. 66 din Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 6 februarie 1924, fundaţiile sunt actul prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu distinct şi autonom de patrimoniul său propriu pentru a-l destina, în genere, în mod permanent realizării unui scop ideal, de interes obştesc. 24. Curtea reţine că, înainte de reînfiinţarea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, imediat după 1918, prin Jurnalul Consiliului de miniştri nr. 606 din 31 martie 1921 privitor la administrarea averilor fondului bisericesc ortodox român din Bucovina, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 23 august 1921, s-a stabilit că "averile fondului bisericesc ortodox român din Bucovina, până la votarea legii de unificare bisericească, intră în administraţia bisericii şi anume a mitropolitului împreună cu consistoriul, care-l va administra printr'o delegaţiune permanentă a congresului bisericesc, având ca instanţă supremă congresul" [art. 1]. Statului se rezervă dreptul de a exercita controlul său legal printr-un reprezentant permanent al ministerului cultelor în delegaţiunea permanentă a congresului [art. 2]. Art. 39 din Legea nr. 70/1925 pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 6 mai 1925, prevedea că Fondul religionar greco-oriental din Bucovina este şi rămâne o fundaţiune specială de sine stătătoare, care va purta denumirea de Fondul bisericesc ortodox român al Bucovinei [art. 39]. Potrivit art. 40 din lege, Fondul este persoană juridică, administrat prin Consiliul eparhial, sub preşedinţia Arhiepiscopului şi Mitropolitului Bucovinei, iar excedentul realizat din veniturile sale se va vărsa la Fondul general bisericesc [art. 41 alin. 2 din lege], fond creat pentru a se uşura sarcina statului de a susţine Biserica şi pentru ca Biserica să îşi poată îndeplini cât mai bine misiunea sa religioasă [art. 23 alin. 1 din lege]. Statul exercita dreptul său de control şi supraveghere prin Ministerul de Agricultură şi Domenii şi prin Ministerul de Culte [art. 42 alin. 1]. Ministerul de Agricultură şi Domenii aproba bugetul anual al Fondului [art. 5 alin. 2 din Regulamentul nr. 31/29 iulie 1936, aprobat prin Decretul nr. 1.836/28 iulie 1936, publicat în Monitorul Oficial nr. 174 din 29 iulie 1936]. Creşterea cheltuielilor Fondului, precum şi orice virament de la un articol bugetar la altul vor putea fi făcute de Consiliul eparhial şi cu aprobarea Ministerului Agriculturii sau a Ministerului de Culte [art. 4 alin. 2 din Regulament]. Decretul-lege pentru organizarea Fondului Bisericesc Ortodox-Român al Mitropoliei Bucovinei, astfel cum a fost promulgat cu Înaltul Decret Regal nr. 3.583 din 30 octombrie 1937, publicat în Monitorul Oficial nr. 255 din 4 noiembrie 1937, publicat ca text complet în Monitorul Oficial nr. 269 din 20 noiembrie 1937 şi, ulterior, în Monitorul Oficial nr. 77 din 2 aprilie 1938, în urma modificării operate prin Decretul-lege nr. 22/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 62 din 16 martie 1938, prevedea că Fondul Bisericesc Ortodox-Român al Mitropoliei Bucovinei "este şi rămâne o fundaţiune specială de sine stătătoare, ce aparţine Mitropoliei Bucovinei" [art. 1]. Fondul este persoană juridică [art. 2 alin. (1)], iar creşterea cheltuielilor fondului, precum şi orice virament de la un articol bugetar la altul vor putea fi făcute de Consiliul eparhial şi cu aprobarea Ministerului Agriculturii sau a Ministerului de Culte [art. 4 alin. 2]. Ministerul de agricultură şi domenii aprobă bugetul anual al Fondului în ce priveşte partea silvică şi tehnică, iar Ministerul de Culte şi arte aprobă repartizarea sumelor prevăzute în buget, pentru plata personalului bisericesc, pentru nevoile cultului, şi pentru întreţinerea operelor culturale şi de binefacere ale Eparhiei [art. 5]. Decretul-lege pentru organizarea Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, promulgat prin Înaltul Decret Regal nr. 2.136/1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 148 din 29 iunie 1940, stabileşte că "Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, rezultat din ctitorii voevodale, este şi rămâne o fundaţiune de sine stătătoare pusă sub Înaltul patronaj al Maiestăţii Sale Regelui" [art. 1], este persoană juridică de drept public [art. 2], iar Înaltul patronaj se execută prin numirea membrilor Eforiei, numirea administratorului şi subadministratorului, prin aprobarea bugetelor anuale, prin afectarea excedentelor bugetare pentru scopuri sociale şi culturale din Bucovina [art. 3]. Ulterior, Legea nr. 295/1946 pentru repunerea în vigoare şi modificarea art. 39, 40, 41, 42 şi 43 din Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 17 aprilie 1946, a repus în vigoare, cu modificări, art. 39-43 din Legea nr. 70/1925, reglementându-se expres faptul că Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este "o fundaţiune specială de sine stătătoare a Bisericii Ortodoxe Române din Bucovina" şi "persoană juridică de drept public, reprezentat în justiţie şi în toate actele sale prin arhiepiscopul şi mitropolitul Bucovinei sau delegaţii acestuia". Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este desfiinţat prin Decretul nr. 273/24 iunie 1949, act nepublicat în Monitorul Oficial al României. 25. Din cele prezentate mai sus rezultă că Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este o fundaţiune specială, preluat în noua ordine juridică de după 1918 şi reorganizat în 1925 cu un regim juridic specific, iar ulterior acestui moment cunoaşte, de asemenea, o reglementare specială. Acesta, ca formă de organizare, este o fundaţie, dar cu un regim juridic distinct raportat la actul normativ cu aplicabilitate generală referitor la asociaţii şi fundaţii de la acea vreme, respectiv Legea nr. 21/1924, fiind o fundaţie publică, înfiinţată şi organizată prin lege, şi nu privată, iar, în acelaşi timp, este o entitate distinctă de Biserică în sine, indiferent de denumirea sub care apare de-a lungul existenţei sale stabilite prin lege. Prin urmare, nu poate exista identitate între destinatarii actului normativ criticat, în speţă cultele religioase - persoane juridice de drept privat şi de utilitate publică, al căror scop este practicarea unei credinţe religioase, şi alte persoane juridice de drept public sau privat, precum fundaţiile. Un cult religios, pe de o parte, şi o fundaţie constituită fie de acesta în calitate de unic fondator, fie de stat prin lege specială, pe de altă parte, sunt persoane juridice distincte, astfel încât această diferenţă de personalitate juridică denotă, în mod firesc, o diferenţă de patrimonii. 26. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate arată că bunurile imobile revendicate, în legătură cu care se susţine că au aparţinut vechii persoane juridice intitulate Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, erau incluse, la data deposedării, în noţiunea de "patrimoniu bisericesc", reglementat prin Legea nr. 70/1925 pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române. Analizând Legea menţionată, Curtea reţine că averile comune ale Bisericii erau administrate de o Eforie a Bisericii Ortodoxe Române, iar Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei avea o reglementare distinctă de cea a averii comune a Bisericii. Mai mult, fondul general bisericesc cuprinde atât excedentul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (aşadar, nu Fondul în sine), conform art. 41 alin. (2) din Legea nr. 70/1925, cât şi bunurile comune ale Bisericii; prin urmare, aceste două părţi componente ale fondului general bisericesc au o individualitate distinctă, neavând aceeaşi natură juridică. De asemenea, Statutul privind organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin Decretul nr. 233/23 februarie 1949 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale face o distincţie evidentă între bunurile comune ale Bisericii - care sunt cele afectate întreţinerii bisericilor, a slujitorilor ei, operelor culturale şi de caritate şi îndeplinirii celorlalte scopuri ale Bisericii, conform art. 169 alin. 3 din Statut - şi cele ale fundaţiilor şi asociaţiunilor acesteia. Astfel, art. 168 din Statut prevede că "Totalitatea bunurilor aparţinând Patriarhiei, Mitropoliilor, Episcopiilor, Protopopiatelor, Parohiilor şi Mănăstirilor constituie averea bisericească", "averea bisericească cuprinde bunuri sacre şi bunuri comune" [art. 169 alin. 1], iar art. 170 alin. 1 că "Averea fundaţiunilor şi asociaţiunilor, care au personalitate juridică, este proprietatea acestora şi se administrează de Biserică în limita şi în condiţiunile actelor constitutive şi conform dispoziţiunilor acestui statut". 27. În prezent, Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, recunoscut prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2008, prevede că "Totalitatea bunurilor aparţinând (...) fundaţiilor constituite de Biserică (...) alcătuiesc patrimoniul bisericesc care aparţine Bisericii Ortodoxe Române, iar regimul lui este reglementat de prezentul statut" [art. 169]. Însă aceste prevederi trebuie coroborate cu prevederile art. 173 din acelaşi Statut, potrivit cărora "Patrimoniul fundaţiilor şi asociaţiilor bisericeşti cu personalitate juridică constituite de Biserică este proprietatea acestora şi se administrează de Biserică în limita şi în condiţiile actelor constitutive şi conform dispoziţiilor prezentului statut." Prin urmare, nici din punctul de vedere al dispoziţiilor statutare nu există identitate juridică între sintagma "patrimoniu bisericesc", pe de o parte, ce include, în mod generic, şi bunurile fundaţiilor constituite de Biserică, şi cea de "patrimoniu al fundaţiilor şi asociaţiilor bisericeşti", pe de altă parte, ce include bunuri care sunt în proprietatea acestora din urmă şi se administrează de Biserică, dacă au fost constituite de aceasta. 28. Distinct de fundaţiile constituite de Biserică şi reglementate prin hotărârea de Guvern anterior menţionată, Curtea constată că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei era o fundaţiune specială înfiinţată prin lege, aşadar, nu de Biserică [a se vedea şi paragraful 25 al prezentei decizii], tocmai pentru că bunurile imobile administrate de fond aparţineau statului. Prin urmare, din moment ce aceste bunuri imobile nu aparţineau Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, cu atât mai puţin puteau face parte din proprietatea Bisericii (sub regimul de averi sau bunuri comune), persoană juridică distinctă. Astfel, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu se circumscrie ideii de cult religios, fiind o fundaţiune specială - cu caracter public - ce nu poate fi, printr-un mimetism juridic, readusă în dreptul pozitiv prin aplicarea prevederilor Legii nr. 21/1924 sau a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000. 29. De altfel, reglementând restituirea imobilelor preluate abuziv către cultele religioase - aşadar, a averii/bunurilor comune Bisericii -, astfel încât acestea să le administreze, în acord cu statutele proprii, scopul legiuitorului a fost acela de a asigura mijloacele materiale necesare desfăşurării activităţii spirituale, culturale şi sociale a cultelor religioase, în deplin acord cu relaţia între stat şi culte instituită, la nivel constituţional, prin art. 29 alin. (5), potrivit căruia cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, şi detaliată, în acest sens specific, la nivel infraconstituţional, prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, potrivit căruia cheltuielile pentru întreţinerea cultelor şi desfăşurarea activităţilor lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create şi administrate în conformitate cu statutele lor. De aceea legiuitorul a circumstanţiat domeniul de aplicare al actului normativ criticat, în privinţa persoanelor îndreptăţite la restituire, la cultele religioase, în considerarea scopului principal al acestora, respectiv acela de manifestare a credinţei religioase în mod colectiv, scop care diferă, de la caz la caz, de obiectul de activitate al fundaţiilor, indiferent de natura lor. 30. De asemenea, cu privire la obiectul restituirii, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 are caracter reparatoriu şi vizează numai bunurile imobile preluate abuziv de stat în timpul regimului comunist, şi anume în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; or, în cauza de faţă se ridică probleme care excedează conţinutului normativ al ordonanţei de urgenţă în sensul că sunt vizate bunuri imobile care nu au fost preluate abuziv de stat în perioada antereferită, regimul juridic al acestora fiind stabilit în baza unor realităţi normative ce premerg anului 1945. Prin urmare, cele antamate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate vizează contestarea, pe de o parte, a regimul juridic al bunurilor imobile, obiect al acţiunii principale, în perioada în care fostul Ducat al Bucovinei a aparţinut Imperiului austriac şi, pe de altă parte, a dreptului de proprietate al statului român, drept rezultat în urma succesiunii de state şi a voinţei sale suverane, aspecte care nu vizează şi nu pun în discuţie legislaţia cu caracter reparatoriu adoptată pentru restituirea bunurilor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. 31. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că formula redacţională a normei criticate respectă exigenţele tehnicii legislative, reglementate prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora: "textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce" [art. 8 alin. (4) teza întâi], şi "actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie" [art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege]. Prin urmare, raportat la cerinţele de calitate a normei juridice, Curtea reţine că prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, potrivit cărora "(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România (...) se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă", îndeplinesc criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, operaţiunea de retrocedare vizând numai bunurile imobile care au aparţinut cultelor religioase. 32. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 se susţine că sintagmele "acte doveditoare", respectiv "acte sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar" au în vedere în mod explicit şi extrasele de carte funciară, aşa cum sunt menţionate în mod expres în pct. 13 [cu referire la art. 1 din ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000] din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.164/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 6 noiembrie 2002, astfel că interpretarea dată acestor texte de lege de către instanţa de judecată în sensul că extrasul de carte funciară nu face dovada dreptului de proprietate, ci doar a unui drept de administrare, este neconstituţională. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra pertinenţei şi relevanţei probelor pe care le poate depune persoana îndreptăţită la restituire, precum şi asupra modului în care aceste probe pot fi interpretate de către Comisia specială de retrocedare sau de către instanţa de judecată. Or, Curtea Constituţională nu se poate substitui organului administrativ care are rolul de aplicare a legii sau instanţei de judecată chemată să cenzureze o eventuală decizie nelegală a acestuia. Aprecierea calităţii de proprietar al persoanei îndreptăţite la restituire, respectiv a cultului religios [şi nu a asociaţiilor sau fundaţiilor constituite prin lege specială sau de către cultele religioase], în baza probelor administrate, reprezintă o chestiune de fapt, a cărei stabilire intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003), este atribuţia instanţelor de judecată să interpreteze şi să determine dispoziţiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. În temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 este inadmisibilă. 33. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1202 din Codul civil din 1864 referitor la prezumţia legală, Curtea constată că acestea au fost abrogate în mod expres la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, respectiv la data de 15 februarie 2013, potrivit art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Or, la data sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa judecătorească, respectiv Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prevederile art. 1202 din Codul civil din 1864 nu mai erau în vigoare, astfel încât acestea nu au nicio relevanţă în soluţionarea fondului cauzei, excepţia de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 34. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acest text de lege consacră o clasificare indirectă a prezumţiilor legale, în funcţie de posibilitatea răsturnării acestora prin proba contrar, respectiv în prezumţii absolute şi relative. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că instituirea unei prezumţii legale absolute, care nu permite nicio dovadă contrară, cum este şi prezumţia de lucru judecat, afectează însăşi ideea de "dreptate", menţionată de art. 1 alin. (3) din Constituţie ca valoare supremă garantată într-un stat de drept. În acest sens arată că instanţele de judecată au reţinut în mod irevocabil că Fondul Bisericesc Ortodox Român nu avea calitatea de proprietar la data preluării abuzive a bunurilor revendicate, iar, în conformitate cu art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă, autoritatea de lucru judecat priveşte atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină. 35. În ceea ce priveşte circumstanţierea sferei noţiunii de "dreptate", în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foştii deţinuţi politici (Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010) sau a unei indemnizaţii pentru limită de vârstă pentru persoanele care au deţinut calitatea de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene (Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016) aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esenţiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie. 36. În prezenta cauză nu se poate susţine în mod rezonabil că reglementarea legală a autorităţii de lucru judecat ce însoţeşte hotărârea judecătorească contravine noţiunii de "dreptate", reglementată prin art. 1 alin. (3) din Constituţie, dat fiind faptul că există remedii procesuale, de natură a contracara efectele injuste ale unei hotărâri judecătoreşti netemeinice sau nelegale care este definitivă şi executorie, şi anume căile extraordinare de atac. De altfel, invocând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale ce reglementează prezumţiile legale absolute, autorii acesteia tind la o reexaminare a prezumţiei de lucru judecat născută din deciziile de speţă anterior menţionate, prin invocarea unor elemente noi pentru a proba existenţa dreptului de proprietate asupra bunului a cărui restituire se solicită, respectiv un contract de vânzare încheiat la Viena în data de 13 iunie 1870, "în temeiul Legii nr. 20/1868", între "visteria împărătească" şi Fondul Bisericesc Greco-Ortodox Bucovinean, act juridic despre care se susţine că a constituit temeiul înscrierii dreptului de proprietate al Fondului în cartea funciară. Or, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, părţile pot uza de calea extraordinară de atac a revizuirii şi în situaţia în care, la data pronunţării hotărârii atacate, instanţa nu a avut în vedere anumite înscrisuri care erau de natură a schimba soluţia dată în cauză. 37. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, deoarece autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu beneficiază de valorificarea "prezumţiei legale absolute a dreptului aparţinând persoanei înscrise în cartea funciară" astfel cum în mod constant a decis instanţa supremă în favoarea altor proprietari tabulari, Curtea constată că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate. Faptul că instanţa de judecată poate să nu dea valoare probatorie anumitor înscrisuri depuse în dovedirea dreptului pretins nu poate constitui eo ipso un veritabil tratament discriminatoriu şi, implicit, neconstituţional. 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Fundaţia "Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei" din Suceava în dosarele nr. 931/39/2015, nr. 941/39/2015, nr. 944/39/2015, nr. 1053/39/2015, nr. 1.054/39/2015, nr. 27/39/2016, nr. 28/39/2016, nr. 927/39/2015, nr. 933/39/2015, nr. 934/39/2015, nr. 953/39/2015, nr. 955/39/2015, nr. 6/39/2016, nr. 12/39/2016, nr. 15/39/2016, nr. 65/39/2016, nr. 68/39/2016, nr. 64/39/2016, nr. 20/39/2016, nr. 19/39/2016, nr. 7/39/2016, nr. 9/39/2016, nr. 930/39/2015, nr. 935/39/2015, nr. 945/39/2015, nr. 958/39/2015, nr. 961/39/2015, nr. 929/39/2015, nr. 932/39/2015, nr. 940/39/2015, nr. 950/39/2015, nr. 952/39/2015, nr. 959/39/2015, nr. 8/39/2016, nr. 38/39/2015, nr. 939/39/2015, nr. 942/39/2015, nr. 947/39/2015, nr. 948/39/2015, nr. 13/39/2016, nr. 11/39/2016, nr. 16/39/2016, nr. 66/39/2016, nr. 839/39/2015, nr. 840/39/2015, nr. 842/39/2015, nr. 926/39/2015, nr. 928/39/2015, nr. 936/39/2015, nr. 937/39/2015, nr. 943/39/2015, nr. 946/39/2015, nr. 949/39/2015, nr. 951/39/2015, nr. 954/39/2015, nr. 956/39/2015, nr. 957/39/2015, nr. 960/39/2015, nr. 10/39/2016, nr. 14/39/2016, nr. 17/39/2016, nr. 141/39/2016, nr. 142/39/2016, nr. 67/39/2016, nr. 63/39/2016, nr. 70/39/2016, nr. 72/39/2016, nr. 73/39/2016, nr. 140/39/2016, nr. 143/39/2016, nr. 144/39/2016, nr. 5/39/2016, nr. 18/39/2016, nr. 69/39/2016, nr. 1.052/39/2015, nr. 215/39/2016, nr. 244/39/2016, nr. 216/39/2016, nr. 71/39/2016, nr. 145/39/2016, nr. 139/39/2016, nr. 242/39/2016 şi nr. 243/39/2016 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor în Dosarul nr. 7.849/1/2006* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi ale art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 octombrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Karoly ----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
