Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Iulian Liviu Drăghici în Dosarul nr. 195/93/2013 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 346D/2014. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 1.240 din 7 octombrie 2010 şi nr. 705 din 11 septembrie 2007, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta mai arată că, în speţă, nu este vorba de o contraprestaţie, ci de o obligaţie fiscală. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 195/93/2013, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie invocată de Iulian Liviu Drăghici într-un dosar având ca obiect anularea unei decizii de impunere. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei arată, în esenţă, că, deşi toţi cetăţenii sunt egali, solidari şi nediscriminaţi, fiindu-le garantat dreptul la viaţă, integritate fizică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii prin asistenţă medicală, ei sunt obligaţi să contribuie la fondul de sănătate, putând fi executaţi silit cu majorări de întârziere. Astfel, se arată că ei nu beneficiază de calitatea de asigurat decât după ce au plătit întreaga sumă datorată retroactiv pentru un serviciu care nu le-a fost acordat şi nici nu mai poate fi acordat. În acest fel, prin cuantumul exagerat al sumei impuse se încalcă principiul proporţionalităţii şi al justei aşezări a sarcinilor fiscale. 6. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acesta invocă jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 1.220 din 29 septembrie 2009, Decizia nr. 258 din 16 martie 2010 şi Decizia nr. 519 din 12 decembrie 2013. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 259 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, prevederi care au următorul conţinut: - Art. 259 alin. (7) şi (8): "Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat: a) să achite contribuţia legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe ţară în vigoare la data plăţii, calculându-se majorări de întârziere; b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă; c) să achite atât contribuţia legală lunară şi obligaţiile fiscale accesorii prevăzute la lit. b) pentru perioada în care au realizat venituri impozabile, cât şi contribuţia legală lunară, precum şi majorările de întârziere prevăzute la lit. a) sau, după caz, obligaţiile fiscale accesorii, pentru perioada în care nu au fost realizate venituri impozabile pe o perioadă mai mare de 6 luni. Această prevedere se aplică situaţiilor în care în cadrul termenelor de prescripţie fiscală există atât perioade în care s-au realizat venituri impozabile, cât şi perioade în care nu s-au realizat astfel de venituri. În cazul în care perioada în care nu s-au realizat venituri impozabile este mai mică de 6 luni, se achită contribuţia legală lunară proporţional cu perioada respectivă, inclusiv majorările de întârziere şi obligaţiile fiscale accesorii, după caz. (8) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (7) termenele de prescripţie privind obligaţiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calităţii de asigurat, după caz." 12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că acest text de lege aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 44 alin. (2) privind garantarea dreptului de proprietate privată, art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii, art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale şi art. 139 privind impozitele, taxele şi alte contribuţii. De asemenea se mai arată că mai sunt încălcate prevederile art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale raportat la art. 1 privind dreptul de proprietate din Protocolul adiţional la Convenţie, art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţie, precum şi Protocolul nr. 12 privind interzicerea generală a discriminării la aceeaşi Convenţie. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare. 14. Astfel, prin Decizia nr. 1.240 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010, Curtea a statuat că legea instituie nu doar dreptul cetăţenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, ci şi obligaţia acestora de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuţii sunt prevăzute în art. 213 din Legea nr. 95/2006, astfel că, în afara acestora, tuturor celorlalţi cetăţeni le revine obligaţia mai sus amintită. Din momentul în care se naşte această obligaţie, iar asiguratul plăteşte contribuţia, legea îi dă acestuia dreptul de a beneficia de pachetul de servicii medicale în sistemul public de sănătate. Între această situaţie şi cea în care se află autorul excepţiei nu se poate pune însă un semn de egalitate. Astfel, în condiţiile în care persoana obligată să contribuie la sistemul de asigurări de sănătate ignoră această obligaţie, este firesc ca accesul la serviciile sistemului public de asigurări de sănătate să fie diferit de prima ipoteză. O asemenea soluţie nu este, prin urmare, discriminatorie, nu afectează integritatea fizică sau psihică a persoanei şi nici nu îngrădeşte dreptul la ocrotirea sănătăţii, ci îl reglementează diferit, având în vedere situaţia deosebită în care se găseşte persoana care nu a respectat obligaţia legală de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate. 15. De asemenea, prin Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, în care a analizat dispoziţiile art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate prevăd obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări de sănătate pentru o perioadă anterioară în sarcina celor care aveau această obligaţie, dar nu au îndeplinit-o. Astfel, Curtea a reţinut că obligarea la plata contribuţiei prevăzute de lege şi anterior nu are un caracter retroactiv. 16. Prin Decizia nr. 258 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010, Curtea a statuat că principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale impune ca plata contribuţiilor să se facă în acelaşi mod de către toţi contribuabilii, prin excluderea oricărui privilegiu sau discriminări, astfel ca, la venituri egale, contribuţia să fie aceeaşi. Acelaşi principiu presupune însă ca aşezarea sarcinilor fiscale să ţină cont de capacitatea contributivă a cetăţenilor, de necesitatea de protecţie a categoriilor sociale celor mai dezavantajate, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale contribuabililor în cauză. 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iulian Liviu Drăghici în Dosarul nr. 195/93/2013 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 259 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
