Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 615 din 12 iunie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si pentru stabilirea unor masuri pentru accelerarea aplicarii acesteia si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 501/2002
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 454 din 6 iulie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri pentru accelerarea aplicãrii acesteia şi a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 501/2002, prin raportare la prevederile art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002, excepţie invocatã de Kovacs Jeno Istvan, Kovacs Jolan, Crãciun Ivan, Elisabeta Ivan, Gyongyosi Zoltan, Gyongyosi Annamaria, Kiss Denes şi Kiss Elena Claudia în Dosarul nr. 3.318/117/2010 al Tribunalului Cluj - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 328D/2012.
La apelul nominal rãspunde reprezentantul autorilor excepţiei, avocat Ovidiu Podaru, cu delegaţie la dosar. Lipsesc celelalte pãrţi, procedura de citare fiind legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 584D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri pentru accelerarea aplicãrii acesteia şi a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 501/2002, prin raportare la prevederile art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002, excepţie invocatã de Emil Simon, Maria Edita Simon şi Anna Maria Budai în Dosarul nr. 422/117/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilã.
La apelul nominal rãspunde reprezentantul autorilor excepţiei, avocat Ovidiu Podaru, cu delegaţie la dosar. Lipsesc celelalte pãrţi, procedura de citare fiind legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra faptului cã, în acest dosar, partea Arhiepiscopia Romano-Catolicã din Alba Iulia a depus un înscris prin care solicitã comunicarea excepţiei de neconstituţionalitate formulate de cãtre autorii excepţiei.
Reprezentantul autorilor excepţiei se opune admiterii acestei cereri.
Având cuvântul asupra acestei cereri, reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea acesteia, arãtând cã, potrivit încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţatã de cãtre Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilã, în şedinţa publicã din 25 ianuarie 2012, excepţia de neconstituţionalitate a fost pusã în discuţia pãrţilor, astfel încât reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolicã din Alba Iulia, care a fost prezentã la acest termen de judecatã, a avut posibilitatea sã cunoascã şi sã îşi susţinã poziţia procesualã cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de pârâţii Emil Simon, Maria Edita Simon şi Anna Maria Budai.
Curtea, în temeiul art. 129 alin. (1) din Codul de procedurã civilã, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respinge cererea formulatã.
Având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate în dosarele nr. 328D/2012 şi nr. 584D/2012, Curtea pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul autorilor excepţiei solicitã conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public apreciazã ca fiind întrunite condiţiile conexãrii.
Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 584D/2012 la Dosarul nr. 328D/2012, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicitã admiterea acesteia. În acest sens, aratã cã instituirea unui nou termen pentru introducerea acţiunii în constatarea nulitãţii actelor juridice de înstrãinare a imobilelor care au fãcut obiect de reglementare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000, dupã momentul intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune, în contextul neprorogãrii termenelor anterior instituite, este neconstituţionalã. Aratã cã dreptul de proprietate al foştilor chiriaşi care au cumpãrat imobilele cu destinaţia de locuinţã în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului s-a consolidat prin neexercitarea dreptului la acţiune în termenul instituit iniţial prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002, astfel încât aceastã mãsurã legislativã este de naturã sã înfrângã principiul securitãţii raporturilor juridice, parte componentã a dreptului la un proces echitabil.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã instituirea unui nou termen pentru introducerea acţiunii în constatarea nulitãţii actelor juridice de înstrãinare a imobilelor care au fãcut obiect de reglementare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 este de naturã sã creeze un climat de insecuritate juridicã pentru foştii chiriaşi care au cumpãrat aceste imobile în temeiul Legii nr. 112/1995. Invocã cele statuate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Hotãrârea din 24 martie 2009, pronunţatã în Cauza Tudor Tudor împotriva României.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 24 ianuarie 2012 şi 25 ianuarie 2012, pronunţate în dosarele nr. 3.318/117/2010 şi nr. 422/117/2010, Tribunalul Cluj - Secţia civilã şi Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri pentru accelerarea aplicãrii acesteia şi a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 501/2002, prin raportare la prevederile art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002, excepţie invocatã de Kovacs Jeno Istvan, Kovacs Jolan, Crãciun Ivan, Elisabeta Ivan, Gyongyosi Zoltan, Gyongyosi Annamaria, Kiss Denes şi Kiss Elena Claudia şi de Emil Simon, Maria Edita Simon şi Anna Maria Budai în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor acestora privind anularea unor contracte de vânzare-cumpãrare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã prevederile art. II din Legea nr. 48/2004 se înscriu într-o serie de dispoziţii legale care au introdus în mod succesiv noi termene în interiorul cãrora, prin derogare de la dreptul comun, se putea exercita dreptul la acţiune pentru constatarea nulitãţii actelor juridice de înstrãinare a imobilelor ce au fãcut obiect de reglementare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000. Se susţine cã, în acest mod, prin succesiunea de prevederi legale care instituiau noi termene de introducere a acţiunii, dupã momentul intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune, în contextul neprorogãrii termenelor anterior instituite, este încãlcat principiul securitãţii raporturilor juridice, parte componentã a dreptului la un proces echitabil. Mai mult, se susţine cã aceastã lipsã de coerenţã legislativã afecteazã în ultima instanţã siguranţa persoanei foştilor chiriaşi care au cumpãrat imobilele cu destinaţia de locuinţã în temeiul Legii nr. 112/1995, dat fiind faptul cã, prin instituirea unui nou termen de constatare a nulitãţii contractelor de vânzare-cumpãrare, aceştia pot fi lipsiţi în mod intempestiv de locuinţele pe care le-au cumpãrat, deşi dreptul lor de proprietate a fost consolidat prin neexercitarea dreptului la acţiune în decursul termenului instituit iniţial prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002.
Se mai aratã cã, în actualul context legislativ creat ca urmare a încetãrii efectelor prevederilor art. III cuprins în titlul II din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, ca urmare a pronunţãrii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.352 din 10 decembrie 2008, menţinerea în vigoare a soluţiei legislative cuprinse în textul de lege criticat ar contraveni principiului constituţional al egalitãţii în drepturi, dat fiind faptul cã atât prevederile art. III din titlul II al Legii nr. 247/2005, declarat neconstituţional, cât şi cele cuprinse în art. II din Legea nr. 48/2004, criticat în prezenta cauzã, vizeazã aceeaşi soluţie legislativã, respectiv introducerea unui nou termen în interiorul cãruia sã poatã fi ex ercitat dreptul la acţiune prevãzut iniţial de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000, şi se adreseazã aceloraşi subiecte de drept, respectiv cultelor religioase din România ale cãror imobile au fost preluate în mod abuziv, cu sau fãrã titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Cu alte cuvinte, dacã acţiunea privind anularea contractelor de vânzare-cumpãrare a fost introdusã în termenul prevãzut de Legea nr. 247/2005, aceste contracte rãmân valabile, instanţele de judecatã urmând sã constate prescripţia dreptului la acţiune al cultelor religioase. În schimb, acţiunile introduse în termenul instituit prin textul de lege criticat pot avea drept consecinţã anularea unor contracte de vânzare-cumpãrare similare, dreptul la acţiune nefiind prescris. Invocã în acest sens Hotãrârea din 2 noiembrie 2010, pronunţatã de cãtre Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Ştefãnicã şi alţii împotriva României, paragraful 37, prin care s-a statuat cã, "(...) atunci când existã divergenţe cu privire la aplicarea unor dispoziţii legale în esenţã similare în cazul persoanelor aflate în grupuri aproape identice, apare o problemã în privinţa securitãţii raporturilor juridice."
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Tribunalul Cluj - Secţia civilã şi Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã termenul de 6 luni pentru exercitarea acţiunii în anularea actelor juridice de înstrãinare a imobilelor ce fac obiectul de reglementare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 a fost instituit ca o mãsurã reparatorie în favoarea celor care nu au beneficiat de termenul iniţial introdus prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002.
Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul nr. 328D/2012, considerã cã textul de lege criticat este constituţional, invocând în acest sens punctele sale de vedere exprimate cu prilejul pronunţãrii deciziilor Curţii Constituţionale nr. 542 din 7 decembrie 2004, nr. 101 din 22 februarie 2005 şi nr. 262 din 12 mai 2005. În Dosarul nr. 584D/2012, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, dat fiind faptul cã prevederile art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 au fost abrogate prin dispoziţiile art. VI cuprins în titlul II al Legii nr. 247/2005.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din încheierile de sesizare, îl reprezintã prevederile art. II din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri pentru accelerarea aplicãrii acesteia şi a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 501/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, prin raportare la dispoziţiile art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea, nr. 929 din 18 decembrie 2002.
Prevederile art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 48/2004, au fost abrogate prin art. VI cuprins în titlul II - Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.
Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã autorii acesteia criticã strict conţinutul normativ al art. II din Legea nr. 48/2004, astfel încât Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra acestui text de lege, potrivit cãruia: "Dreptul la acţiune prevãzut la titlul II art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 se poate exercita şi în termen de 6 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi."
În opinia autorilor excepţiei, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (1) privind libertatea individualã şi siguranţa persoanei şi art. 148 alin. (2) privind prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementãri comunitare cu caracter obligatoriu, faţã de dispoziţiile contrare din legile interne.
De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 1 - Protecţia proprietãţii din primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
Prevederile art. VI alin. (4) cuprins în titlul II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 au instituit, prin derogare de la dreptul comun şi indiferent de cauza de nulitate, un termen de prescripţie de 6 luni de la data intrãrii în vigoare a acestui act normativ, în decursul cãruia se putea exercita acţiunea în anularea actelor juridice de înstrãinare a imobilelor ce fac obiect de reglementare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 501/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005.
Ulterior, prin dispoziţiile art. II din Legea nr. 48/2004, text de lege ce constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauzã, a fost instituit un nou termen de 6 luni de la data intrãrii în vigoare a acestei legi, în decursul cãruia puteau fi introduse aceleaşi acţiuni în anulare, fãrã ca termenul instituit iniţial de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 sã fi fost prorogat.
Mai mult, prin dispoziţiile art. III cuprins în titlul II din Legea nr. 247/2005 a fost introdus un nou termen de exercitare a dreptului la acţiune prevãzut iniţial de art. 4^1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000, [devenit art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000, republicatã], respectiv de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Prin Decizia nr. 1.352 din 10 decembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 12 ianuarie 2009, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III cuprins în Titlul II din Legea nr. 247/2005 şi a constatat cã aceste prevederi legale, stabilind un nou termen pentru exercitarea dreptului la acţiune în anularea actelor juridice de înstrãinare a imobilelor ce au fãcut obiect de reglementare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000, deşi prin reglementãri anterioare au fost stabilite alte termene ce nu au fost prorogate, contravin principiului securitãţii raporturilor juridice şi dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În prezenta cauzã, Curtea reţine cã prevederile art. II din Legea nr. 48/2004 reglementeazã o soluţie legislativã identicã, dispunând cu privire la repunerea în termenul de exercitare a acţiunii în anularea actelor juridice de înstrãinare a imobilelor ce fac obiect de reglementare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000, dupã împlinirea prescripţiei dreptului de exercitare a acţiunii în anulare reglementat prin art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002.
Curtea constatã cã, în contextul consolidãrii dreptului de proprietate asupra locuinţelor dobândite de cãtre foştii chiriaşi, ca urmare a împlinirii termenului special de prescripţie extinctivã a acţiunii în anulare reglementat prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002, instituirea unui nou termen de exercitare a dreptului la acţiune creeazã un climat de instabilitate legislativã, ceea ce în ultimã instanţã este de naturã sã conducã la înfrângerea principiului securitãţii raporturilor juridice civile, principiu ce constituie o dimensiune fundamentalã a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat în mod expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentalã.
Cu privire la acest aspect, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã principiul securitãţii raporturilor juridice decurge implicit din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi constituie unul dintre principiile fundamentale ale statului de drept. În acest sens sunt hotãrârile din 20 octombrie 2011 sau din 6 decembrie 2007, pronunţate în cauzele Nejdet Şahin şi Perihan Şahin împotriva Turciei, paragraful 56, respectiv Beian împotriva României (nr. 1), paragraful 39.
Mai mult, Curtea constatã cã instituirea unui nou termen pentru exercitarea acţiunii în anularea unor acte juridice de înstrãinare a unor imobile, dupã împlinirea termenului de prescripţie, este de naturã sã înfrângã principiul securitãţii raporturilor juridice civile, prin nesocotirea aşteptãrilor legitime ale cetãţenilor în raport cu previzibilitatea legii, prin raportare la conţinutul unei norme juridice adoptate la un moment dat. În acelaşi sens, prin Hotãrârea din 9 decembrie 2008, pronunţatã în Cauza Viaşu împotriva României, paragraful 64, Curtea europeanã de la Strasbourg a statuat cã, în contextul mai multor modificãri ale unei norme legale, atât claritatea, cât şi previzibilitatea impuse de noţiunea de "legalitate" au fost grav afectate.
De altfel, şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut în mod implicit necesitatea respectãrii aşteptãrilor legitime ale cetãţenilor cãrora li se adreseazã o reglementare legalã, spre exemplu, în Hotãrârea din 15 iulie 2004, pronunţatã în Cauza C-459/02 - Willy Gerekens şi Asociaţia agricolã Procol pentru promovarea comercializãrii produselor lactate împotriva Marelui Ducat al Luxemburgului, paragrafele 23 şi 24, sau Hotãrârea din 29 iunie 2010, pronunţatã în Cauza C-550/09- Proces penal împotriva lui E. şi F., paragraful 59.
Prin urmare, aşa cum a statuat Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 1.352 din 10 decembrie 2008, ale cãrei soluţie şi considerente sunt valabile şi în prezenta cauzã, reglementarea unui nou termen pentru introducerea unei acţiuni în anularea actelor juridice de înstrãinare a imobilelor aparţinând cultelor religioase, dupã împlinirea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune, este de naturã sã înfrângã principiul securitãţii raporturilor juridice civile, precum şi dreptul la un proces echitabil, reglementat prin dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În fine, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie nu sunt incidente în cauzã, textul de lege criticat nereferindu-se la libertatea individualã a cetãţenilor.
De asemenea, Curtea constatã cã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 148 alin. (2) nu sunt incidente în cauzã, acestea vizând prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementãri comunitare cu caracter obligatoriu, faţã de dispoziţiile contrare din legile interne, iar nu un tratat internaţional privind drepturile omului, aşa cum este Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocatã în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri pentru accelerarea aplicãrii acesteia şi a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 501/2002, excepţie invocatã de Kovecs Jeno Istvan, Kovacs Jolan, Crãciun Ivan, Elisabeta Ivan, Gyongyosi Zoltan, Gyongyosi Annamaria, Kiss Denes şi Kiss Elena Claudia în Dosarul nr. 3.318/117/2010 al Tribunalului Cluj - Secţia civilã şi de Emil Simon, Maria Edita Simon şi Anna Maria Budai în Dosarul nr. 422/117/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Prezenta decizie se comunicã celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 iunie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
