Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 613 din 28 aprilie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 613 din 28 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 26 iunie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicatã de Petre Carcalete în Dosarul nr. 6.408/86/2007 al Tribunalului Suceava Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii Constituţionale acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut cã dispoziţiile legale criticate exprimã voinţa legiuitorului de stopare a migraţiei politice, aceasta fiind de naturã a afecta buna desfãşurare a activitãţii administraţiei publice locale. În plus, menţioneazã cã prevederile art. 53 din Legea fundamentalã, invocate de autor în motivarea excepţiei, nu sunt incidente în cauzã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 noiembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 6.408/86/2007, Tribunalul Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Petre Carcalete într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind anularea unei hotãrâri prin care Consiliul Local Rãdãuţi a constatat încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului sãu de consilier local.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã cã dispoziţiile legale criticate, prin aceea cã prevãd încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier, pe motivul cã acesta nu mai este membru al partidului politic pe a cãrui listã a candidat iniţial, restrâng în mod abuziv dreptul de exercitare a mandatului pe perioada normalã, fãrã ca aceastã restrângere sã fie justificatã în condiţiile stabilite de art. 53 din Constituţie.
Tribunalul Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal nu îşi exprimã opinia cu privire la constituţionalitatea textului de lege criticat, apreciind doar cã acesta prezintã relevanţã pentru soluţionarea cauzei şi cã nu existã o decizie a Curţii Constituţionale prin care sã se fi constatat neconstituţionalitatea acestuia.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 915/2007 şi altele. Mai mult, aratã cã în cauzã nu se pune problema neconstituţionalitãţii dispoziţiilor legale criticate, ci este vorba de o problemã strict de interpretare şi aplicare a acestora de cãtre instanţa de judecatã competentã.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale, astfel cum a statuat Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa în materie, de exemplu <>deciziile nr. 1.167/2007 , nr. 915/2007 sau nr. 779/2008.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, astfel cum au fost completate prin <>art. I pct. 3 din Legea nr. 249/2006 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 27 iunie 2006. Textul legal criticat are urmãtorul cuprins:
- Art.9 alin. (2): "Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean înceteazã de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în urmãtoarele cazuri: (...) h^1) pierderea calitãţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minoritãţilor naţionale pe a cãrei listã a fost ales."
Autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat în numeroase rânduri asupra conformitãţii dispoziţiilor <>art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali faţã de normele Legii fundamentale, inclusiv cele ale art. 53, invocate în prezenta cauzã. În acest sens sunt, de exemplu, <>Decizia nr. 915 din 18 octombrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 14 noiembrie 2007, <>Decizia nr. 1.167 din 11 decembrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, şi <>Decizia nr. 273 din 24 februarie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 13 aprilie 2009, ale cãror soluţii şi considerente se menţin şi în aceastã cauzã, în lipsa unor elemente noi, de naturã sã determine modificarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicatã de Petre Carcalete în Dosarul nr. 6.408/86/2007 al Tribunalului Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 aprilie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016