Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 613 din 12 iunie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) si b) si alin. 10, precum si ale art. 279 alin. 2 din Codul de procedura penala
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi b) şi alin. 10, precum şi ale art. 279 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Vasile Brutu, prin procurator Margareta Brutu, în Dosarul nr. 4.119/333/2011 al Judecãtoriei Vaslui şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 203D/2012. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Magistratul-asistent referã asupra faptului cã autorul excepţiei a depus la dosar un memoriu prin care solicitã admiterea acesteia. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 18 ianuarie 2012, pronunţatã în Dosarul nr. 4.119/333/2011, Judecãtoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi b) şi alin. 10, precum şi ale art. 279 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Vasile Brutu, prin procurator Margareta Brutu, în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecatã dispuse de procuror. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi b) şi alin. 10 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale, deoarece partea interesatã poate uza în cadrul acestei proceduri speciale numai de proba cu înscrisuri. Totodatã, câtã vreme hotãrârea pronunţatã este definitivã, atunci partea este privatã de dreptul de a uza de calea de atac a recursului, decizia rãmânând practic definitivã la organul de urmãrire penalã. În ce priveşte dispoziţiile art. 279 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, autorul susţine cã acestea ar trebui modificate în sensul ca toate infracţiunile sã se judece direct în faţa instanţei de judecatã. Aratã cã, anterior modificãrii prin Legea nr. 356/2006, un numãr de opt infracţiuni se judecau direct la instanţã prin plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, fãptuitorul având eo ipso calitatea de inculpat. Judecãtoria Vaslui opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, memoriul depus de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi b) şi alin. 10 cu denumirea marginalã Plângerea în faţa judecãtorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, precum şi dispoziţiile art. 279 alin. 2 cu denumirea marginalã Organele cãrora li se adreseazã plângerea, toate din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut: - Art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi b) şi alin. 10: "Judecãtorul, soluţionând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate. Judecãtorul pronunţã una dintre urmãtoarele soluţii: a) respinge plângerea, prin sentinţã, ca tardivã sau inadmisibilã ori, dupã caz, ca nefondatã, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacatã; b) admite plângerea, prin sentinţã, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmãririi penale, dupã caz. Judecãtorul este obligat sã arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodatã faptele şi împrejurãrile ce urmeazã a fi constatate şi prin care anume mijloace de probã; [...] Hotãrârea judecãtorului pronunţatã potrivit alin. 8 este definitivã." - Art. 279 alin. 2: "Plângerea prealabilã se adreseazã organului de cercetare penalã sau procurorului, potrivit legii." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la Dreptul la apãrare, art. 124 referitor la Înfãptuirea justiţiei, art. 126 referitor la Instanţele judecãtoreşti, precum şi dispoziţiile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv, ambele din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi alin. 10 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 778 din 16 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011, şi Deciziei nr. 62 din 31 ianuarie 2012, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012, Curtea Constituţionalã, referindu-se la jurisprudenţa sa constantã, a reţinut cã limitarea mijloacelor de probã care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, realizatã prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, este justificatã având în vedere natura juridicã a acestei plângeri, care nu vizeazã judecarea propriu-zisã a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizeazã un examen al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului atacate, sub aspectul legalitãţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionãrii plângerii, instanţa sã verifice, pe baza lucrãrilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecatã atacate, dacã aceastã soluţie a fost ori nu dispusã cu respectarea dispoziţiilor legale. De asemenea, Curtea a reţinut cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã nu încalcã dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementãrile internaţionale, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecatã nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrãrile şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentãrii unor probe suplimentare faţã de cele deja administrate, respectiv "înscrisuri noi". Plângerea prevãzutã de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã a fost conceputã de legiuitor ca o cale de atac în cadrul cãreia instanţa analizeazã legalitatea şi temeinicia ordonanţei sau a rezoluţiei procurorului, aşa încât este firesc ca instanţa de judecatã, cu ocazia soluţionãrii acesteia, sã se raporteze la "lucrãrile şi materialele din dosarul cauzei" care au fost avute în vedere de cãtre procuror şi pe care se întemeiazã soluţia. De asemenea, Curtea a arãtat cã împotriva hotãrârilor judecãtoreşti pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii, astfel încât reglementarea cãilor de atac împotriva hotãrârii prin care judecãtorul soluţioneazã plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Eliminarea cãilor de atac în aceastã materie este justificatã de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, legiuitorul urmãrind sã asigure celeritatea acesteia şi obţinerea în mod rapid a unei hotãrâri definitive prin care sã fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 125 din 1 februarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 20 11, Decizia nr. 903 din 23 iunie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 12 august 2009, şi Decizia nr. 1.277 din 25 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2009. Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã. În ce priveşte critica adusã dispoziţiilor art. 279 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, autorul excepţiei urmãreşte, în realitate, completarea textului de lege criticat, în sensul reglementãrii posibilitãţii ca acţiunea penalã sã fie pusã în mişcare, pentru orice fel de infracţiune, la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate adresatã instanţei de judecatã. O asemenea solicitare nu intrã însã în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
1. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi b) şi alin. 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Vasile Brutu, prin procurator Margareta Brutu, în Dosarul nr. 4.119/333/2011 al Judecãtoriei Vaslui. 2. Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 iunie 2012.
