Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 612 din 28 aprilie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 alin. (2) lit. e) din   Legea serviciului de salubrizare a localitatilor nr. 101/2006     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 612 din 28 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea serviciului de salubrizare a localitatilor nr. 101/2006

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 10 iunie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (2) lit. e) din <>Legea serviciului de salubrizare a localitãţilor nr. 101/2006 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mercrim D&D" - S.R.L., Societatea Comercialã "Dehantox" - S.R.L., Societatea Comercialã. "Codemar Service" - S.R.L., Societatea Comercialã "Dezinsect" - S.R.L. şi Societatea Comercialã "Green Eco" - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 3.350/62/2008 al Tribunalului Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii Constituţionale acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã actul normativ criticat nu face decât sã reglementeze condiţiile de participare a operatorilor la licitaţia pentru prestarea serviciului de salubrizare a localitãţilor, fãrã a indica un anume operator economic, astfel cã nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate privind încãlcarea principiilor specifice economiei de piaţã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 decembrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 3.350/62/2008, Tribunalul Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) lit. e) din <>Legea serviciului de salubrizare a localitãţilor nr. 101/2006 .
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Mercrim D&D" - S.R.L., Societatea Comercialã "Dehantox" - S.R.L., Societatea Comercialã "Codemar Service" - S.R.L., Societatea Comercialã "Dezinsect" - S.R.L. şi Societatea Comercialã "Green Eco" - S.R.L. din Braşov într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind anularea unui act administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã textul de lege criticat, prin aceea cã acordã exclusivitate unui operator economic în vederea prestãrii serviciului de salubrizare pe raza unei unitãţi administrativ-teritoriale, înlãturã, practic, principiul economiei de piaţã şi al concurenţei loiale, creând un adevãrat monopol pe plan local al respectivului operator în privinţa prestãrii acestui gen de servicii. În baza hotãrârii consiliului local de dare în administrare sau de atribuire şi a contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, particularii (persoane fizice sau societãţi comerciale) sunt obligaţi sã efectueze pe proprietatea lor activitãţile de deratizare numai cu acel operator, fãrã posibilitatea selectãrii altui operator pe criteriile cererii şi ale ofertei sau ale raportului calitate/preţ, specifice economiei de piaţã. Aceasta echivaleazã, în opinia autorilor excepţiei, cu violarea dreptului de proprietate privatã, mai exact a atributului usus, de vreme ce statul sau altã unitate de drept public poate sã dispunã doar în privinţa proprietãţii publice, nu şi a proprietãţii particularilor.
Tribunalul Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi fiscal nu îşi exprimã opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Textul de lege criticat nu se opune exigenţelor principiului garantãrii dreptului de proprietate privatã stabilit de art. 44 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite prin lege, iar, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, dreptul de proprietate obligã proprietarul la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi a celorlalte sarcini care, potrivit legii, îi revin. Totodatã, cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate trebuie astfel reglementat încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, ceea ce impune stabilirea unor limite rezonabile. Nu este încãlcat nici principiul concurenţei loiale, prevãzut de <>art. 135 alin. (1) din Constituţie, deoarece Legea nr. 101/2006 conţine prevederi de naturã sã asigure respectarea acestui principiu, stabilind, aşa cum impune şi art. 9 pct. 1 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, criterii obiective pentru selectarea operatorilor serviciilor de salubrizare. Se precizeazã, totodatã, cã "nu se pune problema unei opţiuni a particularilor în ceea ce priveşte alegerea unui anumit operator de salubrizare, întrucât salubrizarea localitãţilor se realizeazã prin intermediul unui serviciu public, de cãtre operatorii selectaţi potrivit prevederilor <>Legii nr. 101/2006 ".
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile <>art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006 , cu modificãrile ulterioare, sunt constituţionale. Acestea nu aduc atingere sub niciun aspect principiilor economiei de piaţã, liberei iniţiative sau concurenţei, ci, dimpotrivã, se conformeazã acestora, prin aceea cã asigurã garantarea respectãrii de cãtre autoritãţile administraţiei publice locale a actelor normative referitoare la delegarea gestiunii serviciilor de salubrizare numai cãtre operatorii care deţin licenţe. Apreciazã cã dispoziţiile art. 20 alin. (2), art. 44 alin. (1) şi ale art. 148 alin. (2) din Constituţie, invocate, nu sunt incidente în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 alin. (2) lit. e) din <>Legea serviciului de salubrizare a localitãţilor nr. 101/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006, astfel cum au fost modificate prin <>art. I pct. 17 din Legea nr. 224/2008 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 92/2007 pentru modificarea şi completarea <>Legii serviciului de salubrizare a localitãţilor nr. 101/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 3 noiembrie 2008. Textul de lege criticat are urmãtorul conţinut:
Art. 19 alin. (2) lit. e): "(2) Operatorii, în conformitate cu prevederile legale, au dreptul la: [...] e) exclusivitatea prestãrii serviciului de salubrizare pe raza unitãţilor administrativ-teritoriale, acordatã fie în baza hotãrârii de dare în administrare, fie în baza hotãrârii de atribuire şi a contractului de delegare a gestiunii."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului de proprietate privatã şi ale art. 135 alin. (1) din Constituţie, privind principiile specifice economiei României ca economie de piaţã, bazate pe libera iniţiativã şi concurenţã, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la protecţia proprietãţii. De asemenea, indicând prevederile art. 20 alin. (2) şi ale art. 148 alin. (2) din Legea fundamentalã, care consacrã principiul aplicãrii cu prioritate a reglementãrilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, precum şi a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementãri comunitare cu caracter obligatoriu, în cazul în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai puţin favorabile sau contrare, autorul excepţiei invocã prevederile art. 9 pct. 1 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptatã la New York la 31 octombrie 2003, ratificatã de România prin <>Legea nr. 365/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004, text care reglementeazã principiile specifice sistemului de achiziţii publice şi gestiunii finanţelor publice, bazate pe transparenţã, concurenţã şi criterii obiective, precum şi mãsurile recomandate pentru luarea de decizii eficiente pentru prevenirea corupţiei.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã <>Legea nr. 101/2006 stabileşte cadrul juridic pentru înfiinţarea, organizarea, gestionarea, exploatarea, finanţarea şi controlul funcţionãrii serviciului public de salubrizare a localitãţilor. Fiind un serviciu public, deci cu implicaţii de ordinul interesului public al unei anumite comunitãţi, şi fãcând parte din sfera serviciilor comunitare de utilitãţi publice, acesta se aflã sub controlul, conducerea şi coordonarea autoritãţilor administraţiei publice locale sau al asociaţiilor de dezvoltare intercomunitarã. Alegerea modalitãţii de gestiune a serviciului de salubrizare - directã sau indirectã - se face prin hotãrâri ale autoritãţilor deliberative ale unitãţilor administrativ-teritoriale sau ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitarã, iar raporturile juridice dintre acestea şi operatorii serviciului de salubrizare sunt reglementate, dupã caz, prin hotãrârea de dare în administrare a serviciului de salubrizare, în cazul gestiunii directe, sau contractul de delegare a gestiunii, în cazul gestiunii delegate. La darea în gestiune a serviciului public de salubrizare participã operatorii licenţiaţi de cãtre Autoritatea Naţionalã de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice, iar delegarea gestiunii serviciului de salubrizare are la bazã criterii de transparenţã, competitivitate şi eficienţã, unitãţile administrativ-teritoriale având totodatã obligaţia sã asigure tratament egal pentru toţi operatorii serviciilor de salubrizare care acţioneazã în cadrul acelei comunitãţi locale sau al asociaţiei de dezvoltare intercomunitarã, dupã caz.
Aşa fiind, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 19 alin. (2) lit. e) din <>Legea serviciului de salubrizare a localitãţilor nr. 101/2006 consacrã în favoarea operatorilor selectaţi, potrivit procedurilor legale, sã gestioneze serviciul public de salubrizare dreptul la exclusivitate în acest domeniu de activitate pe raza unei anumite comunitãţi locale, astfel cum rezultã din hotãrârea de dare în administrare, hotãrârea de atribuire sau din contractul de delegare a gestiunii, dupã caz. Norma juridicã criticatã nu conferã un drept de exclusivitate unui anumit operator, ci asigurã celui care, cu respectarea legii, gestioneazã serviciul de salubrizare, posibilitatea exercitãrii în concret a obligaţiilor sale specifice, asumate prin actele juridice indicate mai sus. Aşadar, textul legal examinat nu face decât sã întãreascã efectul acelor acte juridice în baza cãrora un operator, în condiţii de transparenţã şi egalitate de tratament, a dobândit gestiunea serviciului public de salubrizare.
Totodatã, dispoziţiile <>art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006 au menirea de a asigura realizarea efectivã a salubrizãrii localitãţilor, dincolo de voinţa fiecãrui individ. Fiind un serviciu de interes public, ar fi inadmisibil ca acesta sã fie lãsat la libera apreciere a individului, care, aşa cum aratã în motivare chiar autorii excepţiei, pot fi de acord sau nu ca prestarea acestui serviciu sã fie realizatã de un anumit operator, punând astfel în pericol sãnãtatea publicã, valoare ocrotitã la nivel constituţional de art. 35. Potrivit alin. (2) al art. 35 din Constituţie, "statul asigurã cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept" (la un mediu sãnãtos), iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, "persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurãtor", astfel cã dispoziţiile criticate reprezintã expresia acestor norme fundamentale.
Aşa fiind, Curtea nu poate reţine criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţie. Mai mult, constatã cã prevederile art. 20 alin. (2), art. 44 alin. (1) şi ale art. 148 alin. (2) din Legea fundamentalã nu au incidenţã în cauzã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) lit. e) din <>Legea serviciului de salubrizare a localitãţilor nr. 101/2006 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mercrim D&D" - S.R.L., Societatea Comercialã "Dehantox" - S.R.L., Societatea Comercialã. "Codemar Service" - S.R.L., Societatea Comercialã "Dezinsect" - S.R.L. şi Societatea Comercialã "Green Eco" - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 3.350/62/2008 al Tribunalului Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 aprilie 2009.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi

---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016