Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 61 din 17 februarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 11 martie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Rãzvan Marius în Dosarul nr. 7.724/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, procedura de judecatã fiind legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate, în acest sens existând o constantã jurisprudenţã a Curţii, de exemplu deciziile nr. 128/2002 sau nr. 221/2003. Întrucât nu au apãrut elemente noi de naturã a justifica schimbarea acestei jurisprudenţe, se apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 1 septembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 7.724/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Rãzvan Marius.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã îngrãdesc accesul la justiţie, întrucât instituie un termen de decãdere arbitrar, de naturã sã creeze inegalitãţi de tratament între cetãţeni, care se reflectã în actul de justiţie. Astfel, apar deosebiri de tratament între persoanele care, deşi nu depun întâmpinare, se prezintã în faţa instanţelor de judecatã neasistate de avocat şi pot propune probe, şi cele care se prezintã asistate de avocat, care nu pot propune probe, tratamentul juridic diferit nefiind justificat dacã se ţine seama de principiul aflãrii adevãrului şi de dreptul persoanei la un proces echitabil. De asemenea, apare discriminatorie condiţionarea pârâtului de a propune probe utile soluţionãrii cauzei, chiar dacã nu a depus întâmpinare, de admiterea solicitãrii reclamantului de a administra probe, condiţionare justificatã de faptul cã astfel nu se pricinuieşte amânarea judecãrii cauzei.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, întrucât nu este îngrãdit accesul liber la justiţie, ci doar se stabileşte un anumit termen pentru depunerea întâmpinãrii, în vederea desfãşurãrii cu celeritate a judecãţii.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.
Guvernul aratã cã instituirea unui termen procedural este pe deplin justificatã de asigurarea unei durate rezonabile a procesului dedus judecãţii, sancţiunea decãderii nefiind de naturã a vãtãma în vreun fel drepturile constituţionale ale pârâtului. Prin reglementarea cuprinsã în art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, legiuitorul nu a înţeles sã stabileascã un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite. Se mai apreciazã cã reglementarea de cãtre legiuitor a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia.
În ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, se aratã cã, aşa cum a decis Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, statele contractante se bucurã de o anumitã marjã de apreciere referitoare la condiţiile procedurale ale acţiunilor în justiţie, termenele de efectuare a diferitelor acte de procedurã sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora.
Avocatul Poporului apreciazã excepţia ca fiind neîntemeiatã, textul de lege criticat contribuind la urgentarea soluţionãrii cauzei şi la prevenirea exercitãrii abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale de cãtre pârât, fãrã a îngrãdi accesul la justiţie al acestuia. Se aratã cã legea procesualã civilã oferã suficiente garanţii care sã asigure dreptul la apãrare şi egalitatea de tratament a pãrţilor implicate în proces.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, cu modificãrile ulterioare. Textul legal criticat are urmãtorul conţinut:
- Art. 118 alin. 2: "Nedepunerea întâmpinãrii în termenul prevãzut de lege atrage decãderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publicã."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 şi 49 din Constituţia României, care, ulterior sesizãrii, a fost modificatã şi completatã prin <>Legea de revizuire nr. 429/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicatã de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouã numerotare. Dupã republicare, textele constituţionale invocate au urmãtoarea numerotare şi conţinut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";
- Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constatã cã dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încãlcãrii principiilor constituţionale al garantãrii liberului acces la justiţie şi al dreptului la apãrare. Astfel, prin <>Decizia nr. 128/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2002, sau prin <>Decizia nr. 17/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 27 februarie 2003, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor legale criticate.
Cu acest din urmã prilej, s-a reţinut cã "textul" de lege dedus controlului relevã o evidentã utilitate în cadrul procesului civil. Astfel, prin instituirea obligativitãţii întâmpinãrii, se asigurã de plano echilibrul procesual al pãrţilor în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaşte apãrãrile pârâtului, precum şi probele utilizate în susţinerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiazã prin luarea la cunoştinţã a acţiunii introductive a reclamantului.
Pe de altã parte, textul criticat contribuie la urgentarea soluţionãrii cauzei şi la prevenirea exercitãrii abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale, instanţa fiind în mãsurã de a cunoaşte, încã de la început, cadrul procesual, iar reclamantul îşi poate pregãti apãrãrile, în cunoştinţã de cauzã, în raport de susţinerile pârâtului, cuprinse în întâmpinare.
Instituirea obligativitãţii depunerii întâmpinãrii, cu consecinţa decãderii pârâtului, în caz de nerespectare, din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publicã, se circumscrie domeniului de reglementare a competenţei instanţelor şi a procedurii de judecatã, rezervat, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorului ordinar, care a acţionat deci în limitele prerogativelor sale constituţionale.
Dincolo de utilitatea evidentã a reglementãrii cuprinse în art. 118 din Codul de procedurã civilã, Curtea nu poate reţine încãlcarea dreptului la apãrare, cu atât mai mult cu cât alin. (2) al articolului criticat instituie obligaţia pentru instanţa judecãtoreascã, în cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, de a-i pune în vedere, la prima zi de înfãţişare, sã arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apãrare, ce vor fi consemnate în încheierea de şedinţã, acordând, la cerere, un termen pentru pregãtirea apãrãrii şi depunerea întâmpinãrii.
Dacã totuşi, deşi protejat, în aceastã manierã, împotriva consecinţelor prejudiciabile ale propriei lipse de diligenţã sau insuficienţei mijloacelor materiale care l-au împiedicat sã apeleze la serviciile unui avocat, pârâtul nu înţelege sã-şi execute obligaţia de depunere a întâmpinãrii, el îşi asumã, în deplinã cunoştinţã de cauzã, riscurile decurgând din propria sa culpã şi, în consecinţã, potrivit unui principiu de aplicaţie generalã, nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu poate pretinde încãlcarea dreptului sãu la apãrare".
În ceea ce priveşte încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã, în mãsura în care reglementarea dedusã controlului se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiatã.
Exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cãrora li se subsumeazã şi instituirea unor termene, dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilã. Aşa fiind, Curtea constatã cã, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţã fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cãrora statul este ţinut sã le acorde ocrotire, în egalã mãsurã, în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie.
Soluţia adoptatã în deciziile anterioare, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã, întrucât nu au apãrut împrejurãri noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1, 2, 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Rãzvan Marius în Dosarul nr. 7.724/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 februarie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
