Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 609 din 27 mai 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale si ale art. 334 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 11 iunie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale şi ale art. 334 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Tãnase Victor în Dosarul nr. 4.736/4/2007 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţii, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, se dã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, întrucât considerã cã textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituţie invocate ca fiind încãlcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 decembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 4.736/4/2007, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale şi ale art. 334 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Tãnase Victor într-o cauzã penalã în care acesta este trimis în judecatã pentru sãvârşirea infracţiunii prevãzute de <>art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã <>art. 281 din Legea nr. 31/1990 încalcã normele constituţionale referitoare la un proces echitabil, pe cele referitoare la singularitatea şi legalitatea pedepsei şi pe cele privind dreptul la apãrare. În acest sens, aratã cã, în redactarea actualã, <>art. 281 din Legea nr. 31/1990 "stabileşte o dublã/multiplã incriminare a aceleiaşi fapte", astfel cã existã posibilitatea ca o faptã sã reprezinte în aceleaşi timp douã sau mai multe infracţiuni, dintre care reprezentantul parchetului sau instanţa de judecatã sã aleagã în timpul urmãririi penale sau în timpul judecãţii. Autorul excepţiei considerã cã reglementarea contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 23 alin. (12) din Constituţie, întrucât inculpatul "nu poate şti cu siguranţã pe parcursul procesului penal ce infracţiune se presupune cã ar fi sãvârşit", precum şi pentru faptul cã "deschide posibilitatea ca, dupã ce acţiunea penalã pentru o infracţiune se stinge prin prescripţie sau în alte cazuri prevãzute de lege, acţiunea penalã sã poatã fi pornitã din nou pentru o altã infracţiune, deşi fapta penalã dedusã judecãţii rãmâne aceeaşi". În consecinţã, susţine cã, potrivit <>art. 281 din Legea nr. 31/1990 , "infracţiunile sunt interschimbabile" şi nu poate avea loc un proces echitabil, iar persoana cercetatã nu se poate folosi în mod judicios de mijloacele de apãrare puse la dispoziţia sa de lege. În acest context, aratã cã, în speţã, inculpatul a ridicat excepţia rãspunderii prescripţiei penale referitoare la infracţiunea prevãzutã de <>art. 282 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 , "iar reprezentantul parchetului, folosindu-se de dispoziţiile art. 281 din aceeaşi lege, a solicitat schimbarea încadrãrii juridice a faptei în infracţiunea de delapidare, tocmai cã exercitarea în continuare a acţiunii penale era blocatã ca urmare a intervenirii prescripţiei".
În legãturã cu neconstituţionalitatea art. 334 din Codul de procedurã penalã, se invocã încãlcarea art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (11) şi (12) din Constituţie, constând în aceea cã textul criticat "nu stabileşte un termen pânã la care schimbarea încadrãrii juridice poate avea loc şi nici nu impune reluarea cercetãrii penale cu privire la noua infracţiune". În acest sens, autorul excepţiei aratã cã posibilitatea de a schimba încadrarea juridicã a faptei în orice moment al judecãţii vine în contradicţie cu prezumţia de nevinovãţie pe care o transformã într-un principiu fãrã conţinut. Fapta unei persoane capãtã semnificaţie juridicã sub aspect penal doar la momentul încadrãrii sale ca infracţiune, aceasta din urmã fiind caracterizatã nu atât de anumite fapte materiale, ci mai mult de circumstanţierea juridicã prevãzutã de lege, iar organul de urmãrire penalã şi instanţa de judecatã "sunt ţinute şi conduse în procesul de cercetare a faptei de modul în care fapta a fost încadratã din punct de vedere juridic". În caz contrar, "dreptul la apãrare al inculpatului ar fi iluzoriu, având în vedere cã acesta nu se poate apãra împotriva unor acuzaţii ce nu sunt încadrate juridic, deoarece mijloacele sale de apãrare pot fi diferite în funcţie de calificarea juridicã a infracţiunii datã de legiuitor". De asemenea, mai susţine cã "posibilitatea legalã de a schimba încadrarea juridicã oricând în timpul judecãţii şi de a pronunţa o sentinţã în legãturã cu o infracţiune pentru care nu s-au efectuat acte de cercetare penalã încalcã normele constituţionale prevãzute de art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (11)-(13) din Constituţie". Considerã cã nu existã proces echitabil de vreme ce instanţa de judecatã se poate pronunţa asupra unei infracţiuni, "în condiţiile în care în tot cursul procesului penal cercetarea a fost efectuatã, iar probele au fost administrate raportat la o cu totul altã infracţiune", precum şi cã "schimbarea încadrãrii juridice de cãtre instanţã cu privire la o infracţiune pentru care nu s-a efectuat cercetarea penalã face iluzorie prezumţia de nevinovãţie stabilitã de art. 23 alin. (11) din Constituţie."
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. Astfel, în legãturã cu prevederile art. 334 din Codul de procedurã penalã, aratã cã schimbarea încadrãrii juridice a faptei "este un act procedural necesar în cazurile în care rechizitoriul a reţinut din eroare o anumitã încadrare sau când în cursul judecãţii apar elemente noi de naturã sã determine o altã încadrare juridicã decât cea datã prin actul de sesizare a instanţei", ceea ce reprezintã "veritabile garanţii ale dreptului la apãrare şi ale dreptului la un proces echitabil". Textul de lege criticat nu încalcã nici principiul prezumţiei de nevinovãţie, "întrucât prin schimbarea încadrãrii juridice instanţa nu se pronunţã asupra existenţei faptei şi a vinovãţiei inculpatului", astfel cã "nu se poate vorbi de pronunţarea unei soluţii în procesul penal".
Cu privire la susţinerile de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 281 din Legea nr. 31/1990 , în esenţã, instanţa de judecatã considerã cã textul "nu conţine o dublã incriminare, ci chiar exclude aceastã posibilitate, întrucât stabileşte faptul cã, dacã o faptã care este sancţionatã şi de <>Legea nr. 31/1990 constituie potrivit Codului penal o infracţiune mai gravã, se pedepseşte în condiţiile şi cu sancţiunile prevãzute de Codul penal", astfel cã nu se poate reţine încãlcarea dispoziţiilor din Constituţie invocate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã <>art. 281 din Legea nr. 31/1990 "reprezintã o normã de trimitere" şi, "în situaţia în care vreuna din faptele incriminate în titlul VIII "Contravenţii şi infracţiuni" din <>Legea nr. 31/1990 ar constitui, potrivit Codului penal sau altor legi, infracţiuni mai grave, fãptuitorul va fi sancţionat în condiţiile şi cu sancţiunile prevãzute de aceste legi, iar nu cu cele din <>Legea nr. 31/1990 ". De asemenea, susţine cã reprezentantul parchetului sau instanţa de judecatã efectueazã încadrarea juridicã a faptei "numai pe baza probelor administrate într-o procedurã stabilitã de lege şi cu respectarea unor garanţii procesuale". Considerã cã art. 281 din legea criticatã "nu limiteazã în niciun fel dreptul la apãrare". Cât priveşte criticile privind neconstituţionalitatea art. 334 din Codul de procedurã penalã, aratã cã prevederile acestuia impun instanţei de judecatã obligaţia de a pune în discuţie noua încadrare juridicã a faptei şi de a atrage atenţia inculpatului cã are dreptul sã cearã acordarea rãgazului necesar pentru a-şi formula apãrarea, ceea ce "reprezintã veritabile garanţii ale dreptului la apãrare şi ale dreptului la un proces echitabil". Mai apreciazã cã principiul prezumţiei de nevinovãţie nu este încãlcat, "întrucât prin schimbarea încadrãrii juridice instanţa nu se pronunţã asupra existenţei faptei şi a vinovãţiei inculpatului".
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile <>art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale şi ale art. 334 din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale, neputându-se reţine contrarietatea acestora faţã de textele din Constituţie invocate ca fiind încãlcate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, text de lege care are urmãtorul cuprins: "Faptele prevãzute în prezentul titlu, dacã constituie - potrivit Codului penal sau unor legi speciale - infracţiuni mai grave, se pedepsesc în condiţiile şi cu sancţiunile prevãzute acolo", precum şi ale art. 334 - Schimbarea încadrãrii juridice- din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora: "Dacã în cursul judecãţii se considerã cã încadrarea juridicã datã faptei prin actul de sesizare urmeazã a fi schimbatã, instanţa este obligatã sã punã în discuţie noua încadrare şi sã atragã atenţia inculpatului cã are dreptul sã cearã lãsarea cauzei mai la urmã sau eventual amânarea judecãţii, pentru a-şi pregãti apãrarea."
Autorul excepţiei susţine cã prevederile <>art. 281 din Legea nr. 31/1990 contravin, în ordinea invocãrii lor, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) şi art. 24 din Constituţie, iar cele ale art. 334 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 23 alin. (11)-(13).
Textele din Constituţie menţionate prevãd:
- Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 23 alin. (11)-(13): "(11) Pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã.
(12) Nicio pedeapsã nu poate fi stabilitã sau aplicatã decât în condiţiile şi în temeiul legii.
(13) Sancţiunea privativã de libertate nu poate fi decât de naturã penalã.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
În esenţã, autorul excepţiei considerã cã, potrivit <>art. 281 din Legea nr. 31/1990 , "infracţiunile sunt interschimbabile", astfel cã nu poate avea loc un proces echitabil, iar persoana cercetatã nu se poate folosi în mod judicios de mijloacele de apãrare puse la dispoziţia sa de lege, precum şi cã posibilitatea prevãzutã de art. 334 din Codul de procedurã penalã de a schimba încadrarea juridicã a faptei în orice moment al judecãţii este în contradicţie cu prezumţia de nevinovãţie, pe care o transformã într-un principiu fãrã conţinut.
Din analiza acestor susţineri, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii art. 334 din Codul de procedurã penalã, în legãturã cu critici asemãnãtoare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie. Astfel, de exemplu, prin <>Decizia nr. 124 din 1 martie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 24 martie 2005, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestui text de lege, Curtea a reţinut cã schimbarea încadrãrii juridice a faptei este un act procesual necesar în cazurile în care rechizitoriul a reţinut din eroare o anumitã încadrare sau atunci când în cursul judecãţii apar elemente noi, de naturã sã determine o altã încadrare juridicã decât cea datã prin actul de sesizare a instanţei. Iniţiativa schimbãrii încadrãrii juridice a faptei, indiferent dacã are loc în faţa primei instanţe sau în judecarea cãilor de atac, aparţine instanţei de judecatã, pãrţilor, precum şi procurorului. Acest drept al pãrţilor şi al procurorului de a solicita instanţei modificarea cadrului procesual rezultã din prevederile art. 301 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, normã de aplicaţie generalã, conform cãreia, "În cursul judecãţii, procurorul şi oricare dintre pãrţi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii". De asemenea, prin acea decizie s-a mai reţinut cã art. 334 din Codul de procedurã penalã stabileşte obligaţia instanţei de judecatã de a pune în discuţie noua încadrare şi de a atrage atenţia inculpatului cã are dreptul sã cearã acordarea rãgazului necesar pentru a-şi pregãti apãrarea, ceea ce reprezintã veritabile garanţii ale dreptului la apãrare şi ale dreptului la un proces echitabil. Tot astfel, Curtea a reţinut cã instanţa de judecatã, în virtutea rolului sãu activ, consacrat de art. 4 din Codul de procedurã penalã, are obligaţia de a pune în discuţia pãrţilor o nouã încadrare juridicã, ori de câte ori în cursul judecãţii se considerã cã încadrarea datã faptei prin actul de sesizare urmeazã a fi schimbatã. Prin aceasta instanţa nu-şi exprimã pãrerea cu privire la soluţia care ar putea fi datã în cauzã, ci face aplicarea principiilor procesual penale, în special a principiului aflãrii adevãrului, iar schimbarea încadrãrii juridice apare ca necesarã tocmai pentru a se asigura o soluţionare corectã a cauzei, în cadrul unui proces echitabil. În sfârşit, prin decizia menţionatã s-a constatat cã prevederile art. 334 din Codul de procedurã penalã nu contravin nici principiului prezumţiei de nevinovãţie, întrucât prin schimbarea încadrãrii juridice instanţa nu se pronunţã asupra existenţei faptei şi a vinovãţiei inculpatului.
Cele statuate prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 124 din 1 martie 2005 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice schimbarea jurisprudenţei.
Autorul excepţiei mai invocã şi neconstituţionalitatea <>art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, care prevede cã "Faptele prevãzute în prezentul titlu, dacã constituie - potrivit Codului penal sau unor legi speciale - infracţiuni mai grave, se pedepsesc în condiţiile şi cu sancţiunile prevãzute acolo". Curtea constatã cã dispoziţia cuprinsã în acest text de lege reprezintã, sub aspectul tehnicii legislative, o normã de trimitere, în sensul cãreia, dacã vreuna dintre faptele incriminate în titlul VIII al <>Legii nr. 31/1990 ar constitui, potrivit Codului penal sau unor legi speciale, infracţiuni mai grave, fãptuitorul va fi sancţionat potrivit acestor legi. Aşa fiind, nu este vorba de o dublã incriminare a aceleiaşi fapte, ci, dacã fapta comisã în condiţiile titlului VIII din legea criticatã este prevãzutã în Codul penal, iar sancţiunea din Cod este mai asprã, se aplicã acea sancţiune. Organul de urmãrire penalã sau instanţa de judecatã nu poate sã aleagã în mod discreţionar încadrarea juridicã a faptei, aceasta fãcându-se în baza probelor administrate şi cu respectarea procedurii legale.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale şi ale art. 334 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Tãnase Victor în Dosarul nr. 4.736/4/2007 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 mai 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
