Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 609 din 12 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) teza intai din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici si ale art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 574 din 12 august 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicatã de Gheorghe-Florin Bene în Dosarul nr. 3.210/108/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 3.210/108/2009, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicatã de Gheorghe-Florin Bene într-o cauzã de contencios administrativ având ca obiect anularea deciziei de eliberare din funcţie a acestuia.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã este neconstituţionalã sintagma "în condiţiile şi termenele prevãzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificãrile ulterioare", cuprinsã în art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, întrucât creeazã o discriminare între funcţionarii publici şi persoanele încadrate cu contract de muncã, acestea din urmã fiind îndreptãţite sã se adreseze instanţei dacã angajatorul a emis un act de încetare a raportului de muncã, spre deosebire de funcţionarul public, care este obligat ca mai întâi sã depunã o plângere prealabilã şi abia apoi sã se adreseze instanţei de judecatã. Prin parcurgerea procedurii prealabile, se adaugã o perioadã considerabilã de timp perioadei normale de soluţionare a litigiului sãu, ceea ce nesocoteşte dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Mai aratã cã este încãlcat şi art. 41 alin. (1) din Constituţie, fiind vizat dreptul la muncã pe care acesta îl garanteazã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, susţine cã sintagma "numai pentru motive temeinice" contravine caracterului unitar al statului român şi caracterizãrii României ca stat de drept, în care dreptatea constituie o valoare supremã garantatã. Aratã, în acest sens, cã noţiunea de "motive temeinice" nu este definitã de lege, aprecierea acesteia fiind lãsatã la discreţia judecãtorului, astfel cã existã posibilitatea aplicãrii în mod diferit, chiar contradictoriu, în cazuri diferite, la instanţe diferite. De aceea, unii justiţiabili vor fi "victimele unui proces inechitabil".
Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Precizeazã cã legiuitorul poate opta pentru stabilirea competenţei şi a procedurii de soluţionare a unor categorii de litigii în favoarea instanţelor de contencios administrativ, acest drept nefiind limitat de Constituţie. Totodatã, admite posibilitatea interpretãrii diferite a sintagmei "motive temeinice", dar permisiunea acordatã de legiuitor instanţelor de a o interpreta nu constituie o problemã de constituţionalitate care sã poatã fi cenzuratã de Curtea Constituţionalã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, şi cele ale art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Curtea observã cã, în realitate, autorul excepţiei îşi limiteazã critica numai la teza întâi a art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 şi la art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dispoziţii asupra cãrora, potrivit jurisprudenţei sale, urmeazã a se pronunţa. Aceste texte au urmãtorul cuprins:
- Art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999: "În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le considerã netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevãzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificãrile ulterioare, (...).";
- Art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Plângerea prealabilã în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevãzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie."
În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (1) şi (3) care consacrã caracteristicile statului român şi care enumerã valorile şi garanteazã valorile supreme ale acestuia, art. 16 alin. (1) care consacrã egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, art. 21 alin. (3) care garanteazã dreptul pãrţilor la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, şi art. 41 alin. (1) potrivit cãruia dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncã este liberã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã dispoziţiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici asemãnãtoare. Astfel, prin Decizia nr. 282 din 18 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, Curtea a reţinut cã textul de lege criticat are ca scop asigurarea condiţiilor necesare pentru contestarea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, atât sub aspectul legalitãţii, cât şi sub aspectul temeiniciei acestuia, funcţionarul public fiind astfel protejat împotriva emiterii în mod abuziv a unui asemenea act administrativ. Cu acel prilej Curtea a constatat cã nu este întemeiatã critica referitoare la existenţa unei discriminãri între categoria funcţionarilor publici şi celelalte categorii de salariaţi. Prin edictarea unei legislaţii specifice funcţiei publice, legiuitorul a înţeles sã confere funcţionarilor publici un statut special, fãrã sã înfrângã principiul egalitãţii în drepturi, consacrat de Legea fundamentalã. Curtea a arãtat cã instituirea unui tratament juridic diferit pentru categorii profesionale diferite nu reprezintã o discriminare, atât timp cât aceastã diferenţã de tratament este însoţitã de garanţii suficiente exercitãrii tuturor drepturilor corespunzãtoare.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, îşi menţin valabilitatea atât considerentele, cât şi soluţia pronunţatã prin decizia menţionatã.
În ceea ce priveşte prevederile art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea observã cã, potrivit acestora, plângerea prealabilã în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul stabilit la alin. (1) al aceluiaşi articol, de 30 de zile de la data comunicãrii actului, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Prin Decizia nr. 797 din 27 septembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 19 octombrie 2007, Curtea a declarat neconstituţionalitatea acestora în mãsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplicã plângerii prealabile formulate de persoana vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut cã, în aceastã interpretare, textul blocheazã accesul la justiţie al persoanelor care sunt terţe faţã de raportul juridic în cadrul cãruia a fost emis actul administrativ unilateral, care însã le vatãmã într-un drept al lor sau într-un interes legitim. Aceasta, deoarece actul este adus doar la cunoştinţa destinatarului sãu, prin comunicare. Or, terţii sunt în imposibilitate obiectivã de a cunoaşte existenţa unui act administrativ unilateral adresat altui subiect de drept, astfel cã plângerea lor prealabilã formulatã împotriva acestuia va fi respinsã ca tardivã, fiind introdusã dupã momentul luãrii la cunoştinţã de existenţa şi conţinutul actului, adicã ulterior expirãrii termenului de 6 luni de la emiterea acestuia. În acest fel, accesul la justiţie al terţilor vãtãmaţi este blocat.
Curtea constatã cã, în cauza de faţã, criticile formulate de autorul excepţiei vizeazã o altã dispoziţie cuprinsã în textul art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În opinia autorului prezentei excepţii de neconstituţionalitate, sintagma "numai pentru motive temeinice" este neconstituţionalã întrucât permite judecãtorului sã aprecieze discreţionar asupra temeiniciei motivelor care justificã introducerea plângerii prealabile peste termenul de 30 de zile de la data comunicãrii actului, ceea ce ar putea conduce la aplicarea textului în mod diferit, chiar contradictoriu, în cazuri diferite, la instanţe diferite. Raportat la aceste critici şi faţã de declararea neconstituţionalitãţii textului de lege criticat în interpretarea mai sus prezentatã, rezultã cã, în cauza de faţã, nu este incident cazul de inadmisibilitate prevãzut de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar Curtea urmeazã sã analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. A se vedea, în acest sens, mutatis mutandis, Decizia nr. 1.470 din 10 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009.
Astfel, Curtea observã cã textul criticat din Legea nr. 554/2004 instituie, sub aspectul termenului de introducere a plângerii prealabile, o excepţie de la regula cuprinsã în prevederile art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege. În virtutea art. 7 alin. (7), persoana care se considerã vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual poate sã solicite autoritãţii publice emitente sau autoritãţii ierarhic superioare, dacã aceasta existã, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia şi peste termenul de 30 de zile fixat imperativ de prevederile art. 7 alin. (1) din legea menţionatã. Textul de lege criticat oferã astfel persoanei vãtãmate - care, în speţã, este chiar destinatarul actului - beneficiul de a introduce plângerea prealabilã într-un interval de timp de 6 luni de la emiterea acestuia, cu condiţia sã învedereze motive temeinice care sã justifice depãşirea termenului de 30 de zile.
Autorul excepţiei susţine cã prevederea de lege criticatã lasã aprecierea temeiniciei acestor motive la discreţia judecãtorului, existând riscul aplicãrii diferite, chiar contradictorii, a acestor prevederi de la o instanţã la alta, ceea ce ar fi de naturã sã înfrângã, pe de o parte, caracterul României de stat de drept, în care dreptatea constituie o valoare supremã garantatã, iar, pe de altã parte, dreptul la un proces echitabil, protejat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Curtea constatã cã nu poate reţine critica formulatã, aprecierea cu privire la caracterul temeinic al motivelor invocate ţinând de însãşi esenţa activitãţii judecãtorului, acesta având, deopotrivã, dreptul şi obligaţia de a discerne dintre motivele prezentate de parte care sunt cele care pot justifica introducerea plângerii prealabile peste termenul de 30 de zile care constituie regula. Curtea observã cã legiuitorul nu a folosit o enumerare limitativã a situaţiilor care se pot constitui în astfel de motive temeinice, ci a folosit o expresie genericã, aptã sã acopere o gamã variatã de împrejurãri din cauza cãrora persoana care se considerã vãtãmatã s-a aflat în imposibilitate de a introduce în termen plângerea administrativã prealabilã. Acestea pot fi reprezentate fie de consideraţii de ordin personal, specifice persoanei vãtãmate, fie de motive de naturã obiectivã, asupra cãrora judecãtorul este suveran sã aprecieze, în virtutea rolului sãu cardinal în cadrul procesului. De altfel, însãşi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a observat cã "existã multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi ale cãror interpretare şi aplicare depind de practicã", astfel cã legea nu este obligatoriu sã fie previzibilã cu o certitudine absolutã, întrucât "certitudinea, chiar dacã este de dorit, este însoţitã câteodatã de o rigiditate excesivã, or dreptul trebuie sã poatã sã se adapteze schimbãrilor de situaţie". În acest sens este, de exemplu, Hotãrârea din 22 octombrie 2007, pronunţatã în Cauza Lindon, Otchakovsky-Laurens şi July împotriva Franţei (paragraful 41). Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în ce priveşte sintagma "motive temeinice" cuprinsã în acestea, urmeazã sã fie respinsã ca neîntemeiatã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în ce priveşte sintagma "motive temeinice" cuprinsã în acestea, excepţie ridicatã de Gheorghe-Florin Bene în Dosarul nr. 3.210/108/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 mai 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
