Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 609 din 12 iunie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 29 iunie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Irina Olguţa Dicea (Geanaliu) în Dosarul nr. 6.558/299/2011 (2499/2011) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 77D/2012.
La apelul nominal se prezintã, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Denisa Selaru din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie depusã la dosar, şi se constatã lipsa celorlalte pãrţi, procedura de citare fiind legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicitã admiterea acesteia, sens în care depune şi concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilã, deoarece critica autorului tinde la modificarea textului contestat, şi, în subsidiar, ca neîntemeiatã, deoarece recursul, în situaţia datã, are caracter devolutiv.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 noiembrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 6.558/299/2011 (2499/2011), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Irina Olguţa Dicea (Geanaliu) în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece sentinţele pronunţate de judecãtorii pot fi atacate numai cu recurs, fiind astfel înlãturatã calea de atac a apelului, sens în care, în opinia autorului, se instituie o discriminare fãrã a exista un motiv constituţional. Totodatã, atât timp cât accesul liber la justiţie presupune accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac, autorul aratã cã textul înfrânge dreptul la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât, în calea de atac a recursului, partea interesatã nu are posibilitatea de a beneficia de întregul regim probator, inclusiv proba cu martori.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã opineazã cã textele legale criticate sunt în deplinã concordanţã cu dispoziţiile constituţionale menţionate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentantului atorului excepţiei, concluziile scrise depuse de autor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Hotãrârile supuse recursului, astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 46 din Legea nr. 202/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au urmãtorul conţinut: "Pot fi atacate cu recurs:
a) sentinţele pronunţate de judecãtorii."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitor la criteriile de nediscriminare, art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetãţenilor în faţa legii, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, precum şi prevederile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil, art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la aceeaşi Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorul excepţiei este nemulţumit de împrejurarea cã prin Legea nr. 202/2010 s-a eliminat calea de atac a apelului pentru sentinţele pronunţate de judecãtorii. Dacã anterior acestor modificãri era posibilã atacarea cu apel a acelor sentinţe pronunţate de judecãtorii numai în cazurile prevãzute de lege, de data aceasta, legiuitorul a instituit o normã generalã potrivit cãreia orice hotãrâre pronunţatã la nivelul judecãtoriei va putea fi contestatã uzând de o singurã cale de atac, respectiv a recursului.
Prin urmare, normele de reglementare a competenţei instanţelor judecãtoreşti, a gradelor de jurisdicţie, precum şi a cãilor de atac constituie reguli de procedurã, a cãror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege. Legea procesual penalã promoveazã, ca regulã generalã, judecarea procesului penal în 3 grade de jurisdicţie: prima instanţã, apel şi recurs. În acelaşi timp, pentru anumite cazuri speciale, determinate de natura infracţiunilor care constituie obiectul procesului penal ori de calitatea fãptuitorului, legea prevede, cu deplinã justificare constituţionalã, ca excepţie, şi existenţa doar a douã grade de jurisdicţie: primã instanţã şi recurs.
Reglementarea unei singure cãi ordinare de atac nu este de naturã sã îngrãdeascã dreptul de acces liber la justiţie. Persoanele interesate se pot adresa atât primei instanţe, cât şi celei de recurs, cu orice cerere proceduralã prevãzutã de lege, indiferent de numãrul gradelor de jurisdicţie. Pãrţile îşi pot exercita dreptul la apãrare în tot cursul procesului penal, inclusiv în faza de urmãrire penalã, în primã instanţã ori în calea de atac.
O astfel de criticã nu poate fi primitã, deoarece stabilirea competenţei, precum şi instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor de atac, este de competenţa exclusivã a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii", atunci când reglementeazã exercitarea cãilor de atac.
Referitor la încãlcarea principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte cãile de atac, nu este contrarã principiului egalitãţii atât timp cât ele asigurã egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor.
Totodatã, pãrţile au posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de cãtre o instanţã independentã, imparţialã şi stabilitã prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecãrii cauzelor în primã instanţã de cãtre judecãtorii. De asemenea este asigurat şi dreptul la douã grade de jurisdicţie (judecata în primã instanţã şi judecata în recurs) în materie penalã, reglementat de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Prin urmare, atât timp cât sunt respectate aceste limite, legiuitorul naţional poate introduce sau elimina, în funcţie de nevoile sociale care impun o anumitã politicã penalã, gradele de jurisdicţie pe care le considerã necesare. Altfel spus, reglementãrile internaţionale nu impun un anumit numãr maxim al gradelor de jurisdicţie sau al cãilor de atac, ci numai un numãr minim, care este deplin respectat.
De asemenea, susţinerea autorului excepţiei potrivit cãreia în calea de atac a recursului nu beneficiazã de toate garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, întrucât nu are posibilitatea de a beneficia de întregul regim probator, inclusiv proba cu martori, nu poate fi primitã, deoarece prin art. XVIII pct. 47 din Legea nr. 202/2010 s-a modificat art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãruia "Recursul declarat împotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel nu este limitat la motivele de casare prevãzute la art. 385^9, iar instanţa este obligatã ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, sã examineze întreaga cauzã sub toate aspectele. În aceste cauze, instanţa de recurs poate administra probe noi sau readministra probele în situaţia în care considerã necesar pentru asigurarea dreptului pãrţilor la un proces echitabil." Prin urmare, o astfel de cale de atac are valenţele unui veritabil apel, diferenţa fiind numai terminologicã.
În sfârşit, Curtea mai constatã cã limitele instituite de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale pot constitui obiectul unor restrângeri în sensul art. 2 paragraful 2 din acelaşi protocol, potrivit cãruia dreptul oricãrei persoane declarate vinovate de o infracţiune de cãtre o instanţã de judecatã de a cere examinarea condamnãrii sale de o jurisdicţie superioarã poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii:
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Irina Olguţa Dicea (Geanaliu) în Dosarul nr. 6.558/299/2011 (2499/2011) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 iunie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
