Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 607 din 12 iunie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială Cabinet Udrescu - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 55.824/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 12D/2012. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 12 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 55.824/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială Cabinet Udrescu - S.R.L. din Bucureşti cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect contestarea unui act administrativ fiscal. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că legea nouă se aplică unei creanţe fiscale stinse anterior modificării legislative, iar printr-un act normativ, cu efecte retroactive, sunt încălcate dispoziţiile constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, precum şi cele ale dreptului de proprietate, ca urmare a trecerii silite în proprietatea statului a unei taxe sau impozit calculat neconstituţional. De asemenea, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 este contrară art. 78 din Constituţie, deoarece regula prevăzută de aceste dispoziţii constituţionale a fost încălcată, ca urmare a faptului că Ordonanţa de urgenţă a intrat în vigoare o zi mai târziu după data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. În continuare arată că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât, pe de o parte, s-a reglementat prin ordonanţă de urgenţă în domeniul îndatoririlor fundamentale, iar, pe de altă parte, impozitele şi taxele nu se pot stabili şi modifica decât prin lege. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal nu îşi exprimă opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 sunt constituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010, aprobată prin Legea nr. 88/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 10 iunie 2011. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale, art. 78 referitor la intrarea în vigoare a legii, art. 115 alin. (4) şi (6) privind delegarea legislativă, art. 139 alin. (1) referitor la taxe şi impozite. De asemenea, este invocat art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: 1. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Curtea observă că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (1), interdicţia de a reglementa în domeniul legilor organice priveşte ordonanţele simple şi nu ordonanţele de urgenţă. De altfel, prin Decizia nr. 619 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011, Curtea a arătat că Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă în domeniile legilor organice, prevăzute la art. 73 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală. Interdicţia Guvernului de a reglementa în aceste domenii se referă, în mod expres, numai la ordonanţele emise în temeiul legilor speciale de abilitare, în condiţiile alin. (1)-(3) ale aceluiaşi art. 115, nu şi la ordonanţele de urgenţă. Or, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 a fost adoptată în temeiul delegării legislative, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, având în vedere necesitatea menţinerii deficitului bugetar în limitele stabilite şi realizării unui echilibru între nivelul veniturilor şi al cheltuielilor, în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele internaţionale, absolut necesare pentru asigurarea finanţării cheltuielilor publice şi a menţinerii încrederii investitorilor în climatul socioeconomic românesc şi ca urmare a faptului că nivelul veniturilor bugetare a fost profund afectat de criza economică şi financiară. 2. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii şi la intrarea în vigoare a acesteia, Curtea observă că aceasta nu este întemeiată. Astfel, prevederile constituţionale referitoare la intrarea în vigoare a ordonanţelor de urgenţă impun respectarea a două condiţii, şi anume depunerea ordonanţei de urgenţă spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă şi intrarea în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. Totodată, Curtea observă că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 produc efecte pentru viitor, astfel cum reiese chiar din cuprinsul acesteia, respectiv art. III, potrivit căruia "Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică începând cu 1 iulie 2010", dată ulterioară publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nefiind contrare principiului neretroactivităţii legii. Referitor la invocarea prevederilor art. 78 din Constituţie privind intrarea în vigoare a legii, Curtea observă că acestea nu au relevanţă în cauză. 3. În ceea ce priveşte raportarea la dispoziţiile constituţionale ale art. 44 şi 56, Curtea reţine că regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", iar potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reţine, de principiu, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit sau majorarea acestuia s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. Din aceste reglementări constituţionale rezultă că stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective. Întrucât stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi a condiţiilor de impozitare intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, adoptând reglementarea criticată, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acţionat în limitele acestei competenţe, neputându-se reţine că astfel ar fi contravenit principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale. 4. În ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor art. 139 din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Sintagma "numai prin lege" din cuprinsul art. 139 alin. (1) din Constituţia României nu are o semnificaţie absolută, în sensul art. 73 din Constituţie. A condiţiona adoptarea unor prevederi referitoare la bugetul de stat numai prin dezbatere parlamentară ar însemna a nu ţine cont de realităţile concrete ale derulării procedurilor parlamentare, astfel încât, pe perioada vacanţei parlamentare, să nu poată fi adoptate astfel de reglementări, în condiţiile prevederilor constituţionale referitoare la delegarea legislativă. Sintagma "numai prin lege" urmăreşte, aşadar, să interzică stabilirea unor impozite şi taxe pentru bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat prin acte inferioare legii, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor etc., sintagma nefiind aplicabilă în cazul adoptării ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului în acest domeniu. 5. Faţă de cele arătate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială Cabinet Udrescu - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 55.824/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2012.
