Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 606 din 4 noiembrie 2014  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 606 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 29 decembrie 2014

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Toni Greblă - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Bianca Drăghici - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Gabriel-Emilian Constantin în Dosarul nr. 31.115/200/2012 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 212D/2014.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 245/2014.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 17 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 31.115/200/2012, Judecătoria Buzău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
    5. Excepţia a fost ridicată de Gabriel-Emilian Constantin într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul, în esenţă, susţine că dispoziţiile de lege criticate pun persoana lipsită de resurse financiare în imposibilitatea de a-şi apăra în justiţie drepturile protejate prin Constituţie, iar accesul liber la justiţie şi garantarea dreptului de proprietate sunt simple deziderate, golite de conţinut, dacă cel interesat nu dispune de resurse materiale să promoveze şi să susţină un interes legitim în instanţă.
    7. Judecătoria Buzău - Secţia civilă îşi exprimă opinia în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Astfel, instanţa apreciază că atât obligaţia de plată a taxelor judiciare, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
    8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care arată că nicio prevedere din Legea fundamentală nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, regula fiind aceea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Consideră că, tocmai pentru a nu împiedica accesul la justiţie, există anumite categorii de litigii civile care sunt scutite de plata taxei de timbru sau există posibilitatea, prevăzută în art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, ca persoanele fizice să beneficieze de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări din Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: "Dacă la momentul înregistrării cererii au fost timbrate doar o parte din capetele de cerere, acţiunea va fi anulată în parte, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru."
    13. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, apreciază că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 1 privind obligaţia statelor de a respecta drepturile omului, art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 referitor la interzicerea discriminării, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept şi art. 18 referitor la limitarea folosirii restrângerii drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţie şi art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014, Decizia nr. 46 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014, Decizia nr. 75 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 22 aprilie 2014, Decizia nr. 250 din 29 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 27 mai 2014, şi Decizia nr. 425 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, Curtea Constituţională a constatat conformitatea acestor dispoziţii cu Legea fundamentală.
    15. Curtea Constituţională a statuat că aceste norme nu sunt de natură a afecta accesul liber la justiţie, deoarece în jurisprudenţa sa a stabilit, în nenumărate rânduri, că serviciile efectuate de către instanţele judecătoreşti nu trebuie şi nu pot fi în toate cazurile gratuite. Astfel, prin Decizia nr. 87 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 12 februarie 2009, Decizia nr. 808 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 23 iunie 2009, şi Decizia nr. 358 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 decembrie 2013, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii.
    16. De asemenea, Curtea a reţinut că atât obligaţia de plată a taxelor judiciare, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
    17. Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că, plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora. De altfel, contribuţia justiţiabilului poate fi recuperată la cererea acestuia, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, de la partea care cade în pretenţii. Aşadar, regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 90 din Codul de procedură civilă, cel care nu este în măsură să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi susţinerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar.
    18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

    19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel-Emilian Constantin în Dosarul nr. 31.115/200/2012 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Buzău - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                Bianca Drăghici

                                    --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016