Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 605 din 21 septembrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300^1 alin. 3, cu trimitere la art. 159 alin. 7 si art. 303 alin. 6 teza a doua din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 25 octombrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300^1 alin. 3, cu referire la art. 159 alin. 7 şi art. 303 alin. 6 teza a treia din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cristina Moloman, Ionel Moloman, Ecaterina Avãdãni, Maria Florescu, Alexandru Teodorescu, Maricel Moloman şi Iolanda Simionicã în Dosarul nr. 4.152/2006 al Tribunalului Iaşi.
La apelul nominal rãspunde, pentru autorii excepţiei, avocat Gabriela Gradinariu, constatându-se lipsa celorlalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.209 D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicatã de Ioan Butnariu în Dosarul nr. 741/P/2006 al Tribunalului Neamţ - Secţia penalã. La apelul nominal rãspunde, pentru autorul excepţiei, avocat Gabriela Gradinariu, constatându-se lipsa celorlalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Reprezentantul autorilor excepţiei nu se opune conexãrii dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.209 D/2006 la Dosarul nr. 696 D/2006, care a fost primul înregistrat.
Având cuvântul, reprezentantul autorilor excepţiei solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedurã penalã, reiterând argumentele expuse în faţa instanţei de judecatã. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, aratã cã excepţia a rãmas fãrã obiect ca urmare a modificãrii textului prin <>Legea nr. 356/2006 .
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilã, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, deoarece prevederile legale criticate au fost modificate prin <>Legea nr. 356/2006 în sensul solicitat de autorii excepţiei, şi, ca neîntemeiatã, a celei referitoare la prevederile art. 303 alin. 6 din Codul de procedurã penalã, apreciind cã acestea nu contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 19 martie şi 26 aprilie 2006, pronunţate în Dosarele nr. 4.152/2006 şi nr. 741/P/2006, Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Neamţ - Secţia penalã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300^1 alin. 3, cu referire la art. 159 alin. 7 şi art. 303 alin. 6 teza a treia din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cristina Moloman, Ionel Moloman, Ecaterina Avãdãni, Maria Florescu, Alexandru Teodorescu, Maricel Moloman şi Iolanda Simionicã şi, respectiv, de Ioan Butnariu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile art. 300^1 alin. 3, coroborate cu cele ale art. 159 alin. 7 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind Accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la Dreptul la apãrare, precum şi ale art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la dreptul acuzatului de a dispune de timpul şi înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii, deoarece prin instituirea termenului de 24 de ore înãuntrul cãruia instanţa de judecatã trebuie sã se pronunţe asupra menţinerii ori prelungirii arestãrii preventive se aduce atingere dreptului inculpaţilor la apãrare, cu consecinţa îngrãdirii accesului liber la justiţie, datoritã intervalului mic de timp avut la dispoziţie de apãrãtorul inculpatului pentru a-şi pregãti apãrarea.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 303 alin. 6 teza a treia din Codul de procedurã penalã, autorii excepţiei susţin neconstituţionalitatea acestora prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21, 24, art. 142 alin. (1) şi art. 146 lit. d), precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens aratã, în esenţã, cã prin dispoziţiile art. 303 alin. 6 teza a treia din Codul de procedurã penalã se încalcã toate principiile care guverneazã şi care au justificat apariţia instituţiei excepţiei de neconstituţionalitate şi a necesitãţii obligativitãţii suspendãrii cauzei de cãtre instanţa în faţa cãreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate invocatã în faţa instanţei se referã la dispoziţii legale, considerate a fi neconstituţionale, privind chiar arestarea preventivã şi la procedura menţinerii acestei mãsuri în cursul judecãţii, prin aplicarea art. 300^2 din Codul de procedurã penalã, respectiv prin pronunţarea instanţei asupra mãsurii arestãrii preventive, practic se soluţioneazã cauza aplicându-se tocmai dispoziţiile care fac obiectul excepţiei, partea riscând sã fie mai întâi victima unei legi neconstituţionale, pentru ca abia apoi sã poatã acţiona în faţa autoritãţii de justiţie constituţionalã. Astfel, este suprimat atât dreptul la apãrare, cât şi accesul liber la justiţie, care presupune, între altele, şi accesul la mijloacele procedurale de înfãptuire a justiţiei constituţionale.
Mai mult decât atât, prin pronunţarea instanţei asupra menţinerii mãsurii arestãrii preventive, nedispunându-se şi suspendarea ei, judecãtorul de drept comun se substituie Curţii Constituţionale şi ignorã pertinenţa şi utilitatea ridicãrii excepţiei, încãlcându-se astfel dispoziţiile art. 146 lit. d) şi ale art. 142 alin. (1) din Legea fundamentalã.
Tribunalul Iaşi, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerã cã este nefondatã critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedurã penalã. Referitor la dispoziţiile art. 303 alin. 6 teza a treia din Codul de procedurã penalã, apreciazã cã de lege ferenda ar trebui sã nu mai fie posibilã suspendarea cauzei în materia mãsurilor preventive.
Tribunalul Neamţ - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã termenul de 24 de ore în care trebuie sã se pronunţe instanţa de judecatã asupra menţinerii arestãrii este menit sã vinã în favoarea inculpatului, în spiritul respectãrii drepturilor sale constituţionale, şi nu în contradicţie cu acestea. Apreciazã cã susţinerea conform cãreia avocatul nu poate realiza o apãrare în acest interval de timp este nefondatã, atâta vreme cât instanţa de judecatã nu soluţioneazã cu aceastã ocazie fondul cauzei, iar pânã la data depunerii dosarului la instanţã şi ulterior pânã la pronunţarea încheierii, apãrãtorul, dacã nu a fãcut-o anterior, are timp suficient pentru studierea dosarului şi organizarea unei apãrãri. Referitor la dispoziţiile art. 303 alin. 6 teza a treia din Codul de procedurã penalã, considerã cã acestea nu contravin sub nici un aspect dreptului învinuitului sau inculpatului la apãrare şi, de asemenea, nu încalcã dreptul la un proces echitabil, întrucât, pe de o parte, nu opreşte pãrţile interesate de a se adresa justiţiei şi de a beneficia de toate garanţiile care condiţioneazã într-o societate democraticã procesul echitabil, iar pe de altã parte, instituie condiţiile în care se dispune suspendarea procesului penal.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece stabilirea unor reguli speciale de procedurã privind menţinerea mãsurii arestãrii inculpatului la primirea dosarului este realizatã de legiuitor în exercitarea competenţelor sale constituţionale, nefiind de naturã sã încalce liberul acces la justiţie şi dreptul la apãrare. Mai aratã cã dispoziţiile art. 303 alin. 6 teza a treia din Codul de procedurã penalã nu conţin norme contrare prevederilor din Legea fundamentalã invocate în motivarea excepţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 300^1 alin. 3 şi art. 303 alin. 6 teza a treia din Codul de procedurã penalã.
Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale prin încheierile din 19 martie şi 26 aprilie 2006, textele legale criticate au fost modificate şi completate prin <>Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, lege care, în ceea ce priveşte articolele ce constituie obiectul excepţiei, potrivit art. III, intrã în vigoare la 30 de zile de la publicare.
În noua sa redactare, art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedurã penalã a pãstrat în esenţã soluţia legislativã anterioarã, dar este de naturã sã înlãture criticile pe care autorul şi-a întemeiat motivarea excepţiei, întrucât legiuitorul nu a mai legat indisolubil acest text de prevederile art. 159 alin. 7 din cod, eliminând trimiterea existentã anterior, la alineatul potrivit cãruia instanţa era obligatã sã se pronunţe asupra menţinerii arestãrii preventive în termen de 24 de ore de la primirea dosarului. Textul are în prezent urmãtorul conţinut: "Când instanţa constatã cã temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau cã existã temeiuri noi care justificã privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivatã, arestarea preventivã. Dispoziţiile art. 159 alin. 3, 4, 5 şi 11 se aplicã în mod corespunzãtor."
De asemenea, teza a treia a alin. 6 al art. 303 din Codul de procedurã penalã a devenit, în urma modificãrilor, teza a doua, având urmãtorul conţinut: "Dacã inculpatul este arestat, se aplicã în mod corespunzãtor prevederile art. 300^2, iar dacã faţã de acesta s-a dispus mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau mãsura obligãrii de a nu pãrãsi ţara, se aplicã, în mod corespunzãtor, art. 145 şi 145^1."
Aceste dispoziţii sunt considerate de autorii excepţiei ca aducând atingere urmãtoarelor articole din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 care statueazã în legãturã cu accesul liber la justiţie, art. 24 care consacrã dreptul la apãrare, art. 142 alin. (1) conform cãruia Curtea Constituţionalã este garantul supremaţiei Constituţiei şi art. 146 lit. d) referitoare la soluţionarea de cãtre Curtea Constituţionalã a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti. De asemenea, se invocã şi încãlcarea art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
I. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300^1 alin. 3 coroborate cu cele ale art. 159 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, dupã sesizarea Curţii Constituţionale textul de lege atacat a fost modificat prin <>Legea nr. 356/2006 în sensul dorit de autorii excepţiei, astfel cã susţinerile acestora au rãmas fãrã obiect.
II. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. 6 teza a doua din Codul de procedurã penalã, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 21, 24, art. 142 alin. (1) şi art. 146 lit. d) din Legea fundamentalã, precum şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se constatã cã autorii acesteia solicitã, în realitate, adoptarea unei noi soluţii legislative. În acest caz, aşa cum Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţãrii". De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
De altfel, este de observat cã dispoziţiile art. 303 alin. 6 teza a doua din Codul de procedurã penalã sunt o concretizare a prevederilor art. 23 alin. (6) din Constituţie, potrivit cãruia "în faza de judecatã instanţa este obligatã, în condiţiile legii, sã verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive şi sã dispunã, de îndatã, punerea în libertate a inculpatului, dacã temeiurile care au determinat arestarea preventivã au încetat sau dacã instanţa constatã cã nu existã temeiuri noi care sã justifice menţinerea privãrii de libertate", precum şi a dispoziţiilor alin. (9) al aceluiaşi articol, prin care se prevede cã "punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacã motivele acestor mãsuri au dispãrut, precum şi în alte situaţii prevãzute de lege". Aceste prevederi de ordin constituţional sunt o reflectare a principiului înscris în art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, conform cãruia "orice persoanã arestatã sau deţinutã [...] trebuie adusã de îndatã înaintea unui judecãtor sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în cursul procedurii".
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300^1 alin. 3, cu referire la art. 159 alin. 7 şi art. 303 alin. 6 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cristina Moloman, Ionel Moloman, Ecaterina Avãdãni, Maria Florescu, Alexandru Teodorescu, Maricel Moloman şi Iolanda Simionicã în Dosarul nr. 4.152/2006 al Tribunalului Iaşi şi de Ioan Butnariu în Dosarul nr. 741/P/2006 al Tribunalului Neamţ - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 septembrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
